ASFOR: Regulamentul EUDR, referitor la defrișări, s-a transformat într-o barieră birocratică ce lovește operatorii corecți
Regulamentul EUDR, menit să combată defrișările globale, s-a transformat dintr-un scut într-o barieră birocratică ce lovește tocmai operatorii corecți, a afirmat, la conferința 'Industrial Development through European Policies', organizată la Parlamentul European, președintele Asociației Forestierilor din România (ASFOR), Ciprian Muscă.
'(...) pădurile și ecosistemele naturale susțin peste 44 de trilioane de dolari din economia globală - jumătate din PIB-ul mondial. În România, sectorul forestier și industria lemnului contribuie cu aproape 4% din PIB și angajează direct și indirect sute de mii de oameni în zone unde nu există alternativă economică reală. Trăim un paradox pe care Europa trebuie să îl recunoască cu curaj: avem cea mai sustenabilă resursă industrială din lume - lemnul - și am construit în jurul ei un labirint administrativ care o face inaccesibilă propriilor noștri producători. Regulamentul EUDR (privind defrișările, n.r.) este exemplul cel mai vizibil. Scopul său este nobil: să combată defrișările globale. Dar în aplicare, s-a transformat dintr-un scut într-o barieră birocratică ce lovește tocmai operatorii corecți - cei care au sisteme de trasabilitate, cei care respectă regulile, cei care sunt deja parte din soluție. Un producător român din Suceava sau Maramureș, care lucrează cu lemn din păduri certificate, gestionat conform legislației europene, ajunge astăzi să cheltuiască mai mult pe consultanță juridică de conformitate decât pe investiții în tehnologie. Acesta nu este modelul de competitivitate pe care Europa îl propovăduiește', a apreciat Muscă, citat într-un comunicat de presă al organizației, transmis miercuri AGERPRES.
Specialistul ASFOR a punctat, totodată, că lemnul este singurul material de construcție regenerabil și biodegradabil.
'Nu avem nevoie să îl sintetizăm, nu generăm deșeuri toxice, nu depindem de lanțuri de aprovizionare intercontinentale. Dar mai important: lemnul nu eliberează CO2, ci îl stochează. Fiecare metru cub de lemn încorporat într-o clădire reține aproximativ o tonă de CO2‚ pe toată durata de viață a acelei clădiri. O casă din lemn nu este doar o locuință - este un depozit de carbon activ. Comparativ cu betonul sau oțelul, construcția în lemn reduce emisiile cu 20 până la 60%. Dacă Europa este serioasă în privința obiectivelor climatice din 2050, atunci răspunsul nu stă doar în panouri solare sau baterii - stă și în a construi altfel (...) România are materia primă. Are tradiția. Are meșterii. Ce îi lipsește este un cadru european care să recunoască lemnul structural ca prioritate de investiție climatică, nu ca material de nișă. Industria lemnului din România nu cere privilegii. Cere predictibilitate, recunoașterea efortului de conformitate și acces echitabil la piața unică. Vă solicităm un lucru concret: introduceți un reflex sistematic de evaluare a impactului asupra IMM-urilor în orice regulament care vizează bio-economia. Nu ca excepție, ci ca standard', a spus reprezentantul asociației de profil.
De altfel, în acest sens, specialistul a propus patru direcții concrete pentru dezvoltarea sectorului forestier. Prima se referă la simplificare inteligentă, nu derogare, în care operatorii care utilizează sisteme digitale avansate de trasabilitate - precum SUMAL din România - trebuie să beneficieze de recunoaștere automată a conformității.
În al doilea rând, în viziunea liderului ASFOR, este nevoie de securizarea lanțurilor de valoare europene. 'Avem 17.000 de companii în sectorul lemnului în România. Europa nu își poate permite să fie dependentă de importuri în domenii unde deține tradiție, resurse și capital uman. Suveranitatea industrială nu este un concept aplicabil doar semiconductorilor sau energiei - se aplică și bio-economiei', a spus Ciprian Muscă.
Potrivit sursei citate, un alt punct important îl reprezintă investițiile cu impact real în comunități, în care programele de retehnologizare - ca DR 24 - să fie completate de scheme dedicate pentru eficiență energetică locală, bazate pe resurse locale.
O a patra direcție vizează derularea de programe de formare profesională care să fixeze forța de muncă în zonele rurale, 'altfel, riscăm să avem păduri fără pădurari și fabrici fără muncitori'.
Conferința de nivel înalt 'Industrial Development through European Policies', desfășurată marți, 24 martie 2026, în incinta Parlamentului European, a fost organizată de către europarlamentarul Maria Grapini, vicepreședinta Comisiei pentru Piața Internă și Protecția Consumatorului (IMCO). AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice







