Negrescu, despre ordonanța privind carburanții: Efectele la pompă vor fi simbolice, deciziile nu au puterea de a influența dinamica prețurilor
Măsurile incluse în ordonanța privind carburanții vor avea efecte limitate asupra prețurilor la pompă, iar intervențiile statului au, în mare parte, un caracter simbolic, consideră consultantul economic Adrian Negrescu.
'Autoritățile au renunțat la ideea de a limita adaosul la 50%, o decizie care urma să creeze penurie pe piață. Au eliminat prevederea privind sancționarea cu 10% din cifra de afaceri a companiilor care nu respectă prevederile ordonanței. Era o măsură ieșită din comun', a scris acesta, joi, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit consultantului, limitarea exporturilor s-ar putea întoarce ca un bumerang împotriva României, în condițiile în care 46% din rezerve se află în străinătate.
'Dacă și alte țări acționează în consecință, efectele pot fi catastrofale în cazul unei crize majore de carburanți', a avertizat consultantul.
Pe de altă parte, definirea adaosului comercial necesită clarificări suplimentare pentru a nu lăsa loc interpretărilor și, mai ales, comportamentului speculativ al firmelor sau abuziv al statului, susține Adrian Negrescu.
'Efectele la pompă vor fi simbolice, deciziile luate neavând puterea de a influența dinamica prețurilor. Sper că Ministerul Energiei să prezinte datele concrete', a punctat el.
În opinia sa, statul a evitat să umble la TVA și accize dintr-un motiv evident, acestea fiind 'principalele surse pe care se bazează bugetul de stat în 2026, într-un context financiar extrem de dificil'.
'Ideea de a oferi o compensație la pompă tuturor românilor este absurdă și nefundamentată economic. Statul n-are de ce să îl ajute pe cel care are mașină scumpă și se plânge de prețul motorinei', a subliniat Negrescu.
Soluția corectă este direcționarea subvențiilor către categoriile de business-uri care au potențial inflaționist, a adăugat el.
'Atâta timp cât prețul petrolului și cotația motorinei cresc la nivel internațional, orice soluție adoptată de statul român, alta decât reducerea TVA sau a accizelor, are doar caracter simbolic', consideră sursa citată.
El crede că 'ezitările și modificările ordonanței privind carburanții demonstrează o lipsă tot mai crasă de competență în elaborarea actelor normative cu impact în economie'.
Guvernul a aprobat, joi, ordonanța de urgență privind declararea, în perioada 1 aprilie - 30 iunie, a situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, benzină și motorină, act normativ care instituie măsuri de protejare a economiei și populației.
Perioada de aplicare a acestor soluții poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat situația de criză, arată un comunicat al Executivului.
Astfel, adaosul comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină este limitat la valoarea medie a adaosului comercial practicat în anul 2025 de către fiecare operator economic, fiind exceptate exporturile și livrările intra-comunitare.
'Măsura are în vedere descurajarea unui posibil comportament inadecvat al operatorilor economici și al unor potențiale tendințe de speculă, care ar conduce la creșteri nejustificate de preț la aceste produse', arată Guvernul.
Valoarea medie anuală a adaosului comercial pentru anul 2025, precum și calculul care a determinat valoarea se comunică Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
'În cazul constatării unor adaosuri comerciale peste limitele prevăzute în actul normativ, vor fi aplicate amenzi cuprinse între 0,5% și 1% din cifra de afaceri realizată în anul anterior sancționării', mai menționează sursa citată.
Totodată, prin această ordonanță de urgență se introduce posibilitatea ca operatorii economici să diminueze conținutul de biocarburant din volumele de benzină puse pe piață de la 8% la minimum 2% pentru benzină, pe perioada de aplicare a măsurilor de protecție.
De asemenea, pentru a asigura necesarul intern de consum, exportul de motorină și țiței se va efectua doar după obținerea acordului Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Energiei.
Sunt introduse și sancțiuni, astfel că 'exporturile realizate fără avizele necesare vor fi sancționate cu amendă între 5% și 10% din cifra de afaceri, precum și cu măsura complementară de confiscare a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții'.
Ordonanța conține și unele modificări privind piața gazelor naturale și instituie un mecanism clar de repartizare proporțională a cantităților disponibile, în funcție de consumul estimat al clienților fiecărui furnizo. Totodată, sunt stabilite reguli explicite de calcul, inclusiv: determinarea stocurilor minime, calculul diferențelor între consumul estimat și cantitățile alocate, recalcularea cantităților în funcție de evoluția consumului. AGERPRES/(AS - redactori: Nicoleta Bănciulea, Alina Novăceanu; editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice







