FORT: România, printre statele UE cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină; riscuri pentru transportul de marfă și al elevilor
România se află în prezent printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină, nivel care generează riscuri imediate pentru transportul de marfă și pentru cel al elevilor navetiști, în condițiile în care operatorii nu își mai pot acoperi costurile, a declarat, luni, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Beniamin Lucescu.
În acest context, transportatorii rutieri solicită intervenția urgentă a Guvernului.
'Transportatorii de marfă sunt prinși în niște contracte făcute la început de an și există riscul să nu-și poată onora aceste prestări de servicii, să nu mai ajungă marfa la raft. Un alt risc major este ca elevii preuniversitari, în jur de 500.000, care fac naveta zilnic cu transportatorii de persoane, să nu mai ajungă la școală, deoarece acest preț nu poate fi transferat în marjă. Marjele în transport sunt undeva la 2-5%. De aceea, cred că este momentul ca Guvernul României să intervină într-un fel, uitându-ne ce fac celelalte țări din jurul nostru și Uniunea Europeană', a menționat Beniamin Lucescu, în cadrul unei conferințe de presă organizate de IMM România.
În ceea ce privește transportul elevilor, președintele FORT a subliniat că este 'un serviciu public' și este dificil ca tariful să fie modificat, operatorii de transport fiind captivi în acest preț.
'Modificarea lui durează foarte mult și există riscul să nu mai existe bani pentru pornirea autobuzelor care să ducă elevii la școală dimineața. Nu săptămâna aceasta, nu săptămâna viitoare, dar există acest risc și sunt în jur de 500.000 de elevi preuniversitari care fac naveta gratuit. Există acel instrument prin care statul achită ulterior transportul operatorilor și există acest risc să nu mai putem duce elevii la școală. Eu vă spun ce transmit operatorii de transport din sector', a adăugat el.
Totodată, el a subliniat că România are printre cele mai scumpe accize din Uniunea Europeană.
'Avem undeva în jur de 560 de euro la mia de litri. Țări din jurul nostru, Bulgaria - 340 de euro la mia de litri acciză, Polonia - 360 euro. Germania stă mult mai bine ca noi, are 470 de euro la mia de litri. Directiva europeană spune că minimumul este de 330 de euro la mia de litri. Deci, la ora actuală, România are una dintre cele mai scumpe accize din Uniunea Europeană. Apoi, în ceea ce privește prețul pe litru, avem foarte multe țări care sunt sub noi ca nivel de cost. Slovenia - 7,7 lei, într-adevăr au intervenit și au un preț determinat. Bulgaria, fără ca statul să intervină, este cu aproximativ 1 leu sub noi, undeva la 8,8 lei/litru la motorină. Italia a intervenit, statul a scăzut acciza cu 25 de cenți și, la ora actuală, au motorina mai ieftină ca noi, în jur de 9 lei. Deci și în acest caz suntem tot printre primele țări din Uniunea Europeană cu cel mai mare preț la motorina standard. Astăzi este 9,85 lei, cea mai ieftină motorină standard la pompă', a adăugat președintele FORT.
Potrivit acestuia, Guvernul trebuie să intervină pentru toți, luând exemplul altor țări.
'În discuțiile cu transportatorii există o intenție de a organiza proteste, dar noi așteptăm să se intervină săptămâna aceasta. Așteptăm o intervenție din partea Guvernului', a mai spus reprezentantul organizației. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Directorul general al TAROM: Compania va exista cu siguranță și anul următor; avem planuri mari
TAROM va exista cu siguranță și anul viitor, avem planuri mari pentru companie și îndemn toți pasagerii să cumpere cu încredere bilete, pentru că traversăm un proces de modernizare și consolidare, a transmis, luni, directorul general al TAROM, Cristian Anghel. Prezent la o conferință de presă susținută de ministrul Transporturilor
Petrescu (ASF): Utilizarea inteligenței artificiale în companii trebuie însoțită de mecanisme de guvernanță
Utilizarea inteligenței artificiale în activitatea companiilor trebuie însoțită de mecanisme de guvernanță care să permită consiliilor de administrație să înțeleagă implicațiile acestor tehnologii, să evalueze oportunitățile și riscurile și să își exercite eficient responsabilitățile, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financi
Popa (MTI): Până la final de an avem planificați 138 de kilometri de drumuri ce vor fi deschiși circulației; pe Dunăre, ne intersează Bala 2
Un total de 138 de kilometri de autostradă și drum expres sunt planificați pentru a fi dați în trafic până la finele anului, eventual cu 10 kilometri mai puțjn, dacă nu reușim să operaționalizăm tunelul Momaia, iar pe Dunăre ne interesează proiectele Bala 2 și Fast Danube, a declarat, luni, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa,
Ivan: Simplificarea legislației este necesară pentru creșterea capacităților de producție și stocare a energiei
Simplificarea legislației din domeniul energetic este necesară pentru dezvoltarea capacităților de producție și stocare a energiei, iar proiectele importante din sector trebuie susținute printr-o colaborare între Parlament, Ministerul Energiei și reprezentanții industriei, a declarat luni vicepreședintele Camerei Deputaților, Bogdan Ivan, la o conferință privin
Black Friday 2026 a generat aproximativ 1,7 milioane de tranzacții, în valoare de 865 de milioane de lei (procesator)
Black Friday 2026 a generat aproximativ 1,7 milioane de tranzacții, în valoare de 865 de milioane de lei, procesate prin PayU România, pe măsură ce consumatorii au profitat de campaniile de cumpărături organizate de comercianții parteneri ai companiei procesatoare pe 6 noiembrie. Dincolo de volumele tranzacționate, datele PayU arat
Popa (MTI): Este nevoie de o concediere colectivă la CFR Marfă; statul trebuie să plătească 56 de milioane de lei salariaților companiei
Statul român va trebui să scoată 56 de milioane de lei, aproximativ 11 milioane de euro, pentru a acoperi salariile restante și compensatorii ale celor 1.500 de angajați ai CFR Marfă, deoarece este nevoie de o concediere colectivă, în condițiile în care România riscă intrarea în infringement pentru că există două companii cu același scop
Richard (Engie România): Schema de plafonare a prețurilor la gaze pentru populație ar trebui prelungită după 1 aprilie 2027
Schema de plafonare a prețurilor la gaze naturale pentru consumatorii casnici ar trebui prelungită și după 1 aprilie 2027, până când condițiile de piață vor permite practicarea unor prețuri adecvate, în contextul volatilității ridicate de pe piețele energetice, a declarat luni directorul general al Engie România, Nicolas Richard, la o conferin
Corina Popescu (Moldelectrica): Peste Prut lucrurile se desfășoară cu viteză extraordinar de mare; ieri s-a dat în exploatare Linia Independenței
Important pentru sectorul energetic este să construim, iar peste Prut lucrurile se desfășoară cu viteză extraordinar de mare, ieri s-a dat în exploatare Linia Independenței, o nouă linie internă de 400 de kilovolți, care unește Vulcănești cu centrul de consum al țării, a declarat, luni, Corina Popescu, președinte CA Moldelectrica, la o conferință privind provoc
ASFOR: Pregătirea pentru aplicarea Regulamentului european privind defrișările nu mai poate fi amânată
Asociația Forestierilor din România (ASFOR) susține că operatorii de lemn trebuie să înceapă pregătirile având în vedere că, din 30 decembrie, lemnul și produsele din lemn vor putea fi puse pe piață sau exportate doar dacă îndeplinesc cerințele Regulamentului european privind defrișările (EUDR). 'Peste mai puț
Plaveti (Hidroelectrica): Gradul de umplere a lacurilor de acumulare este sub 50%; seceta ne-a afectat producția de energie
Gradul de umplere a lacurilor de acumulare ale Hidroelectrica este sub 50%, iar debitele Dunării și ale râurilor interioare sunt mult sub mediile multianuale, ceea ce afectează producția de energie hidroelectrică și impune o gestionare prudentă a rezervelor de apă în sezonul rece, a declarat luni Dan Plaveti, președintele Directoratului Hidroelectrica, la
România a avut în august cea mai mare creștere din UE a producției din sectorul serviciilor
Producția din sectorul serviciilor (ajustată sezonier) a crescut cu 0,3%, atât în zona euro cât și în Uniunea Europeană, în luna august 2026 comparativ cu luna iulie 2026, potrivit datelor publicate luni de Eurostat. În rândul statelor membre, cele mai mai creșteri lunare au fost înregistrate &ic
Munteanu (Transelectrica): Mie mi se pare că disensiunile și cearta nu scad prețul energiei, dar investițiile în oameni o fac
Investiția în oameni ar trebui să fie scopul nostru pentru următorii ani, pentru că în spatele oricărui proiect stau oamenii, a declarat, luni, Ștefăniță Munteanu, președintele Directoratului Transelectrica, la o conferință privind provocările iernii 2026 - 2027 pentru sistemul energetic național. 'Eu îmi păstrez optimism
Jude (Romgaz): Producția internă de gaze naturale va depăși consumul României odată cu exploatarea Neptun Deep
Producția internă de gaze naturale ar urma să depășească necesarul de consum al României odată cu atingerea nivelului de platou al producției din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, estimată la aproximativ 8 miliarde de metri cubi anual, la care se adaugă circa 8 miliarde de metri cubi din zăcămintele terestre, a declarat luni Aristotel Jude, membru al Con
Jude (Romgaz): Centrala de la Iernut ar putea intra în operare comercială la jumătatea anului 2027
Centrala de la Iernut ar putea să fie sincronizată la Sistemul Energetic Național în primul semestru din 2027 și să intre în operare comercială la jumătatea anului viitor, a declarat, luni, Aristotel Jude, director general adjunct la Romgaz, la o conferință privind provocările iernii 2026 - 2027 pentru sistemul energetic național.
Antal (Senat): România ar putea intra în iarna 2027-2028 cu o capacitate suplimentară de injecție a gazelor de 6 milioane mc/zi
România ar putea intra în sezonul rece 2027-2028 cu o capacitate zilnică suplimentară de injecție a gazelor naturale în depozitele subterane de 6 milioane de metri cubi, dacă investiția derulată în prezent de Depogaz va fi finalizată până în iulie 2027, a declarat luni Lorant Antal, președintele Comisiei pentru energie, infrastruct







