Burnete: Cred că în 15-20 de ani putem să fim la fel de bogați ca țările Europei Centrale
În 15-20 de ani putem să fim la fel de bogați ca țările Europei Centrale, este un obiectiv mai mult decât posibil, a declarat, vineri, Radu Burnete, consilier prezidențial pentru Politici Economice și Sociale, la summit-ul 'Dezvoltare inteligentă, competitivitate europeană'.
'Eu cred că în 15-20 de ani putem fi la fel de bogați ca țările Europei Centrale, fie că vorbim de Austria, fie că vorbim de Cehia. Este un obiectiv mai mult decât posibil. Și (...) această prosperitate trebuie apărată de o armată puternică, care poate descuraja orice actor care își dorește să ne ia această prosperitate. Și eu cred că aceste două obiective sunt realizabile în 15 ani', a spus consilierul prezidențial.
El susține că, la nivelul României și al Uniunii Europene, deciziile politice și economice trebuie adaptate la schimbările rapide care se produc deja în lume.
'Dacă ne uităm la ceilalți doi actori globali, China și SUA, cu siguranță au o viteză mai mare prin care iau decizii politice din diverse motive. Nu cred că trebuie să-i emulăm, cu siguranță nu îmi doresc să trăim într-un stat autoritar și, așa cum vedem cu toții, nici procesele democratice din America nu sunt perfecte, dar cred că atât în România, cât și în Europa, procesele democratice și de decizie pe care le avem astăzi sunt insuficient de rapide pentru viteza schimbărilor din lume. Și cumva, aici cred că avem nevoie de o regândire, pentru că dacă ne propunem să să creștem viteza având aceeași mașină, pedala nu mai ține. Și aici e important și pentru noi ca țără, și pentru Uniune, să se regândească repede lucrul acesta', a mai spus consilierul prezidențial.
Potrivit acestuia, României îi lipsește un grup de lideri care să ia decizii pentru viitor.
'Efectiv, în România ne lipsește o mână mai mare sau mai mică de oameni care să se gândească la viitor. Noi tot timpul suntem cu extinctorul în mână!', a mai declarat Radu Burnete.
Confederația Patronală Concordia a organizat, vineri, un summit sub deviza 'Dezvoltare inteligentă, competitivitate europeană', care a reunit lideri ai mediului de afaceri și academic, decidenți politici și experți economici care au discutat despre cum anume poate face România saltul de la o economie bazată pe costuri competitive, la una bazată pe inovare și valoare adăugată înaltă.
Invitați de onoare au fost președintele României, Nicușor Dan, și președintele BusinessEurope, Fredrik Persson.
Evenimentul a fost structurat pe trei paneluri de discuții. Primul panel s-a referit la 'Competitivitatea Europeană și provocările României: Reconfigurarea strategică a economiei europene', iar cel de-al doilea panel la 'Transformarea economică a României: De la costuri competitive, la inovare și valoare'. Al treilea panel a dezbătut 'Viitorul economic al României: Provocări, viziuni, acțiuni'. AGERPRES/(A - redactor: Cristian Anghelache, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Report de peste 4,84 milioane de lei la Joker, pentru tragerea de joi
Un report de peste 2,55 milioane de lei (peste 484.900 de euro) se înregistrează la Loto 6/49, categoria I, iar la Joker, la categoria I, este în joc un report de peste 4,84 milioane de lei (peste 920.500 de euro), a anunțat Loteria Română. Joi, 27 august, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/4
TAROM: Pasagerii cu mobilitate redusă pot solicita online, gratuit, asistență cu scaun rulant
Pasagerii TAROM cu mobilitate redusă pot solicita online, gratuit, asistență cu scaun rulant, atât în timpul rezervării biletului, cât și ulterior, din secțiunea dedicată gestionării rezervării, a anunțat, luni, compania. 'Ne dorim ca fiecare pasager TAROM să își poată organiza călătoria în condiții de siguran
Chisăliță: România nu duce lipsă de opinii despre energie, ci de adevăr spus complet și responsabilitate
România nu duce lipsă de opinii despre energie, ci de adevăr spus complet, de responsabilitate și de oameni dispuși să arate cine câștigă din fiecare 'soluție salvatoare', este de părere președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță. 'În ultima lună, energia a încetat să mai fie tratat
Sindicatul Național Meridian: O lege a salarizării nu trebuie să creeze noi discriminări
Reprezentanții Sindicatului Național Meridian resping noua formă a proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, proiect care, în opinia organizației, afectează în mod direct veniturile și drepturile angajaților din Agenția Națională de Administrate Fiscală (ANAF) și Autoritatea Vamală Română. Potrivi
BNR lansează luni prima monedă în formă de tablou, colorată, din argint, din seria 'Pictori români'
Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, începând de luni, o monedă din argint, colorată, realizată sub forma unui tablou și destinată colecționării, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea pictorului Nicolae Tonitza.
CNPP: 11.971 de beneficiari de pensii de serviciu, în iulie 2026
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iulie 2026, de 11.971 de persoane, cu unul mai mult față de luna precedentă, din care 7.925 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai mulți pensionari
Deficitul de umiditate din sol asociat cu temperaturile ridicate din aer, impact negativ asupra calității recoltelor (agrometeo)
Procesele fiziologice ale speciilor prășitoare și pomi-viticole vor fi în continuare stânjenite, pe fondul menținerii deficitului de umiditate în sol, asociat cu temperaturile ridicate din aer, înregistrându-se îngălbenirea și uscarea aparatului foliar, coacerea forțată și căderea prematură a fructelor, acestea având un impac
CNAB intenționează să achiziționeze sisteme integrate de detectare, identificare, urmărire și neutralizare a dronelor pentru aeroporturile Otopeni și Băneasa
Compania Națională Aeroporturi București intenționează să achiziționeze sisteme integrate de detectare, identificare, urmărire și neutralizare a aeronavelor fără pilot (C-UAS, C-s UAS) pentru aeroporturile Henri Coandă (Otopeni) și Aurel Vlaicu (Băneasa). În acest sens, CNAB a lansat pe site-ul e-licitatie.ro un anunț de consultare a pieței privind achiz
BNR: Rata creditelor neperformante a urcat la 2,89%, la finele lunii iunie 2026
Rata creditelor neperformante era, la finele lunii iunie 2026, de 2,89%, în creștere față de nivelul înregistrat în perioada similară din 2025, de 2,81%. La sfârșitul anului trecut, rata creditelor neperformante a fost de 2,69%, conform datelor centralizate de Banca Națională a României (BNR). În iunie 2026, &
Datoria externă a administrației publice a ajuns la aproape 31% din PIB, în mai (minister)
Datoria externă a administrației publice a urcat la 599,946 miliarde de lei, în mai, de la 592,836 miliarde lei în luna precedentă, reprezentând 30,8% din PIB (30,5% din PIB în aprilie 2026), conform datelor centralizate de Ministerul Finanțelor și consultate de AGERPRES. Potrivit sursei citate, datoria externă a administrației publice
ONRC: Numărul firmelor dizolvate a crescut cu aproape 8%, în primele șapte luni din 2026
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 17,91%, în primele șapte luni din 2026, până la 34.029, față de 31.536 în perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în București, respectiv 7.302 de firme (număr în crește
România va fi prezentă în indicii FTSE Russell cu 13 companii, începând cu luna septembrie
România va avea 13 companii incluse în indicii FTSE Russell dedicați Piețelor Emergente, începând cu luna septembrie, după anunțul furnizorului global de indici FTSE Russell privind includerea companiilor Aquila Part Prod Com (AQ) și Cris-Tim Family Holding (CFH) în indicii FTSE Global All Cap, a anunțat Bursa de valori București (BVB).
Report de peste 4,20 milioane de lei la Noroc, pentru tragerea de duminică
Un report de peste 1,76 milioane de lei (peste 335.600 de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat care depășește 4,20 milioane de lei (peste 800.500 de euro), a anunțat Loteria Română. Duminică, 23 august, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/
Noua Lege a salarizării nu repară inechitățile, actualul proiect trebuie retras (sindicate)
Cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național resping actuala formă a proiectului Legii salarizării și atrag atenția că documentul prezentat drept o reformă profundă a salarizării în sectorul public este, în realitate, o nouă sursă de inechități, discriminări și tensiuni sociale. 'În loc să corecteze dezechilibrele ac
CNPP: 4.677.789 de pensionari la finele lunii iulie 2026; pensia medie a fost de 2.785 de lei
Un număr de 4.677.789 de pensionari erau înregistrați la finele lunii iulie 2026 în România, cu 1.003 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.785 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat l









