Buzoianu: Cadastrul Apelor înseamnă prima bază de date digitală unitară a cursurilor de apă din România
Cadastrul Apelor pune la dispoziție prima bază de date digitală unitară a cursurilor de apă din România, cu ajutorul căreia vom putea să intervenim mai rapid în cazul declanșării situațiilor de urgență cauzate de inundații, poluări și accidente la lucrările hidrotehnice, susține ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu.
'Prin finalizarea Cadastrului apelor avem la dispoziție prima bază de date digitală unitară a cursurilor de apă din România. Putem astfel interveni mai rapid în cazul declanșării situațiilor de urgență cauzate de inundații, poluări și accidente la lucrările hidrotehnice. Vom putea identifica zonele vulnerabile, prioritiza investițiile în infrastructura de apă și consolida mecanismele de prevenție, reducând riscurile pentru comunități și mediul înconjurător. Totodată, Cadastrul apelor ne permite și o planificare strategică pe termen lung, bazată pe date reale și actualizate', a precizat Buzoianu, într-un comunicat de presă al ministerului de resort, transmis vineri AGERPRES.
Potrivit sursei citate, proiectul 'Realizarea cadastrului apelor', finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acoperă peste 236.000 km pătrați și include cadastrarea a peste 55.000 km de cursuri de apă dintr-un total de aproximativ 78.000 km.
'Pentru prima dată în România, delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă a fost realizată utilizând tehnologii integrate de teledetecție și prelucrare geospațială, într-un proces complex care a inclus: achiziția de date LiDAR pentru peste 50.000 kmp, prin 120 de misiuni de zbor, realizarea de imagini aeriene de înaltă rezoluție (20 cm/pixel), în peste 400 de ore de zbor, desfășurate pe parcursul a 116 zile, generarea modelelor digitale ale terenului (DTM) și ale suprafeței (DSM) la nivel național, realizarea ortofotoplanului național, utilizat pentru identificarea exactă a cursurilor de apă și a zonelor de protecție, dezvoltarea unei platforme geospațiale moderne, în arhitectură cloud, pentru administrarea și analiza datelor hidrografice', precizează MMAP.
Totodată, Cadastrul Apelor oferă o bază solidă pentru: administrarea eficientă a domeniului public al apelor, prevenirea riscurilor naturale, în special inundații și secetă, identificarea construcțiilor neautorizate din zonele de protecție, fundamentarea investițiilor în infrastructura de apă și irigații, luarea deciziilor strategice în conformitate cu legislația națională și europeană, inclusiv Directiva Cadru Apă.
Proiectul a fost realizat în colaborare cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), Centrul Național de Cartografie, Agenția de Informații Geospațiale a Apărării (AIGA) și ROMATSA, care au asigurat suportul tehnic și operațional necesar desfășurării activităților de cartografiere la nivel național.
Cadastrul Apelor a fost finanțat prin PNRR 2020 - 2026, Componenta C1 - 'Managementul Apei', Investiția I6. Valoarea contractului încheiat între MMAP și Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR) s-a ridicat la 177,78 milioane lei, din care cheltuieli de investiții 177,19 milioane lei și 595.000 lei cheltuieli cu bunuri și servicii.
Valoarea eligibilă din PNRR a proiectului a fost de 149,4 milioane lei, iar TVA aferentă cheltuielilor eligibile, în cuantum de 28,38 milioane de lei. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu,
editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fonduri în valoare de 265 de milioane de euro pentru investiții în energie regenerabilă în agricultură și industria alimentară
Cea de-a treia sesiune de depunere a proiectelor în cadrul Schemei de ajutor pentru sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile destinate autoconsumului în sectorul agricol și industria alimentară va avea loc în perioada 15 iunie - 14 august, fiind disponibil un buget total de 265 de mil
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,60%
Ministerul Finanțelor va derula, în perioada 15-22 iunie 2026, o nouă ediție a programului Fidelis, care oferă dobânzi neimpozabile de până la 7,60% pentru emisiunile în lei și de până la 6,80% pentru cele în euro, precum și două tranșe speciale dedicate donatorilor de sânge. Potrivit unui comunicat al
RENAR are în vedere noi scheme de acreditare pentru securitate cibernetică și inteligență artificială
Organismul Național de Acreditare al României (RENAR) are în vedere dezvoltarea unor noi scheme de acreditare pentru domenii precum securitatea cibernetică, inteligența artificială și economia circulară, a afirmat marți președintele instituției, Fănel Iacobescu, la un eveniment organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Acreditării. Potr
ANAF Antifraudă a descoperit un prejudiciu de aproape 15 milioane lei la o firmă de pază
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a identificat un prejudiciu de 14,9 milioane de lei la o societate din București care activează în domeniul pazei și protecției, urmând să sesizeze autoritățile de urmărire penală pentru suspiciuni de evaziune fiscală. Potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Admin
Comenzile globale de superpetroliere cresc; prețul petrolului scade ușor (analiză)
Prețurile petrolului au scăzut ușor marți, după ce Iranul și Israelul au convenit să înceteze să se atace, dar, în spatele acestei aparențe de calm, piața țițeiului se confruntă cu o serie de forțe contradictorii, respectiv un armistițiu fragil în Golf, comenzi record de petroliere, semnale de slăbire a cererii pe termen scurt, dar și o perspectivă
VIDEO Bugetul Rabla crește la 300 milioane lei; eligibile, autovehiculele din UE, SEE sau state parte la Tratatul mediteranean
Autovehiculele fabricate în Uniunea Europeană (UE), în Spațiul Economic European (SEE) sau în state parte la Tratatul mediteranean vor fi eligibile în cadrul programului Rabla, care beneficiază în acest an de un buget majorat la 300 de milioane de lei, a anunțat marți ministra Mediului, Diana Buzoianu. 'Astăzi vom publica ghid
VIDEO Buzoianu: Au fost aprobate organigramele direcțiilor silvice regionale; am făcut trecerea de la 101 directori la 38 de directori
Numărul directorilor din cadrul direcțiilor silvice regionale va fi redus de la 101 la 38, în baza noilor organigrame avizate de Ministerul Mediului și aflate în procedură de aprobare la Romsilva, a anunțat marți ministra Mediului, Diana Buzoianu. 'Tocmai au fost aprobate organigramele direcțiilor silvice regionale. Noi le-am avizat, urmează să
VIDEO Ministerul Mediului a depus plângere penală după vandalizarea camerelor din sistemul de monitorizare a transporturilor de lemn
Ministerul Mediului a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după vandalizarea a nouă camere din Sistemul Național de monitorizare video a drumurilor forestiere, finanțat prin PNRR, și a dispus intensificarea controalelor în zonele vizate, a anunțat marți ministra de resort, Diana Buzoianu.
Petrescu (ASF): Asigurările private de sănătate pot avea un rol tot mai important ca soluții complementare sistemului public
Asigurările private de sănătate pot juca un rol tot mai important ca soluții complementare sistemului public, însă nu îl pot înlocui, consideră președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu. 'La Aspen Healthcare Summit 2026 am vorbit despre una dintre întrebările esențiale ale prezentului: cum regândi
Stocklosa (CCIB): Relația dintre România și Republica Kârgâză are un potențial real de dezvoltare
Schimburile comerciale bilaterale între România și Republica Kârgâză au înregistrat anul trecut o creștere de peste 43% comparativ cu 2024 și există în continuare un potențial semnificativ pentru dezvoltarea relațiilor economice, a declarat președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București, Iuliu Stocklosa, în cadr
CONAF Galați organizează un eveniment de orientare profesională pentru 150 de elevi
Elevii claselor a VII-a și a VIII-a de la Școala Gimnazială 'Emil Gârleanu' din Galați vor participa, pe 10 iunie, la evenimentul 'Biblioteca Vie - Pactul pentru Tineri', în cadrul căruia vor interacționa cu profesioniști din mai multe domenii de activitate, a anunțat marți Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).
Centrul Național de Consiliere Financiară lansează un comandament privind sancțiunile aplicate de Consiliul Concurenței
Centrul Național de Consiliere și Consultanță a Consumatorilor în Domeniul Financiar Bancar și Nebancar, structură aflată sub egida InfoCons, a lansat un comandament dedicat analizării sancțiunilor aplicate de Consiliul Concurenței celor 10 bănci amendate pentru încălcarea normelor de concurență. Potrivit organizației, noul comandament are rolul de
Aeroportul 'Henri Coandă' devine primul din România cu aterizări și decolări coordonate
Cel mai mare coordonator independent de sloturi aeroportuare din lume 'Airport Coordination Limited' va furniza servicii complete de coordonare la Aeroportul 'Henri Coandă' București începând cu sezonul de iarnă 2026 - 2027, în cadrul unui acord multianual ce va intra în vigoare pe 25 octombrie 2026, a anunțat, marți, Compania Național
Chisăliță: România a traversat o succesiune de crize energetice în ultimii 35 de ani
România nu s-a confruntat cu o singură criză energetică, ci cu o succesiune de crize suprapuse, generate de subinvestiții, reglementări instabile, intervenții politice și liberalizări insuficient pregătite, iar problemele actuale ale sectorului își au originea în vulnerabilități acumulate după 1990, susține președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI),
Deficitul balanței comerciale, în scădere cu 7%, în primele patru luni
Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2026 a fost de 10,814 miliarde euro, mai mic cu 818,6 milioane euro (-7%) decât cel înregistrat în perioada similară din 2025, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Exporturile FOB au însumat 32,018 miliarde euro, con






