Pîslaru: Au existat declarații publice nefericite privind anumite jaloane și ținte
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, declară că au existat declarații publice 'nefericite' cu privire al îndeplinirea anumitor jaloane și ținte și că ministerul lucrează la măsuri remediale pentru a se asigura că PNRR va fi implementat.
El a menționat însă că există patru excepții, printre care se numără și un proiect care vizează producerea de panouri solare.
'Din analiza noastră, cu excepția a patru măsuri punctuale, care sunt undeva sub 5% din valoarea PNRR - ca să dau un exemplu concret, o măsură prin care trebuia să producem panouri solare și s-au retras toți producătorii privați și nu avem cum să înlocuim producătorul - deci cu excepția acestui lucru, toate lucrurile sunt pe masă. Profit de ocazie pentru a spune că au fost anumite declarații nefericite în public cu privire la anumite jaloane și ținte. Noi tocmai lucrăm pentru ideea de a pune pe masă aceste măsuri remediale, prin care să ne asigurăm că implementăm PNRR-ul ca atare', a spus ministrul, joi, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.
El a subliniat că nu s-au efectuat plăți pentru proiectul privind panourile solare și că producătorul a renunțat la contract.
'Producătorul a trimis o notificare Ministerului Energiei, prin care a spus că furnizorul pe care îl avea contractat a dat faliment. Prin urmare, nu poate să își îndeplinească până pe 31 august obligația de a avea fabrica de panouri funcțională, care era jalon în PNRR. Nu a existat nicio plată pe acest proiect. Deci, nu existau niște bani care să fi fost cheltuiți. Pur și simplu a renunțat la contractul care oferea un grant pentru a putea încuraja producția de panouri solare', a explicat el.
Pîslaru a anunțat că vineri va avea loc o întâlnire cu reprezentanții ministerelor, sub coordonarea premierului, pentru a monitoriza implementarea PNRR. În perioada următoare vor fi prezentate și public informații legate de stadiul implementării și măsurile remediale necesare.
Ministrul a mai precizat că, în urma renegocierilor, România a redus 'semnificativ' numărul de jaloane și ținte, de la 500 la aproximativ 200.
El a adăugat că pe parcursul ultimei săptămâni a fost prezent la Bruxelles și Luxemburg, unde a avut discuții privind PNRR cu reprezentanții SG REFORM. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Energiei a efectuat plăți din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăți către beneficiarii proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în valoare de 233,07 milioane de euro, informează vineri instituția. În comparație, plățile efectuate până la finalul anului trecut s-au ridicat la 212,57 milioane de euro, iar tot
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăți capacitățile de securitate și de apărare
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democrației noastre occidentale, reprezintă o amenințare constantă la adresa păcii și stabilității în Europa și ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăți fundamental capacitățile de securitate și de apărare, a
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza la motorină în prima jumătate a lunii septembrie
Ministerul Finanțelor (MF) majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1 - 15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026 privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere. Potrivit unui comunicat al MF, rem
Ministerul Finanțelor a avizat alocarea a 135,6 milioane de lei pentru asigurarea continuității serviciilor ROMATSA
Ministerul Finanțelor a avizat alocarea sumei de 135,622 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, astfel încât activitatea ROMATSA și serviciile de navigație aeriană să poată continua în condiții de siguranță. Potrivit unui comunicat
Consumatorii care folosesc AI și social media la cumpărături cheltuiesc cu aproape 50% mai mult (analiză)
Consumatorii care folosesc inteligența artificială, motoarele de căutare și rețelele sociale pentru a-și pregăti cumpărăturile ajung să cheltuiască cu aproape 50% mai mult decât cei care utilizează doar motoare de căutare, relevă o analiză a XTB România, dată vineri publicității. 'În goana după optimizarea resurselor, sugestiile din mediu
Avrămescu (ASF), despre Piața de Creștere: Este o decizie importantă;ajută companiile care au nevoie de capital
Aprobarea noului Cod al Bursei de Valori București - Sistem Multilateral de Tranzacționare și înregistrarea Pieței de creștere pentru IMM-uri în Registrul ASF reprezintă o decizie importantă dar nu pentru că mai adăugă un segment într-o structură bursieră, ci pentru că deschide o nouă cale pentru companiile românești care vor să crească, susține Gabri
MADR: Peste 802 milioane de lei pentru Programul pentru școli în anul școlar 2026-2027
Guvernul a aprobat, vineri, un buget de 802,45 milioane de lei pentru implementarea Programului pentru școli al României în anul școlar 2026-2027, de care vor beneficia peste 1,86 milioane de elevi și preșcolari. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), actul normativ asigură continuitatea participării Rom&
Caravana Organizației Femeilor Antreprenor se oprește, în septembrie, în șapte orașe din țară
Organizația Femeilor Antreprenor (OFA), în parteneriat cu Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM) și ING Bank România, organizează, în luna septembrie, ediția a V-a a Caravanei OFA, ce va cuprinde o serie de conferințe regionale dedicate mediului antreprenorial, sub tema 'Leadership antreprenorial și inovare pe
ANAF lansează aplicații care îi ajută pe contribuabili să verifice datele raportate prin declarația D406 SAF-T
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pune la dispoziția contribuabililor două aplicații gratuite, create pentru a face mai simplă verificarea datelor raportate prin declarația D406 SAF-T, conform unui comunicat de presă al instituției. Prin aceste instrumente, contribuabilii pot compara mai ușor informațiile din SAF-T cu cele din decontul de
ANPC: Amenzi de peste 3,5 milioane de lei pentru firme din sectorul alimentar, nealimentar și stații de carburanți
O serie de agenți economici din sectorul alimentar și nealimentar, alimentație publică, dar și stații de carburanți au fost amendați cu peste 3,5 milioane de lei, în această săptămână, informează Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES. Potrivit sursei citate, în urma co
ANSVSA: Peste 355.000 de oi și capre din județul Tulcea vor fi monitorizate, după confirmarea a patru focare de variolă
Peste 100 de medici veterinari au fost mobilizați în județul Tulcea pentru monitorizarea a peste 355.000 de oi și capre, după confirmarea a patru focare de variolă ovină și caprină în localitățile Valea Nucarilor, Peceneaga, Iazurile și Ostrov, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). '
Darău, despre Petrotel Lukoil: Insolvența - o răscruce care poate să ducă la soluții sau scenarii negative
Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, afirmă că insolvența Petrotel Lukoil este 'o răscruce' care, în timp, poate să ducă la foarte multe soluții, dar admite că ea poate conduce și către scenarii negative. 'Și eu cred că, în anumite situații, insolvența poate fi
Peste 718.000 de consumatori vulnerabili au primit tichetul de energie în luna august
Peste 718.000 de consumatori vulnerabili au beneficiat, în luna august, de tichetul de energie, suma totală virată de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) în conturile de mandat poștal ridicându-se la 35,782 milioane de lei, potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES. Conform sursei citate, sumele af
OMV Petrom își extinde capacitatea de producție de hidrogen verde la rafinăria Petrobrazi
OMV Petrom își extinde capacitatea de producție de hidrogen verde la rafinăria Petrobrazi la 55 MW, prin livrarea unui al doilea electrolizor de 35 MW, a anunțat vineri compania. 'Atingerea unei capacități de producție de 55 MW de hidrogen verde de la Petrobrazi este un pas important pentru rafinăria noastră. Hidrogenul verde va fi u
Peste 82.700 de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM, în primele șapte luni
Un număr de 82.725 de persoane au fost integrate pe piața muncii în primele șapte luni ale acestui an, datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de structurile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES. Conform ANOFM, din totalul









