Ministerul Finanțelor: Încasările din TVA au crescut cu 6,7 miliarde lei în trimestrul al treilea din acest an
Încasările din TVA au crescut în trimestrul al treilea din acest an cu 6,74 miliarde de lei față de aceeași perioadă a anului trecut, totalizând 35,48 miliarde de lei, dintr-un total de 94,75 miliarde de lei aferent primelor nouă luni ale anului 2025, potrivit datelor transmise luni de Ministerul Finanțelor.
Din suma de 6,74 miliarde de lei, aproximativ 4,57 miliarde de lei reprezintă încasările suplimentare aferente trimestrului III 2025 (iulie-septembrie).
Raportat la perioada ianuarie-septembrie 2025, peste două treimi din veniturile suplimentare de TVA comparativ cu anul trecut sunt generate în trimestrul al treilea, precizează instituția într-un comunicat transmis AGERPRES.
De asemenea, ritmul de creștere a încasărilor din TVA în intervalul iulie-septembrie 2025 a ajuns la 14,8%, semnificativ peste media de 3,8% înregistrată în primele șase luni ale anului (ianaurie - septembrie), comparativ cu aceleași perioade din 2024.
ANAF a încasat din TVA 12,556 miliarde de lei în august 2025 și 12,207 miliarde de lei în septembrie 2025. 'Foarte important de menționat este faptul ca încasările din septembrie reflecta exclusiv TVA aferenta lunii august, deoarece ceea ce se facturează în august se declara și se plătește în jurul datei de 25 septembrie. Prin urmare, încasările din luna septembrie reflecta strict baza fiscala (consumul) din luna august', precizează MF.
Instituția menționează că încasările din TVA din luna septembrie sunt mai mici decât cele din august dintr-un motiv tehnic sezonier: 'în luna septembrie se încasează TVA aferent lunii august, iar luna august este, în mod tradițional, una dintre lunile cu cel mai redus nivel al activității economice'.
De asemenea, companiile funcționează la capacitate redusă, o parte a volumului de facturare se mută după perioada de concedii, iar consumul scade față de lunile de vârf, explică MF.
'La acest efect sezonier se adaugă un element specific anului 2025: în iulie au existat cumpărături anticipate și un vârf de vânzări, deoarece companiile și consumatorii au achiziționat un volum semnificativ de bunuri înainte de majorarea TVA de la 1 august. Această accelerare a vânzărilor a crescut baza fiscală a lunii iulie, ceea ce a majorat artificial încasările înregistrate în august și face ca încasările din septembrie să pară mai mici, în absența perspectivei asupra întregului context', precizează ministerul în comunicat.
Potrivit MF, datele din ultimii ani arată foarte clar acest tipar sezonier pentru nivelul încasărilor din luna septembrie, care reprezintă în mod constant doar circa 97-98% din încasările lunii august, indiferent de contextul economic, fiscal sau politic. Este un fenomen structural, vizibil an de an', au mai transmis reprezentanții MF.
August are activitate redusă, iar cumpărăturile anticipate din iulie au deplasat încasările într-o lună anterioară - un efect mai puternic decât creșterea cotei de TVA. Fenomenul este unul normal și se regăsește și în seriile istorice din anii precedenți.
Potrivit sursei citate, creșterea TVA la 21% nu se vede complet în încasări în luna septembrie din două motive tehnice. Primul este legat de un efect economic comportamental de 'cumpărături înainte de majorare'. În luna iulie (cu TVA 19%), multe companii și retaileri au vândut stocuri semnificative înainte de creșterea TVA, ceea ce a majorat baza fiscală aferentă lunii iulie. TVA aferentă lunii iulie s-a încasat în 25 august, deci august 2025 are o bază semnificativ mai mare, cu TVA de 19%.
Cel de-al doilea motiv: creșterea cotei TVA de la 19% la 21% nu compensează baza economică redusă din august, care este structural o lună cu activitate economică scăzută, ale cărei încasări se reflectă în luna septembrie, arată MF în comunicat.
De asemenea, rambursările de TVA cresc în septembrie și reduc netul colectat, întrucât septembrie este o lună în care se procesează multe deconturi cu opțiune de rambursare (mai ales pentru firmele afectate de oprirea activității în august, respectiv declararea întârziată a TVA, cu efecte în apariția regularizărilor și creșterea volumului de rambursări procesate în luna septembrie).
În concluzie, evoluția încasărilor din septembrie, în raport cu luna august, nu reprezintă o deteriorare a colectării, ci este determinată de sezonalitatea lunii august, de efectele anticipate ale creșterii TVA și de dinamica rambursărilor. Ca și în anii precedenți, în lunile următoare încasările au o evoluție pozitivă pe măsura revenirii activității economice.
'Pentru o evaluare obiectivă a impactului măsurilor, este necesară o analiză pe un interval cât mai extins, comparativ cu aceeași perioadă din anii precedenți. De asemenea, trebuie avută în vedere diminuarea impactului comportamental generat în lunile care au marcat modificări ale politicii fiscale, astfel încât analiza să reflecte cât mai fidel evoluțiile naturale ale gradului de colectare', au mai explicat reprezentanții Ministerul Finanțelor.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PADROM avertizează asupra unor mesaje false care solicită date personale pentru verificarea poliței
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PADROM) avertizează asupra unor mesaje frauduloase transmise în numele companiei, prin care destinatarilor li se solicită verificarea poliței PAD prin accesarea unui link și introducerea unor date personale, conform unui comunicat de presă. Potrivit PADROM, mesajele reprezintă tentative de phishi
Aproape 35.000 de locuri de muncă vacante la nivel național; peste 100 de joburi în străinătate
Evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) indică disponibilitatea unui număr de 34.645 de locuri de muncă la nivel național, în timp ce angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 101 joburi. Potrivit unui comunicat al ANOFM, remis miercuri AGERPRES, cele mai multe locuri de m
România a avut cea mai modestă creștere a costului cu mâna de lucru din UE în T2
Costul orar cu mâna de lucru în întreaga economie a crescut cu 3,1% în zona euro și cu 3,2% în UE, în trimestrul al doilea al acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, însă în rândul statelor membre cea mai modestă creștere a fost înregistrată în România (1,8%), potrivit datelor publicate mie
BNR, INS și IRES realizează o cercetare privind finanțarea și consumul gospodăriilor populației
Banca Națională a României (BNR), Institutul Național de Statistică (INS) și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) realizează cercetarea statistică 'Finanțarea și consumul gospodăriilor populației' (FCGP), la care au fost selectate peste 12.000 de gospodării din 1.309 localități din toate județele țării, conform unui comunicat al BNR.
ANOFM derulează proiectul FORMACTIV, care promovează ucenicia la locul de muncă
Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM) implementează proiectul 'FORMACTIV - Formare și muncă activă', cu scopul de a sprijini ocuparea forței de muncă și calificarea profesională direct la locul de muncă. Potrivit unui comunicat al ANOFM, proiectul se derulează în perioada 24 decembrie 2024 - 23 decembrie 2029 și pro
Bursa de la București a deschis pe roșu ședința de tranzacționare de miercuri
București, 16 sep /Agerpres/ - Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere pe toți indicii ședința de miercuri, cu un rulaj total în valoare de 15,5 milioane de lei (2,9 milioane de euro) după o jumătate de oră de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a scăzut cu
Peste 1.500 de camere hoteliere noi vor fi disponibile în București până în 2028 (analiză)
Peste 1.500 de camere hoteliere noi urmează să fie disponibile în București până în 2028, pe fondul creșterii veniturilor hotelurilor din Capitală, care au avansat cu 5% în primul semestru din 2026 față de perioada similară a anului trecut și cu 25,2% față de perioada pre-pandemie, potrivit unei companii de consultanță imobiliară. Noile
Irineu Darău: Contractul de închiriere pentru Sadu II a fost semnat ieri; US Ballistic (USBL) va produce aici
Contractul de închiriere pentru Sadu II a fost semnat marți, iar pe pe această platformă urmează să fie dezvoltată o capacitate modernă de producție pentru muniție de 155 mm, standard NATO, cu potențialul de a crea sute de locuri de muncă și oportunități pentru economia din Gorj, a anunțat ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău. 'Români
Peste un milion de țigarete de contrabandă, descoperite de echipele mobile ale AVR în județul Ilfov
Inspectorii vamali au descoperit, în județul Ilfov, peste un milion de țigarete de contrabandă, ascunse în compartimente special amenajate în podeaua a două mijloace de transport marfă, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Române (AVR). Instituția menționează că, în data de 14 septembrie, în urma unor acțiuni de con
ANSVSA a suspendat activitatea firmei de catering care a furnizat mâncarea elevilor din Căuți
Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au dispus suspendarea activității firmei de catering care a furnizat mâncarea copiilor de la Școala Gimnazială Căiuți, î
Dezbatere despre competitivitatea economică a României si noul Cadru Financiar Multianual al UE, organizată miercuri
Competitivitatea economică a României și costul energiei sunt printre subiectele analizate miercuri, în cadrul unei dezbateri organizate de Confederația Patronală Concordia, în contextul negocierilor privind noul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034. Potrivit organizatorilor, discuția are loc în conte
Tanczos Barna: Condamn cu fermitate transformarea dreptului legitim la protest pașnic în acte de violență
Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a afirmat marți că protestul fermierilor a fost deturnat și transformat în acte de vandalism și a condamnat 'cu fermitate' transformarea dreptului legitim la protest pașnic în acte de violență. 'Condamn cu fermitate transformarea dreptului legitim la protest pașni
A doua ediție a Forumului Economic România-Republica Moldova, joi, la Chișinău
Patronatul European al Femeilor de Afaceri - PEFA organizează, joi, la Chișinău, a doua ediție a Forumului Economic România-Republica Moldova - FERM, un eveniment dedicat consolidării relațiilor economice dintre cele două state și dezvoltării unor noi oportunități de investiții, parteneriate și proiecte comune. Evenimentul este organizat sub egida Băncii
Ministerul Muncii: Fluxurile din platforma WorkinRomania au fost dezactivate în urma unei decizii a Curții de Apel București
Fluxurile din platforma WorkinRomania au fost dezactivate în urma deciziei Curții de Apel București de suspendare a ordinului privind lista ocupațiilor deficitare, iar angajatorii nu pot, în prezent, să finalizeze procedurile de înregistrare și autorizare sau să depună cererile pentru vizele de muncă de tip D/AM2, a anunțat Ministerul Muncii.
Ministerul Energiei: Depozitele de gaze ale României sunt umplute în proporție de 76%, peste media europeană
Gradul de umplere a depozitelor de gaze naturale din România este, în prezent, de aproximativ 76,26%, echivalentul a circa 2,43 miliarde de metri cubi de gaze, peste media Uniunii Europene de 68,26%, informează Ministerul Energiei printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, ținta pentru România este atingerea unui grad de înmagazinare









