Ivan: În momentul de față sunt 3 companii care și-au manifestat intenția de a achiziționa activele Lukoil în România
Trei companii și-au manifestat intenția de a achiziționa activele Lukoil în România, atât rafinăria cât și rețelele de benzinării, a declarat, marți, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
'În momentul de față sunt trei companii care și-au manifestat intenția de a achiziționa activele Lukoil în România, atât rafinăria cât și rețelele de benzinării, care poartă negocieri direct cu concernul încă de acum câteva săptămâni. Am fost notificați, suntem în legătură cu ei și urmează să se parafeze această tranzacție între două companii private, în care este evident că interesul nostru e ca această tranzacție să fie făcută cât mai rapid. Între timp, în baza legislației actuale, este evident că România nu a cerut o prelungire a acestor termene, pentru că e o decizie foarte clară și politică dacă aplicăm sancțiunile SUA, suntem de acord cu ele sau nu. România, spre deosebire de alte state vecine, nu este dependentă de producția de hidrocarburi și de importurile lor din partea Federației Ruse și a Lukoil. Prin urmare, nu a cerut această prelungire și poziția noastră este foarte clară și foarte fermă. În momentul de față, așteptăm să existe aplicarea sancțiunilor, urmând ca imediat după, această companie să găsească un cumpărător și să încheie tranzacția pentru a nu perturba activitatea economică', a menționat Bogdan Ivan, la Ediția a 7-a a Romanian International Energy Conference (RIEC) 2025, organizată de Federația Patronală a Energiei (FPE).
Potrivit acestuia, Ministerul de Externe împreună cu celelalte ministere de resort, elaborează un act normativ 'pentru a se asigura crearea unui cadru legal prin care să existe o formă de supraveghere pentru respectivele active și activități economice'.
'Între timp, Ministerul de Externe, care este responsabil cu implementarea acestor tipuri de sancțiuni, împreună cu celelalte ministere de resort, pentru că e o acțiune guvernamentală, nu doar a unui minister, are în elaborare un act normativ, la care am contribuit și noi încă de săptămâna trecută cu expertiză tehnică a Ministerului Energiei, tocmai pentru a se asigura crearea unui cadru legal prin care să existe o formă de supraveghere pentru respectivele active și activități economice', a adăugat ministrul.
În ceea ce privește cumpărătorul, ministrul a subliniat că 'sunt negocieri care se poartă în momentul de față și internațional'.
'Sunt companii care au ofertat global, cei din Statele Unite au primit mai multe oferte. La nivel național sunt companii care sunt interesate să achiziționeze și activele din România, inclusiv companii românești, inclusiv din state, inclusiv din alte state membre ale Unii Europene. Este evident că e o tranzacție între două companii private, în care statul are puteri limitate de a interveni în momentul de față, ceea ce facem noi e să respectăm sancțiunile SUA și să le implementăm la timp. (...) Nu pot să dau numele (companiilor n.r.) pentru că în momentul de față aș încălca confidențialitatea unui document comercial din partea acelor companii care au informat oficial Ministerul Energiei.
Întrebat dacă ar urma să se instituie un supraveghetor în proiectul de ordonanță, ministrul a subliniat că este o procedură standard.
'În momentul de față este o procedură standard, legislația prevede acest lucru, aproximativ la fel ca și procesul de supraveghere care a avut loc încă din 2022 pe alte companii care aveau ca sursă a capitalului Federația Rusă. Este acel model care doar se actualizează cu legislația din 2025', a adăugat ministrul.
Reprezentanți ai administrației publice centrale și specialiști în energie discută marți despre perspectivele europene asupra domeniului, colaborarea și integrarea regională, politicile ce redesenează traiectoria națională și proiectele de țară care consolidează securitatea și dezvoltarea energetică a României. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trenurile București - Budapesta vor circula cu un sistem european de control al traficului feroviar între Buftea și Brazi
Trenurile internaționale care circulă pe ruta București Nord - Budapesta Keleti și retur vor utiliza zilnic, în perioada 2 noiembrie - 12 decembrie 2026, sistemul european de management al traficului feroviar European Rail Traffic Management System (ERTMS), pe distanța Buftea - Brazi, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. &
Cererile de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin vizează 1,44 milioane de porci
Perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin, derulată în contextul crizei din Orientul Mijlociu, s-a încheiat, la nivel național fiind depuse 245 de cereri, pentru un efectiv de animale solicitat de 1,296 milioane capete porc gras și 143.542 capete animale de reproducție, a anunțat, luni, Agenția de P
CCF: Proiectul privind cheltuielile între firmele din același grup ar duce la dublă impozitare și ar afecta investițiile
Proiectul de lege privind limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup ar conduce la dubla impozitare a unor sume, inclusiv în cazul grupurilor românești, și ar putea majora costurile de finanțare și reduce atractivitatea României pentru investiții, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), într-un comunicat tra
Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la finele lunii octombrie
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la 31 octombrie 2026, de la 60,060 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie, potrivit datelor publicate luni de banca centrală. În cursul lunii octombrie au fost înregistrate intrări de 4,385 miliarde de euro, reprezent&
Salariul minim și Legea salarizării unitare, pe agenda discuțiilor premier-sindicate
Reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național discută luni, la Palatul Victoria, cu premierul Luca Niculescu, prioritățile lucrătorilor și măsurile urgente pentru protejarea nivelului de trai, printre principalele subiecte aflate pe agenda discuțiilor fiind creșterea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2027 și
Codirlașu (CFA România): Economia ar putea scădea cu până la 1% în acest an; riscul de recesiune persistă și în 2027
Economia României ar putea scădea cu până la 1% în acest an, iar riscul de recesiune persistă și în 2027, în condițiile în care perspectivele de creștere economică pentru anul viitor sunt cuprinse între 0% și 0,5%, a declarat luni președintele CFA România, Adrian Codirlașu, la un eveniment de specialitate.
Gabriela Horga (senator): Reducerea cheltuielilor publice trebuie continuată pentru a nu mai pune presiune pe mediul de afaceri
Reducerea cheltuielilor de personal, bunuri și servicii din sectorul public trebuie continuată în perioada următoare, pentru a evita noi presiuni fiscale asupra mediului de afaceri și pentru a recupera decalajele de competitivitate, a declarat luni președinta Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat, Gabriela Horga, la un evenime
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026 (studiu)
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu circa 7% cu ocazia ediției din acest an a 'Black Friday', iar peste o treime vizează achiziții mai scumpe, arată un studiu de specialitate, dat publicității luni. Conform datelor centralizate de Reveal Marketing Research pentru Payu România, bugetul mediu estimat pentru cumpărătu
Iuga (Alro): Industria are nevoie de finanțări pe termen lung pentru retehnologizare și producția proprie de energie
Industria românească are nevoie de finanțări bancare pe termen lung pentru dezvoltarea unor noi capacități de producție, retehnologizare și investiții în producția proprie de energie, în condițiile în care costurile ridicate ale energiei afectează competitivitatea companiilor, a declarat luni Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în maximum cinci ani
România ar putea dezvolta capacități de producție în industria dronelor și a războiului electronic în maximum cinci ani, inclusiv prin reconversia unor platforme industriale existente, în condițiile în care reindustrializarea țării ar trebui să se bazeze pe tehnologii moderne și parteneriate internaționale, a declarat luni Vasile Iuga, m
Dănescu (ARB): Suntem într-o criză de creditare; măsurile în relația cu creditorii sunt punitive și ostile
România se confruntă cu o criză de creditare, în condițiile în care măsurile aplicate în relația cu creditorii sunt punitive și ostile, iar sistemul bancar suportă o povară fiscală ridicată, a declarat luni președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, la un eveniment de specialitate.
Jianu (IMM România): Bugetul pe 2027 ar trebui să includă un program de microindustrializare
Bugetul pentru anul 2027 ar trebui să includă un program de microindustrializare la Ministerul Economiei, iar Guvernul ar trebui să prezinte public proiecte strategice pentru România, finanțate de stat, bănci și mediul privat, a declarat luni președintele IMM România, Florin Jianu, la un eveniment de specialitate. 'Ar trebui ca
Andrei (INS): România are nevoie de o statistică puternică, iar statistica de suport din partea autorităților
România are nevoie de o statistică puternică și, în egală măsură, statistica are nevoie de suport din partea Parlamentului și a Guvernului, pentru a aduce pe masă datele de care au nevoie, a transmis președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei, în deschiderea Bucharest Leaders' Summit: Empowering the Future.
Jianu (IMM România): Circa 3.550 de firme noi ar putea acoperi deficitul comercial al României
Aproximativ 3.550 de firme noi ar fi necesare pentru acoperirea integrală a deficitului comercial al României, în timp ce 950 de firme ar putea contribui la reducerea acestuia cu 25%, potrivit unei analize prezentate luni de președintele IMM România, Florin Jianu, la un eveniment de specialitate. 'Vestea bună e că 30 de m
Popa (BNR): Economia ar putea să revină la creștere în 2027, iar veniturile reale ale românilor să se majoreze
Economia României ar putea să înregistreze o creștere mai bună în 2027 decât în acest an, iar veniturile reale ale populației să revină pe un trend ascendent, în condițiile continuării consolidării fiscale și menținerii stabilității și predictibilității, a declarat luni Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al B









