Petrolul se ieftinește la nivel global, dar prețurile la pompă din România rămân neschimbate (analiză)
Prețul mediu al benzinei în România a ajuns la 7,36 lei pe litru pe 17 decembrie, cel mai scăzut nivel de după iulie 2025, când a fost atins un prag de 6,98 lei pe litru, însă, în pofida scăderii prețului la barilul de petrol, este de așteptat ca prețurile la pompă să nu urmeze aceeași traiectorie, întrucât începutul anului viitor va aduce o nouă majorare a accizelor, susține Radu Puiu, analist financiar XTB România.
'Evoluția prețurilor benzinei influențează în mod direct costurile de transport, livrările comerciale și, implicit, prețurile alimentelor. În perioada aglomerată a sărbătorilor de iarnă, aceste efecte se traduc printr-o presiune suplimentară asupra bugetelor consumatorilor. Totuși, anul 2025 a adus o evoluție favorabilă pe piața petrolului la nivel global, deși prețurile la pompă par să evite o astfel de traiectorie, prețurile fiind aproape la fel de ridicate', arată Radu Puiu.
În România, prețul mediu al benzinei a ajuns la 7,36 lei pe litru pe 17 decembrie, cel mai scăzut nivel de după iulie 2025, când a fost atins un prag de 6,98 lei pe litru. La 1 august a fost consemnată o creștere a prețurilor, determinată de majorarea accizelor, de la 2,53 lei pe litru la 2,78 lei pe litru.
În prezent, aproximativ 55% din prețul benzinei și 50% din cel al motorinei reprezintă taxe colectate de stat, respectiv TVA și accize, atenționează analistul XTB. În condițiile în care începutul anului viitor va aduce o nouă majorare a accizelor, este de așteptat ca prețurile la pompă să nu urmeze aceeași traiectorie, în pofida scăderii prețului la barilul de petrol.
'Ministerul Finanțelor a anunțat că, de la 1 ianuarie, acciza pentru benzină va crește la 3,06 lei pe litru, iar pentru motorină la 2,80 lei pe litru, de la nivelul actual de 2,54 lei. Aceste măsuri vor determina o scumpire suplimentară estimată la 30-40 de bani pe litru, aplicabilă încă din noaptea de Revelion, de la ora 00:00', subliniază Radu Puiu.
De la începutul acestui an, prețul barilului de petrol Brent, principalul etalon de referință la nivel global, a înregistrat o scădere de aproximativ 20%, atingând un minim anual de 59,50 dolari pe baril la momentul redactării. Acest nivel este comparabil cu cel din aprilie și reprezintă, totodată, cel mai scăzut prag din ianuarie 2021. Presiunea descendentă asupra prețurilor este alimentată de creșterea producției de petrol atât din partea OPEC, cât și a Statelor Unite, într-un context în care costurile de rafinare scad sezonier. Rafinarea este, în general, mai ieftină în timpul iernii, ceea ce contribuie suplimentar la reducerea prețurilor combustibililor.
În plan geopolitic, evoluțiile legate de Venezuela și posibilitatea reintroducerii sancțiunilor americane împotriva Rusiei pot genera episoade de volatilitate pe termen scurt. Cu toate acestea, aceste elemente nu modifică fundamentele pieței și nu schimbă tendința generală de scădere, caracterizată de o stare de supravânzare, precizează analistul financiar.
'Deși configurația actuală este favorabilă unei eventuale corecții ascendente pe termen scurt, perspectivele pe termen mediu și lung rămân negative. Agenția Internațională pentru Energie (AIE) estimează că, în 2026, surplusul de petrol ar putea ajunge la până la 4 milioane de barili pe zi, ceea ce ar reprezenta cel mai mare și mai persistent excedent din ultimul deceniu. Administrația pentru Informații Energetice din SUA (EIA) anticipează, la rândul său, un surplus important, de aproximativ 2 milioane de barili pe zi. În acest context, sancțiunile impuse Venezuelei sau Rusiei au un impact limitat asupra echilibrului global al pieței', explică acesta.
Potrivit sursei citate, creșterea sezonieră a călătoriilor determină o cerere mai mare de benzină, în timp ce oferta rămâne relativ constantă, făcând din cerere principalul factor de influență pe termen scurt. Acest fenomen este explicat prin elasticitatea redusă a cererii pentru benzină. Fiind un bun esențial, cererea nu scade odată cu creșterea prețurilor, întrucât transportul rămâne indispensabil pentru majoritatea consumatorilor. Atâta timp cât vehiculele cu motoare pe combustibili fosili domină piața, consumatorii vor continua să suporte costuri mai ridicate.
Scăderile recente ale prețurilor sunt susținute de mai mulți factori structurali, printre care reluarea creșterii producției OPEC începând cu luna aprilie, cu scopul recâștigării cotelor de piață, precum și atingerea unor noi maxime istorice ale producției din SUA, de peste 13,8 milioane de barili pe zi. Eficientizarea proceselor și reducerea costurilor de producție îi determină pe producători să mențină niveluri ridicate de extracție, în pofida veniturilor mai scăzute.
În plus, prețurile combustibililor scad în mod tradițional în sezonul rece, deoarece rafinăriile finalizează lucrările de mentenanță și își cresc capacitatea de producție. Benzina de iarnă este, de asemenea, mai ieftin de produs decât cea de vară, contribuind la diminuarea costurilor. În sezonul cald, benzina necesită o reformulare specială și aditivi suplimentari pentru a reduce evaporarea și emisiile poluante, ceea ce implică un proces de rafinare mai complex și mai costisitor.
Perspectivele indică menținerea unor prețuri scăzute ale combustibililor pe parcursul unei mari părți a anului 2026, pe fondul surplusului global de țiței. Un potențial acord de pace între Rusia și Ucraina ar putea amplifica această tendință, prin reintrarea pe piața globală a unor volume suplimentare de petrol rusesc, adaugă analistul financiar.
Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



