Transportatorii rutieri de marfă solicită măsuri pentru stabilizarea sectorului și evitarea unei crize severe de lichiditate
Patronatul Industriei de Transport și Logistică ASTRA, care reprezintă operatori de transport rutier de marfă, solicită Ministerului Finanțelor adoptarea urgentă a unui pachet de măsuri fiscale și financiare menite să stabilizeze sectorul și să mențină competitivitatea transportatorilor români.
Potrivit unui comunicat al organizației, printre măsurile propuse se numără prelungirea schemei de compensare a accizei la motorină pentru cel puțin 12 luni, până la 31 martie 2027, majorarea nivelului compensației pentru motorină, astfel încât aceasta să fie aliniată la media europeană și introducerea unui mecanism de 'accize mobile', care să permită ajustarea automată a accizei în funcție de evoluția prețului petrolului.
Reprezentanții din sector solicită, totodată, accelerarea plăților aferente ajutorului de stat, astfel încât decontarea să se realizeze într-un termen de maximum 15 zile, reglementarea clauzei diesel în contractele de transport, pentru a permite ajustarea tarifelor în funcție de variațiile prețului carburantului și majorarea plafonului neimpozabil al indemnizației zilnice pentru conducătorii auto profesioniști, în concordanță cu creșterea costurilor din statele europene de tranzit.
Facilități fiscale pentru investițiile în eficiența energetică a flotelor de transport și acces la linii de credit garantate de stat pentru transportatorii mici și mijlocii, destinate susținerii capitalului de lucru în perioada de volatilitate a piețelor energetice, sunt alte propuneri venite de la transportatorii de marfă.
Patronatul ASTRA avertizează că actuala criză energetică generează o presiune severă asupra fluxurilor de numerar ale companiilor de transport, în special pentru operatorii mici și mijlocii. Costul combustibilului este plătit imediat sau în termene foarte scurte, în timp ce tarifele de transport sunt facturate cu termene de plată de 30 până la 90 de zile, iar în practică plățile sunt adesea realizate și mai târziu. În lipsa unor mecanisme eficiente de protecție, transportatorii sunt nevoiți să absoarbă integral creșterile de preț ale carburantului, fără posibilitatea de a ajusta rapid tarifele contractuale, susține sursa citată.
'În absența unor măsuri rapide și coordonate, sectorul transportului rutier de marfă riscă să intre într-o criză severă de lichiditate, cu posibilitatea apariției unor insolvențe în lanț în rândul operatorilor mici și mijlocii încă din trimestrul al doilea al anului 2026', avertizează reprezentanții patronatului.
Mai mult, potrivit acestora, impactul acestei situații depășește sectorul transporturilor iar orice creștere neabsorbită a costurilor de transport se transmite direct în prețurile bunurilor de consum.
Estimările sectoriale indică faptul că, în absența unor măsuri de sprijin, tarifele de transport ar putea crește cu cel puțin 8-10%, cu un impact estimat asupra inflației de 0,3-0,5 puncte procentuale.
'Creșterea abruptă a prețului țițeiului Brent, amplificată de suspendarea sau redirecționarea operațiunilor unor mari companii de transport maritim și logistică, determină o presiune imediată asupra transportului terestru european. În România, prețul mediu al motorinei a ajuns la aproximativ 8,70 lei/litru, iar sectorul transporturilor rutiere de marfă absoarbe direct acest șoc economic, carburantul reprezentând între 35% și 45% din costul total de operare al unei curse. În același timp, transportatorii români se confruntă cu o presiune cumulată fără precedent, generată de mai mulți factori care acționează simultan asupra costurilor operaționale: expirarea schemei de compensare a accizei la motorină la 31 martie 2026; introducerea sistemului TollRO pentru camioanele peste 3,5 tone, programată pentru 1 iulie 2026; majorarea taxelor de infrastructură în mai multe state europene de tranzit; implementarea noilor cerințe tehnice privind tahografele inteligente; presiunea concurențială din partea operatorilor din state terțe care funcționează în condiții fiscale și sociale diferite', se arată în comunicat.
Conform datelor furnizate de platformele europene de monitorizare a prețurilor combustibililor și de analiza realizată de furnizorul internațional TFC B.V., transportatorii rutieri din România plătesc în prezent unul dintre cele mai ridicate prețuri la motorină din Europa Centrală și de Est, depășind nivelurile din Bulgaria, Ungaria, Polonia sau Cehia.
Această situație creează un dezavantaj competitiv structural pentru companiile românești, în condițiile în care multe state europene au implementat mecanisme permanente de protecție pentru sectorul transporturilor, subliniază transportatorii.
Patronatul ASTRA amintește că sectorul transportului rutier de marfă contribuie cu peste 3,5% la PIB-ul României și asigură mobilitatea economică a principalelor industrii și, în acest context, organizația solicită organizarea unei întâlniri urgente de lucru cu Ministerul Finanțelor, pentru prezentarea documentației economice și identificarea unor soluții fiscale rapide care să protejeze competitivitatea transportatorilor români.
Patronatul Industriei de Transport și Logistică ASTRA este o organizație patronală nou-înființată, dedicată reprezentării intereselor transportatorilor rutieri din România, afiliată la Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Patronatul are peste 250 de membri, companii care cumulează peste 15.000 de angajați. AGERPRES/(AS - redactor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice







