Nițulescu (ME): Proiectul de la Mintia, care anul acesta va fi implementat parțial, va duce la scăderea prețurilor în primul rând
Proiectul centralei termoelectrice de la Mintia va fi implementat parțial anul acesta, iar din cei 1.737 de megawați sperăm să fie accesibili 1.096, ceea ce va însemna o lichiditate pe piața de energie, o competitivitate care va duce la scăderea prețurilor în primul rând, a declarat, luni, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Pavel-Casian Nițulescu, la un eveniment de specialitate.
'Un obiectiv major în dezvoltarea capacităților de producție din surse regenerabile sunt aceste proiecte de investiții; impactul acestor investiții se vede direct în economie - o energie mai stabilă și mai competitivă reduce până la urmă costurile pentru industrie, reduce facturile la consumatori, că sunt casnici, că sunt noncasnici, sprijină dezvoltarea noilor tehnologii, stimulăm investițiile private și contribuim la tot ce înseamnă crearea de locuri de muncă. În același timp ne gândim la foarte multe investiții pe termen lung, precum proiectul de la Mintia, care anul acesta va fi implementat parțial - nu va fi în totalitate - cei 1.737 de megawați nu vor intra în bandă în totalitate, dar sperăm ca 1.096 să fie accesibili, ceea ce va însemna o fluiditate, o lichiditate pe piața de energie, o competitivitate care va duce la scăderea prețurilor în primul rând. Asta ne interesează cel mai mult', a afirmat oficialul.
De asemenea, în 2027 vor intra pe circuit noi molecule de gaze din zăcământul Neptun Deep, iar la finalul anului acesta ar trebui finalizată centrala termo-electrică de la Iernut.
'Cu pași mărunți, începem să finalizăm proiectul început la Neptun Deep, iar anul viitor, 2027, noi molecule de gaze vor intra pe circuitul de transport și de folosință din România, Mintia fiind unul dintre cei mai mari consumatori de gaze, aproximativ 2,5 miliarde metri cubi, iar proiectul de la Iernut, prelungit anual, sperăm să fie finalizat prin autocontrolul pe care l-a preluat Romgaz. 430 de megawați sunt destul de importanți', a menționat el.
În plus, în 2029, vor fi puse în funcțiune capacitățile de la Ișalnița și Turceni, iar România are șansa de a-și consolida poziția pe harta energetică a Europei.
'Vorbind de restructurare, de planul de reducere a anumitor capacități, cel puțin de la CEO Oltenia, aveam cele două capacități care trebuiau să fie puse în operă anul trecut, dar s-a prelungit până în 2029. Vorbim despre Ișalnița și Turceni. La Turceni avem, din fericire, un ofertant, este în procedura de evaluare, iar la Ișalnița este posibil să modificăm borna de investiții. Deci, în perioada următoare, România are șansa de a-și consolida poziția pe harta energetică a Europei, și cred în ceea ce spun, prin investiții tot mai inteligente, investiții în producție, transport, distribuție, în energia electrică și gaze naturale, prin politici cât mai coerente, cu un dialog și o colaborare mai directă cu toți factorii implicați în dezvoltarea sectorului energetic. Chiar de la autoritățile decidente până la autoritățile economice s-a văzut în ultima perioadă comunicarea pe care am avut-o legat de tot ce înseamnă creșterea combustibililor pe piață, pe piața globală în primul rând și apoi și pe piața din România s-a încercat o stabilitate constantă prin aceste stocuri comerciale care ne ajung, din punctul tuturor de vedere, până pe 15 aprilie, iar stocurile de urgență care sunt lăsate pentru o protecție pe termen lung, cu o posibilitate de folosință până la 90 de zile', a susținut Nițulescu.
Secretarul de stat a făcut referire și la faptul că stocurile de gaze au fost suficiente pentru perioada de iarnă, în prezent având aproape 800 de milioane metri cubi în depozite.
'Sunt foarte multe de spus, mai ales că suntem și în perioada de finalizare a perioadei de comandament energetic de iarnă - 31 martie - și pot să spun chiar cu mândrie că am trecut cu brio această perioadă de cinci luni de zile cu stocuri de gaze care ne oferă o lejeritate pentru următorul ciclu, de la 1 aprilie. Avem aproximativ 28% din ponderea de înmagazinare în momentul de față, ceea ce înseamnă cam 800 de milioane mc de gaze în depozite. Din punct de vedere al resurselor energetice, la fel, stăm destul de bine. La începutul anului am beneficiat mai mult de condițiile meteo, atât pe partea de eolian, cât și pe partea de hidroenergie, și am depășit orice fel de obstacol care care a fost pus în față', a dat acesta asigurări.
În altă ordine de idei, Nițulescu a admis că, fără o energie sigură, accesibilă, sustenabilă, nu se poate discuta despre investiții, industrie, nici măcar despre o dezvoltare regională echilibrată.
'La nivel global, energia a ajuns să nu mai fie o necesitate, a ajuns să fie un factor de influență. Vedem războiul actual, războiul hibrid, în care ca măsură de schimb este chiar energia. Dar noi, ca sector energetic, pot spune că reprezentăm o coloană vertebrală a tot ce înseamnă fundamentarea și dezvoltarea economiei românești. Fără o energie sigură, accesibilă, sustenabilă, nu putem vorbi despre investiții, despre industrie, nu putem vorbi despre nimic, nici măcar despre o dezvoltare regională echilibrată. Din acest motiv, investițiile în energie nu sunt doar niște proiecte sectoriale, ele sunt investiții în competitivitatea întregii economii. Noi, ca stat, avem un avantaj important, și anume că avem un mix energetic destul de diversificat și echilibrat, cu resurse energetice naturale semnificative și cu un potențial real de a deveni, chiar dacă de câțiva ani de zile tot spunem, eu zic că vom deveni un hub energetic regional', a subliniat reprezentantul ME.
Publicația Focus Energetic a organizat, luni, la Palatul Parlamentului, cea de-a XLIV-a ediție a Conferințelor Focus Energetic, 'Influența investițiilor în sectorul energetic în creșterea competitivității economiei românești'. AGERPRES/(A - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Directorul general al TAROM: Compania va exista cu siguranță și anul următor; avem planuri mari
TAROM va exista cu siguranță și anul viitor, avem planuri mari pentru companie și îndemn toți pasagerii să cumpere cu încredere bilete, pentru că traversăm un proces de modernizare și consolidare, a transmis, luni, directorul general al TAROM, Cristian Anghel. Prezent la o conferință de presă susținută de ministrul Transporturilor
Petrescu (ASF): Utilizarea inteligenței artificiale în companii trebuie însoțită de mecanisme de guvernanță
Utilizarea inteligenței artificiale în activitatea companiilor trebuie însoțită de mecanisme de guvernanță care să permită consiliilor de administrație să înțeleagă implicațiile acestor tehnologii, să evalueze oportunitățile și riscurile și să își exercite eficient responsabilitățile, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financi
Popa (MTI): Până la final de an avem planificați 138 de kilometri de drumuri ce vor fi deschiși circulației; pe Dunăre, ne intersează Bala 2
Un total de 138 de kilometri de autostradă și drum expres sunt planificați pentru a fi dați în trafic până la finele anului, eventual cu 10 kilometri mai puțjn, dacă nu reușim să operaționalizăm tunelul Momaia, iar pe Dunăre ne interesează proiectele Bala 2 și Fast Danube, a declarat, luni, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa,
Ivan: Simplificarea legislației este necesară pentru creșterea capacităților de producție și stocare a energiei
Simplificarea legislației din domeniul energetic este necesară pentru dezvoltarea capacităților de producție și stocare a energiei, iar proiectele importante din sector trebuie susținute printr-o colaborare între Parlament, Ministerul Energiei și reprezentanții industriei, a declarat luni vicepreședintele Camerei Deputaților, Bogdan Ivan, la o conferință privin
Black Friday 2026 a generat aproximativ 1,7 milioane de tranzacții, în valoare de 865 de milioane de lei (procesator)
Black Friday 2026 a generat aproximativ 1,7 milioane de tranzacții, în valoare de 865 de milioane de lei, procesate prin PayU România, pe măsură ce consumatorii au profitat de campaniile de cumpărături organizate de comercianții parteneri ai companiei procesatoare pe 6 noiembrie. Dincolo de volumele tranzacționate, datele PayU arat
Popa (MTI): Este nevoie de o concediere colectivă la CFR Marfă; statul trebuie să plătească 56 de milioane de lei salariaților companiei
Statul român va trebui să scoată 56 de milioane de lei, aproximativ 11 milioane de euro, pentru a acoperi salariile restante și compensatorii ale celor 1.500 de angajați ai CFR Marfă, deoarece este nevoie de o concediere colectivă, în condițiile în care România riscă intrarea în infringement pentru că există două companii cu același scop
Richard (Engie România): Schema de plafonare a prețurilor la gaze pentru populație ar trebui prelungită după 1 aprilie 2027
Schema de plafonare a prețurilor la gaze naturale pentru consumatorii casnici ar trebui prelungită și după 1 aprilie 2027, până când condițiile de piață vor permite practicarea unor prețuri adecvate, în contextul volatilității ridicate de pe piețele energetice, a declarat luni directorul general al Engie România, Nicolas Richard, la o conferin
Corina Popescu (Moldelectrica): Peste Prut lucrurile se desfășoară cu viteză extraordinar de mare; ieri s-a dat în exploatare Linia Independenței
Important pentru sectorul energetic este să construim, iar peste Prut lucrurile se desfășoară cu viteză extraordinar de mare, ieri s-a dat în exploatare Linia Independenței, o nouă linie internă de 400 de kilovolți, care unește Vulcănești cu centrul de consum al țării, a declarat, luni, Corina Popescu, președinte CA Moldelectrica, la o conferință privind provoc
ASFOR: Pregătirea pentru aplicarea Regulamentului european privind defrișările nu mai poate fi amânată
Asociația Forestierilor din România (ASFOR) susține că operatorii de lemn trebuie să înceapă pregătirile având în vedere că, din 30 decembrie, lemnul și produsele din lemn vor putea fi puse pe piață sau exportate doar dacă îndeplinesc cerințele Regulamentului european privind defrișările (EUDR). 'Peste mai puț
Plaveti (Hidroelectrica): Gradul de umplere a lacurilor de acumulare este sub 50%; seceta ne-a afectat producția de energie
Gradul de umplere a lacurilor de acumulare ale Hidroelectrica este sub 50%, iar debitele Dunării și ale râurilor interioare sunt mult sub mediile multianuale, ceea ce afectează producția de energie hidroelectrică și impune o gestionare prudentă a rezervelor de apă în sezonul rece, a declarat luni Dan Plaveti, președintele Directoratului Hidroelectrica, la
România a avut în august cea mai mare creștere din UE a producției din sectorul serviciilor
Producția din sectorul serviciilor (ajustată sezonier) a crescut cu 0,3%, atât în zona euro cât și în Uniunea Europeană, în luna august 2026 comparativ cu luna iulie 2026, potrivit datelor publicate luni de Eurostat. În rândul statelor membre, cele mai mai creșteri lunare au fost înregistrate &ic
Munteanu (Transelectrica): Mie mi se pare că disensiunile și cearta nu scad prețul energiei, dar investițiile în oameni o fac
Investiția în oameni ar trebui să fie scopul nostru pentru următorii ani, pentru că în spatele oricărui proiect stau oamenii, a declarat, luni, Ștefăniță Munteanu, președintele Directoratului Transelectrica, la o conferință privind provocările iernii 2026 - 2027 pentru sistemul energetic național. 'Eu îmi păstrez optimism
Jude (Romgaz): Producția internă de gaze naturale va depăși consumul României odată cu exploatarea Neptun Deep
Producția internă de gaze naturale ar urma să depășească necesarul de consum al României odată cu atingerea nivelului de platou al producției din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, estimată la aproximativ 8 miliarde de metri cubi anual, la care se adaugă circa 8 miliarde de metri cubi din zăcămintele terestre, a declarat luni Aristotel Jude, membru al Con
Jude (Romgaz): Centrala de la Iernut ar putea intra în operare comercială la jumătatea anului 2027
Centrala de la Iernut ar putea să fie sincronizată la Sistemul Energetic Național în primul semestru din 2027 și să intre în operare comercială la jumătatea anului viitor, a declarat, luni, Aristotel Jude, director general adjunct la Romgaz, la o conferință privind provocările iernii 2026 - 2027 pentru sistemul energetic național.
Antal (Senat): România ar putea intra în iarna 2027-2028 cu o capacitate suplimentară de injecție a gazelor de 6 milioane mc/zi
România ar putea intra în sezonul rece 2027-2028 cu o capacitate zilnică suplimentară de injecție a gazelor naturale în depozitele subterane de 6 milioane de metri cubi, dacă investiția derulată în prezent de Depogaz va fi finalizată până în iulie 2027, a declarat luni Lorant Antal, președintele Comisiei pentru energie, infrastruct







