Chesnoiu: Dacă vorbim din anul 2000 încoace, ne apropiem de 40 de miliarde de euro aduși în agricultura României
Agricultura României a absorbit aproape 40 de miliarde de euro, începând cu programul SAPARD din perioada de preaderare la Uniunea Europeană și până în prezent, iar aceasta se vede în gradul de mecanizare a fermelor, în investițiile în infrastructura secundară de irigații, dar și în creșterea calității terenurilor, a declarat, luni, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu.
'Legat de componenta AFIR și a fondurilor europene, cred că nu mai are rost să mai discutăm. Ați menționat doar subvențiile agricole, dar cred că trebuie să venim și cu componenta de modernizare, Pilonul 2 din Politica Agricolă Comună, o sumă importantă, cred, pentru agricultura României. Dacă vorbim din anul 2000 încoace, din perioada de preaderare cu programul SAPARD până astăzi cred că putem să discutăm de o sumă consistentă, așa...la un calcul global ne apropiem de 40 de miliarde de euro, Pilon 1, Pilon 2, aduși în agricultura României și lucrul acesta se vede. Este de ajuns să te duci în orice fermă din România și să vezi mecanizarea de care dispun fermierii, dotarea cu utilaje, investițiile în infrastructura secundară de irigații, investiții în creșterea calității terenului și combaterea eroziunii solului. Chiar dacă n-au prins ele la început foarte mult, iată că acum sunt din ce în ce mai mult avute în vedere de fermieri, pentru că schimbările acestea climatice (...) ne dau bătăi de cap în aproape toate sectoarele de activitate', a spus Chesnoiu, la lansarea noii ediții a 'Cartei Albe a agriculturii din România'.
Șeful AFIR a remarcat că, în momentul da față, se poate vorbi despre antreprenori în agricultură și nu doar de fermieri. În plus, apare generația tânără de fermieri, cu o altă mentalitate, îndreptată către profit.
'Raportat la ceea ce se întâmplă astăzi, într-adevăr, în ultima perioadă nu mai există suficient de multe instrumente de sprijin pentru antreprenorii din agricultură, dar eu pot să constat de fapt că începem să vorbim despre antreprenori în agricultură și cred că ăsta este lucrul care ar trebui să ne bucure cel mai tare, pentru că înainte vorbeam strict numai de fermieri, adică acea persoană care se află în fermă, seamănă, face lucrările de întreținere a culturilor și apoi recoltează își vinde recolta - și ăsta era fermierul român. Din ce în ce mai mult (...) apare generația aceasta tânără de fermier cu o altă mentalitate, cu o mentalitate raportată la ce trebuie să se întâmple într-o companie, adică să fie îndreptată către profit. Și aici cred că diferența în viitor se va face în continuare între ceea ce înseamnă agricultura de subzistență, pe care statul român a tratat-o cu foarte mare atenție din perspectiva componentei sociale și a întinderii pe care o are în mediul rural, și, mai nou, cu politicile agricole structurale, cu strategiile de dezvoltare ale agriculturii pe termen scurt, mediu și lung, care, cu sincope uneori, sunt puse în aplicare și își ating rezultatele', a transmis el.
Adrian Chesnoiu a admis că în continuare există agricultură de subzistență, respectiv agricultura de supraviețuire, în care fermierii se gândesc doar la cum să asigure hrana pentru familie, nicidecum la profit.
'Da, poate a părut ciudat că există acea creditare de supraviețuire, dar (...) există și agricultură de supraviețuire, așa-zisa agricultură de subzistență. Sunt foarte mulți fermieri care sunt acolo, nu se gândesc în niciun caz la profit, se gândesc la asigurarea hranei pentru propria familie și dacă au un mic excedent acolo să producă pentru a reuși să-și acopere cele necesare vieții de zi cu zi. Asta, din păcate, o resimțim', a arătat oficialul AFIR.
Potrivit acestuia, activitatea agricolă este domeniul cu cei mai mulți factori exogeni de risc, care nu pot fi controlați, cel mai prezent fiind seceta.
'Activitatea agricolă cred că este zona cu cei mai mulți factori exogeni de risc, care nu țin neapărat de fermier în sine. El își face treaba cum a învățat, inginerul agronom știe meserie, avem oameni extraordinar de bine pregătiți în agricultura României, dar sunt o serie de factori exogeni pe care fermierul nu-i poate controla. Și (..) ați reliefat faptul că peste 70% dintre fermieri precizează seceta ca un factor de risc accentuat în business-ul lor și, evident, de aici decurge răspunsul autorităților (...) despre politicile agricole, despre investițiile în irigații, susținerea investițiilor pe care fermierii le fac, noul concept pe care l-am introdus în Planul Național Strategic, tocmai ca răspuns pentru fermierii care se află în afara arealului irigabil cunoscut pe tot ce înseamnă sistemul național de irigații, acel concept de sistem de irigare la nivel de fermă, care eu cred că în viitor va prinde foarte mult elan', a mai spus Chesnoiu.
IMM România a lansat, luni, 'Carta Albă a Agriculturii ', ediția a 2-a, scopul lucrării fiind evaluarea stării actuale a agriculturii și identificarea principalelor provocări și oportunități pentru următorii ani. AGERPRES/(A - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui
Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România
Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de
CAIR propune Guvernului un Pact pentru Producția din România
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) susține măsuri concrete pentru stimularea producției, investițiilor și creșterii valorii adăugate în economia națională, și propune Guvernului un Pact pentru Producția din România: 'Producem, procesăm, reinvestim în România'. CAIR a particip
MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul
SAPE: Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea companiei
Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin reprezentanții companiei, într-un comunicat. Ac
CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.
Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier
Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,
Ministrul adjunct de externe din Sri Lanka: 1.107 cetățeni srilankezi au solicitat regularizarea șederii în România
Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din Sri Lanka, Arun Hemachandra, într-un in
APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri. Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de
Ministerul Finanțelor propune prelungirea măsurilor de limitare a creșterii prețurilor la carburanți până la 31 ianuarie 2027
Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
BNS: Portabilitatea competențelor în Europa trebuie să protejeze lucrătorii și să nu accelereze exodul forței de muncă din România
Blocul Național Sindical (BNS) susține simplificarea recunoașterii calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, dar avertizează că portabilitatea competențelor trebuie să fie însoțită de garanții pentru lucrători, de implicarea partenerilor sociali și de măsuri care să limiteze pierderea forței de muncă înalt calificate din România.
Modificări temporare în circulația trenurilor CFR Călători pentru efectuarea unor lucrări între stațiile Tapia-Lugoj
Circulația trenurilor va înregistra modificări temporare în perioada 20 - 26 noiembrie, ca urmare a efectuării unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tapia - Lugoj, informează luni CFR Călători. Astfel, în perioada 20 - 25 noiembrie 2026, la trenul IR 72 București Nord - Craiova - Caransebeș - Timișoara
ICI București: Cooperarea româno-japoneză se poate realiza prin proiecte de cercetare, testarea soluțiilor AI și transferul tehnologic către industrie
Cooperarea dintre România și Japonia se poate realiza prin proiecte comune de cercetare, testarea soluțiilor de inteligență artificială și transferul tehnologic către industrie, arată ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, într-o postare publicată luni pe














