logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Peste 200.000 mp de birouri în construcție în Capitală, cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani (analiză)

Imagine din galeria Agerpres

Activitatea de dezvoltare a clădirilor de birouri din București s-a intensificat în 2025, portofoliul proiectelor aflate în construcție depășind 200.000 de metri pătrați, cel mai ridicat nivel din 2021, potrivit unui raport publicat miercuri de o companie de consultanță imobiliară.

'Activitatea de dezvoltare a clădirilor de birouri din București s-a animat pe parcursul anului trecut, portofoliul de proiecte aflate în construcție depășind 200.000 metri pătrați suprafață închiriabilă, cel mai mare nivel din 2021 încoace, cu cel puțin 8 clădiri noi așteptate să fie finalizate până la sfârșitul lui 2028', arată datele raportului Bucharest Office Marketbeat Q4 2025, realizat de compania de Cushman & Wakefield Echinox.

Conform sursei citate, această intensificare a activității de construcție de spații de birouri vine după doi ani în care livrările de noi proiecte au fost la minime istorice, cu doar 15.000 de metri pătrați finalizați, respectiv o singură clădire. Mai mult decât atât, în 2025 nu a fost livrată nicio clădire de birouri în București, o premieră în istoria erei moderne a spațiilor de birouri din oraș.

Nivelul redus al livrărilor din ultimii 2 ani, pe fondul intensificării cererii nete, a dus la scăderea ratei de neocupare la 12,1%, cea mai redusă valoare din trimestrul al treilea al anului 2020 până în prezent, dar și la creșteri ale chiriilor în zonele cu disponibilitate redusă de spații de birouri, menționează sursa citată.

Potrivit cercetării, în trimestrul al patrulea, în București s-a înregistrat un volum brut de tranzacții de 85.000 de metri pătrați, iar totalul pentru întregul an a ajuns la 282.200 de metri pătrați, ceea ce reprezintă o scădere de 23% comparativ cu 2024. Cererea netă (ce exclude contractele de renegociere pentru spațiile existente) a avut o pondere de 53% din volum (față de 44% în 2024).

În ceea ce privește chiriile, zona CBD (cuprinsă între Piața Charles de Gaulle - Piața Victoriei - Universitate), unde rata de neocupare este de doar 4%, printre cele mai reduse din oraș, a înregistrat o creștere de 5% a costurilor de închiriere pentru clădirile de top, ajungând la un nivel cuprins între 21 și 22 euro/mp/lună (valori mai ridicate fiind raportate în proiectele boutique de dimensiuni mai mici).

În celelalte zone, chiriile de referință variază între 15 și 18,5 euro/mp/lună și între 9 și 13,5 euro/mp/lună pentru locațiile centrale/semi-centrale, respectiv periferice, în clădirile deja existente. În cazul proiectelor aflate în construcție chiriile solicitate se situează, în general, între 18 și 22 euro/mp/lună, având în vedere specificațiile tehnice superioare și costurile de construcție mai ridicate.

Stocul spațiilor de birouri din București se situează la 3,43 milioane de metri pătrați, reprezentând 15% din stocul total din capitalele din Europa Centrală și de Est, piață dominată de Varșovia, cu 28% din total, Budapesta - 20% și Praga - 18%. Clădirile de birouri din Sofia totalizează 11% din stocul din regiune, iar cele din Bratislava reprezintă 8%, precizează compania.

'În prezent, criteriile de selecție ale chiriașilor merg dincolo de eficiența clasică a spațiului. Accesul facil la metrou, apropierea de zone rezidențiale și prezența unei infrastructuri bogate de servicii au devenit factori decisivi. La fel de importantă este comunitatea care se formează în jurul clădirii și deschiderea administratorilor clădirii de a integra evenimente și inițiative care animă spațiile comune. Biroul nu mai este doar un loc de operare, ci un ecosistem care trebuie să susțină colaborarea, cultura organizațională și experiența zilnică a angajaților. În acest context, reluarea dezvoltărilor de birouri oferă companiilor oportunitatea de a alege spații care nu doar răspund nevoilor funcționale, ci contribuie activ la atractivitatea lor ca angajator', a afirmat Mădălina Cojocaru, Partner, Office Agency Cushman & Wakefield Echinox, citată în comunicat.

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanță imobiliară de top pe piața locală și afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 460

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 25-10-2026 17:49

Bursa de la București a pierdut aproape patru miliarde de lei la capitalizare în această săptămână

Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 3,86 miliarde de lei la capitalizare (-0,55%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 9,65 milioane de lei (+2,47%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 693,25 miliarde de lei, î

Economic Intern 25-10-2026 13:14

Următoarele 6-12 luni ar putea aduce o polarizare tot mai mare între companii (analiză)

Următoarele 6-12 luni vor accentua diferențele dintre companiile din România, în condițiile în care firmele cu o situație financiară solidă, lichidități suficiente și costuri bine controlate ar putea profita de această perioadă pentru a câștiga clienți și cotă de piață, în timp ce societățile cu datorii ridicate, profitabilitate redusă ș

Economic Intern 25-10-2026 12:05

CNPP: 12.003 de beneficiari de pensii de serviciu, în septembrie 2026

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în luna septembrie a acestui an, de 12.003 de persoane, cu opt mai multe față de luna precedentă, din care 7.934 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai

Economic Intern 25-10-2026 10:16

Chisăliță: Prioritățile mele sunt să trecem cu bine peste sezonul rece și să protejăm consumatorii vulnerabili

Noul ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță, și-a propus, pentru perioada imediat următoare, să ia măsurile necesare în domeniul energiei peste sezonul rece, să protejeze consumatorii vulnerabili și să găsească soluții concrete pentru combaterea sărăciei energetice. ''Prioritățile mele imediate sunt să trecem cu bine peste sezon

Economic Intern 25-10-2026 10:08

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 3%, în august 2026

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 2,9%, în august 2026, până la 630,6 milioane de lei, de la 612,8 milioane de lei, în luna precedentă, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Arieratele de

Economic Intern 25-10-2026 07:44

Noi trageri loto duminică; report la Noroc de 1,51 milioane de lei

Noi trageri loto sunt programate duminică, după ce, la tragerile loto de joi, Loteria Română a acordat 23.100 de câștiguri, în valoare totală de 19,78 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, în urma câștigării, joi, a premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49, compania națională sup

Economic Intern 24-10-2026 16:40

ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea

Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară

Economic Intern 24-10-2026 11:10

CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026

Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii

Economic Intern 23-10-2026 19:57

Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România

Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr

Economic Intern 23-10-2026 17:35

Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului

Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e

Economic Intern 23-10-2026 17:19

Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic

Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu

Economic Intern 23-10-2026 16:37

ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară

Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri

Economic Intern 23-10-2026 15:59

CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană

Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m

Economic Intern 23-10-2026 14:52

Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA

Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or

Economic Intern 23-10-2026 14:43

Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%

Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada