logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

CONAF organizează marți Gala 'Women in Economy' 2026

Imagine din galeria Agerpres

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează marți Gala 'Women in Economy', după șapte ediții consecutive care au redefinit standardele recunoașterii leadershipului feminin în România și după extinderea internațională a conceptului la Viena și Paris.

'An de an, Gala Women in Economy a depășit statutul unei ceremonii de premiere și s-a consolidat ca spațiu de convergență între vectori antreprenoriali, instituționali, și reprezentanții corpului diplomatic și ai societății civile. Este o platformă unde inițiativele generate în mediul economic capătă coerență instituțională și direcție publică', se menționează într-un comunicat al CONAF.

Ediția din 2026 marchează o nouă etapă în evoluția acestei platforme, iar în cadrul galei va fi prezentat, în premieră, un demers legislativ inițiat de organizație, menit să consolideze recunoașterea oficială a contribuției antreprenoriatului feminin în dezvoltarea economică a României.

Tema acestei ediții, 'Together We Lead the Future', surprinde esența unei economii în care leadershipul feminin autentic se măsoară prin capacitatea de a genera reziliență, stabilitate și inovație sustenabilă.

Pe scena galei vor transmite mesaje Andreea-Mihaela Miu, șefa Secretariatului General al Administrației Prezidențiale, Oana Gheorghiu, viceprim-ministru al României, Cosmin Marinescu, viceguvernator al Băncii Naționale a României, Geanina Pistru, deputat.

Evenimentul va aduce împreună peste 800 de invitați din România și din afara granițelor, într-un dialog despre direcția pe care o construim împreună. Printre oficialii invitați se numără ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului Ambrozie, Irineu Darău, ambasadorul Republicii Turcia, Ozgur Kivanc Altan, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, Giles Portman, ambasadorul Regatului Norvegiei, Hilde Svartdal Lunde, ambasadorul Republicii Italiene în România, Laura Aghilarre.

'De opt ani construim, prin Gala Women in Economy, o tribună națională solidă pentru femeile model care livrează impact măsurabil în toate sectoarele economiei. Timp de 365 de zile observăm, analizăm și evaluăm realizări remarcabile din economie, administrație, educație, sănătate, tehnologie sau cultură, iar apoi oferim acestor lidere scena pe care impactul lor o merită. Ceea ce confirmă fiecare ediție este faptul că România are un contingent practic infinit de modele feminine autentice. În permanență, descoperim noi creatori ai schimbării, ceea ce demonstrează că leadershipul feminin reprezintă o resursă strategică pentru competitivitatea României și pentru poziționarea ei europeană, o forță economică structurală, iar noi îi construim, consecvent, infrastructura de recunoaștere', a declarat Cristina Chiriac, președinta CONAF, citată în comunicat.

În cadrul ediției din acest an vor fi acordate 10 premii, un Premiu Special și va fi anunțată o nominalizare pentru titlul de Ambasador CONAF, distincții care reflectă domeniile strategice ale economiei românești.

În completarea experienței oferite invitaților, foaierul Ateneului Român va găzdui expoziția 'Brâncuși și Muzele Dansului', inițiativă a Institutului Național al Patrimoniului, coordonată de Oana Zaharia, manager interimar al instituției, dedicată Anului Constantin Brâncuși 2026.

'Expoziția aduce în atenția publicului o dimensiune mai puțin cunoscută a universului artistic brâncușian - creațiile sale pentru costume de balet - și propune un dialog contemporan între patrimoniu, dans și modă. Parcursul expozițional reconstituie colaborarea dintre Constantin Brâncuși și dansatoarea avangardistă Lizica Codreanu, transformând spațiul de întâlnire al galei într-un cadru de reflecție asupra modului în care patrimoniul cultural poate rămâne viu, accesibil și relevant pentru societatea contemporană', se mai menționează în comunicat.

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele.

CONAF a luat ființă ca urmare a necesității de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business și are în componența sa 31 sucursale, 3 federații, 16 patronate, 55 asociații și 10.000 de companii, peste 245.000 de angajați.

Printre proiectele CONAF, se numără 'Pactul pentru Tineri', 'Maratonul pentru Educație Antreprenorială', Forumul 'De Vocație Antreprenoare', Forumul '24 Trends for 2024', SupraTAX, 'DigitalUP' 'Pactul pentru Muncă' - în parteneriat cu FPPG, 'Pactul pentru Educație Antreprenorială' , 'Romanian Venture Forum' seria de dialoguri deschise, 'Turismul Românesc: Între impas și oportunitate', ce au generat pe lângă ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. AGERPRES/(AS-redactor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 750

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 25-10-2026 12:05

CNPP: 12.003 de beneficiari de pensii de serviciu, în septembrie 2026

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în luna septembrie a acestui an, de 12.003 de persoane, cu opt mai multe față de luna precedentă, din care 7.934 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai

Economic Intern 25-10-2026 10:16

Chisăliță: Prioritățile mele sunt să trecem cu bine peste sezonul rece și să protejăm consumatorii vulnerabili

Noul ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță, și-a propus, pentru perioada imediat următoare, să ia măsurile necesare în domeniul energiei peste sezonul rece, să protejeze consumatorii vulnerabili și să găsească soluții concrete pentru combaterea sărăciei energetice. ''Prioritățile mele imediate sunt să trecem cu bine peste sezon

Economic Intern 25-10-2026 10:08

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 3%, în august 2026

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 2,9%, în august 2026, până la 630,6 milioane de lei, de la 612,8 milioane de lei, în luna precedentă, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Arieratele de

Economic Intern 25-10-2026 07:44

Noi trageri loto duminică; report la Noroc de 1,51 milioane de lei

Noi trageri loto sunt programate duminică, după ce, la tragerile loto de joi, Loteria Română a acordat 23.100 de câștiguri, în valoare totală de 19,78 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, în urma câștigării, joi, a premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49, compania națională sup

Economic Intern 24-10-2026 16:40

ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea

Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară

Economic Intern 24-10-2026 11:10

CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026

Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii

Economic Intern 23-10-2026 19:57

Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România

Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr

Economic Intern 23-10-2026 17:35

Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului

Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e

Economic Intern 23-10-2026 17:19

Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic

Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu

Economic Intern 23-10-2026 16:37

ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară

Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri

Economic Intern 23-10-2026 15:59

CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană

Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m

Economic Intern 23-10-2026 14:52

Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA

Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or

Economic Intern 23-10-2026 14:43

Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%

Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada

Economic Intern 23-10-2026 13:21

ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.

Economic Intern 23-10-2026 13:06

Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)

O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu