Bihor: Fabrica de anvelope Nokian Tyres din Oradea va asigura 80% din vânzările pe piața europeană
Președintele companiei Nokian Tyres, Paolo Pompei, a declarat marți, în vizita efectuată la fabrica de la Oradea, prima unitate de producție de anvelope din lume cu zero emisii CO2, că aceasta va deveni, în 2028, cea mai mare din portofoliul companiei finlandeze și va asigura, în curând, peste 80% din vânzările pe piața europeană.
'Fabrica noastră din România reprezintă una dintre cele mai strategice investiții pe care Nokian Tyres le-a făcut în ultimii 20 de ani. Aceasta combină tehnologii de ultimă generație, colegi extrem de calificați și operațiuni sustenabile. Ne așteptăm ca această nouă unitate de producție să asigure în curând peste 80% din vânzările noastre pe piața europeană și, până în 2028, să devină cea mai mare fabrică a noastră', a declarat Paolo Pompei.
Potrivit unui comunicat al companiei, marți a avut loc, la sediul fabricii, un eveniment dedicat sustenabilității și viitorului producției industriale responsabile, o 'întâlnire ce a reunit principalii reprezentanți instituționali din România pentru a explora direcțiile viitoare ale producției sustenabile, punând un accent deosebit pe inovațiile de mediu integrate în proiectarea și operarea fabricii din Oradea'.
Din partea autorităților bihorene au fost prezenți prefectul județului, Marcel Dragoș, președintele CJ Bihor, Mircea Mălan, și primarul municipiului Oradea, Florin Birta.
Fabrica Nokian Tyres de la Oradea funcționează exclusiv pe bază de energie cu zero emisii de CO2, eliminând complet combustibilii fosili din procesul de producție. Toată energia electrică utilizată la fabrica din Oradea este fără emisii de CO2. O parte din energia electrică este generată de unitățile fotovoltaice amplasate în incintă. Aburul necesar vulcanizării anvelopelor este produs de cazane electrice inovatoare, care folosesc energie electrică 100% fără emisii de CO2, în locul combustibililor fosili precum cărbunele sau gazul. În plus, procesul de producție a anvelopelor este foarte eficient energetic, utilizând doar tehnologie și utilaje de ultimă generație.
Fabrica sprijină compania în atingerea unuia dintre principalele obiective de sustenabilitate: reducerea emisiilor absolute Scope 1 și 2 cu 42% față de nivelurile din 2022, până în 2030. Pe termen lung, obiectivul companiei este atingerea nivelului net-zero al emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050. Recent, a obținut Certificarea Internațională de Sustenabilitate și Carbon (ISCC) PLUS. Această certificare permite utilizarea de materii prime sustenabile, certificate ISCC PLUS, în procesul de producție a anvelopelor. Utilizarea acestor materiale sprijină compania în atingerea unuia dintre obiectivele sale cheie de sustenabilitate: creșterea proporției de materii prime reciclate sau regenerabile în anvelope până la 50% până în 2030.
'Suntem mândri să facem parte din comunitatea Oradea și să demonstrăm că investițiile sustenabile pot aduce beneficii reale atât pentru mediu, cât și pentru economia locală. Dorim să inspirăm și alte companii să urmeze acest drum și să contribuie la construirea unui viitor în care sustenabilitatea este regula, nu excepția', a afirmat directorul general Nokian Tyres România, Susanna Tusa.
În comunicat se menționează că evenimentul le-a oferit participanților ocazia de a explora unitatea de producție și de a înțelege cum tehnologiile inovatoare fac posibilă operarea fără emisii de CO2. Discuțiile au abordat lecțiile învățate în operarea fabricii, provocările și oportunitățile sustenabilității în industria auto, precum și modul în care parteneriatele strategice pot accelera tranziția verde la nivel regional și european.
Cu o investiție totală de aproximativ 650 de milioane de euro - una dintre cele mai mari investiții străine din România din ultimii ani - fabrica din Oradea se întinde pe o suprafață de 54 de hectare și are în prezent aproximativ 530 de angajați, majoritatea din județul Bihor. Aceasta găzduiește și o unitate de depozitare și distribuție a anvelopelor, destinată în principal piețelor din Europa Centrală și de Sud.
Primele anvelope au fost livrate din fabrică în martie 2025. Se estimează că, până la sfârșitul anului, numărul de anvelope produse va ajunge la un milion.
Fabrica operează în prezent în patru schimburi, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, susținând creșterea treptată a producției, care avansează conform planului. Etapa de creștere va continua până la atingerea capacității maxime de șase milioane de anvelope, preconizată pentru sfârșitul anului 2027. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN
Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale
Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per
INS: România avea peste 500.000 de locuri de cazare turistică la 31 iulie 2026, în creștere cu 7,7%
România avea, la 31 iulie 2026, peste 500.000 de locuri de cazare turistică, în creștere cu 7,7% față de aceeași dată a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul structurilor de primire turistică a ajuns la 16.399, cu 2.074 mai multe (+14,5%) față de 31 iulie 2025, în
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3,32 milioane de euro, a fost câștigat cu un bilet de 24,50 lei
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), a fost câștigat la tragerile de joi, cu un bilet jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro, informează vineri Loteria Română. Biletul norocos a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de 24,50 de lei.
INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026
Cifra de afaceri din industrie, pe total (piața internă și piața externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în luna august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut cu 13,7% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cifra de afaceri d
Scădere cu 2,8% a comenzilor noi din industria prelucrătoare, în primele opt luni (statistică)
Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut, în termeni nominali, în primele opt luni ale anului în curs, cu 2,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). În marja scăderii generale au fost înregistrate diminuări ale comenzilor &
Târgul de Turism China 2026 se deschide vineri la București
Centrul Cultural Chinez din București, în parteneriat cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), organizează, în perioada 23-25 octombrie 2026, în Capitală, Târgul de Turism China 2026. 'După succesul primei ediții, desfășurate în 2025, evenimentul continuă să promoveze diversitate
Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK
Grupul Vertik organizează, în perioada 13-24 octombrie, cea de-a doua ediție Financing & IPO Summit 2026, care se adresează companiilor cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, cu planuri de dezvoltare și nevoie de capital suplimentar și care vor să își diversifice sursele de finanțare dincolo de finanțarea bancară. Con














