Ministrul Economiei: Sunt discuții cu Rheinmetall, destul de avansate; analizăm condițiile cele mai avantajoase României
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a declarat, joi, la Poligonul Cincu, cu ocazia Zilei Distinșilor Vizitatori, că sunt discuții cu compania germană Rheinmetall și ''ne putem aștepta ca Rheinmetall să fie într-o competiție cu toți cei care îndeplinesc condițiile de a livra produsele pe care Armata Română le cere''.
Ministrul a subliniat că sunt analizate toate condițiile comerciale, pentru a le identifica pe cele mai avantajoase pentru România.
''Sunt mai multe situații, sunt unele pentru care avem nevoie de localizare, localizarea presupune costuri un pic mai mari pentru că își mută fabrica aici. Analizăm cât de mari sunt acele costuri adiționale, cât de mult implică industria locală și cam cum arată cifrele finale. Da, sunt discuții cu Rheinmetall, sunt destul de avansate, încercăm să vedem care este cel mai avantajos mod, dacă putem să facem un pachet, dacă Armata Română în prioritățile pe care le are, acestea pot fi livrate și de Rheinmetall și dacă sunt mai multe produse nu le negociem pe fiecare și încercăm să le înglobăm pentru a obține niște condiții financiare mai avantajoase'', a precizat ministrul Radu Miruță.
Oficialul a adăugat că acest lucru se întâmplă cu toate companiile până pe 29 noiembrie.
''După 29 noiembrie, dumneavoastră veți ști public ce va cumpăra Armata Română și nu încă de la cine, ci de la cine potențial. Avem șase luni de zile și a fost o solicitare pe care am făcut-o la Comisia Europeană și a aprobat, astfel încât să ne dea șase luni de zile în care să putem, fără grabă și așezat, să continuăm aceste negocieri. Nu-i suficientă o știre (...) că a mai venit încă o fabrică în România, dacă acea fabrică în România nu are niște condiții avantajoase pentru România, că dacă ne uităm în ultimii ani, am mai văzut știri în urma cărora astăzi tragem de bube'', a spus ministrul.
Întrebat despre unde ar putea Rheinmetall, conform discuțiilor de până acum, să aibă producție, ministrul a precizat că ''deocamdată public este fabrica de la Victoria, unde se fac pulberi, discutăm dacă se poate extinde acea fabrică''.
Ministrul a mai spus că sunt, la acest moment, discuții pentru mașina de luptă a infanteriei, pentru apărare antiaeriană, pentru naval, unde se califică și Rheinmetall și alte companii de pe raza Uniunii Europene. AGERPRES/(AS - redactor: Cornelia Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* Ministrul Ionuț Moșteanu: Dacian Fall 2025 - un exercițiu care a arătat cât de puternic este NATO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România a avut cea mai modestă creștere a costului cu mâna de lucru din UE în T2
Costul orar cu mâna de lucru în întreaga economie a crescut cu 3,1% în zona euro și cu 3,2% în UE, în trimestrul al doilea al acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, însă în rândul statelor membre cea mai modestă creștere a fost înregistrată în România (1,8%), potrivit datelor publicate mie
BNR, INS și IRES realizează o cercetare privind finanțarea și consumul gospodăriilor populației
Banca Națională a României (BNR), Institutul Național de Statistică (INS) și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) realizează cercetarea statistică 'Finanțarea și consumul gospodăriilor populației' (FCGP), la care au fost selectate peste 12.000 de gospodării din 1.309 localități din toate județele țării, conform unui comunicat al BNR.
ANOFM derulează proiectul FORMACTIV, care promovează ucenicia la locul de muncă
Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM) implementează proiectul 'FORMACTIV - Formare și muncă activă', cu scopul de a sprijini ocuparea forței de muncă și calificarea profesională direct la locul de muncă. Potrivit unui comunicat al ANOFM, proiectul se derulează în perioada 24 decembrie 2024 - 23 decembrie 2029 și pro
Bursa de la București a deschis pe roșu ședința de tranzacționare de miercuri
București, 16 sep /Agerpres/ - Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere pe toți indicii ședința de miercuri, cu un rulaj total în valoare de 15,5 milioane de lei (2,9 milioane de euro) după o jumătate de oră de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a scăzut cu
Peste 1.500 de camere hoteliere noi vor fi disponibile în București până în 2028 (analiză)
Peste 1.500 de camere hoteliere noi urmează să fie disponibile în București până în 2028, pe fondul creșterii veniturilor hotelurilor din Capitală, care au avansat cu 5% în primul semestru din 2026 față de perioada similară a anului trecut și cu 25,2% față de perioada pre-pandemie, potrivit unei companii de consultanță imobiliară. Noile
Irineu Darău: Contractul de închiriere pentru Sadu II a fost semnat ieri; US Ballistic (USBL) va produce aici
Contractul de închiriere pentru Sadu II a fost semnat marți, iar pe pe această platformă urmează să fie dezvoltată o capacitate modernă de producție pentru muniție de 155 mm, standard NATO, cu potențialul de a crea sute de locuri de muncă și oportunități pentru economia din Gorj, a anunțat ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău. 'Români
Peste un milion de țigarete de contrabandă, descoperite de echipele mobile ale AVR în județul Ilfov
Inspectorii vamali au descoperit, în județul Ilfov, peste un milion de țigarete de contrabandă, ascunse în compartimente special amenajate în podeaua a două mijloace de transport marfă, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Române (AVR). Instituția menționează că, în data de 14 septembrie, în urma unor acțiuni de con
ANSVSA a suspendat activitatea firmei de catering care a furnizat mâncarea elevilor din Căuți
Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au dispus suspendarea activității firmei de catering care a furnizat mâncarea copiilor de la Școala Gimnazială Căiuți, î
Dezbatere despre competitivitatea economică a României si noul Cadru Financiar Multianual al UE, organizată miercuri
Competitivitatea economică a României și costul energiei sunt printre subiectele analizate miercuri, în cadrul unei dezbateri organizate de Confederația Patronală Concordia, în contextul negocierilor privind noul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034. Potrivit organizatorilor, discuția are loc în conte
Tanczos Barna: Condamn cu fermitate transformarea dreptului legitim la protest pașnic în acte de violență
Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a afirmat marți că protestul fermierilor a fost deturnat și transformat în acte de vandalism și a condamnat 'cu fermitate' transformarea dreptului legitim la protest pașnic în acte de violență. 'Condamn cu fermitate transformarea dreptului legitim la protest pașni
A doua ediție a Forumului Economic România-Republica Moldova, joi, la Chișinău
Patronatul European al Femeilor de Afaceri - PEFA organizează, joi, la Chișinău, a doua ediție a Forumului Economic România-Republica Moldova - FERM, un eveniment dedicat consolidării relațiilor economice dintre cele două state și dezvoltării unor noi oportunități de investiții, parteneriate și proiecte comune. Evenimentul este organizat sub egida Băncii
Ministerul Muncii: Fluxurile din platforma WorkinRomania au fost dezactivate în urma unei decizii a Curții de Apel București
Fluxurile din platforma WorkinRomania au fost dezactivate în urma deciziei Curții de Apel București de suspendare a ordinului privind lista ocupațiilor deficitare, iar angajatorii nu pot, în prezent, să finalizeze procedurile de înregistrare și autorizare sau să depună cererile pentru vizele de muncă de tip D/AM2, a anunțat Ministerul Muncii.
Ministerul Energiei: Depozitele de gaze ale României sunt umplute în proporție de 76%, peste media europeană
Gradul de umplere a depozitelor de gaze naturale din România este, în prezent, de aproximativ 76,26%, echivalentul a circa 2,43 miliarde de metri cubi de gaze, peste media Uniunii Europene de 68,26%, informează Ministerul Energiei printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, ținta pentru România este atingerea unui grad de înmagazinare
PIFM solicită repunerea în funcțiune a platformei WorkinRomania și procesarea cererilor pentru toate ocupațiile
Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM) solicită Ministerului Muncii și Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) reconfigurarea tehnică și repunerea în funcțiune a platformei WorkinRomania, astfel încât să fie permisă depunerea și procesarea cererilor pentru toate profesiile din Clasificarea Ocupațiilor din România (COR).
Patronatele din construcții: Circa 3 miliarde de euro, diferența dintre lucrările executate prin PNRR și sumele încasate de constructori
Diferența dintre stadiul fizic al lucrărilor executate de constructori prin PNRR și sumele efectiv încasate se ridică la aproximativ 3 miliarde de euro și pune o presiune uriașă asupra lichidității companiilor din sector, susțin reprezentanții Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC). 'Potrivit datelor oficiale, acest sector concen







