Obiectivul acestui an pentru toate ministerele este să obțină cât mai mulți bani din PNRR (ministru)
Obiectivul acestui an pentru toate ministerele este să atragă cât mai mulți bani din Planul Național de Redresare și Reziliență, deoarece astfel de proiecte la nivel european nu vor mai fi disponibile prea curând, a declarat luni seara ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
'Noi ne ocupăm (să atragem fonduri europene n.r.). Finanțele gestionează managementul acestor programe, cheltuiala, ne ocupăm astfel încât să existe resurse financiare, să existe cofinanțări peste tot unde nevoie de ele. Obiectivul pentru acest an trebuie să fie pentru toate ministerele, și acest lucru l-am discutat din prima zi a anului, din prima lună a acestui an: să obținem cât mai mulți bani din PNRR. Este unica șansă să luăm acești bani care ne sunt la dispoziție. Nu o să ne mai întâlnim cu astfel de proiecte, de astfel de dimensiuni, la nivel european prea curând. Noul cadru financiar va fi mult diferit față de cum eram noi obișnuiți înainte cu proiectele pe coeziune. Va mai fi coeziune, dar noul cadru e mult diferit. Ca atare, obiectivul în 2026: trebuie să fie să luăm banii europeni', a precizat Nazare la Antena 3.
În ceea ce privește bugetul pe anul 2026, ministrul Finanțelor a menționat că încă sunt multe discuții legate de cum vor fi distribuiți banii, dar, conform calendarului agreat, acesta va fi publicat la mijlocul lunii februarie și va fi aprobat imediat după.
'Avem un calendar agreat. Bugetul va fi publicat la mijlocul lunii februarie și va fi aprobat imediat după. Sunt discuții intense cu ministerele și în această săptămână și săptămâna viitoare pentru agregarea proiectului de buget. (...) Sunt multe discuții legate de cum se vor distribui banii, nemulțumiri, dar încercăm să le gestionăm astfel încât la finalul acestui proces să avem un buget corect, un buget care să nu mai supraevalueze veniturile, să nu subevalueze cheltuielile și bugetul corect este cel mai greu, dar eu am încredere că vom reuși', a transmis Nazare.
De asemenea, șeful de la Finanțe a menționat că pentru bugetul acestui an nu există ipoteza creșterii TVA.
'Cred că este a 4-a lună la rând în care am același răspuns. A 4-a lună la rând în care se vorbea despre creșterea TVA, ieșeam și spuneam că nu avem această ipoteză de creștere a TVA. Același lucru și despre HORECA. HORECA rămâne cu cota redusă în 2026. Deci, nu avem pentru bugetul acestui an ipoteza creșterii TVA-ului', a reiterat ministrul Finanțelor.
Acesta a mai subliniat necesitatea atragerii investitorilor de mari dimensiuni și a precizat că ambiția economică a României trebuie să fie mai ridicată, cu un accent clar pe poziționarea regională.
'Trebuie să atragem investitori mari. Ambiția noastră economică trebuie să fie mai mare, să targetăm regiunea, inclusiv companiile românești trebuie ajutate să se internaționalizeze, să facă investiții, inclusiv să iasă. Și bineînțeles, trebuie să atragem investițiile mari prin relocări. Sunt companii care caută, tatonează, îi căutăm, fie că sunt europeni, fie că sunt în afara Europei. Acest program de lansare pe care îl avem în discuție creează acel meniu investițional pe care nu l-am avut până acum, prin care putem să atragem investitori de diverse talii, în funcție de interese, cu atenție deosebită în zona aceasta de inteligență artificială, de semiconductori, dar și în zona de resurse minerale și luând în calcul mai ales deficitul de balanță comercială. Adică susținem companii, dar le susținem în zonele unde avem deficitul de balanță comercială cel mai mare', a mai transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
* Ministrul Finanțelor: Creșterea economică pentru 2026 este evaluată precaut la 1%
* Ministrul Finanțelor: Creșterea economică pentru 2026 este evaluată precaut la 1%
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de la București a pierdut aproape patru miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 3,86 miliarde de lei la capitalizare (-0,55%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 9,65 milioane de lei (+2,47%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 693,25 miliarde de lei, î
Următoarele 6-12 luni ar putea aduce o polarizare tot mai mare între companii (analiză)
Următoarele 6-12 luni vor accentua diferențele dintre companiile din România, în condițiile în care firmele cu o situație financiară solidă, lichidități suficiente și costuri bine controlate ar putea profita de această perioadă pentru a câștiga clienți și cotă de piață, în timp ce societățile cu datorii ridicate, profitabilitate redusă ș
CNPP: 12.003 de beneficiari de pensii de serviciu, în septembrie 2026
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în luna septembrie a acestui an, de 12.003 de persoane, cu opt mai multe față de luna precedentă, din care 7.934 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai
Chisăliță: Prioritățile mele sunt să trecem cu bine peste sezonul rece și să protejăm consumatorii vulnerabili
Noul ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță, și-a propus, pentru perioada imediat următoare, să ia măsurile necesare în domeniul energiei peste sezonul rece, să protejeze consumatorii vulnerabili și să găsească soluții concrete pentru combaterea sărăciei energetice. ''Prioritățile mele imediate sunt să trecem cu bine peste sezon
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 3%, în august 2026
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 2,9%, în august 2026, până la 630,6 milioane de lei, de la 612,8 milioane de lei, în luna precedentă, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Arieratele de
Noi trageri loto duminică; report la Noroc de 1,51 milioane de lei
Noi trageri loto sunt programate duminică, după ce, la tragerile loto de joi, Loteria Română a acordat 23.100 de câștiguri, în valoare totală de 19,78 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, în urma câștigării, joi, a premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49, compania națională sup
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada







