Chesoi (Coface România): Avem o creștere notabilă de peste 36% a numărului de insolvențe în ianuarie 2026
Numărul insolvențelor a urcat cu peste 36% în prima lună a anului în curs, raportat la ianuarie 2025, practic o creștere notabilă, iar asta ne face să credem că acest trend va continua în 2026, a declarat, miercuri, Tiberiu Chesoi, Head of Claims Department, Coface România, în cadrul unei conferințe de specialitate.
Potrivit acestuia, factorii care au stat la baza creșterii numărului de insolvențe au fost dependența de piața unică europeană, dar și implementarea politicii fiscale pentru reducerea deficitului bugetar.
'Al doilea factor care a contribuit la dinamica insolvențelor a fost implementarea acestei politici fiscale agresive și care este și aciclică, pentru că, din păcate, într-un an cu o creștere economică modestă, de doar 0,6%, un an în care România a intrat în recesiune tehnică pe final, așa cum mulți dintre noi ne așteptam, sigur că ce a făcut statul, Guvernul, nu a făcut decât cumva să vulnerabilizeze și mai mult mediul de afaceri și mă refer la toate măsurile fiscale și ce s-a întâmplat în august, creșterea TVA-ului, scăderea plafonului la microîntreprinderi până la 100.000 euro în 2026, deci, practic, ceea ce s-a întâmplat la nivel macro s-a reflectat la nivel micro și surpriza pentru mine, dacă vreți, e doar timing-ul acesta, pentru că ce s-a întâmplat în noiembrie și decembrie, cu număr record de insolvențe noi, eu personal mă așteptam să-l văd încă din septembrie, având în vedere politica fiscală implementată. Din păcate, nu m-am înșelat cu privire la trend, apropo de faptul că Registrul Comerțului a publicat și datele pentru ianuarie 2026 și, din păcate, avem o creștere de peste 36% lună la lună - ianuarie 2026 cu ianuarie 2025 - deci, practic, o creștere notabilă. Asta ne face să credem că în 2026 va continua creșterea numărului de insolvențe', a afirmat Chesoi.
Coface România a lansat, miercuri, cel mai recent studiu cu privire la insolvențele din 2025. Acesta arată că, anul trecut, s-au deschis 7.553 de proceduri noi de insolvență față de 7.274 în 2024. Anul trecut au fost deschise 221 de proceduri de concordat preventiv, comparativ cu 96 de astfel de proceduri deschise în 2024. Sectorul Comerț cu ridicata și cu amănuntul/repararea autovehiculelor și motocicletelor a raportat cel mai mare număr de insolvențe respectiv 1.844, în scădere cu 4% față de anul precedent.
Potrivit studiului, pe plan internațional, economia a fost influențată anul trecut de cele două conflicte militare: războiul din Ucraina și atacul Hamas asupra Israelului, factorii geopolitici contribuind la scăderea economică din Uniunea Europeană, îndeosebi în Germania. Contextul internațional a impactat semnificativ și economia României, ținând cont de faptul că principalele destinații pentru exporturile românești sunt concentrate în Uniunea Europeană, Germania fiind cel mai important partener comercial, cu peste 20% din totalul exporturilor.
O presiune suplimentară pentru economia României a reprezentat-o angajamentul Guvernului de reducere a deficitului bugetar. România a încheiat anul 2025 cu o creștere economică de doar 0,6%, un deficit bugetar estimat la 8,2%, metodologie ESA, (9,3% în 2024), rata inflației de 9,7% (decembrie 2025) și o pondere a datoriei guvernamentale care a depășit pentru prima dată 60% din PIB.
Primele 3 sectoare în funcție de numărul companiilor intrate în insolvență anul trecut sunt Comerț cu ridicata și cu amănuntul/repararea autovehiculelor și motocicletelor (1.844), Construcții (1.580) și Transport și depozitare (939) și păstrează o concentrare de aproximativ 58% din totalul numărului de insolvențe înregistrate în 2025.
Patru din primele șapte sectoare cu cele mai multe insolvențe se regăsesc de asemenea în primele șapte sectoare în funcție de numărul de insolvențe/1.000 companii active (Construcții, Industria prelucrătoare, Hoteluri și restaurante și Transport și depozitare). Numărul companiilor mari care au intrat în insolvență în anul 2025, cele care au realizat o cifra de afaceri de peste 0,5 milioane euro în 2024, este, de asemenea, la cel mai ridicat nivel din ultimii 7 ani, și anume 684 (2025) vs. 610 (2024).
Chesoi a precizat că s-a observat un trend crescător al numărului de companii care au optat pentru deschiderea procedurii de concordat. Astfel, în 2025, au fost deschise 221 de proceduri de concordat, comparativ cu 96 proceduri de concordat deschise în 2024 și 61 proceduri de concordat deschise în 2023.
'De asemenea, se observă o pondere mare, de aproximativ 22%, a companiilor intrate in insolvență și care au fost înființate înainte de 2010. Acest lucru, coroborat cu faptul că în anul 2025 a fost înregistrat cel mai ridicat număr de înmatriculări (153.425), sugerează schimbări de ordin structural în economie', a adăugat Tiberiu Chesoi.
După un minim istoric în 2021, tendința sumelor totale refuzate la plată s-a inversat. Astfel, în 2025 a continuat creșterea puternică observată în 2024, ajungând la un nivel de 3,5 miliarde lei, cel mai ridicat din ultimii șapte ani. Numărul instrumentelor de plată refuzate a crescut cu 12% față de 2024, dar sub nivelul înregistrat în 2019, ajungând la 43.600, se arată într-un comunicat al Coface România.
Evoluțiile sectoriale din cursul anului 2025 au fost determinate în special de punctul de inflexiune atins de către modelul de creștere al economiei românești (tranziția de la creșterea economică alimentată de stimul fiscal nesustenabil la creșterea economică modelată prin raționalizarea consumului guvernamental și investiții), procesul de consolidare fiscală, comportamentul de plată al statului român, dar și de costul de finanțare al corporațiilor autohtone, care rămâne elevat și, în bună parte, condiționat de nivelul (cel mai ridicat din spațiul Uniunii Europene) al inflației.
Cele mai multe insolvențe deschise în 2025 s-au înregistrat în București (1.359) și în județele Bihor (661) și Cluj (511). Din cele 7.553 de insolvențe deschise în 2025, Bucureștiul continuă să concentreze cea mai mare pondere (18%). Capitala atrage și cele mai multe înmatriculări (22% din total), urmată de Ilfov, Cluj și Timiș.
Bucureștiul generează cele mai multe încetări de activitate, urmat de Cluj, Constanța și Bihor.
Studiul relevă că mediul de afaceri din România rămâne unul dinamic, caracterizat printr-o capacitate ridicată de regenerare. În ciuda creșterii numărului dizolvărilor și suspendărilor în ultimii ani, ceea ce indică presiuni constante, în special asupra companiilor mici și mijlocii, se menține un ritm ridicat al înmatriculărilor, ceea ce confirmă potențialul antreprenorial.
Din cele peste 1,29 milioane companii active din punct de vedere juridic, aproximativ 100.000 sunt SRL-uri, iar 450.244 sunt PFA-uri. Numărul companiilor radiate în 2025 a fost de 83.233, aproape de același nivel cu anul 2024.
În 2025 s-a raportat o creștere de 23% a numărului de înregistrări comparativ cu anul precedent și o creștere cu 22% a dizolvărilor.
'În 2026, creșterea economiei României va fi în continuare afectată de inflația ridicată, politica fiscală restrictivă, scăderea consumului privat și nu în ultimul rând de factorul geopolitic, aspecte care vor impacta mediul de afaceri local', se arată în studiul Coface România. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Următoarele 6-12 luni ar putea aduce o polarizare tot mai mare între companii (analiză)
Următoarele 6-12 luni vor accentua diferențele dintre companiile din România, în condițiile în care firmele cu o situație financiară solidă, lichidități suficiente și costuri bine controlate ar putea profita de această perioadă pentru a câștiga clienți și cotă de piață, în timp ce societățile cu datorii ridicate, profitabilitate redusă ș
CNPP: 12.003 de beneficiari de pensii de serviciu, în septembrie 2026
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în luna septembrie a acestui an, de 12.003 de persoane, cu opt mai multe față de luna precedentă, din care 7.934 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai
Chisăliță: Prioritățile mele sunt să trecem cu bine peste sezonul rece și să protejăm consumatorii vulnerabili
Noul ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță, și-a propus, pentru perioada imediat următoare, să ia măsurile necesare în domeniul energiei peste sezonul rece, să protejeze consumatorii vulnerabili și să găsească soluții concrete pentru combaterea sărăciei energetice. ''Prioritățile mele imediate sunt să trecem cu bine peste sezon
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 3%, în august 2026
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 2,9%, în august 2026, până la 630,6 milioane de lei, de la 612,8 milioane de lei, în luna precedentă, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Arieratele de
Noi trageri loto duminică; report la Noroc de 1,51 milioane de lei
Noi trageri loto sunt programate duminică, după ce, la tragerile loto de joi, Loteria Română a acordat 23.100 de câștiguri, în valoare totală de 19,78 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, în urma câștigării, joi, a premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49, compania națională sup
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.







