Hanga: Sistemul bancar are nevoie de o bursă funcțională pentru a-i ajuta creșterea și dezvoltarea
Sistemul bancar are nevoie de o bursă funcțională pentru a-i ajuta creșterea și dezvoltarea, bursa și sistemul bancar fiind două părți ale aceluiași întreg, a afirmat, joi, președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, la un eveniment de specialitate.
''Suntem într-un context bun. Ne uităm la Bursa de Valori București, apropo de colaborarea și parteneriatul pe care îl avem cu zona bancară, ca fiind două părți ale aceluiași întreg. Știm că orice companie atunci când are nevoie de finanțare și merge la o bancă și cere un credit prima întrebare pe care o primește este 'cât capital deții?'. Deci, capitalul este înaintea creditului, ai nevoie de capital pentru a accesa un credit. De aceea sistemul bancar are nevoie de o bursă funcțională pentru a-i ajuta creșterea și dezvoltarea. Ne uităm la Bursa de Valori București mai mult decât la un partener și o platformă de finanțare'', a spus Hanga.
El a subliniat importanța pieței de capital naționale și a actorilor economici locali, în condițiile în care capitalizarea companiilor listate la bursă se apropie de 70 de miliarde de euro, iar România ocupă locul 3 la nivel regional, după Polonia și Austria.
''România este dezavantajată dacă ne raportăm la PIB, dar trebuie să ținem cont de faptul că jumătate din acesta este generat de companii cu capital străin, care nu sunt potențiali clienți pentru Bursă'', a precizat Radu Hanga.
În opinia sa, România ar trebui să se uite la companii locale care să opereze cu succes în afara teritoriului său și să crească amprenta economică a firmelor autohtone dincolo de granițele țării.
La rândul său, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, a vorbit despre intermedierea financiară ca fiind unul dintre pilonii strategici ai industriei bancare.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
''Noi încercăm de aproape 10 ani la Asociația Română a Băncilor să vorbim de unul dintre pilonii strategici ai industriei bancare din România, intermedierea financiară, care a fost privită ca un interes al industriei bancare de a vinde mai mult. Dar intermedierea financiară reprezintă mecanismul prin care sistemul financiar transformă economisirea în investiții productive'', a susținut Dănescu.
Potrivit acestuia, în România percepția este că sunt prea multe bănci și prea multe credite.
''Nu așa spun companiile, dar percepția există. Vă mai aduceți aminte discursul acela 'pe fiecare stradă e o bancă și o farmacie'. Cu băncile s-a rezolvat. Acum avem jocuri de noroc. Nu mai e deranjant deloc subiectul'', a atenționat reprezentantul ARB.
Florin Dănescu a dat asigurări că în România există suficiente bănci care au destul capital încât să depășească cererea bancabilă, acesta fiind ''vestea cea mai bună''. Creditarea a urcat în termeni absoluți, dar este mică raportat la PIB, respectiv 22,7%, a adăugat el.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
În altă ordine de idei, președintele Asociației pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), Constantin Boștină, a apreciat că decizia luată miercuri de BNR de a menține dobânda cheie a fost una 'înțeleaptă și prudențială'.
Prezent la eveniment, vicepreședintele ASPES, Bogdan Marius Petru, a ținut să atragă atenția că antreprenorii nu au acces la garanții, fapt care le îngreunează accesul la licitații publice.
Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) a organizat, joi, dezbaterea ''România 2025 -2040. Capitalul bancar și piața de capital din România - surse principale de finanțare pentru economia românească''. AGERPRES/(A - redactor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cheltuielile companiilor pe zona de IA s-au majorat cu 406%, în 2026 față de anul trecut (analiză)
Cheltuielile destinate produselor bazate pe Inteligență Artificială (IA) ale clienților de business au crescut cu 406%, în acest an față de anul 2025, arată o analiză de specialitate, publicată recent. Conform datelor centralizate de Revolut Business, companiile au cheltuit cu de peste zece ori mai mult pentru IA în comparație cu c
AEI: Românii nu ar trebui să afle din factură costul declarațiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
Românii nu ar trebui să afle din factura de energie cât au costat vorba lungă a unui director, ambițiile unui ministru sau promisiunile făcute în numele statului, este de părere președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată duminică. 'România are nevoie uneori d
Transgaz alocă până la 108,9 milioane de lei pentru primul lot al conductei de gaze Huedin-Lugașu
Societatea Națională de Transport Gaze Naturale (SNTGN) Transgaz alocă între 96,17 milioane de lei și 108,87 milioane de lei, fără TVA, pentru realizarea primului lot al conductei de transport gaze naturale Huedin - Lugașu, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul vi
Bursa de la București a pierdut, în această săptămână, peste două miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 2,37 miliarde de lei la capitalizare (-0,35%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 286,95 milioane de lei (-39,09%), potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 678,61 miliarde de lei, &
ANSVSA a suspendat activitatea unității de la Palatul Brukenthal din Avrig, în urma suspiciunii de toxiinfecție alimentară colectivă
Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au suspendat activitatea unității din cadrul Palatului Brukenthal din Avrig și au aplicat o sancțiune contravențională de 30.000 de lei, în urma unei suspiciuni de toxiinfecție alimentară colectivă. 'Ca urmare a evenimentului înregist
Chisăliță (AEI): Dacă America închide robinetul motorinei, România va plăti mai mult la pompă
O eventuală interdicție a exporturilor americane de motorină ar însemna, pentru România, o creștere a prețului de aproximativ 0,51-1,20 lei/litru, potrivit calculelor realizate de Asociația Energia Inteligentă, care precizează, însă, că sunt ipoteze și rezultate de scenariu, nu o prognoză oficială și nici o scumpire deja produsă.
Program de guvernare/Un singur centru de decizie pentru transformarea digitală; digitalizarea, declarată prioritate națională apolitică
Programul de Guvernare depus sâmbătă la Parlament de premierul desemnat, Siegfried Mureșan, propune un singur centru de decizie pentru transformarea digitală a statului, prin reorganizarea Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) și a altor instituții cu responsabilități specifice, în subordinea șefului Guvernului, excepțiile fiind apărarea ș
Program de guvernare/Accent pe eficientizarea diplomației economice pentru stimularea exporturilor și atragerea capitalului străin
Eficientizarea diplomației economice și a Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) pentru stimularea exporturilor și atragerea capitalului străin reprezintă una dintre măsurile propuse în Programul de Guvernare al premierului desemnat, Siegfried Mureșan. Propunerea concretă se referă la corelarea activității ARI
Program de guvernare/Privatizarea competitivă a TAROM și listarea la bursă a unor pachete din Aeroportul Otopeni și Portul Constanța
Statul a folosit ultimul ajutor de restructurare permis de dreptul european pentru următorii 10 ani în cazul TAROM, potrivit Programului de Guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat Siegfried Mureșan, care propune privatizarea competitivă a operatorului aerian național. 'TAROM: statul a folosit ultimul ajutor
Program de guvernare/Ponderea industriei de apărare în PIB ar putea crește de la 0,28% la minimum 1% până în 2030
Creșterea ponderii în PIB a industriei de apărare de la circa 0,28% la minimum 1% până în anul 2030 reprezintă un obiectiv pentru eficientizarea și reformarea ROMARM și a industriei de apărare, se menționează în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. G
Program de guvernare/ România ar putea avea un ghișeu unic pentru emiterea avizelor și autorizațiilor necesare investițiilor
Implementarea unui ghișeu unic și impunerea de termene maxime pentru emiterea avizelor și autorizațiilor necesare investițiilor reprezintă principala măsură propusă pentru debirocratizarea investițiilor, în Programul de guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. Cu privire la ajutoarele
Program de guvernare/Guvernul va analiza comasarea APIA și AFIR
Guvernul intenționează să analizeze comasarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), prin lansarea unui studiu de fezabilitate, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028, pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament. În
Program de guvernare/Operaționalizarea OMD la nivel național și stimularea atragerii de turiști străini, propuse pentru revitalizarea HoReCa
Operaționalizarea Organizației de Management al Destinației (OMD) la nivel național ca o structură de coordonare a promovării turistice și de integrare a rețelei de OMD-uri locale, județene și regionale, este una dintre măsurile propuse în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament.
Program de guvernare/Mecanism de compensare a pierderilor fermierilor din cauza secetei, operațional din primăvara anului 2027
Un mecanism de compensare a pierderilor provocate de secetă, pregătit împreună cu Banca Mondială, ar urma să devină operațional din primăvara anului 2027, fiecare beneficiar de plăți directe pe hectar urmând să își poată recupera cheltuielile de înființare a culturilor, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028, depus sâmbătă la Parlam
Program de guvernare/Aplicarea TVA de 9% la apartamentele contractate până la finalul lui 2025, prelungită până la 31 iulie 2027
Termenul pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 9% la apartamentele contractate prin acte autentificate până la 31 decembrie 2025 va fi prelungit cu 12 luni, până la 31 iulie 2027, fără alte prelungiri ulterioare, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028 pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament.














