logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

BNS propune amendamente la proiectul de OUG privind implementarea Instrumentului SAFE

Image

Blocul Național Sindical (BNS) propune amendarea proiectului de ordonanță de urgență privind implementarea Instrumentului SAFE, prin reconfigurarea rolului Agenției Române de Cooperare Tehnologică și Industrială pentru Securitate și Apărare (ARCTIS), și îmbunătățirea cadrului de evaluare a ofertelor în cadrul achizițiilor din domeniul apărării.

În acest sens, BNS a transmis, vineri, către prim-ministrul Ilie Bolojan, către Guvern, Ministerul Finanțelor, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Comisia pentru apărare din Camerei Deputaților și Senat, precum și Birourilor permanente ale Parlamentului un set de propuneri de amendamente la proiectul de ordonanță de urgență de modificare a modificarea și completarea O.U.G. nr. 62/2025 privind implementarea Instrumentului SAFE.

Confederația sindicală consideră că, în forma actuală a ordonanței, există riscul diminuării rolului ARCTIS în procesul de analiză a contractelor, ceea ce poate conduce la o slăbire a capacității statului de a asigura o integrare a intereselor industriale naționale în cadrul achizițiilor de apărare.

În context, BNS propune efectuarea unei analize pentru contractele de achiziție publică a căror valoare estimată depășește pragul valoric reprezentând echivalentul a 10 milioane euro, fără TVA. Conform sindicaliștilor, ar trebui exceptate de la procesul de analiză contractele atribuite în baza unor proceduri derulate de către agenții/structuri din cadrul NATO sau al Uniunii Europene.

BNS consideră că această formulare are meritul de a restabili acel echilibru necesar între nevoia de celeritate în achizițiile din domeniul apărării și necesitatea menținerii unui mecanism de analiză strategică la nivel național, prin intermediul ARCTIS.

'Mai mult, introducerea excepțiilor propuse reflectă realitățile operaționale ale cooperării internaționale în domeniul apărării, fiind în concordanță cu practicile europene și euroatlantice, fără a afecta interesele industriale naționale în cazurile în care acestea pot fi valorificate', se precizează în propunerile formulate.

De asemenea, BNS propune ca, în cazul în care au fost identificați mai mulți potențiali furnizori ai unui produs care îndeplinesc cerințele operaționale sau similare și cerințele de cooperare, Grupul de lucru care analizează răspunsurile primite, întocmește pentru fiecare proiect un clasament descrescător, realizat pe baza criteriului 'oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic', determinată prin evaluarea raportului calitate-cost pe durata ciclului de viață.

În opinia sindicaliștilor, evaluarea trebuie să se realizeze pe baza următorilor factori și ponderi: valoarea produsului - 85%, determinată prin analiza: performanțelor și caracteristicilor operaționale, suportului logistic și securității aprovizionării, gradului de conformitate cu cerințele tehnice; costul total de operare pe durata ciclului de viață, care include prețul inițial, costurile de operare, costurile de întreținere și reparare, costurile de instruire; oferta de cooperare industrială - 15%.

Evaluarea ofertelor se realizează prin raportarea valorii produsului la costul total de operare, în vederea identificării soluției care asigură cea mai bună valoare pe durata ciclului de viață, mai arată BNS.

'Propunerea urmărește trecerea de la criteriul limitativ al prețului la principiul 'ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic', în acord cu specificul achizițiilor din domeniul apărării. Evaluarea pe baza performanței și a costului total pe durata ciclului de viață permite identificarea soluțiilor care oferă cea mai bună valoare pentru forțele armate, evitând opțiuni aparent mai ieftine, dar ineficiente pe termen lung', subliniază sindicaliștii de la BNS.

Aceștia adaugă că includerea componentei de cooperare industrială contribuie la integrarea industriei românești în Baza Industrială și Tehnologică Europeană de Apărare, susținând utilizarea eficientă a resurselor financiare și umane la nivelul statelor membre.

'Ambele propuneri urmăresc asigurarea unui echilibru între eficiența utilizării fondurilor publice, necesitățile operaționale ale forțelor armate și obiectivul strategic de integrare a industriei românești în ecosistemul european de apărare', menționează BNS.

Confederația își exprimă disponibilitatea de a participa la orice discuții tehnice suplimentare pe marginea propunerilor făcute și de a contribui la fundamentarea unor soluții legislative solide, în acord cu interesele economice și sociale ale României.

Guvernul a aprobat, joi, ordonanța de urgență referitoare la programul de apărare SAFE, prevederile vizând crearea condițiilor ca România să poată semna contractele de achiziții până la termenul limită de 30 mai 2026, fără blocaje administrative sau bugetare.

În acest sens, Ministerul Finanțelor primește atribuții extinse privind gestionarea financiară a programului SAFE.

De asemenea, prin actul normativ se introduce instrumentul 'acordului de cooperare', care reglementează 'obligațiile industriale de cooperare economică, iar recepția produselor este condiționată de îndeplinirea acestor obligații, certificate înainte de livrare'.

Actul normativ introduce și o serie de modificări referitoare la implementarea PNRR în România. Astfel, se introduce posibilitatea prelungirii duratei contractelor, deciziilor și ordinelor de finanțare până la 31 august 2026, printr-un mecanism simplificat de notificare.

România va beneficia de 16,68 miliarde de euro finanțare prin mecanismul european Security Action for Europe (SAFE), potrivit alocărilor anunțate de Comisia Europeană pentru statele membre. Este a doua alocare ca ordin de mărime stabilită de Comisie. Participarea la programul SAFE are trei componente: apărare, bugetară și de infrastructură. Instrumentul SAFE este un mecanism financiar temporar al Uniunii Europene, cu un buget de 150 de miliarde euro, sub formă de împrumuturi cu dobândă redusă, pentru care unele state membre, inclusiv România, și-au au exprimat interesul. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 860

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 24-10-2026 16:40

ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea

Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară

Economic Intern 24-10-2026 11:10

CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026

Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii

Economic Intern 23-10-2026 19:57

Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România

Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr

Economic Intern 23-10-2026 17:35

Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului

Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e

Economic Intern 23-10-2026 17:19

Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic

Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu

Economic Intern 23-10-2026 16:37

ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară

Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri

Economic Intern 23-10-2026 15:59

CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană

Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m

Economic Intern 23-10-2026 14:52

Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA

Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or

Economic Intern 23-10-2026 14:43

Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%

Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada

Economic Intern 23-10-2026 13:21

ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.

Economic Intern 23-10-2026 13:06

Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)

O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu

Economic Intern 23-10-2026 12:17

Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie

Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură

Economic Intern 23-10-2026 12:04

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

Economic Intern 23-10-2026 11:28

Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen

Economic Intern 23-10-2026 11:22

Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri

Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice