Lazea: Salariile să nu crească mai rapid decât productivitatea, pensiile să nu crească mai rapid decât salariile
Salariile în România nu trebuie să crească mai rapid decât productivitatea, pensiile să nu crească mai rapid decât salariile, economia să fie integrată deplin în lanțurile de producție europene și să se asigure un excedent în materie de energie și de produse alimentare, sunt în opinia lui Valentin Lazea, economist șef la Banca Națională a României, câteva dintre precondițiile pentru asigurarea criteriilor de convergență.
Economistul șef al BNR a menționat aceste precondiții la summit-ul 'Dezvoltare inteligentă, competitivitate europeană' și a precizat că este vorba despre opinia sa și nu reprezintă poziția oficială a Băncii Centrale.
'Sunt câteva precondiții pentru a putea să reluăm convergența la un nivel superior. Unu - salariile să nu crească mai rapid decât productivitatea, an de an, pe termen lung. Doi - pensiile să nu crească mai rapid decât salariile. Trei - integrarea mai deplină a economiei în lanțurile de producție europene, chiar dacă tendințele și tentațiile sunt ca fiecare economie să se descurce cum poate. Și, nu în ultimul rând, asigurarea autosuficienței și chiar a unui excedent în materie de energie și de produse alimentare, pentru că un stat trebuie să aibă acest minim de existență, energie și alimente, încât să-și satisfacă necesitățile interne și chiar să exporte', a spus Lazea.
Potrivit economistului, cauzele încetinirii procesului de convergență sunt legate de 'ignorarea completă a echilibrelor macroeconomice'.
'Dacă vorbim despre cauzele încetinirii procesului de convergență, acestea se regăsesc în faptul că, până în prezent, convergența s-a făcut prin ignorarea completă a echilibrelor macroeconomice. Deficitul bugetar, deficitul de cont curent, inflația au fost indicatori care n-au interesat aproape pe nimeni dintre decidenți. Ca atare, România a ajuns pe ultimul loc din Uniunea Europeană la acești trei indicatori. Nu poți să speri să continui să convergi când ai aceste pietre de moară agățate de picioare', a explicat Lazea.
El consideră că mai sunt și alte cauze de încetinire a procesului de convergență.
'E dominația politicului asupra fiscalului. De prea puține ori în guverne se face auzită vocea ministrului de Finanțe. În orice țară dezvoltată, ministrul de Finanțe este cel care are drept de veto în Guvern. El are pâinea și cuțitul. La noi, ministrul de Finanțe, de regulă, în Guvern, este omul care preia cererile și se străduiește să le acomodeze cu cât posibil mai mult. Nu este al doilea ca putere după prim-ministru, cum normal ar trebui să fie. Deci, avem o problemă instituțională gravă. Apoi, nu numai că înăuntrul guvernelor ministrul de Finanțe nu este ascultat, ci avem dominanța fiscală asupra politicii monetare. Cu alte cuvinte, ignorarea consecințelor inflaționiste ale diverselor politici fiscale, inclusiv cadouri electorale etc. E și credința absurdă că Banca Centrală ar putea corecta orice dezechilibre create prin politicile fiscale. Iar obiceiul de a supra-contracta uneori cu 200% sau 300%, lucru care, e valabil nu numai pentru fondurile europene, e valabil și înăuntrul bugetului României... Filosofia care predomină este: 'lasă să prind și eu acolo o bucățică' și nu contează dacă proiectul se va desfășura pe 5 ani, pe 10 ani sau pe 50 de ani. Ãsta este un defect de gândire și de abordare care are cauze adânci structurale și la care va trebui renunțat', a mai spus specialistul BNR.
Acesta consideră că toate aceste 'obiceiuri ar trebui să dispară'. 'Poate că a fost nevoie de această criză pentru ca un guvern hotărât și un prim-ministru hotărât să facă reformă și să pună ordine în toate aceste obiceiuri negative', a încheiat Lazea.
Confederația Patronală Concordia a organizat, vineri, un summit sub deviza 'Dezvoltare inteligentă, competitivitate europeană', care a reunit lideri ai mediului de afaceri și academic, decidenți politici și experți economici care au discutat despre cum anume poate face România saltul de la o economie bazată pe costuri competitive, la una bazată pe inovare și valoare adăugată înaltă.
Invitați de onoare au fost președintele României, Nicușor Dan, și președintele BusinessEurope, Fredrik Persson.
Evenimentul a fost structurat pe trei paneluri de discuții. Primul panel s-a referit la 'Competitivitatea Europeană și provocările României: Reconfigurarea strategică a economiei europene', iar cel de-al doilea panel la 'Transformarea economică a României: De la costuri competitive, la inovare și valoare'. Al treilea panel a dezbătut 'Viitorul economic al României: Provocări, viziuni, acțiuni'. AGERPRES/(A - redactor: Cristian Anghelache, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin rețeaua Eures România, 181 de locuri de muncă
Lucrătorii români au la dispoziție 181 de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European (SEE), prin intemediul rețelei Eures România, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Conform datelor publicate miercuri, în Norvegia sunt oferite 81 de posturi pentru lucrător în producție
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.565 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici oferă, la nivel național, 30.565 de locuri de muncă, majoritatea pentru persoanele fără studii sau cu studii primare/gimnaziale, arată datele centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), publicate miercuri. Potrivit sursei citate, cele mai multe posturi vacante sunt pentru: conducător auto transp
Ministrul Energiei participă, joi, la Luxemburg, la Consiliul TTE și la Reuniunea ministerială a Alianței Nucleare
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, va participa, joi, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene pentru Transporturi, Telecomunicații și Energie (TTE - Energie), precum și la reuniunea ministerială a Alianței Nucleare, ce au loc în Luxemburg, informează ministerul de resort, într-o postare publicată miercuri pe pagina de socializare a instituției.
Bușoi: Există șanse ca unul dintre reactoarele de la Cernavodă să fie repornit la începutul lunii noiembrie
Unul dintre cele două reactoare de la Centrala Nucleară Cernavodă ar putea fi repornit la începutul lunii noiembrie, ceea ce ar contribui la reducerea presiunii asupra sistemului energetic, a declarat miercuri fostul secretar de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi, la un eveniment de specialitate. 'În această vară
Majorarea valorii tichetului de masă la 50 de lei ar putea aduce 2,4 miliarde de lei în plus în economie (studiu)
Majorarea valorii tichetului de masă de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei ar putea genera anual o valoare adăugată brută suplimentară de 2,4 miliarde de lei și ar putea susține aproximativ 18.000 de locuri de muncă în plus, potrivit unui studiu realizat de Academia de Studii Economice (ASE) din București, prezentat la cea de-a doua ediție a Policy & Impact Foru
Jakubowicz (IFA România): Plafonul veniturilor scutite de impozit pentru ONG-uri ar trebui majorat la 25.000 - 50.000 de euro
Plafonul veniturilor din activități economice care pot beneficia de scutire de impozit în cazul organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri), stabilit în prezent la 15.000 de euro anual, ar trebui majorat la un nivel cuprins între 25.000 și 50.000 de euro, cu condiția utilizării sumelor pentru realizarea scopului organizației, a declarat, miercuri, pre
Majoritatea sticlelor de unică folosință, a dozelor de aluminiu și PET-urilor utilizate în industria berii, reciclate prin SGR
Aproape toate sticlele de unică folosință, dozele de aluminiu și PET-urile utilizate în industria berii au fost reciclate prin Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), arată datele prezentate, miercuri, de directorul general al Asociației Berarii României, Constantin Bratu, într-o conferință de specialitate. 'Cifrele pe care
Aproape trei sferturi dintre companiile din regiune vor majora bugetele de securitate cibernetică în 2027 (analiză)
Aproape trei sferturi (74%) dintre companiile din Europa Centrală și de Est intenționează să își majoreze bugetele de securitate cibernetică în 2027, față de 84% la nivel global, în timp ce 11% dintre firmele din regiune anticipează reduceri ale acestor bugete, comparativ cu doar 4% la nivel mondial, potrivit ediției 2027 a studiului PwC Global Digi
CEO RetuRo: Peste 12,5 miliarde de ambalaje SGR au fost colectate în trei ani de activitate
Peste 12,5 miliarde de ambalaje au fost colectate prin Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), în trei ani de activitate, iar 100% din tot ce s-a colectat a fost trimis la reciclare, potrivit datelor prezentate, miercuri, de directorul general al RetuRo SGR, Adela Smeu, într-un eveniment de specialitate. 'S-a colectat extrem de m
Fechet: Sistemul de Garanție-Returnare a fost dat ca exemplu de bună practică la nivel european și nu numai
Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) este un exemplu de bună practică nu doar în România, dar și la nivel european și nu numai, unde a fost dat de multe ori ca exemplu, a declarat, miercuri, fostul ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor Mircea Fechet, la un eveniment de specialitate. 'E adevărat că eram ministru atunci c&aci
Bistrița-Năsăud: 'Oierii adevărați' își vaccinează animalele împotriva variolei, susține președintele unei asociații de crescători
Președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) din județul Bistrița-Năsăud, Ion Câmpian, spune că 'oierii adevărați' sunt de acord cu campania de vaccinare împotriva variolei, demarată deja în două județe din țară, și s-a oferit să fie primul crescător de ovine din județ care își imunizează animalele. 'Oier
DNSC: De Black Friday se recomandă verificarea ofertelor, a solicitărilor de plată și a mesajelor despre livrări sau rambursări
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Poliția Română și Asociația Română a Băncilor (ARB) recomandă, de Black Friday, prin Proiectul național de educație digitală și prevenire a criminalității informatice #SigurantaOnline, verificarea solicitărilor primite pe tot parcursul cumpărăturilor, mai ales înainte de efectuarea plății, dar
Smeu (RetuRo): SGR este proiectul care a schimbat comportamente și cultura circularității în România
Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) este singurul proiect mare de economie circulară și o inițiativă care creează o bază și o fundație pentru viitor, care a schimbat comportamente și cultura circularității în România, a declarat, miercuri, directorul general al RetuRo SGR, Adela Smeu, în cadrul unui eveniment de specialitate.
Vânzările de Black Friday ar putea atinge un nou record în România, de aproape 3 miliarde de lei (analiză)
Vânzările de Black Friday ar putea ajunge, în luna noiembrie a acestui an, la 2,8 - 2,9 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 520 - 550 de milioane de euro, în creștere cu 7 - 10% față de anul trecut, pe fondul prețurilor mai mari și nu al numărului de produse cumpărate, potrivit unei analize realizate de Frames. 'Black Frid
Motorina s-ar putea scumpi cu 0,85 lei pe litru, de la 1 noiembrie, și ar afecta sectorul construcțiilor (analiză)
Motorina s-ar putea scumpi cu circa 0,85 lei pe litru de la 1 noiembrie, dacă Guvernul nu prelungește perioada de reducere cu 25% a accizei, și într-un moment în care euro se află aproape de maximul istoric față de leu, în timp ce multe fabrici oferă prețuri valabile doar 30 de zile, afectând sectorul construcțiilor, relevă o analiză dată mier




