UPDATE Ministerul Finanțelor a pregătit mecanismul de reducere a accizei și pe cel de contribuție voluntară; adoptarea, joi sau vineri
Ministerul Finanțelor a pregătit atât mecanismul de reducere a accizei cât și pe cel de contribuție voluntară, iar adoptarea unuia dintre ele va avea loc joi sau vineri, a anunțat, miercuri, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
'Noi am pregătit toate variantele. Am pregătit inclusiv reducerea graduală a accizei atunci când cotațiile internaționale și prețurile naționale cresc. Deci am pregătit această variantă. Am pregătit inclusiv varianta care a fost adoptată în 2022, contribuția voluntară. Nu vreau să dau acum o cifră, dar e vorba de mecanism. Ambele mecanisme și mecanismul de reducere a accizei și mecanismul de contribuție voluntară sunt pregătite, discuții vor mai fi inclusiv azi la Guvern și suntem pregătiți să înaintăm unul din cele două mecanisme ca să fie adoptate în această săptămână. Adică mâine sau vineri', a declarat Alexandru Nazare, prezent la conferința regională 'The Economist Romania Government Roundtable'.
El a precizat că Ministerul de Finanțe propune variantele, evaluează impactul, rafinează mecanismele, dar decizia se va lua în coaliție.
De asemenea, el a menționat că există și un text pregătit care vizează profiturile excepționale al companiilor din această perioadă și care nu au legătură cu activitatea curentă a respectivilor companii.
' Ce pot să vă spun este următorul lucru. Că în momentul de față avem opțiunea de contribuție voluntară sau reducere de acciză. Va fi o decizie în coaliție și în guvern pe această speță pentru a ne încadra în termenul de vineri. Și această chestiune legată de profiturile speculative e o contribuție de solidaritate care a fost aplicată în România în 2022. Bine, discutabil modul în care a fost aplicată, dar a fost adoptată. Deci e o contribuție de solidaritate', a explicat Alexandru Nazare.
Întrebat de ce România nu ia în considerare reducerea TVA pentru carburanți, el a afirmat că toate variantele sunt analizate, dar că acestea trebuie asumate.
'Noi n-am respins nicio variantă. Doar că trebuie să ni le și asumăm integral în coaliție. Orice variantă am decide, orice scenariu am decide trebuie să ni-l asumăm până la capăt. În momentul în care acționăm pe TVA, așa cum au făcut alte țări, ne asumăm un infringement. Scrisoarea de pre-infringement deja a venit la țările care au acționat aici. Nu suntem în situația altor țări.
Suntem în deficit excesiv, un deficit care în continuare este cel mai mare din Uniunea Europeană. Piețele se uită la noi altfel. Nu suntem în aceeași situație. Nu suntem o țară care să-și fi gestionat deficitele pe un termen mai lung, într-un mod responsabil, ca astfel piețele să aibă clemență. Suntem o țară care totuși a reușit să-și salveze ratingul anul trecut și trebuie să avem mare grijă cum acționăm. De aceea, da, această opțiune poate fi deschisă dacă ne asumăm un infringement și tot ce decurge din această chestiune și dacă găsim o sursă de finanțare credibilă', a precizat ministrul Finanțelor.
Potrivit acestuia, varianta cu reducerea accizei este una care nu atrage după sine un infringement.
'Noi avem încă suficient loc să reducem acciza și plaja pe care am propus-o este între 5 și 15% în funcție de condițiile de piață, astfel încât să nu avem infringement', a spus Alexandru Nazare.
Întrebat de jurnaliști despre efectul la pompă al măsurii care va fi adoptată, el a menționat nu se hazardează să ofere cifre până când nu este luată o decizie.
.
Totodată, ministrul Finanțelor a afirmat că statul nu a realizat în această perioadă încasări foarte mari ca urmare a creșterii prețurilor la produse energetice pentru că o parte din combustibil este cumpărat de companii care deduc TVA.
'Și oricum, toate încasările în plus pe care le avem, noi deja le redistribuim. Avem schema pentru transportatori în vigoare. 85 de bani pentru transportatori. Nu era prognozat să fie 85 de bani, era prognozat să fie 65. Nu era prognozată să acționeze pe tot anul. Noi am prelungit-o pe tot anul și am urcat efectul de suport la 85. Am folosit aceste resurse și toate resursele pe care le avem le vom redistribui în așa fel încât să ajutăm populația. Nu ținem din această zonă, din TVA, din zona de produse energetice, nu-l ținem pentru consolidare. Dar în același timp nici nu vreau să minimizăm faptul că trebuie să continuăm și trebuie să fim responsabili, pentru că avem aceleași ținte la finalul anului și contează enorm în evaluările pe care le avem', a declarat Alexandru Nazare. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Inteligența artificială în firmele din România, utilizare răspândită, dar integrare superficială (studiu)
Utilizarea inteligenței artificiale (IA) la nivelul firmelor din România este răspândită, dar integrarea sa este superficială, relevă un studiu de specialitate, dat, joi seara, publicității. Studiul 'Cum folosesc firmele din România inteligența artificială?' a fost întocmit pe baza unui sondaj realizat de MIA, &
Ministrul delegat pentru Digitalizare: Îmi doresc ca toate imprimantele din minister să dispară
Ministrul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (AI), Bogdan Dumitru, susține că dorește ca toate imprimantele din minister să dispară, după ce, într-o săptămână de la preluarea portofoliului, a văzut aproape un sfert de metru cub de hârtie ''pe care trebuia să o și citească''. 'Într
Chisăliță: România susține securitatea aprovizionării, tarife de rețea transparente și competitivitatea industriei energetice europene
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a prezentat în cadrul reuniunii Consiliului Energie, desfășurată joi la Luxemburg, prioritățile României în dezbaterea privind tarifele de rețea și accelerarea electrificării, cu accent pe reducerea costurilor pentru populație și întreprinderi. Potrivit unui comunicat al Ministerul
CNSP revizuiește prognoza pentru 2026: economia României ar urma să scadă cu 0,4%
Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) estimează pentru anul 2026 o contracție economică de 0,4%, față de o creștere de 0,1% anticipată în prognoza anterioară, ceea ce reprezintă o revizuire în scădere cu 0,5 puncte procentuale. În ceea ce privește valoarea nominală a PIB, aceasta a fost revizuită în sens asc
Barbu: România se dezvoltă prin investiții și producție românească
România se dezvoltă prin investiții și producție românească, de aceea, este esențial să deblocăm investițiile care au stagnat în ultimele luni, a afirmat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Barbu a vizitat unitatea de producție dezvoltată de Cris-Tim prin programul Investalim.
ROMARM își va consolida securitatea fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin informările oficiale
ROMARM își va consolida măsurile de securitate fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin informările oficiale primite de la instituțiile statului, iar conducerea companiei speră ca noul guvern să susțină investițiile și modernizarea industriei de apărare. 'Noi suntem parte din infrastructura critică a Rom
Ministerul Finanțelor: Rectificarea bugetară menține deficitul la 6,2% din PIB și suplimentează fondurile pentru sănătate
Prima rectificare bugetară din 2026 menține deficitul la 6,2% din PIB pentru acest an, în condițiile în care veniturile bugetului general consolidat sunt revizuite în scădere cu 4,7 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 1,2 miliarde de lei, cele mai mari suplimentări nete fiind prevăzute pentru sănătate, potrivit unui comunicat transmis joi de Minist
Producția de energie a Hidroelectrica a crescut cu 10% în primele 9 luni din 2026
Grupul Hidroelectrica a înregistrat o producție de energie electrică brută de 9.601 GWh în primele nouă luni din acest an, în creștere cu 10% față de perioada similară din 2025, din care 9.416 GWh reprezintă producția brută obținută din surse hidro, conform datelor preliminare publicate joi pe site-ul Bursei de Valori București.
Bugetul asigurărilor sociale de stat, diminuat cu 16,68 milioane lei la venituri (proiect)
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 se diminuează cu 16,683 milioane lei, în timp ce cheltuielile pentru asistență socială se majorează cu 41,75 milioane lei, pentru plata drepturilor de pensie, conform proiectului de Ordonanță de Urgență privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului
Credite bugetare suplimentate, prin rectificarea bugetară, pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și MAI (proiect)
Proiectul de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2026, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor, prevede majorarea creditelor bugetare pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, în timp ce diminuări sunt avute în vedere, printre altele, la Ministerul Finanțelor, Min
Nuclearelectrica: Unitățile 1 și 2 de la Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură
Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, situație care nu prezintă riscuri pentru securitatea nucleară, a anunțat, joi, Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN). 'SN Nuclearelectrica SA informează că Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, în conformita
Deficitul bugetului general consolidat se majorează cu 3,5 miliarde lei (proiect rectificare)
Deficitul bugetului general consolidat pe anul 2026 se majorează cu 3,505 miliarde lei, în contextul în care veniturile se diminuează, per sold, cu 4,707 miliarde lei, iar cheltuielile cu 1,201 miliarde lei, conform proiectului de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Dumitru Chisăliță a discutat cu omologul din Republica Moldova despre consolidarea cooperării bilaterale în domeniul energiei
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță și omologul său din Republica Moldova, Dorin Junghietu, au purtat discuții în vederea consolidării cooperării bilaterale în domeniul energiei, în marja reuniunii Consiliului Energie, desfășurată la Luxemburg la 29 octombrie 2026, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Energiei.
CONAF solicită evaluarea măsurilor de reintegrare a femeilor inactive pe piața muncii
Măsurile destinate reintegrării femeilor inactive pe piața muncii trebuie evaluate pentru a stabili câte persoane au revenit efectiv în activitate și cât de eficiente au fost programele existente, susține Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), într-un comunicat transmis joi. Potrivit datelor Agenț
FSCE2026/Daniel Buda: Fără investiții în securitatea energetică este ca și cum ai construi o casă fără să-i pui uși
Componenta de securitate energetică este foarte importantă, deoarece, fără investiții în acest sens, este ca și cum ai construi o casă fără să-i pui uși, astfel încât oricine ar putea intra, a declarat, joi, Daniel Buda, membru al Parlamentului European. 'Aș începe printr-o paralelă. Cât de importante sunt inv














