SGR a avut un impact economic de circa 1,49 miliarde de lei, în 2024; ponderea în PIB este de 0,085% (studiu)
Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) a avut un impact economic, la nivelul anului 2024, de aproximativ 1,49 miliarde de lei, în termeni absoluți, reiese din studiul privind impactul socio-economic al companiei-administrator RetuRo, prezentat joi într-o conferință de specialitate.
'În termeni absoluți, analiza impactului economic generat de Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) administrat de RetuRO arată un efect semnificativ asupra economiei României în anul 2024, însumând aproximativ 1,49 miliarde lei', se menționează în document.
Potrivit sursei citate, această contribuție totală reflectă influențe economice pe trei canale principale, primul fiind contribuția directă - de 677,8 milioane de lei, ce reprezintă valoarea adăugată generată în mod nemijlocit de activitatea RetuRo (personal angajat, cheltuieli operaționale, investiții în infrastructură, centre de numărare și logistică, precum și servicii achiziționate).
Totodată, contribuția indirectă însumează 482,42 milioane de lei și surprinde impactul asupra lanțului de furnizare, respectiv cheltuielile RetuRo pentru achiziții de bunuri și servicii, fapt care stimulează activitatea economică a companiilor din amonte - transportatori, furnizori de echipamente, firme de mentenanță, servicii IT, logistică etc.
În același timp, contribuția indusă (331,26 milioane de lei) reprezintă al treilea canal de important și reflectă efectele produse în economie de veniturile salariale generate direct și indirect. Astfel, angajații RetuRo și cei din firmele furnizoare își cheltuiesc veniturile în economie (consum de bunuri, servicii, taxe), generând cerere suplimentară în sectoare precum comerț, servicii, energie sau transport.
Datele incluse în raportul de specialitate relevă faptul că, deși contribuția totală a RetuRo la Produsul Intern Brut (PIB) poate părea redusă la prima vedere, fiind de doar 0,085%, 'aceasta este perfect coerentă cu structura economică a sectorului pe care îl deservește'.
În context, sectorul băuturilor răcoritoare, unul dintre principalii generatori de fluxuri de ambalaje, are o contribuție directă de aproximativ 0,48% din PIB, conform evoluției codului CAEN 1107, în perioada 2017-2020, în timp ce conform raportului Oxford Economics, sectorul berii a avut la nivelul anului 2023 o contribuție directă în PIB de 0,9%
'Sistemul de Garanție-Returnare (...), implementat în România și operat de RetuRO, se evidențiază ca fiind cea mai amplă inițiativă națională de colectare selectivă a ambalajelor de băuturi. Analiza integrată a impactului socio-economic și de mediu confirmă că SGR depășește funcția sa logistică, devenind un mecanism de transformare sistemică ce aliniază România la obiectivele europene de economie circulară', se precizează în studiu.
La nivelul consumatorilor, SGR a reușit să genereze un 'capital comportamental' stabil, susținut de un set coerent de beneficii - financiare, psihologice și identitare.
Conform cercetării, în timp ce tinerii sunt ghidați de o motivație duală (recuperarea garanției - 94% - și grija pentru mediu - 93%), familiile cu copii valorizează SGR preponderent ca pe un instrument educațional și moral (exemplu pozitiv 97%, lecție de responsabilitate 94%).
De asemenea, SGR consolidează legăturile familiale (76% dintre părinți se simt 'o echipă' la returnare), iar seniorii manifestă o disciplină comportamentală ridicată, simțindu-se utili și implicați în comunitate (88%).
'SGR joacă un rol esențial în incluziunea economică a grupurilor vulnerabile, oferindu-le o activitate economică legală, constantă și demnă (100% participare). Venitul mediu obținut, deși modest (~520 lei lunar), asigură securitatea financiară de bază și reduce dependența de activitățile informale. Participarea la SGR generează schimbări pozitive extinse, incluzând reducerea deșeurilor menajere și o planificare mai bună a cumpărăturilor, dovedind transferul atitudinilor sustenabile în viața cotidiană. Analiza input-output aplicată sistemului de garanție-returnare (SGR) operat de RetuRO evidențiază faptul că funcționarea acestui mecanism generează efecte economice semnificative pe întreg lanțul valoric - de la producători și retail, până la reciclatori și autorități locale. Chiar dacă, la nivel macroeconomic, ponderea totală a impactului în PIB rămâne moderată (0,033% în 2024, respectiv 0,057% dacă se includ economiile bugetare locale), structura efectelor arată o integrare economică puternică și capacitatea sistemului de a activa industrii complementare din economie', notează realizatorii documentului.
RetuRo și Green Report organizează, joi, evenimentul de lansare a studiului privind impactul socio-economic al companiei, realizat de Academia de Studii Economice din București - Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine (FABIZ). AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui
Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România
Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de
CAIR propune Guvernului un Pact pentru Producția din România
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) susține măsuri concrete pentru stimularea producției, investițiilor și creșterii valorii adăugate în economia națională, și propune Guvernului un Pact pentru Producția din România: 'Producem, procesăm, reinvestim în România'. CAIR a particip
MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul
SAPE: Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea companiei
Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin reprezentanții companiei, într-un comunicat. Ac
CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.
Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier
Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,
Ministrul adjunct de externe din Sri Lanka: 1.107 cetățeni srilankezi au solicitat regularizarea șederii în România
Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din Sri Lanka, Arun Hemachandra, într-un in
APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri. Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de
Ministerul Finanțelor propune prelungirea măsurilor de limitare a creșterii prețurilor la carburanți până la 31 ianuarie 2027
Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
BNS: Portabilitatea competențelor în Europa trebuie să protejeze lucrătorii și să nu accelereze exodul forței de muncă din România
Blocul Național Sindical (BNS) susține simplificarea recunoașterii calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, dar avertizează că portabilitatea competențelor trebuie să fie însoțită de garanții pentru lucrători, de implicarea partenerilor sociali și de măsuri care să limiteze pierderea forței de muncă înalt calificate din România.
Modificări temporare în circulația trenurilor CFR Călători pentru efectuarea unor lucrări între stațiile Tapia-Lugoj
Circulația trenurilor va înregistra modificări temporare în perioada 20 - 26 noiembrie, ca urmare a efectuării unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tapia - Lugoj, informează luni CFR Călători. Astfel, în perioada 20 - 25 noiembrie 2026, la trenul IR 72 București Nord - Craiova - Caransebeș - Timișoara
ICI București: Cooperarea româno-japoneză se poate realiza prin proiecte de cercetare, testarea soluțiilor AI și transferul tehnologic către industrie
Cooperarea dintre România și Japonia se poate realiza prin proiecte comune de cercetare, testarea soluțiilor de inteligență artificială și transferul tehnologic către industrie, arată ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, într-o postare publicată luni pe














