logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

APCPR: Situația producătorilor de carne de porc este critică; fermele românești vor începe să se închidă în curând

Image

Situația producătorilor autorizați de porci și carne de porc din România este critică din cauza scăderii accelerate a prețului de vânzare, în condițiile creșterii costurilor reale de producție, iar fermele românești vor începe să se închidă în curând, în absența măsurilor concentrate și a susținerii din partea partenerilor, fie din lanțul de procesare, fie din cel de distribuție, atrage atenția asociația de profil.

Conform datelor publicate de Comisia de Clasificare a Carcaselor din România, prețul mediu al porcului în viu în săptămâna 26 ianuarie - 1 februarie 2026 a ajuns la 4,95 lei/kg la producători și tendința este de scădere, în timp ce costul real de producție depășește 6,5 lei/kg în viu, ceea ce se traduce în pierderi greu de recuperat pentru ferme, se arată într-un comunicat al Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).

'Aceasta nu este o fluctuație normală de piață, este o prăbușire care pune în pericol existența fermelor românești', avertizează președintele APCPR, Adrian Balaban.

În ultimii opt ani de când evoluează pesta porcină africană, România a produs între 20% și 40% din carnea de porc pe care o consumă. Conform studiului realizat pentru APCPR în 2025, peste 70% dintre consumatorii din România preferă carnea de porc românească, dar nu știu să o recunoască la raft, iar de multe ori nici nu o pot găsi la raft.

'Asistăm la această criză pentru producătorii autorizați din România din cauza unei presiuni masive a importurilor de carne de porc ca urmare a apariției pestei porcine africane în Spania. Totodată, dezechilibrul pieței este perpetuat de lipsa unui preț de referință național comparativ cu alte state membre de unde se importă masiv carne de porc (de ex. Spania, Germania). Oferta neautorizată existentă pe piață (inclusiv comercializarea porcilor prin rețele de socializare și platforme online de către persoane neautorizate sanitar-veterinar și nefiscalizate), estimată la aproximativ 604 mii capete în 2025 (cu 330 mii capete mai mult decât în anul 2024), conform datelor provizorii publicate de INS, afectează piața reglementată reprezentată de fermele comerciale autorizate, care respectă condițiile de biosecuritate și siguranță alimentară', se menționează în comunicat.

La toate acestea se adaugă costurile mari pentru asigurarea măsurilor de biosecuritate suplimentare în fermele autohtone. Condițiile impuse fermelor comerciale din România sunt foarte stricte și presupun inclusiv costuri operaționale mari. Nicio fermă comercială nu poate suspenda măsurile de biosecuritate și de siguranță alimentară pentru a-și reduce cheltuielile, susțin membrii APCPR.

În plus, prezența constantă a focarelor de pestă porcină africană în ultimii ani blochează posibilitatea de export și de valorificare a părților din carcasă care nu sunt cumpărate de consumatorii români.

'Din cauza evoluției pestei porcine africane pe teritoriul României, fermele românești nu pot face comerț intracomunitar și nici export către țări terțe, nici măcar către Republica Moldova, în condițiile în care importăm carne de porc și porci vii pentru abatorizare chiar și din Bulgaria', a adăugat Adrian Balaban.

În curând, susține APCPR, în absența măsurilor concentrate și a susținerii producătorilor autohtoni din partea partenerilor, fie din lanțul de procesare, fie din lanțul de distribuție, fermele românești vor începe să se închidă. Redeschiderea unei ferme de creștere suine presupune investiții mari, care descurajează acest sector.

'Închiderea fermelor înseamnă mai puține locuri de muncă în mediul rural, dependență mai mare de importuri și vulnerabilitate în situații de criză. Consecințe există și pentru consumatori, care nu vor mai găsi carnea pe care o doresc la raft. Raritatea ofertei va conduce și la creșterea prețurilor de vânzare', transmit producătorii de carne de porc.

În acest context, APCPR a lansat o discuție despre etichetarea corectă a cărnii de porc românești și campania de informare 'Porcul românesc bine crescut'.

'Încurajăm consumatorii să aleagă carnea de porc românească (de la porci crescuți și hrăniți în România, în condiții de siguranță alimentară și biosecuritate) și invităm partenerii din retail și din procesare să susțină fermierii români în acest moment dificil, prin adoptarea campaniei, corecta informare a consumatorilor și achiziția de carne de porc românească', spune președintele APCPR.

Politicile de achiziție bazate exclusiv pe cel mai mic preț, pe termen lung, vor avea un efect negativ, nu doar asupra sectorului, ci și asupra consumatorului care va putea cumpăra din ce în ce mai rar carnea pe care o preferă, la prețuri mai mari. Fără producători locali, rețelele comerciale vor fi dependente integral de piața externă, iar toate riscurile și volatilitatea acesteia se vor regăsi în bonurile cumpărătorilor.

'Alegând conștient și informat carnea de porc românească, nu satisfacem doar o nevoie de plăcere a gustului pe care îl cunoaștem din generație în generație, ci susținem un sector important al economiei locale și multe familii dependente de locurile de muncă, încă active în sector', se mai arată în documentul citat.

Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) reprezintă și susține interesele fermelor comerciale de producție a cărnii de porc, autorizate sanitar-veterinar, în relația cu autoritățile publice locale și centrale, naționale și europene.

Fondată în anul 1991, APCPR este una dintre cele mai longevive asociații ale sectorului zootehnic din România. În cei 35 de ani de activitate, asociația a contribuit la dezvoltarea filierei cărnii de porc din România prin implicarea activă în elaborarea strategiilor sectoriale și a legislației, dezvoltarea de parteneriate cu organizații de profil și ca membru fondator a unor organisme de reprezentare și de piață. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 1124

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 10-10-2026 11:12

Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027

Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de 82%, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi asigurate descărcările în drumurile naționale DN1A și DN7, în timp ce conexiunea cu autostrada A1 are șanse mai mari să fie finalizată în 2027, a anunțat directorul ge

Economic Intern 09-10-2026 21:56

AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare

Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și

Economic Intern 09-10-2026 20:48

AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament

O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu

Economic Intern 09-10-2026 18:35

ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia

Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea

Economic Intern 09-10-2026 16:36

Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână

Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. În intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de

Economic Intern 09-10-2026 15:59

CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali

Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &

Economic Intern 09-10-2026 15:32

Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați

Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi

Economic Intern 09-10-2026 15:30

CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro

Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.

Economic Intern 09-10-2026 14:26

Leul s-a apreciat, vineri, în raport cu principalele valute

Moneda națională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3414 lei, în scădere cu 0,56 bani (-0,1%) față de cotația precedentă, de 5,3470 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7612 lei, în scădere cu 2,02 bani (-0,42%), co

Economic Intern 09-10-2026 14:23

PwC: Companiile care nu respectă regulile privind organismele modificate genetic riscă amenzi de până la 80.000 de lei

Companiile care importă, utilizează sau comercializează organisme modificate genetic (OMG) fără respectarea obligațiilor legale riscă amenzi de până la 80.000 de lei, iar în cazurile în care este pusă în pericol sănătatea oamenilor, animalelor sau plantelor poate interveni răspunderea penală, potrivit unei analize realizate de specialiștii PwC Rom&aci

Economic Intern 09-10-2026 14:19

Specialiști din nouă țări au dezbătut provocările juridice asociate daunelor miniere, în cadrul proiectului EUMINDA

Nouă țări implicate în proiectul european de cooperare interregională, EUMINDA, au dezbătut la Heerlen (Țările de Jos) modul în care sunt abordate provocările juridice asociate daunelor miniere, informează un comunicat al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), transmis vineri AGERPRES. 'La mai bine de j

Economic Intern 09-10-2026 14:10

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 85,6 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 85,6 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 570,5 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 121 luni, la un randament mediu de 7,18% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

Economic Intern 09-10-2026 13:04

Darău: Programul Geologic Național a fost deblocat după opt ani în care a rămas doar pe hârtie

Programul Geologic Național, prin care România ar trebui să cerceteze și să evalueze resursele minerale pe care le are, a fost deblocat după opt ani în care a rămas doar pe hârtie, a anunțat ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, într-o postare publicată, vineri, pe pagina sa de sociali

Economic Intern 09-10-2026 12:12

CNAIR: Platforma TollRo întâmpină probleme temporare de funcționare

Platforma TollRo înregistrează disfuncționalități temporare iar până la remedierea acestora CNAIR nu va aplica sancțiuni pentru utilizatorii care nu au putut achiziționa taxa, a anunțat, vineri, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). 'Precizăm că echipele tehnice lucrează la remedierea incidentelo

Economic Intern 09-10-2026 12:03

UE va sprijini 46 de proiecte suplimentare, dintre care două în România, în domeniul materiilor prime critice

Uniunea Europeană a anunțat vineri că va sprijini 46 de proiecte suplimentare privind extracția, rafinarea sau reciclarea pământurilor rare și a altor metale strategice, pentru a-și reduce dependența de China, care controlează în mare măsură aceste materii prime critice, informează AFP. 'Supraviețuirea industriilor noastre treb