logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Digitalizarea e constrânsă de deficitele de capital uman, strategiile fragmentate și integrarea instituțională slabă (studiu IMM România)

Imagine din galeria Agerpres

Digitalizarea în România este recunoscută, apreciată și implementată parțial, dar este constrânsă de deficitele de capital uman, strategiile fragmentate și integrarea instituțională slabă, relevă Indexul Digitalizării României - IMM Digital Index, lansat, marți, de organizația patronală IMM România.

'Este un demers de mai bine de șapte ani, început prin inițiativa pe care am lansat-o împreună cu foarte mulți parteneri din zona digitalizării, cu numele 'România Tech Nation'. Se întâmpla în anul 2019, sub înaltul patronaj al Președintelui României. Vorbeam de digitalizare, de transformarea digitală a IMM-urilor, de work-from home, de diverse tipuri de concepte care în acel moment păreau străine. A venit pandemia și pe repede înainte s-au digitalizat și instituțiile, și IMM-urile, și în general stakeholderii au fost mai atenți la acest proces de digitalizare. Iată că a venit vremea pentru un IMM Digital Index', a declarat Florin Jianu, președintele IMM România, care a prezentat pe scurt rezultatele studiului.


Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


Potrivit acestuia, cercetarea a fost realizată în rândul a 1.464 de IMM-uri și 73 de stakeholderi, între care universități, hub-uri de inovare, clustere de IMM-uri sau companii din domeniu și a fost chestionată și inteligență artificială.

'România este pe un loc favorabil în acest moment. Are un număr consistent de specialiști, mai exact 221.000 de profesioniști activi, are un număr de aproximativ 10.000 absolvenți în IT în fiecare an. România se situa pe locul 13 la nivel global în ceea ce privește viteza medie a internetului, iar 90% din populație are acces la internet. Găzduim și Centrul European de Competențe în Securitate Cibernetică. Ponderea în PIB a IT-ului este mai mare în acest moment decât a agriculturii sau a sectorului automotive, cu aproximativ 7% în ultimii ani. Salariul mediu în sectorul IT este dublu față de salariu net mediu pe economie', a explicat Jianu.

O altă concluzie a IMM Digital Index este că accelerarea convergenței digitale a României va necesita mutarea accentului de la achiziția de tehnologie la competențe, coordonare, interoperabilitate și guvernanță pe termen lung - IMM-urile plasându-se în centrul elaborării politicilor digitale.

Companiile românești - în special IMM-urile - au atins în mare măsură o prezență digitală de bază (site-uri web, rețele sociale, contabilitate online), însă integrarea digitală avansată rămâne limitată. Digitalizarea este încă concentrată pe vizibilitate, conformitate și câștiguri imediate de eficiență, mai degrabă decât pe luarea deciziilor bazate pe date, automatizarea avansată sau inteligența artificială la scară largă. Acest lucru confirmă un decalaj structural între accesul digital și maturitatea digitală, multe firme rămânând într-un stadiu incipient sau intermediar de transformare.

Analiza mai arată că cele mai semnificative obstacole în calea digitalizării sunt lipsa competențelor digitale, timpul insuficient pentru formare, strategiile digitale neclare și rezistența la schimbare, mai degrabă decât conectivitatea sau infrastructura de bază. Antreprenorii evaluează dificultatea de a găsi angajați cu competențe digitale la 6,4/10, în timp ce investițiile în resurse umane reprezintă în medie numai aproximativ 3% din cifra de afaceri anuală, doar o mică minoritate depășind 5%. Acest lucru evidențiază un blocaj persistent al capitalului uman care constrânge utilizarea eficientă a tehnologiei.

Atât antreprenorii, cât și stakeholderii percep în mod covârșitor digitalizarea ca fiind pozitivă și generatoare de valoare, în special în ceea ce privește productivitatea, accesul mai rapid la informații, flexibilitatea și eficiența operațională. Totuși, amploarea impactului variază semnificativ: în timp ce un segment de firme raportează efecte transformatoare, o mare parte experimentează doar beneficii moderate. Acest lucru sugerează că digitalizarea parțială limitează randamentele, consolidând nevoia de proiecte digitale integrate, complete, mai degrabă decât de instrumente izolate.

IMM-urile românești investesc modest în cercetare și dezvoltare (în medie, în jur de 2,8-3% din cifra de afaceri), cu o implicare foarte limitată în proiecte digitale structurate sau în colaborări cu universități și institute de cercetare. Majoritatea IMM-urilor se bazează pe fonduri proprii și operează izolat, în timp ce stakeholderii subliniază importanța interoperabilității, a serviciilor bazate pe inteligență artificială și a colaborării public-private. Decalajul dintre ambiție și implementare indică un ecosistem de inovare fragil care subutilizează capacitatea de cercetare și soluțiile digitale colective.

De asemenea, IMM-urile interacționează în mod regulat cu platformele digitale publice (SPV-ANAF, Revisal, Ghiseul.ro), însă experiența lor generală este evaluată doar cu 5,54/10. Problemele dominante - utilizabilitatea slabă, instabilitatea tehnică, lipsa de interoperabilitate și timpii de răspuns lenți - generează fricțiuni administrative și reduc încrederea. Stakeholderii acordă prioritate în mod clar programelor de competențe digitale, parteneriatelor public-private și digitalizării procedurale complete, semnalând că statul digital al României trebuie să evolueze de la platforme fragmentate către un ecosistem digital coerent, orientat către IMM-uri.

IMM România a lansat, marți, IMM Digital Index, un demers în premieră la nivel național dedicat evaluării nivelului de digitalizare al microîntreprinderilor românești. AGERPRES/(A - redactor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 530

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 25-10-2026 17:49

Bursa de la București a pierdut aproape patru miliarde de lei la capitalizare în această săptămână

Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 3,86 miliarde de lei la capitalizare (-0,55%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 9,65 milioane de lei (+2,47%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 693,25 miliarde de lei, î

Economic Intern 25-10-2026 13:14

Următoarele 6-12 luni ar putea aduce o polarizare tot mai mare între companii (analiză)

Următoarele 6-12 luni vor accentua diferențele dintre companiile din România, în condițiile în care firmele cu o situație financiară solidă, lichidități suficiente și costuri bine controlate ar putea profita de această perioadă pentru a câștiga clienți și cotă de piață, în timp ce societățile cu datorii ridicate, profitabilitate redusă ș

Economic Intern 25-10-2026 12:05

CNPP: 12.003 de beneficiari de pensii de serviciu, în septembrie 2026

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în luna septembrie a acestui an, de 12.003 de persoane, cu opt mai multe față de luna precedentă, din care 7.934 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai

Economic Intern 25-10-2026 10:16

Chisăliță: Prioritățile mele sunt să trecem cu bine peste sezonul rece și să protejăm consumatorii vulnerabili

Noul ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță, și-a propus, pentru perioada imediat următoare, să ia măsurile necesare în domeniul energiei peste sezonul rece, să protejeze consumatorii vulnerabili și să găsească soluții concrete pentru combaterea sărăciei energetice. ''Prioritățile mele imediate sunt să trecem cu bine peste sezon

Economic Intern 25-10-2026 10:08

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 3%, în august 2026

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 2,9%, în august 2026, până la 630,6 milioane de lei, de la 612,8 milioane de lei, în luna precedentă, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Arieratele de

Economic Intern 25-10-2026 07:44

Noi trageri loto duminică; report la Noroc de 1,51 milioane de lei

Noi trageri loto sunt programate duminică, după ce, la tragerile loto de joi, Loteria Română a acordat 23.100 de câștiguri, în valoare totală de 19,78 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, în urma câștigării, joi, a premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49, compania națională sup

Economic Intern 24-10-2026 16:40

ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea

Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară

Economic Intern 24-10-2026 11:10

CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026

Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii

Economic Intern 23-10-2026 19:57

Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România

Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr

Economic Intern 23-10-2026 17:35

Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului

Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e

Economic Intern 23-10-2026 17:19

Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic

Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu

Economic Intern 23-10-2026 16:37

ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară

Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri

Economic Intern 23-10-2026 15:59

CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană

Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m

Economic Intern 23-10-2026 14:52

Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA

Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or

Economic Intern 23-10-2026 14:43

Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%

Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada