Buzoianu: Directorul general de la Apele Române, Florin Ghiță, și-a dat demisia de onoare
Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri după-amiază, că a primit demisia de onoare a directorului general de la Apele Române, Florin Ghiță, și a trimis decizia de demitere a directoarei de la Apa Buzău - Ialomița.
''Am primit demisia de onoare a directorului general Florin Ghiță. În perioada următoare va fi director general domnul Sorin Rândașu, care este directorul pentru Departamentul pentru Situații de Urgență și va ocupa funcția de director general pentru o săptămână, maxim două'', a precizat ministra Mediului, într-o conferință de presă.
Diana Buzoianu a făcut o serie de declarații privind concluziile verificărilor Corpului de Control realizate în cazul crizei apei din Prahova, precum și măsurile dispuse în acest caz.
''Concluziile raportului au fost trimise deja către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Astăzi, acum câteva minute, tocmai a fost trimisă decizia de demitere a directoarei de la Apa Buzău-Ialomița. A fost convocată acum câteva minute ședința Consiliului de conducere pentru ziua de mâine, cu punctul pe ordinea de zi, mandatarea Consiliului de administrație al operatorului Exploatare Sistem Zonal Prahova să fie demiși directorii care au fost vinovați de neîndeplinirea obligațiilor care reies din raport'', a afirmat ministra Mediului.
Ea a adăugat că în perioada imediat următoare va fi numită o persoană care să preia postul de directorul general la Apele Române pe termen mai lung.
''În ceea ce privește situația de la Prahova și de la Dâmbovița, avem în momentul de față apă menajeră în toate comunitățile. Din informațiile pe care le avem se fac analizele și suntem pe procedura de apă potabilă. Urmează să fie realizate toate verificările și în momentul în care DSP va stabili că au fost îndeplinite toate condițiile legale, va putea să fie declarată și apă potabilă. Vom avea în perioada următoare întâlniri cu reprezentanții de la nivel local și Consiliul Județean, din Prahova și din Dâmbovița, pentru a vedea pe termen mediu care sunt soluțiile alternative de apă, soluțiile de rezervă de apă pentru următoarele luni pentru a putea fi continuate lucrările de la Lacul Paltinu'', a explicat Buzoianu.
Potrivit acesteia, peste noapte nu vor exista ''soluții magice'' care să aducă alternative la apă, dar lucrările trebuie să pornească de urgență.
În ceea ce privește concluziile preliminare ale raportului Corpului de Control, este expres menționat că Administrația Bazinală Buzău-Ialomița nu a informat, până la 22 octombrie 2025, operatorul ESZ cu privire la acțiunile luate pentru scăderea apei.
Este, de asemenea, menționat faptul că nu au fost îndeplinite măsurile de a informa utilizatorii din aval sau autoritățile locale cu privire la riscul de a crește turbiditatea în urma acestor lucrări.
Ministra Mediului a mai spus că modul de desfășurare a acțiunilor de scădere a nivelului apei s-a prelungit foarte mult până la intrarea în sezonul rece, cu riscuri mari din punct de vedere meteorologic și hidrologic. Totodată, nu au fost făcute, din 2023 până în prezent, verificări cu privire la operatorul de apă ESZ privind modul de respectare a prevederilor autorizației de gospodărire a apelor.
Diana Buzoianu a precizat că operatorul ESZ a luat la cunoștință oficial pe 22 octombrie că urma să coboare apa în Lacul Paltinu și să fie crescută turbiditatea apei, deși lucrările erau cunoscute public de mai mult timp.
''Operatorul ESZ nu a făcut niciun fel de observații, nu a dispus niciun fel de măsuri în acest sens pentru a minimiza riscul, nu a luat măsurile de asigurare a rezervelor de apă în vederea asigurării debitelor necesare pentru stația de tratare Voila și nu au fost respectate prevederile autorizației de gospodărie care menționează expres obligația de întreținere a construcțiilor și instalațiilor de captare'', a menționat Buzoianu.
Conform acesteia, ESZ nu a luat măsurile operative de funcționare și nu a informat imediat autoritățile în momentul în care a apărut incidentul de la Lacul Paltinu.
''În ceea ce privește Administrația Națională Apele Române, începând din anul 2013, până în ziua de astăzi, deși exista obligația de a fi făcute controale cu privire la sistemul gestionat de operatorul de apă ESZ, nu a fost realizat niciun control din documentele care au fost date până la acest moment Corpului de control. De asemenea, se constată o lipsă de coordonare a Administrației Naționale în ceea ce privește modul de desfășurare a activității cu autoritățile din subordine. În ceea ce privește demisia de onoare a directorului general Florin Ghiță, îi mulțumesc pentru activitatea pe care a desfășurat-o. Trebuie menționat că în doar câteva luni aproape 100 de oameni au putut să primească atribuții de inspecție'', a subliniat ministra Mediului.
Ea a adăugat că, în această perioadă, a crescut substanțial numărul de controale realizate la nivel local.
''Vom avea în perioada imediat următoare și o analiză care să arate inclusiv pe zona de balastiere, inclusiv pe zona de plaje, cât de multe controale au fost făcute, care până acum păreau un mit în această instituție. Împreună am reușit să scoatem la iveală ilegalitățile care se făceau pe falezele din România, prin vânzarea, cu încălcarea inclusiv a Constituției, a proprietății, pe aceste zone. Au fost scoase la iveală ilegalitățile din Năvodari și din celelalte stațiuni cu privire la construcțiile care au fost ridicate pe plajele închiriate'', a afirmat Diana Buzoianu.
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a anunțat, miercuri, în plen depunerea unei moțiuni simple împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu.
''Vom depune moțiunea simplă intitulată 'Prahova sub asediu. Peste 100.000 de români condamnați la sete și boală sub privirea complice a ministrei mediului Diana Buzoianu'. Avem semnăturile a 39 de senatori'', a precizat Peiu.
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat că dezbaterea și votul moțiunii simple vor avea loc luni. AGERPRES/(A - redactor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sprijin de maximum 63 euro/ha pentru fermierii din sectorul vegetal, afectați de seceta pedologică, în 2025 (proiect)
Producătorii agricoli din sectorul vegetal vor primi un sprijin financiar de maximum 63 euro/hectar pentru suprafețele agricole cultivate cu porumb și floarea soarelui care au fost afectate de seceta pedologică în 2025, indică un proiect de Hotărâre de Guvern inițiat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), publicat miercuri în consultare pu
Negrescu: Fitch urmează să anunțe dacă coboară ratingul României la categoria junk, o decizie pe muchie de cuțit
Agenția Fitch urmează să anunțe, vineri noaptea, dacă coboară ratingul României la categoria junk, o decizie pe muchie de cuțit, însă dincolo de anunțul în sine, mesajul agenției de rating legat de stabilizarea datoriei, credibilitatea consolidării după 2026 și capacitatea politică vor conta mai mult decât simpla treaptă de rating, susține consultantu
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene reclamă faptul că situația sa locativă a fost portretizată 'eronat și malițios' în spațiul public
Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, reclamă, miercuri, într-o informare de presă, modul în care situația sa locativă 'a fost portretizată eronat și malițios în spațiul public' și precizează că 'nu există nimic ascuns sau neclar cu privire la situația existentă'. Acesta își
Insolvențele în agricultură s-au dublat, cu 19 societăți ce concentrează peste 235 de milioane de euro în active imobilizate, în S1 (analiză)
Criza din agricultura românească se adâncește și pe fondul presiunii importurilor de cereale din Ucraina și al scumpirii energiei și îngrășămintelor din cauza instabilității geopolitice, iar după un nou trimestru de deteriorare numărul companiilor agricole intrate în insolvență s-a dublat, până la un nivel fără precedent în ultimii
Asociația Agenților Imobiliari: Blocajul de la ANCPI afectează ecosistemul tranzacțiilor imobiliare și produce efecte economice în lanț
Blocajul prelungit al aplicațiilor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) afectează întregul ecosistem al tranzacțiilor imobiliare și produce efecte economice în lanț, avertizează Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România (APAIR). 'De la data de 14 iulie, aplicațiile ANCPI sunt in
ANOFM va organiza, în august, cursuri gratuite de formare profesională pentru 1.919 persoane
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) va organiza, în luna august, 114 programe de formare profesională, pentru 1.919 persoane. Potrivit unui comunicat de presă a instituției, transmis miercuri AGERPRES, programele cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări, precum: referent resurse umane (215 persoane),
ONRC: Numărul firmelor radiate a crescut cu 5,69% în primul semestru din 2026, la 46.283
Un număr de 46.283 de firme au fost radiate la nivel național, în primele șase luni din 2026, cu 5,69% mai multe față de perioada similară din anul anterior, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe radieri au fost înregistrate în București, respectiv 8.188 (număr în creș
APIA a efectuat plata sumei de 16,562 milioane lei pentru 11.482 rentieri agricoli
Peste 17.000 de carnete de rentier agricol au fost vizate la nivel național în perioada 1 martie - 28 iulie 2026, fiind autorizați la plată aproape 12.000 de beneficiari, informează miercuri Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, instituția desfășoară, în această perioadă,
CNAIR: Avans consistent pe șantierul lotului lipsă al autostrăzii A1 dintre Margina și Holdea
Stadiul de execuție al celor două galerii ale tunelului 1 de pe lotul Margina - Holdea, A1, a depășit 90%, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare pe Facebook.
Economiile în lei ale populației valorează mai puțin decât în urmă cu un an, deși au crescut cu 7,4% (platformă)
Depozitele în lei ale populației au ajuns la 269,3 miliarde de lei, la finalul lunii iunie 2026, în creștere cu 7,4% față de aceeași perioadă din 2025, însă după ajustarea cu inflația, economiile deponenților valorează mai puțin decât în urmă cu un an, reiese dintr-o analiză de specialitate publicată miercuri. Con
Șeful ONJN, despre perchezițiile DNA: Cooperăm cu organele de urmărire penală și oferim sprijin pentru aflarea adevărului
Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) trebuie să funcționeze cu toleranță zero față de faptele de corupție, iar în prezent este o anchetă în curs care vizează patru funcționari din Direcțiile control și autorizări, a afirmat președintele instituției, Vlad-Cristian Soare, într-o declarație transmisă, miercuri, AGERPRES. 'E un pas
BNS a sesizat instituțiile europene cu privire la implementarea programului SAFE în România
Blocul Național Sindical (BNS) a sesizat Comisia Europeană, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), Parchetul European, Curtea Europeană de Conturi și Ombudsmanul European în legătură cu achizițiile realizate prin fondurile programului Security Action for Europe (SAFE). Potrivit unui comunicat de presă al organizației sindicale, tra
CNPP: 4.678.792 de pensionari, la finele lunii iunie 2026; pensia medie a fost de 2.784 de lei
Un număr de 4.678.792 de pensionari era înregistrat în iunie 2026 în România, cu 1.034 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.784 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a r
Valoarea medie a despăgubirilor pentru accidentări plătite de Uniqa Asigurări în primul trimestru a crescut cu aproape 70%
Uniqa Asigurări a plătit, în primele șase luni din 2026, cu 40% mai multe daune pentru asigurările de călătorie comparativ cu perioada similară din 2025, valoarea despăgubirilor urcând cu 23%, până la aproape 2,6 milioane lei. Potrivit unui comunicat al companiei, remis miercuri AGERPRES, riscurile legate de îmbolnăvire
Piața de investiții imobiliare din România a revenit pe creștere, după un început de an mai lent (consultanți)
Piața investițiilor imobiliare din România a înregistrat tranzacții în valoare totală de 211 milioane de euro în primul semestru din 2026, în scădere cu 46% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, după primele șapte luni din 2026, odată cu finalizarea tranzacției prin care AFI Europe a pr











