Educaţia digitală a cetăţenilor este cea mai mare vulnerabilitate reală de astăzi (director ANCOM)
Educaţia digitală a cetăţenilor este cea mai mare vulnerabilitate reală de astăzi, consideră directorul executiv al Direcţiei Executive Monitorizare şi Control din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Cristin Nicolae Popa.
"Chiar dacă suntem nemulţumiţi că avem baze de date interoperabile, instituţiile statului colaborează foarte bine şi au fost paşi deja făcuţi. Că nu suntem unde ne dorim, este evident... Trebuie să tindem întotdeauna spre excelenţă, ca să fim pe partea bună a lucrurilor. Cybersecurity, tot timpul a fost un subiect fierbinte, chiar dacă nu pare, e spectacol, nu e nimic în public. Instituţiile statului au colaborat şi împreună cu forul legislativ au mişcat lucrurile. Educaţia digitală a cetăţenilor este cea mai mare vulnerabilitate reală de astăzi. Toată lumea se axează pe zgomot, să fie zgomot când folosim Internetul, să fie spectacol, dar pe substanţă nu stă nimeni să se mai informeze şi acolo sunt foarte multe subiecte cu substanţă, reale şi care ne dau un circuit sănătos al dezvoltării, al transformării digitale", a spus Popa la conferinţa Cybersecurity Forum.
Potrivit oficialului ANCOM, securitatea reţelelor este vitală şi tot timpul trebuie gândită prevenţia.
"Securitatea reţelelor este vitală, nu mai este o chestie tehnică la care să ne gândim doar când avem timp. Tot timpul trebuie să gândim pe prevenţie, nu putem aştepta să fim atacaţi, ca după aceea să reacţionăm şi să spunem "Uite ce buni suntem că am reacţionat". Faptul că nu sunt foarte multe atacuri şi nu am avut probleme mari, substanţiale, este pentru că instituţiile au lucrat pe prevenţie şi asta înseamnă securitate cibernetică. În ceea ce priveşte 5G (...), până în februarie anul curent erau instalate 6.800 de staţii de bază în benzile 2100 şi 2600 MHz şi peste 1.000 de staţii de bază în 3.4 - 3.8 GHz. Ceea ce înseamnă că ne mişcăm încet, dar sigur", a precizat reprezentantul ANCOM.
Financial Intelligence organizează, luni, evenimentul de specialitate Cybersecurity Forum, în cadrul căruia vor fi dezbătute teme, precum protecţia în faţa criminalităţii cibernetice, cyberintelligence, tentative de fraudă prin Deep-Fake şi Vishing. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Mai multe fotografii pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
IMM România: Șapte din zece antreprenori sunt afectați de instabilitatea economică;10% iau în calcul închiderea firmelor
Șapte din zece antreprenori sunt afectați de lipsa unui Guvern funcțional, de inflația ridicată și de instabilitatea economică, în timp ce aproximativ 10% iau în calcul reducerea personalului sau chiar închiderea firmelor, potrivit unui sondaj al IMM România, prezentat de președintele organizației, Florin Jianu. Cercetarea a fost realiz
Președintele APAPR: Deductibilitatea fiscală de 400 de euro pentru Pilonul 3 și Pilonul 4 nu mai este suficientă
Valoarea deductibilității fiscale, de 400 de euro, acordată pentru cei care contribuie la Pilonul 3 de pensii, dar și la Pilonul 4, nu mai este suficientă și de aceea e nevoie de o majorare a acesteia, consideră președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Cristian Pascu. 'Un (...) obiectiv la care ne uităm este cr
ARICE: Victoria 'Fjord' la Cannes reconfirmă valoarea școlii românești de cinema
Victoria filmului 'Fjord', regizat de Cristian Mungiu, la Cannes reconfirmă valoarea școlii românești de cinema și demonstrează că investițiile în promovarea internațională a industriilor creative pot genera recunoaștere globală, prestigiu cultural și noi oportunități economice pentru România, consideră Agenția Română pentru Investiții și Come
Popp (ASF): Încercăm să nu fim o povară pentru companii, să intervenim doar acolo unde este necesar
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) trebuie să-și facă treaba exact cât este cazul și să nu devină o povară pentru companiile listate pe piața de capital, a declarat, luni, Răzvan Popp, șef la Serviciul Transparență și Raportări Emitenți, Sectorul Instrumente și Investiții Financiare, în cadrul instituției de reglementare. 'Un alt efor
Vulpescu (BVB): Mi-e greu să cred că a căzut Guvernul pentru că voia să listeze companii
Toate guvernele din ultimii 15 ani au avut în programele de guvernare listări de companii și, prin urmare, mi-e greu să cred că Guvernul a căzut pentru că voia să listeze companii, a declarat, luni, la 'Forumul investitorilor - 2026: Provocările și oportunitățile anului', directorul general al Bursei de Valori București (BVB), Remus Vulpescu.
Darău: Fostul șef al ADR a pierdut 14,7 milioane lei din PNRR; nota de plată o achităm toți
Fostul șef al Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) a pierdut 14,7 milioane lei din PNRR iar nota de plată este achitată din bugetul statului, a afirmat luni ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău. 'Fostul șef al ADR a pierdut 14,7 milioane lei din PNRR. Acum nota de plată o achităm n
ANAT: Reducerea valorii voucherelor de vacanță și scăderea puterii de cumpărare temperează rezervările pentru Rusalii
Reducerea valorii voucherelor de vacanță și scăderea puterii de cumpărare au determinat turiștii să amâne rezervările pentru minivacanța de Rusalii și 1 iunie, astfel că nivelul este în prezent ușor inferior celui din 2025, deși operatorii din turism estimează o creștere a cererii pe fondul ofertelor last minute, susține Adrian Voican, vicepreședinte ANAT.
CNAB alocă peste 7,25 milioane lei pentru întreținerea sistemelor de prelucrare bagaje de la Aeroportul Băneasa
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a lansat o licitație deschisă pentru întreținerea sistemelor de prelucrare bagaje și a sistemelor de acces la Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu, valoarea totală estimată a contractului fiind de 7,25 milioane de lei, fără TVA. Potrivit anunțului de participare, contra
Ritmuri normale de creștere și dezvoltare la culturile de câmp și la speciile pomi-viticole pe aproape întreg teritoriul agricol (agrometeo)
Regimul hidrotermic din aer și sol favorabil va imprima, pe ansamblu, ritmuri normale de creștere și dezvoltare, atât la culturile de câmp, cât și la speciile pomi-viticole pe aproape întreg teritoriul agricol al țării, îndeosebi pe terenurile cu o bună aprovizionare cu apă a solului, indică prognoza de specialitate a Administrației Nați
Bursa de la București a câștigat în această săptămână peste 6 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat în această săptămână peste 6 miliarde de lei la capitalizare, în creștere cu 1% față de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu aproape 28 de milioane de lei, respectiv 4,4%, potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES.
Darău: Regulile pentru profesia de ghid de turism vor fi actualizate, inclusiv sistemul de sancțiuni
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a anunțat, într-o postare pe Facebook, că a pus în transparență publică noile norme pentru profesia de ghid de turism. 'După mai bine de 20 de ani, actualizăm regulile pentru profesia de ghid de turism. Poate părea un subiect tehnic, dar î
ANSVSA: România livrează, în premieră, peste 4.000 de ovine în Algeria cu avioane cargo
Primul transport aerian cargo cu ovine românești a ajuns în siguranță din România în Algeria, în numai două ore și jumătate, iar alte trei transporturi sunt programate în perioada următoare, a anunțat duminică Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) pe pagina sa de Facebook.
Tulcea încearcă să își construiască o identitate turistică, dincolo de statutul de poartă de acces către Delta Dunării
Pentru mulți turiști, Tulcea rămâne doar locul din care începe drumul spre Delta Dunării. Autoritățile locale și operatorii din turism încearcă însă să schimbe această percepție și să transforme orașul într-o destinație în sine. Deși numărul turiștilor a scăzut anul trecut cu 12%, Organizația de Management al Destinației (OMD) Tulcea mizea
Sondaj: Peste o treime dintre români consideră că datoriile sunt cel mai greu subiect de discutat
Peste o treime dintre români (36%) consideră datoriile ca fiind cea mai grea temă financiară de discutat, în timp ce una din trei persoane (30%) menționează nivelul venitului ca subiect tabu, reiese dintr-un sondaj de specialitate, publicat recent. Datele culese de Reveal Marketing Research, la solicitarea XTB, evidențiază faptul c
Noi trageri loto duminică; report la Loto 6/49 la categoria I de peste 4,89 milioane de euro
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc sunt programate duminică după-amiaza, la Loto 6/49, la categoria I, fiind în joc un report în valoare de 25,65 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro). Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, la Noroc este în joc un report cumulat î








