Prezența femeilor antreprenor în sectorul agricol românesc depășește ușor media UE; tinerii întreprinzători sunt subreprezentați
Categoria de vârstă 45 - 60 de ani reflectă nucleul principal al mediului de afaceri agricol românesc, fiind formată din fermieri cu experiență îndelungată, stabilitate economică și o bună cunoaștere a pieței, iar prezența femeilor antreprenor în acest sector - de 30% - depășește ușor media europeană, demonstrând o deschidere sporită față de implicarea lor în antreprenoriatul rural, relevă ''Carta Albă a Agriculturii'', lansată recent de IMM România.
Potrivit cercetării care a fost realizată pe bază de chestionar aplicat unui număr de 439 de întreprinderi - micro, mici și mijlocii - din toate regiunile de dezvoltare ale României șˆi din toate categoriile de vârstă, analiza distribuției întreprinzătorilor din agricultură în funcție de vârstă evidențiază predominanța persoanelor aflate în intervalul 45-60 de ani, ce reprezintă 52% din totalul respondenților.
Grupa de 35-45 de ani are o pondere semnificativă, de 31%, indicând un segment activ de întreprinzători aflați în plină maturitate profesională, capabili să adopte tehnologii moderne și să implementeze strategii de dezvoltare sustenabilă.
Tinerii întreprinzători sunt subreprezentați: doar 7% au vârste între 25 și 35 de ani, iar 1% au sub 25 de ani.
'Acest aspect relevă o participare redusă a noilor generații la activitățile agricole și sugerează necesitatea unor măsuri de stimulare a tinerilor fermieri, prin programe de finanțare dedicate, mentorat și digitalizare rurală. În același timp, 9% dintre respondenți au peste 60 de ani, confirmând tendința de îmbătrânire a forței antreprenoriale din agricultură. Această realitate ridică provocări privind succesiunea generațională, transferul de cunoștințe și menținerea continuității afacerilor agricole pe termen lung. În ansamblu, structura de vârstă a antreprenorilor agricoli din România confirmă predominanța fermierilor maturi și cu experiență, dar și nevoia urgentă de reînnoire generațională pentru a asigura sustenabilitatea sectorului în următorul deceniu', atrag atenția autorii studiului.
Analiza nivelului de educație al întreprinzătorilor din agricultură arată o tendință clară de profesionalizare și creștere a nivelului de instruire în rândul celor care conduc afaceri în acest sector. Cea mai mare pondere o dețin antreprenorii cu studii universitare de licență (67%), ceea ce confirmă că mediul agricol românesc se bazează tot mai mult pe cunoștințele teoretice solide și competențele manageriale moderne.
Un procent de 16% dintre respondenți au finalizat studii universitare de master, consolidând imaginea unei generații de antreprenori preocupați de specializare și perfecționare continuă. Această categorie contribuie semnificativ la procesul de modernizare a agriculturii, fiind mai receptivă la inovație, digitalizare și bune practici europene, se arată în 'Carta Albă a Agriculturii'.
Tot 16% dintre întreprinzători au studii medii (liceale), ceea ce indică existența unui segment tradițional format din fermieri cu experiență practică, dar cu resurse educaționale mai limitate. Aceștia se bazează în principal pe cunoștințele acumulate în teren și pe experiența generațională în agricultură.
Procentul antreprenorilor cu studii doctorale (1%) sugerează că antreprenoriatul agricol din România este orientat către un profil educat și profesionalizat.
'În ansamblu, structura pe niveluri de educație confirmă o intelectualizare vizibilă a sectorului agricol, unde absolvenții de studii superioare domină mediul antreprenorial, contribuind la consolidarea unui model de agricultură modernă, bazată pe competență, inovație și management strategic', spun specialiștii IMM România.
În ceea ce privește analiza distribuției de gen în rândul întreprinzătorilor agricoli din România, aceasta relevă o preponderență semnificativă a bărbaților, ce reprezintă 70% din totalul respondenților. Această situație confirmă caracterul tradițional masculin al agriculturii românești, unde activitățile agricole sunt încă percepute, în multe regiuni, ca fiind domenii cu specific fizic intens și asociate mai degrabă forței de muncă masculine.
'Totuși, prezența femeilor antreprenor (30%) în sectorul agricol este remarcabilă și indică o tendință de echilibrare graduală a participării de gen în mediul rural. Femeile care conduc afaceri agricole se implică în special în domenii precum producția vegetală, horticultură, zootehnia de mici dimensiuni și procesarea produselor locale, contribuind la diversificarea și profesionalizarea sectorului. Comparativ cu media Uniunii Europene, unde aproximativ 29% dintre întreprinzătorii agricoli sunt femei, România se situează ușor peste media europeană, demonstrând o deschidere sporită față de implicarea femeilor în antreprenoriatul rural', se menționează în lucrare.
Analiza stării civile a întreprinzătorilor din agricultură arată că majoritatea covârșitoare (79%) dintre aceștia sunt căsătoriți, în timp ce 21% sunt necăsătoriți. Această distribuție indică faptul că mediul antreprenorial agricol este dominat de persoane cu un grad ridicat de stabilitate personală și familială, ceea ce poate contribui pozitiv la continuitatea și reziliența afacerilor.
Astfel, analiza distribuției întreprinzătorilor agricoli după numărul de copii relevă o predominanță a familiilor tinere și stabile, cu un număr moderat de membri. Cel mai mare segment este reprezentat de antreprenorii care au un copil (45%), urmați îndeaproape de cei cu doi copii (40%). Această structură sugerează că majoritatea antreprenorilor din agricultură aparțin unei categorii familiale echilibrate, capabile să combine responsabilitățile profesionale cu cele familiale.
În plus, analiza vechimii în activitate a întreprinzătorilor din sectorul agricol arată că antreprenoriatul agricol din România se bazează în mare măsură pe experiență și stabilitate, fiind dominat de persoane cu o activitate de lungă durată. Cea mai numeroasă categorie este reprezentată de antreprenorii cu peste 20 de ani de experiență (33%), ceea ce confirmă prezența unui nucleu solid de profesioniști care au acumulat cunoștințe și competență valoroase în timp, contribuind la reziliența sectorului.
Un segment important îl constituie și cei cu o experiență de 5-10 ani (24%), indicând o generație relativ tânără de antreprenori care s-a consolidat după anul 2010, odată cu creșterea accesului la fonduri europene și cu modernizarea agriculturii. Categoria cu 15-20 de ani de experiență (20%) reflectă antreprenorii maturi, aflați într-o etapă de stabilizare și expansiune a afacerilor lor, adesea orientați către diversificare și tehnologizare.
'În ansamblu, structura vechimii antreprenorilor din agricultură confirmă o dominare a experienței și tradiției, dar și necesitatea atragerii de noi întreprinzători, mai ales din rândul tinerilor, pentru asigurarea continuității și modernizării pe termen lung a sectorului agricol românesc', susțin autorii.
Aceștia au luat în calcul și timpul de lucru dedicat afacerii, care confirmă nivelul ridicat de implicare al antreprenorilor agricoli din România și depășește semnificativ media națională a altor sectoare economice. Astfel, datele arată că 33% dintre întreprinzători lucrează aproximativ 40 de ore pe săptămână, echivalentul unui program complet de lucru, în timp ce 22% depășesc acest prag, dedicând între 41 și 59 de ore activităților de business.
Un procentaj semnificativ, de 24%, lucrează peste 60 de ore săptămânal, evidențiind o categorie de antreprenori extrem de dedicați și implicați în gestionarea zilnică a activităților fermei. Acești antreprenori sunt adesea proprietari-manageri care administrează direct operațiunile, asumându-și multiple roluri - de la management strategic și decizii economice, până la activități operaționale și supravegherea lucrărilor agricole, conform cercetării.
'În concluzie, timpul mediu de implicare al antreprenorilor din agricultură depășește 55 de ore pe săptămână, ceea ce confirmă caracterul intens și solicitant al activității agricole și atestă nivelul înalt de angajament al acestora față de propriile afaceri. Implicarea extinsă reprezintă, totodată, un indicator al dependenței directe între succesul afacerii și implicarea personală a antreprenorului, un element definitoriu pentru structura actuală a sectorului agricol din România', mai arată 'Carta Albă a Agriculturii'. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Consiliul National al IMM-urilor din Romania/facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui
Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România
Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de
CAIR propune Guvernului un Pact pentru Producția din România
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) susține măsuri concrete pentru stimularea producției, investițiilor și creșterii valorii adăugate în economia națională, și propune Guvernului un Pact pentru Producția din România: 'Producem, procesăm, reinvestim în România'. CAIR a particip
MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul
SAPE: Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea companiei
Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin reprezentanții companiei, într-un comunicat. Ac
CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.
Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier
Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,
Ministrul adjunct de externe din Sri Lanka: 1.107 cetățeni srilankezi au solicitat regularizarea șederii în România
Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din Sri Lanka, Arun Hemachandra, într-un in
APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri. Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de
Ministerul Finanțelor propune prelungirea măsurilor de limitare a creșterii prețurilor la carburanți până la 31 ianuarie 2027
Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
BNS: Portabilitatea competențelor în Europa trebuie să protejeze lucrătorii și să nu accelereze exodul forței de muncă din România
Blocul Național Sindical (BNS) susține simplificarea recunoașterii calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, dar avertizează că portabilitatea competențelor trebuie să fie însoțită de garanții pentru lucrători, de implicarea partenerilor sociali și de măsuri care să limiteze pierderea forței de muncă înalt calificate din România.
Modificări temporare în circulația trenurilor CFR Călători pentru efectuarea unor lucrări între stațiile Tapia-Lugoj
Circulația trenurilor va înregistra modificări temporare în perioada 20 - 26 noiembrie, ca urmare a efectuării unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tapia - Lugoj, informează luni CFR Călători. Astfel, în perioada 20 - 25 noiembrie 2026, la trenul IR 72 București Nord - Craiova - Caransebeș - Timișoara
ICI București: Cooperarea româno-japoneză se poate realiza prin proiecte de cercetare, testarea soluțiilor AI și transferul tehnologic către industrie
Cooperarea dintre România și Japonia se poate realiza prin proiecte comune de cercetare, testarea soluțiilor de inteligență artificială și transferul tehnologic către industrie, arată ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, într-o postare publicată luni pe














