Barometrul Bunăstării-Sănătate: România depășește Ungaria, dar se situează sub Cehia, Slovacia, Polonia și Bulgaria
România obține un scor de 6,53 la analiza dedicată sănătății din Barometrul Bunăstării, care plasează țara noastră peste Ungaria (6,46), dar sub toate celelalte state din grupul de comparație: Cehia (7,60), Slovacia (7,18), Polonia (7,07) și Bulgaria (6,98), conform unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).
ABS - Alianța pentru BunăStare a publicat marți analiza dedicată sănătății din Barometrul Bunăstării. Raportul este realizat de MIR Research și reprezintă una dintre contribuțiile UNSAR la ABS.
Astfel, analiza detaliază una dintre cele mai sensibile componente ale bunăstării în România și completează rezultatele prezentate anterior în comunicatul general al Barometrului. Sănătatea este evaluată inclusiv prin intermediul componentelor referitoare la Prevenție, Factori de risc pentru sănătate și Sănătate mintală.
La Prevenție, România înregistrează 519 decese evitabile la 100.000 de locuitori, cel mai mare nivel din regiune, indicând lacune în accesul la servicii medicale de screening și în monitorizarea preventivă a sănătății.
Referitor la factori de risc, țara noastră rămâne printre primele din regiune la consumul de alcool, fumat și sedentarism. Totodată, 59,7% dintre români sunt supraponderali - un nivel care afectează profund calitatea vieții și generează presiune suplimentară asupra sistemului de sănătate. În rândul copiilor, situația este la fel de îngrijorătoare: 28% sunt supraponderali, indicator care semnalează riscuri majore pentru sănătatea viitoarelor generații.
La sănătate mintală, România înregistrează un nivel ridicat al fenomenului de bullying: 1 din 4 elevi este victimă, un procent peste media OCDE. Datele arată niveluri mai mari decât cele raportate în Polonia (18% pentru fete și băieți) sau Ungaria (21% dintre fete și 16% dintre băieți), semnalând o fragilitate emoțională accentuată, în special în rândul tinerilor.
Organizația menționează că, în acest context, este importantă sprijinirea accesului la servicii medicale de calitate, ceea ce se poate realiza inclusiv prin dezvoltarea asigurărilor voluntare de sănătate. Acestea contribuie, în plus, și la reducerea presiunii asupra sistemului public.
De asemenea, datele din Barometrul Bunăstării confirmă nevoia unor soluții integrate, în care prevenția, educația pentru sănătate și mecanismele de protecție financiară să funcționeze complementar, pentru a îmbunătăți calitatea vieții și a reduce vulnerabilitățile actuale.
UNSAR reamintește faptul că Barometrul Bunăstării oferă pentru prima dată o imagine integrată asupra bunăstării populației, construită pe metodologii internaționale, completate cu indicatori specifici contextului românesc. În baza acestor rezultate, care reprezintă o bază solidă de plecare, Alianța pentru BunăStare va veni cu propuneri concrete de politici publice orientate spre reziliență, prevenție și creșterea calității vieții.
ABS - Alianța pentru BunăStare este o platformă colaborativă care reunește companii, organizații, instituții publice și experți pentru a promova măsuri preventive și a îmbunătăți calitatea vieții în România. Ne propunem să facem din România un model de bune practici în ceea ce privește sănătatea, educația și pilonul social, aliniindu-ne cu standardele OCDE și având ca obiectiv crearea unei societăți durabile și prospere.AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță (AEI): Dacă America închide robinetul motorinei, România va plăti mai mult la pompă
O eventuală interdicție a exporturilor americane de motorină ar însemna, pentru România, o creștere a prețului de aproximativ 0,51-1,20 lei/litru, potrivit calculelor realizate de Asociația Energia Inteligentă, care precizează, însă, că sunt ipoteze și rezultate de scenariu, nu o prognoză oficială și nici o scumpire deja produsă.
Program de guvernare/Un singur centru de decizie pentru transformarea digitală; digitalizarea, declarată prioritate națională apolitică
Programul de Guvernare depus sâmbătă la Parlament de premierul desemnat, Siegfried Mureșan, propune un singur centru de decizie pentru transformarea digitală a statului, prin reorganizarea Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) și a altor instituții cu responsabilități specifice, în subordinea șefului Guvernului, excepțiile fiind apărarea ș
Program de guvernare/Accent pe eficientizarea diplomației economice pentru stimularea exporturilor și atragerea capitalului străin
Eficientizarea diplomației economice și a Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) pentru stimularea exporturilor și atragerea capitalului străin reprezintă una dintre măsurile propuse în Programul de Guvernare al premierului desemnat, Siegfried Mureșan. Propunerea concretă se referă la corelarea activității ARI
Program de guvernare/Privatizarea competitivă a TAROM și listarea la bursă a unor pachete din Aeroportul Otopeni și Portul Constanța
Statul a folosit ultimul ajutor de restructurare permis de dreptul european pentru următorii 10 ani în cazul TAROM, potrivit Programului de Guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat Siegfried Mureșan, care propune privatizarea competitivă a operatorului aerian național. 'TAROM: statul a folosit ultimul ajutor
Program de guvernare/Ponderea industriei de apărare în PIB ar putea crește de la 0,28% la minimum 1% până în 2030
Creșterea ponderii în PIB a industriei de apărare de la circa 0,28% la minimum 1% până în anul 2030 reprezintă un obiectiv pentru eficientizarea și reformarea ROMARM și a industriei de apărare, se menționează în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. G
Program de guvernare/ România ar putea avea un ghișeu unic pentru emiterea avizelor și autorizațiilor necesare investițiilor
Implementarea unui ghișeu unic și impunerea de termene maxime pentru emiterea avizelor și autorizațiilor necesare investițiilor reprezintă principala măsură propusă pentru debirocratizarea investițiilor, în Programul de guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. Cu privire la ajutoarele
Program de guvernare/Guvernul va analiza comasarea APIA și AFIR
Guvernul intenționează să analizeze comasarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), prin lansarea unui studiu de fezabilitate, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028, pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament. În
Program de guvernare/Operaționalizarea OMD la nivel național și stimularea atragerii de turiști străini, propuse pentru revitalizarea HoReCa
Operaționalizarea Organizației de Management al Destinației (OMD) la nivel național ca o structură de coordonare a promovării turistice și de integrare a rețelei de OMD-uri locale, județene și regionale, este una dintre măsurile propuse în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament.
Program de guvernare/Mecanism de compensare a pierderilor fermierilor din cauza secetei, operațional din primăvara anului 2027
Un mecanism de compensare a pierderilor provocate de secetă, pregătit împreună cu Banca Mondială, ar urma să devină operațional din primăvara anului 2027, fiecare beneficiar de plăți directe pe hectar urmând să își poată recupera cheltuielile de înființare a culturilor, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028, depus sâmbătă la Parlam
Program de guvernare/Aplicarea TVA de 9% la apartamentele contractate până la finalul lui 2025, prelungită până la 31 iulie 2027
Termenul pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 9% la apartamentele contractate prin acte autentificate până la 31 decembrie 2025 va fi prelungit cu 12 luni, până la 31 iulie 2027, fără alte prelungiri ulterioare, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028 pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament.
Program de guvernare/ Noua lege a salarizării unitare s-ar putea adopta până la 31 octombrie 2026
Noua lege a salarizării unitare se adoptă până la 31 octombrie 2026, fără inechități salariale, fără diminuări de venituri, fără noi procese în instanțe și cu atractivitate pentru tinerii profesioniști, se arată în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. Alte
Program de guvernare/Proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni va fi implementat numai în condiții de viabilitate economică demonstrată
Proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni va fi implementat numai în condiții de viabilitate economică demonstrată, în paralel cu explorarea altor tehnologii de reactoare modulare, se arată în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. Potrivit sursei c
Program de guvernare/Companiile cu pierderi 3 ani consecutivi, fără contract de serviciu public, ar putea ieși din portofoliul statului
Companiile de stat care înregistrează pierderi în doi ani consecutivi, începând cu anul 2025, vor primi un rating public pe o scală de la A la E, iar la trei ani consecutivi de pierderi, în absența unui contract de serviciu public care să justifice continuarea activității, se poate declanșa ieșirea din portofoliul statului, prevede Progr
Program de guvernare/ ANAF și Autoritatea Vamală vor fi reunificate într-un singur organ fiscal și de control
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Autoritatea Vamală Română vor fi reunificate într-un singur organ fiscal și de control, prevede Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament. Documentul include, totodată, reorganizarea administrației fiscale și trecer
Program de guvernare/Eliminarea pensionării anticipate, interzicerea cumulului pensiei cu salariul și reforma ajutoarelor sociale, printre măsurile propuse
Eliminarea pensionării anticipate în sistemele cu pensionări prea rapide, interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat, adoptarea unor criterii unitare de evaluare pentru beneficiarii de ajutor de handicap, precum și revizuirea Legii dialogului social și a contractelor colective de muncă care prevăd drepturi exagerate, sunt câteva dintre prevederile














