PAID: Numărul locuințelor asigurate obligatoriu a crescut cu 1,98% în 2025
Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței (PAD) a crescut, în decembrie 2025, cu 1,98%, până la aproximativ 2,38 milioane, comparativ cu 2,34 milioane de polițe active la 31 decembrie 2024, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite acest tip de asigurări.
Comparativ cu luna anterioară, în decembrie 2025 se înregistrează o creștere de 0,92%.
Potrivit sursei citate, la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, 70,8% dintre polițele active la nivel național erau încheiate în mediul urban și 29,2% în mediul rural, iar, în funcție de tipul de locuință, 94,2% dintre total vizează locuințele de tip A (cu structura de rezistență din beton armat, metal sau lemn, cu pereții exteriori din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic) și 5,8% locuințele de tip B (cu pereții exterior din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic).
Pe regiuni, cele mai multe polițe active sunt în Transilvania (20,5% din total), Muntenia (19,9%) și București (18,5%), iar cele mai puține în Maramureș (3,2%) și în Bucovina (3,5%).
PAID emite asigurările obligatorii pentru locuințe din iulie 2010. Obiectivul principal al Pool-ului este cuprinderea în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală - cutremure, inundații și alunecări de teren - a tuturor locuințelor din România.
Polițele de asigurare obligatorie a locuințelor costă 130 de lei, în cazul locuințelor tip A (suma maximă asigurată fiind de 100.000 de lei) și 50 de euro în cazul locuințelor tip B (la o sumă asigurată de 50.000 de lei). AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Daniel Badea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNAIR a câștigat și în instanțele de judecată din Italia procesele deschise de Webuild
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a câștigat și în instanțele de judecată din Italia procesele deschise de Webuild, care a încercat să blocheze în instanța de la Roma executarea garanției de peste 87 de milioane de lei aferente întârzierilor înregistrate la construcția podului suspendat de la Brăila
VIDEO Pîslaru: Nerespectarea vechii Legi a salarizării bugetarilor a condus la costuri semnificative obținute în instanță în valoare de 7, 14 miliarde de lei
Nerespectarea integrală a vechii Legi a salarizării unice în domeniul bugetar a condus la costuri semnificative obținute în instanță în valoare de 7,14 miliarde de lei, din care 5,95 miliarde sunt numai în justiție, iar dacă nu intervenim valoarea estimată a tranșelor de plată se duce la 11,5 miliarde de lei, din care aproape 10 miliarde de lei î
VIDEO Pîslaru: Astăzi suntem cu propunerea pentru 2027 să plecăm de la 4.100 în Legea salarizării; valoarea ajunge la 4.793 până în 2031
Propunerea privind valoarea de referință în proiectul de Lege a salarizării unitare în sistemul bugetar este de de 4.100 pentru 2027 și se poate ajunge la 4.793 până în 2031, deci avem o creștere pe care o asumăm an de an, a afirmat, luni, ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, într-o conferință de presă susținută la Palatu
Bursa de Valori București a închis mixt ședința de luni; rulajul s-a apropiat de 23 de milioane de euro
Bursa de Valori București a închis mixt ședința de luni, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 120,6 milioane de lei (22,9 milioane euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 0,03%, până la 30.606,88 pu
ANAR propune schimbarea criteriilor de performanță pentru conducerea Exploatare Sistem Zonal Prahova SA
Administrația Națională 'Apele Române', în calitate de acționar unic al Exploatare Sistem Zonal Prahova S.A., propune către Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) modificarea coeficienților de pondere aferenți indicatorilor-cheie de performanță pentru membrii Consiliului de Administrație al
Tanczos Barna participă marți la Consiliul Agricultură și Pescuit de la Bruxelles
Viceprim-ministrul Tanczos Barna, ministru interimar al Agriculturii, va participa marți, 26 mai 2026, la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit, care se desfășoară la Bruxelles. Conform unui comunicat al MADR, printre punctele importante aflate pe ordinea de zi a acestei reuniuni se regăsește evaluarea disponibilității și accesibil
Investițiile grecești în România și exporturile sunt la un nivel destul de dezvoltat (ministru adjunct elen)
Investițiile grecești în România sunt la un nivel bun, cu peste 2.000 de companii grecești prezente, iar exporturile au atins un grad ridicat de dezvoltare, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Konstantinos Gkioulekas, ministrul adjunct de Interne pentru regiunile Macedonia și Tracia. ''Investițiile se află la un nivel bun. E
VIDEO Pîslaru: România are o dificultate majoră, pentru că nu are o evidență cu cât are în plată fiecare funcționar public
România nu are o evidență exhaustivă cu privire la cât are în plată fiecare funcționar public din această țară, iar această situație o vom corecta acum prin legiferare, a declarat, luni, ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, într-o conferință de presă. &Icir
VIDEO Pîslaru: Ideea că simpla deținere a unui doctorat ar trebui să aducă automat un spor salarial nu se justifică
Sporul de doctorat pentru zona de educație, unde acesta face parte din activitatea profesională, a fost inclus în salarizare, însă ideea că simpla deținere a unui doctorat ar trebui să aducă automat un spor salarial nu se justifică, a declarat, luni, ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, într-o conferință de presă susținută la Palatul
Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor vor gestiona împreună politica salarială (proiect)
Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor vor exercita un mandat instituțional comun privind conceperea, aplicarea și monitorizarea politicii salariale din sectorul public, potrivit proiectului noii legi a salarizării. Conform documentului, Ministerul Muncii coordonează din punct de vedere tehnic și metodologic elaborarea politicilor publice,
VIDEO Pîslaru: 8 miliarde de lei e impactul reformei în sistemul salarizării bugetarilor; categoria demnitarilor e sub 500 de milioane de lei
Noua Lege a salarizării unitare în sectorul bugetar are un impact de 8 miliarde de lei, iar toți demnitarii, cu toate sporurile și cu toată reașezarea salariilor pe grilă înseamnă sub 500 de milioane de lei, a declarat, luni, ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, într-o conferință de pre
Ministerul Muncii demarează, marți, consultările privind proiectul Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) începe, de marți, o serie de reuniuni cu caracter consultativ, având ca obiect proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. 'Aceste reuniuni nu constituie proceduri de consultare publică în sensul cadrului normativ a
Bugetarii ale căror salarii scad, după aplicarea noii legi, vor primi o diferență salarială până în 2031 (proiect)
Personalul bugetar ale cărui salarii vor fi mai mici după aplicarea noii legi a salarizării va beneficia de o diferență salarială tranzitorie acordată lunar, până la 31 decembrie 2031, potrivit proiectului pus în transparență publică. 'Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, în situația &i
VIDEO Pîslaru: În momentul de față, în zona de salarizare publică sunt 151 de sporuri; am eliminat 87 din ele
Noul proiect de Lege a salarizării unitare în domeniul bugetar elimină 87 de sporuri din 151, deci o reducere de aproape 57%, a declarat, luni, ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, într-o conferință de presă. 'Problema oamenilor nu este numai legată de câți b
Noua lege a salarizării menține sporuri de până la 40% pentru proiectele europene
Personalul din instituțiile publice implicat în implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene va putea beneficia de sporuri de până la 40% din salariul de bază, conform proiectului noii legi a salarizării publicat luni în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS).














