CNSLR Frăția solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea art. II alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 91 din 30 decembrie 2025, prin care este introdusă ziua de concediu medical neplătită, măsură ce încalcă drepturile fundamentale ale lucrătorilor români.

'Vă solicităm respectuos să sesizați Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor menționate, care introduc, în mod mascat, 'ziua de carență' (zi de concediu medical neplătită), încălcând drepturile fundamentale ale lucrătorilor români', se arată în sesizarea confederației sindicale transmisă Avocatului Poporului și publicată joi.

Sindicaliștii precizează că prin respectiva prevedere din actul normativ s-a stabilit că, pentru certificatele de concediu medical eliberate în perioada 1 februarie 2026 - 31 decembrie 2027, indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate prevăzute de OUG nr. 158/2005 'se calculează și se plătesc prin diminuarea cu o zi', iar suportarea se realizează, în cazul indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă, 'de către angajator, din a doua zi până inclusiv în a șasea zi', iar din FNUASS începând cu ziua următoare celor suportate de angajator; pentru indemnizațiile suportate integral din FNUASS, plata începe 'cu a doua zi'.

Efectul juridic constă în suprimarea plății pentru prima zi de concediu medical indiferent de stagiu de cotizare și de cauza medicală. 'Măsura urmează să se aplice începând cu 1 februarie 2026, ceea ce reclamă o intervenție promptă a instituției Avocatului Poporului pentru a preveni producerea de efecte ireversibile asupra sănătății lucrătorilor', consideră CNSLR Frăția.

Potrivit sursei citate, neconstituționalitatea se referă, mai întâi, la încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituție (lipsa unei situații extraordinare și a urgenței reale).

Astfel, articolul specificat arată că ordonanțele de urgență pot fi adoptate numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, cu obligația de motivare a urgenței în cuprinsul actului. Curtea Constituțională a statuat constant că sunt condiții cumulative: existența unei situații extraordinare, imposibilitatea amânării reglementării și motivarea urgenței în preambul.

În preambulul OUG nr. 91/2025, Guvernul invocă în principal considerente de eficientizare bugetară și de organizare a fluxurilor financiare. Ori, rațiunile de oportunitate și gestiune bugetară nu echivalează, în sine, cu o 'situație extraordinară' în sens constituțional, care trebuie să fie obiectivă și să impună o intervenție imediată. Mai mult, măsura contestată nu produce efecte imediat: actul a fost publicat la 31.12.2025, însă aplicarea art. II alin. (1) începe la 1.02.2026. Acest decalaj infirmă caracterul de 'reglementare care nu poate fi amânată' și demonstrează că intervenția putea urma procedura legislativă ordinară, cu dezbatere parlamentară și consultare a partenerilor sociali.

În viziunea juriștilor CNSLR Frăția, neconstituționalitatea se referă și la încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție (ordonanța de urgență afectează drepturi fundamentale).

Astfel, articolul citat interzice ordonanțelor de urgență să afecteze drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție. CCR a interpretat noțiunea de 'a afecta' ca având sens juridic de: 'a suprima', 'a aduce atingere', 'a prejudicia', 'a vătăma', 'a leza', 'a antrena consecințe negative'. Art. II alin. (1) din OUG nr. 91/2025 suprimă prestația aferentă primei zile de risc asigurat și antrenează consecințe negative certe pentru asigurați. În consecință, actul normativ afectează drepturi fundamentale și este interzis a fi adoptat pe calea ordonanței de urgență.

Sindicaliștii susțin și că se încalcă art. 47 alin. (2), art. 34 alin. (1) și art. 41 (alin. 2) din Constituție (protecția socială, ocrotirea sănătății și protecția socială a muncii).

Indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă sunt prestații de asigurări sociale de sănătate și instrumente de protecție socială a muncii, destinate acoperirii pierderii de venit cauzate de boală și prevenirii agravării stării de sănătate/riscurilor la locul de muncă. Reducerea cu o zi a indemnizației afectează dreptul la măsuri de asigurări sociale și diminuează protecția socială a muncii, într-un moment de vulnerabilitate. În plus, prin stimularea prezentării la muncă în stare de boală sau amânarea consultului, măsura interferează cu obligația statului de a asigura ocrotirea sănătății.

Literatura de specialitate arată că reducerea/condiționarea plății concediului medical poate diminua unele absențe, dar poate crește 'sickness presenteeism' (prezentarea la muncă în stare de boală), inclusiv 'contagious presenteeism', cu efecte externe negative (infectarea colegilor, creșterea îmbolnăvirilor), se mai arată în motivarea sesizării.

Conform confederației, studii economice și de sănătate publică indică faptul că accesul la concediu medical plătit este asociat cu scăderea ratelor de îmbolnăviri la nivel populațional, în special pentru afecțiuni de tip gripal, iar introducerea unor perioade de așteptare poate deplasa comportamentul către muncă în stare de boală, cu consecințe asupra productivității și sănătății.

Prin urmare, măsura contestată nu este doar o 'ajustare bugetară', ci produce un efect normativ asupra comportamentelor de sănătate: descurajează utilizarea concediului medical în primele 24 de ore, tocmai când izolarea și recuperarea precoce sunt esențiale, susțin sindicaliștii. Aceste considerente întăresc testul de proporționalitate (art. 53) și obligația statului de ocrotire a sănătății (art. 34), inclusiv din perspectiva sănătății publice.

În sesizare, sindicaliștii menționează că se încalcă și alte dispoziții legislative, cum ar fi: încălcarea art. 53 din Constituție (restrângere nejustificată și disproporționată); încălcarea art. 44 din Constituție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO (protecția patrimonială a creanțelor de asigurări sociale); jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (A1P1 și art. 14).

CNSLR Frăția susține, în concluzie, că măsura prevăzută de art. II alin. (1) din OUG nr. 91/2025 operează ca o restrângere a exercițiului unor garanții constituționale aferente protecției sociale și sănătății, fără a îndeplini cerințele de necesitate și proporționalitate impuse de art. 53, cu atât mai mult cu cât există instrumente alternative de combatere a abuzurilor (control, sancțiuni țintite) care nu afectează sănătatea asiguraților. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)