O suspendare completă a traficului prin Strâmtoarea Ormuz, cel mai mare risc pentru piețe (analiză)
Piețele financiare au reacționat moderat la bombardamentele SUA și Israelului asupra Iranului, întrucât o parte din riscul geopolitic era deja inclus în prețuri, însă pe termen scurt va domina aversiunea față de risc, cu aprecieri ale dolarului și creșteri semnificative ale cotației petrolului, potrivit unei analize realizate de o firmă globală de servicii financiare.
Cel mai mare risc pentru piețe rămâne o eventuală închidere a Strâmtorii Ormuz, scenariu care ar putea împinge cotațiile țițeiului spre 100 de dolari pe baril.
'Tranzacționarea 'risk-off' (aversiune față de risc) va domina, cel mai probabil, pe termen scurt. Dolarul american ar trebui să atragă fluxuri de cumpărare pe fondul creșterii aversiunii la risc și al prețurilor mai ridicate la energie, iar francul elvețian este de așteptat să urmeze aceeași direcție. În schimb, monedele din piețele emergente par vulnerabile, în special cele ale țărilor care sunt mari importatori neți de petrol. În mod obișnuit, creșterea riscurilor geopolitice generează doar perturbări temporare, iar piețele își revin relativ rapid după ce șocul se estompează. Totuși, evoluția va depinde în mare măsură de mai mulți factori incerți, în special durata și amploarea conflictului, precum și situația din Strâmtoarea Ormuz. O suspendare completă a traficului prin principalul culoar maritim al Iranului ar reprezenta, probabil, cel mai mare risc pentru piețe și ar putea împinge contractele futures pe petrol (CFD) către pragul de 100 de dolari pe baril', susțin analiștii Ebury.
Potrivit sursei citate, creșterea susținută a prețurilor la petrol ar afecta negativ moneda unică, întrucât Europa este importator net de energie, însă evoluția va depinde în mare măsură de rapiditatea cu care conflictul va fi soluționat. Totodată, analiștii arată că dolarul american se apreciază după atacul asupra Iranului, activele de refugiu și monedele legate de mărfuri performează mai bine, iar volatilitatea pe piața valutară rămâne relativ moderată.
'Primele semnale indică faptul că impactul asupra piețelor financiare va fi relativ limitat, mai ales pentru că investitorii anticipaseră deja o posibilă escaladare a tensiunilor. Faptul că atacul a avut loc în afara orelor de tranzacționare a contribuit, de asemenea, la temperarea reacției inițiale - piețele din Arabia Saudită au scăzut cu doar 2% în weekend', relevă Ebury.
În tranzacțiile de pe piețele asiatice de luni dimineață, investitorii au cumpărat valute de refugiu precum dolarul și francul elvețian, însă mișcările au fost, până acum, moderate. Petrolul a înregistrat o creștere mai pronunțată, de peste 10%, pe fondul informațiilor potrivit cărora Strâmtoarea Ormuz - esențială pentru aprovizionarea cu petrol a Asiei - ar urma să fie închisă pe termen scurt.
'În următoarele zile, atenția se va concentra în principal asupra evoluțiilor din conflict. În mod special, investitorii vor urmări dacă războiul se va încheia rapid sau se va prelungi și dacă Strâmtoarea Oormuz va rămâne închisă traficului maritim. Pe lângă evoluțiile din Iran, traderii vor urmări cu atenție și raportul privind piața muncii din SUA, programat pentru vineri. Noi reduceri de dobândă din partea Rezervei Federale sunt mai puțin probabile în absența unei deteriorări susținute a condițiilor de pe piața muncii', se mai arată în analiza citată.
În mod normal, atenția acestei săptămâni s-ar fi concentrat pe raportul privind locurile de muncă, publicat vineri. 'Ne așteptăm ca acesta să indice în continuare o creștere moderată a numărului de locuri de muncă create, fără semne de concedieri în masă și cu o dinamică salarială solidă, dar nu exuberantă, în linie cu tendința recentă. Datele privind prețurile producătorilor au confirmat săptămâna trecută că nu există indicii clare ale unei tendințe descendente a inflației, aceasta menținându-se peste ținta stabilită. Prețurile mai ridicate la petrol nu ajută, însă statutul SUA de exportator net înseamnă că, per ansamblu, acestea au în prezent un efect pozitiv asupra dolarului', indică analiza.
Având în vedere că dolarul și-a păstrat statutul de activ de refugiu în perioade de conflict geopolitic, este de așteptat ca tendința sa de depreciere să se oprească temporar în următoarele săptămâni. Amploarea aprecierii va depinde, însă, în mare măsură de durata și extinderea conflictuluii. 'Deși principalii lideri ai Corpul Gărzilor Revoluționare Iraniene (IRGC) au fost eliminați, rămâne neclar dacă asistăm la începutul unei schimbări istorice de regim sau dacă vor apărea rapid succesori care să umple vidul de putere. Orice semnal în această a doua direcție ar susține suplimentar dolarul', evidențiază specialiștii Ebury.
În ceea ce privește zona euro, datele preliminare privind inflația (CPI) de marți ar trebui să confirme că Banca Centrală Europeană a reușit să readucă inflația către ținta stabilită. Riscul geopolitic ar putea pune presiune pe euro pe termen scurt, însă este de remarcat faptul că cea mai mare parte a transporturilor de țiței prin Strâmtoarea Ormuz are ca destinație Asia, nu Europa. Cu toate acestea, o creștere susținută a prețurilor la petrol ar afecta negativ moneda unică, întrucât Europa este importator net de energie, iar termenii schimbului s-ar deteriora.
'Evoluția va depinde în mare măsură de rapiditatea cu care conflictul va fi soluționat. Potrivit președintelui Trump, operațiunile din Iran sunt 'în avans față de programul stabilit', însă nu există încă semne ale unor negocieri sau ale unui armistițiu. Pe de altă parte, nici Rusia, nici China nu par dispuse sau capabile să sprijine activ Iranul, ceea ce reprezintă un semnal relativ favorabil pentru piețe', au mai transmis analiștii firmei globale de servicii financiare.
Ebury este o firmă globală de servicii financiare care sprijină companiile să comercializeze și să se dezvolte la nivel internațional. Oferă o gamă completă de produse, inclusiv plăți și încasări internaționale, împrumuturi pentru companii și gestionarea riscurilor.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNPP: 12.003 de beneficiari de pensii de serviciu, în septembrie 2026
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în luna septembrie a acestui an, de 12.003 de persoane, cu opt mai multe față de luna precedentă, din care 7.934 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai
Chisăliță: Prioritățile mele sunt să trecem cu bine peste sezonul rece și să protejăm consumatorii vulnerabili
Noul ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță, și-a propus, pentru perioada imediat următoare, să ia măsurile necesare în domeniul energiei peste sezonul rece, să protejeze consumatorii vulnerabili și să găsească soluții concrete pentru combaterea sărăciei energetice. ''Prioritățile mele imediate sunt să trecem cu bine peste sezon
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 3%, în august 2026
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 2,9%, în august 2026, până la 630,6 milioane de lei, de la 612,8 milioane de lei, în luna precedentă, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Arieratele de
Noi trageri loto duminică; report la Noroc de 1,51 milioane de lei
Noi trageri loto sunt programate duminică, după ce, la tragerile loto de joi, Loteria Română a acordat 23.100 de câștiguri, în valoare totală de 19,78 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, în urma câștigării, joi, a premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49, compania națională sup
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu







