ANOFM: Aproximativ 157.000 de persoane s-au angajat în anul 2025, la nivel național
Aproape 157.000 de persoane au fost integrate pe piața muncii, în anul 2025, arată datele publicate, vineri, de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Din totalul persoanelor ocupate, anul trecut, 77.186 au peste 45 de ani, 29.828 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 12.544 au între 30 și 35 de ani, 12.690, între 25 și 30 de ani, iar 24.718 sunt tineri sub 25 de ani. De asemenea, 28.406 sunt tineri NEET.
Potrivit sursei citate, numărul femeilor încadrate este de 75.866, iar cel al bărbaților de 81.100, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 48,33%, respectiv de 51,67%.
În funcție de rezidență, în perioada de referință, 82.945 de persoane angajate provin din mediul urban, iar 74.021 persoane sunt din mediul rural.
Referitor la nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă, cele mai multe au studii liceale (52.916), profesionale (35.877), gimnaziale (35.230), 20.108 fiind cu studii universitare.
De asemenea, din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM, în cursul anului anterior, 42.674 fac parte din categoria celor greu și foarte greu ocupabile.
Într-un clasament al județelor cu cele mai multe persoane angajate, București ocupă primul loc (15.135), urmat de Iași (6.378) și Timiș (6.134).
Totodată, în 2025, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 435.213. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Loto 6/49: Cel mai mare premiu din istoria jocului, peste 10 milioane de euro, a fost câștigat joi
Cel mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49, în valoare de 52,83 milioane de lei (10,07 milioane de euro), a fost câștigat joi, cu un bilet de 8,50 lei, a anunțat Loteria Română. Acesta este al doilea câștig de categoria I obținut în acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câștiga
CNIR: Proiectul Tehnic de Execuție al lotului 1D Joseni-Ditrău a fost avizat; lucrările vor începe din 17 august
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a avizat Proiectul Tehnic de Execuție pentru lotul 1D Joseni-Ditrău al Autostrăzii A8 Târgu Mureș - Târgu Neamț, iar lucrările efective vor începe de luni, 17 august, în baza Autorizației de Construire din 10 iulie 2026, a anunțat joi compania. 'Lotul Joseni-Ditrău este prima a
Ministrul Finanțelor: Din 16 august reducem temporar cu 20% acciza la motorină
Ministerul Finanțelor reduce temporar cu 20% acciza la motorina standard, în perioada 16-31 august 2026, această măsură fiind un răspuns la creșterea puternică a cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă, a anunțat joi ministrul de resort, Alexandru Nazare. 'Mai puțină presiune la pompă: din 16 august reducem temporar cu 20% acciza la motori
BNR anticipează că rata anuală a inflației va coborî la 2,8% la sfârșitul trimestrului II din 2028
Banca Națională a României anticipează că rata anuală a inflației se va situa la 6,1% la sfârșitul anului curent, la 3,4% la finele anului 2027 și la 2,8% la sfârșitul trimestrului II din 2028, conform Raportului trimestrial asupra inflației, ediția din august 2026. 'Rata anuală a inflației IPC este prognozată în scădere pe cvasitot
Sistemul Electroenergetic Național este stabil după oprirea Reactorului 2; nu există riscuri pentru alimentarea cu energie (minister)
Sistemul Electroenergetic Național este stabil, după oprirea Reactorului 2 al Centralei de la Cernavodă, activitatea se desfășoară normal, iar toate estimările disponibile în acest moment arată că nu există riscuri pentru alimentarea constantă cu energie electrică la nivel național, transmite Ministerul Energiei, într-un comunicat remis joi AGERPRES.
Isărescu: România nu îndeplinește în prezent niciun criteriu pentru trecerea la euro; BNR este pregătită să reia procesul
Banca Națională a României este pregătită să reia procesul de pregătire pentru trecerea la moneda euro, însă România nu îndeplinește în prezent niciun criteriu necesar, iar trecerea la euro este un proces politic și social complex, a declarat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. 'Este foarte bună (discuția despre trecerea l
CONAF: Ponderea femeilor în consiliile companiilor listate a crescut la 22,1%, dar numărul lor a rămas neschimbat
Ponderea femeilor în consiliile de administrație și supraveghere ale companiilor de pe piața reglementată a Bursei de Valori București a crescut de la 21,4% la 22,1% în primele șapte luni ale anului, însă numărul femeilor a rămas neschimbat, la 82, potrivit cercetării independente 'Legea care nu se aplică', realizată de Cristina Chiriac, președinta
ANSVSA: Două focare de variolă ovină și caprină confirmate în județul Constanța
Două focare de variolă ovină și caprină au fost confirmate în două localități din județul Constanța, în urma analizelor de laborator emise de IDSA București, informează joi Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Potrivit unui comunicat, cele două exploatații afectate dețin un efectiv de 441 de capete, re
O reducere a dobânzii de politică monetară, posibilă la începutul anului viitor (guvernatorul BNR)
O reducere a ratei dobânzii de politică monetară este posibilă la începutul anului viitor, pe măsură ce rata inflației va scădea sub rata dobânzii de politică monetară, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. 'În momentul ăsta nu pot să vă spun (când ar putea avea loc o reducere a dob&a
Isărescu: Cred că partidele coaliției trebuie să se reașeze la masă; fiecare să facă concesiile necesare, să ducă țara mai departe
Partidele din coaliție trebuie să se așeze la masa negocierilor și să facă concesiile necesare pentru a duce țara mai departe, iar discuțiile și ''păruielile'' dintre partide trebuie închise în interiorul coaliției, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. ''Trebuie să
MMAP: România a depășit ținta PNRR privind construcția fabricilor de reciclare - 12 finalizate, față de 9 asumate
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a îndeplinit jalonul din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) privind dezvoltarea capacităților de reciclare a deșeurilor, în România fiind finalizate 12 instalații de reciclare din ținta actuală de minimum 9 instalații. Conform unui comunicat al ministerului de res
BNR a revizuit în creștere, la 6,1%, prognoza de inflație pentru finalul acestui an
Banca Națională a României (BNR) a revizuit în creștere, la 6,1%, de la 5,5% anterior, prognoza de inflație pentru finalul anului 2026 și anticipează că aceasta va ajunge la 3,4% la sfârșitul lui 2027, față de 2,9% anterior, potrivit datelor prezentate joi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. ''Prognoza noastră arată
Consiliul Concurenței a sancționat 21 de companii de pe piața semințelor de cultură și a produselor pentru protecția plantelor
Consiliul Concurenței a sancționat 21 de companii cu amenzi în valoare totală de 83,2 milioane lei (15,87 milioane euro) pentru participarea la înțelegeri anticoncurențiale de fixare a prețului pe piețele producției și/sau comercializării semințelor de cultură și produselor pentru protecția culturilor din România. Potrivit un
Acțiunile companiilor listate la BVB sunt acum disponibile pentru tranzacționare pe platforma globală Interactive Brokers
Acțiunile companiilor listate pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București (BVB), alături de ETF-uri, sunt disponibile, pentru tranzacționare, de joi, prin Interactive Brokers, extinzând accesul internațional la companiile românești listate pentru investitorii care utilizează platforma globală a brokerului. Această evoluție m
Chiriile pentru birourile din centrul Capitalei au crescut cu aproape 12% într-un an (consultanți)
Peste 100.000 mp de birouri au fost închiriați în București în prima jumătate din 2026, sub nivelul înregistrat în aceeași perioadă din 2025, însă chiriile cresc pentru spațiile bune, arată un raport al unei companii de consultanță imobiliară. În Piața Victoriei și în alte zone centrale ale Bucur






