Hanga (BVB): Anul 2025 confirmă faptul că piața de capital din România a intrat într-o nouă etapă de maturitate
Piața de capital din România a intrat în 2025 într-o nouă etapă de maturitate, înregistrând o creștere sănătoasă, susținută de lichiditate, de o bază tot mai largă de investitori și de companii listate, a declarat pentru AGERPRES președintele Bursei de Valori București, Radu Hanga.
'Anul 2025 confirmă faptul că piața de capital din România a intrat într-o nouă etapă de maturitate. Nu vorbim despre exuberanță, ci despre o creștere sănătoasă, susținută de lichiditate, de o bază tot mai largă de investitori și de companii listate care livrează performanță și guvernanță solidă. Numărul investitorilor de retail a crescut de peste cinci ori în ultimii șase ani, de la aproximativ 54.000 în 2019 la 274.000 la finalul lunii septembrie 2025, ceea ce reflectă o participare tot mai activă a populației la piața de capital. Această extindere a bazei de investitori s-a reflectat și într-un interes crescut din partea companiilor și a statului pentru finanțarea prin bursă. În ultimii cinci ani au fost realizate cumulat peste 280 de listări de acțiuni, obligațiuni corporative și titluri de stat, cu o valoare totală de aproximativ 19,5 miliarde de euro, ceea ce confirmă rolul tot mai important al Bursei de Valori București ca mecanism de finanțare a economiei. Vedem o implicare tot mai puternică a investitorilor români, o diversificare a instrumentelor financiare și o capacitate reală a pieței de a susține proiecte mari, inclusiv în zona de tranziție energetică și sustenabilitate. Toate acestea creează premisele unei dezvoltări structurale, nu conjuncturale', a spus Radu Hanga.
Acesta estimează că tendința de consolidare a Bursei de Valori București va continua și în perioada următoare.
'Pentru 2026, ne așteptăm la continuarea acestui proces de consolidare. Obiectivele noastre sunt să susținem noi listări, să creștem lichiditatea și să atragem investitori, inclusiv internaționali. Bursa de Valori București este din ce în ce mai bine percepută ca un canal esențial de finanțare a economiei românești și este pregătită, din punct de vedere tehnic și instituțional, să joace un rol tot mai important în acest proces', a adăugat președintele BVB.
Conform reprezentanților BVB, anul 2025 se conturează drept unul de referință pentru piața de capital din România, atât prin performanțele financiare obținute, cât și prin semnificația sa simbolică.
În luna noiembrie, Bursa de Valori București a marcat 30 de ani de activitate, iar pe 20 noiembrie 2025 s-au împlinit 30 de ani de la realizarea primei tranzacții la BVB, după redeschiderea pieței de capital românești în 1995. Această bornă istorică a fost atinsă într-un an în care piața locală a demonstrat maturitate, reziliență și capacitate de creștere, într-un context economic și politic complex.
Indicele BET, principalul indicator al Bursei de Valori București, a atins maxime istorice și a înregistrat o creștere de aproximativ 43% față de finalul anului 2024, marcând cel mai bun ritm anual de apreciere din ultimii 16 ani. Dinamica din 2025 este depășită doar de revenirea din 2009, care a urmat corecțiilor severe din 2008.
Totodată, indicele BET-TR, care include și dividendele distribuite de companiile din componența BET, a crescut cu peste 52%, consemnând cea mai bună performanță anuală de la lansarea sa, în 2014. Evoluția subliniază importanța dividendelor și stabilitatea fluxurilor de numerar generate de companiile listate la BVB.
În 2025, piața de capital românească a avut o evoluție mai accelerată decât cea a marilor burse internaționale, inclusiv Wall Street. Această dinamică se explică printr-un mix de factori locali: creșterea numărului de investitori români, profilul preponderent local al companiilor listate, politici publice favorabile pieței de capital și dezvoltarea constantă a produselor investiționale.
La nivel regional, BET-TR se situează în topul randamentelor totale, alături de burse precum Praga sau Varșovia, confirmând relevanța pieței românești în Europa Centrală și de Est.
Un element definitoriu al anului 2025 este faptul că performanța nu a fost concentrată într-un număr restrâns de emitenți. Dintre cele 20 de companii din indicele BET, doar două acțiuni se aflau sub nivelul de la finalul anului precedent, la jumătatea lunii decembrie. Mai multe companii au înregistrat aprecieri consistente, rescriind ierarhiile din interiorul indicelui și reflectând o combinație de rezultate financiare solide, investiții și încredere din partea investitorilor. Această distribuție mai largă a randamentelor indică o piață mai profundă și mai bine structurată.
Lichiditatea a rămas la un nivel ridicat pe parcursul anului 2025. Valoarea medie zilnică a tranzacțiilor cu acțiuni a ajuns la aproximativ 67,9 milioane lei, ceea ce plasează anul curent pe locul al doilea în istoria pieței, din perspectiva lichidității. Un rol esențial în această evoluție l-au avut investitorii români, atât individuali, cât și instituționali. Numărul investitorilor de retail a continuat să crească, depășind 274.000 de conturi la finalul lunii septembrie, de aproape cinci ori mai mult decât la finalul anului 2019. Dezvoltarea pieței a fost susținută și de diversificarea instrumentelor financiare, inclusiv ETF-uri și emisiuni recurente de titluri de stat Fidelis, care au atras sume record din partea populației.
În acest an au fost realizate 95 de runde de finanțare la BVB, în valoare cumulată de 5,4 miliarde euro. Cea mai mare parte din această sumă, respectiv, 4,2 miliarde euro, o reprezintă cele 76 de emisiuni de titluri de stat Fidelis prin care Ministerul Finanțelor se împrumută de la populație. De asemenea, aproape 1,1 miliarde euro reprezintă valoarea a 16 emisiuni de obligațiuni corporative, iar 109 milioane euro este valoarea unei emisiuni de obligațiuni municipale. Pe segmentul de acțiuni, au fost două listări, dintre care cea mai importantă a fost oferta publică derulată de Cris-Tim, în valoare de aproape 90 milioane euro. IPO-ul Cris-Tim a atras un interes ridicat din partea investitorilor de retail, care au plasat ordine de subscriere în valoare de aproape 3 miliarde de lei (de peste două ori valoarea de piață a întregii companii, calculată pe baza prețului din IPO). Totodată, ordinele de subscriere plasate de investitorii individuali au depășit de peste 40 de ori numărul de acțiuni care a fost destinat inițial în IPO pentru tranșa acestor investitori.
Prima parte a anului a fost marcată de incertitudini politice interne, generate de alegerile prezidențiale și de instabilitatea guvernamentală. În această perioadă, BVB s-a decuplat temporar de trendul ascendent al piețelor din regiune. După clarificarea contextului politic, piața a recuperat rapid. În primele două săptămâni după turul al doilea al alegerilor prezidențiale, indicele BET a crescut cu peste 12%, iar capitalizarea companiilor listate a avansat cu peste 20 de miliarde de lei, confirmând capacitatea pieței de a absorbi șocuri de natură politică. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Câștigătorul la Loto 6/49, tragerea de joi, și-a ridicat premiul de peste 17,761 milioane de lei
Câștigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 de joi, 22 octombrie 2026, în valoare de peste 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), și-a ridicat banii, informează, luni, Loteria Română. 'Am perseverat și am sperat că voi câștiga. Aveți încredere, jucați în continuare, așa cum voi face și eu!&
ANM: Temperaturi variabile de la o zi la alta și precipitații în majoritatea regiunilor, în următoarele două săptămâni
Următoarele două săptămâni (26 octombrie - 8 noiembrie) vor sta sub semnul unui regim termic normal pentru data din calendar, cu perioade în care ploile vor fi mai consistente în cea mai mare parte a țării, dar și cu lapoviță și ninsoare în zonele montane, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut cu 24,17 miliarde de lei în primele nouă luni, la 3,81% din PIB
Deficitul bugetului general consolidat a scăzut cu 24,17 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului 2026, la 78,3 miliarde de lei, respectiv 3,81% din PIB, față de 102,47 miliarde de lei (5,31% din PIB) în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor privind execuția bugetară, publicate luni de Ministerul Finanțelor.
Organizațiile de mediu cer retragerea hotărârii care ar înscrie zăcământul de la Valea Dobra în domeniul public al statului
Organizațiile de mediu Mining Watch, Greenpeace România și Bankwatch cer Guvernului să retragă proiectul de hotărâre care ar înscrie în domeniul public al statului zăcământul de la Valea Dobra, județul Sibiu. Potrivit unui comunicat al organizațiilor, licența de exploatare ca rocă industrială și de construcție a fost deja contesta
Coadă (AFIR): Agenția noastră există de 26 de ani; în acest timp am plătit 25 de miliarde de euro pentru investiții în sector
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a plătit, în 26 de ani, suma de 25 de miliarde de euro beneficiarilor, adică aproape un miliard de euro anual pentru investiții în sectorul agricol, a declarat, luni, directorul Direcției Active Fizice a instituției, Claudiu Coadă, la un eveniment de specialitate. 'În această perioadă
ASPES cere premierului să acorde prioritate economiei și propune patru măsuri fără costuri suplimentare
Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) solicită premierului Luca Niculescu să acorde atenție economiei încă din primele zile ale mandatului și propune patru direcții de acțiune care nu necesită cheltuieli bugetare suplimentare. Într-o scrisoare deschisă adresate șefului Executivului, ASPES susține organizarea unui dialog econ
Forum BESCA: Investitorii turci pregătesc proiecte de amploare de energie solară și stocare în baterii în România
Investitorii turci pregătesc proiecte de energie solară și stocare în baterii de tot mai mare amploare în România, în timp ce importante companii energetice și grupuri industriale intră pe piața locală sau își extind prezența, este concluzia celei de-a doua ediții a evenimentului 'Turkiye-Romania Energy Forum', organizată la jumătatea lu
Ministrul Agriculturii participă luni și marți la Consiliul AgriFish
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, participă, luni și marți, la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit, la Luxemburg, unde se vor discuta teme de interes major pentru viitorul agriculturii și al fermierilor europeni, cu accent pe viitoarea Politica Agricolă Comună (PAC) post-2027, aspecte comerciale din domeniul agriculturii, precum și stabilir
Aproape 70% dintre români sunt interesați să-și protejeze locuințele; doar 25% dintre case au asigurare obligatorie (sondaj)
Aproximativ 68% dintre români se declară interesați sau foarte interesați să își protejeze locuințele și bunurile din interior, însă doar 25% dintre locuințe sunt acoperite de o asigurare obligatorie PAD, potrivit unei cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR
Marinescu (BNR): Suntem pe cale să consemnăm un record european de politică monetară staționară
Parcursul actual al politicii monetare staționare se va prelungi probabil cu încă o serie de trimestre, România fiind pe cale să consemneze un record european în această privință, potrivit viceguvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), Cosmin Marinescu. 'Schimbarea direcției de politică monetară fusese deja semnalată în
AFEER a lansat un cluster dedicat informării și educării consumatorilor în domeniul energiei
Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER) a lansat ENERGINFO, un cluster dedicat informării și educării consumatorilor în domeniul energiei, în continuarea campaniei 'Un consumator informat este un consumator protejat', inițiată în 2015. Potrivit unui comunicat al asociației transmis luni AGERPRES, inițiativa urmăreș
Plasticul nereciclat a costat România aproape un miliard de euro în mai puțin de cinci ani (analiză)
România a plătit aproape un miliard de euro la bugetul Uniunii Europene pentru deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate, în perioada 1 ianuarie 2021 - 1 octombrie 2025, arată o analiză Deloitte România, bazată pe datele Ministerului Finanțelor. Conform sursei citate, contribuțiile achitate de România au fost de 568,44 milioane lei
Concordia cere retragerea proiectului prin care firmele ar fi obligate să plătească un avocat pentru întocmirea contractelor
Confederația Patronală Concordia solicită retragerea propunerii legislative care impune firmelor din România să plătească un avocat ca să le scrie contractele și cere, în același timp, o consultare reală cu mediul de business, profesiile afectate și societatea civilă. 'O propunere legislativă depusă la Senat (B563/2026, cunoscută în spați
Analiștii CFA România estimează reducerea inflației și deprecierea leului, în următoarele 12 luni
Analiștii CFA România anticipează în continuare o reducere a ratei inflației, dar și o depreciere a leului până la 5,39 lei pentru un euro în următoarele 12 luni, potrivit președintelui organizației, Adrian Codirlașu. 'Indicatorul de încredere a crescut în luna septembrie, în contextul îmbunătățirii anticipaț
Bursa de la București a pierdut aproape patru miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 3,86 miliarde de lei la capitalizare (-0,55%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 9,65 milioane de lei (+2,47%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 693,25 miliarde de lei, î
