Fechet: Extinderea SGR cu alte categorii de ambalaje se poate face din punct de vedere tehnic
Extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) cu alte categorii de ambalaje se poate face din punct de vedere tehnic, a declarat, marți, la un eveniment de marcare a doi ani de la lansarea SGR, fostul ministru al Mediului, Mircea Fechet.
'Cred că e un bun moment acum, când sărbătorim doi ani de SGR, să vedem dacă nu cumva putem să adăugăm noi categorii de produse, noi categorii de ambalaje folosindu-ne de infrastructura existentă. Pentru că 2030 bate la ușă, și în spiritul lucrurilor întâmplate până acum în România, cred trebuie să nu ne mai prefacem că reutilizăm ambalajele și să nu ne mai prefacem că reciclăm ambalajele. Eu cred că momentul la care trebuie deschise aceste discuții este chiar acum și din acest moment. Cred că SGR-ul poate rezolva o parte din problema ambalajelor reutilizabile, așa cum se întâmplă deja în alte sisteme din care ne-am inspirat și în legătură cu care putem spune că după doar doi ani de sistem, avem performanțe similare. În niciun caz nu vrea cineva să pună în pericol ceea ce s-a făcut deja, iar din punct de vedere al extinderii Sistemului de Garanție-Returnare, cred că acest lucru se poate face din punct de vedere tehnic. Cred foarte mult în dialogul cu industria, în dezbaterea publică în general', a punctat Fechet.
Potrivit deputatului, SGR este nu doar o victorie a unui parteneriat public-privat, ci și a românilor.
'O victorie a României care a dovedit că tot ce se poate face în vestul Europei, dacă există suficient voință politică, dacă există suficientă determinare, se poate face fără probleme și în România. Din acest punct de vedere, faptul că astăzi sărbătorim deja doi ani de sistem și uitându-ne la cifre, sistemul este matur, sistemul și-a dovedit deja viabilitatea, sistemul este condus așa cum trebuie și sistemul este un parteneriat public-privat extrem de stabil care, fără a fi specialiști, dovedește în fiecare zi că România este astăzi mai curată decât era în urmă cu doi ani de zile. (...) am văzut că în spațiul public există deja foarte multe îngrijorări în legătură cu extinderea SGR-ului. Trebuie să admit că sunt mai puține decât acum doi ani, când l-am pornit pentru prima dată și când toată lumea îmi spunea, prin adrese mai mari sau mai mici, că nu se poate, nu cumva să-l începeți, hai să mai așteptăm, să-l mai amânăm trei luni, să-l mai amânăm un an, că avem alegeri la anul și multe astfel de discuții... Dincolo de riscul pe care ni l-am asumat cu toții atunci când am pus primul PET sau prima doză de aluminiu într-un aparat SGR, pe data de 30 noiembrie (2023, n.r.) este o zi pe care mi-o voi aminti toată viața. Am știut atunci nu doar că sistemul va funcționa, dar și că sistemul va deveni un model de bună practică pentru multe alte state, lucru care s-a și întâmplat', a menționat Mircea Fechet.
SGR a fost implementat începând din data de 30 noiembrie 2023, moment din care românii plătesc o garanție de 50 de bani atunci când cumpără o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Ulterior, după golirea ambalajului, consumatorul trebuie să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de către comercianți, iar în schimb va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi condiționat de prezentarea bonului fiscal.
După doi ani de la lansarea Sistemului, ratele de returnare pentru toate cele trei tipuri de deșeuri - PET, aluminiu și sticlă - au depășit 90%, în septembrie 2025, pentru a doua lună consecutiv, conform datelor publicate, recent, de RetuRO, administratorul Sistemului.
La nivelul primelor nouă luni ale anului (ianuarie - septembrie 2025), românii au returnat peste patru miliarde de ambalaje cu garanție, iar RetuRO a predat către reciclatori mai mult de 290.000 de tone de materiale (PET, aluminiu și sticlă).
RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. este o companie care funcționează pe principiul 'not for profit', creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) și un acționar public, statul român, prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%).
Companii, specialiști și autorități implicate în protecția mediului din România participă, marți, la evenimentul 'PRIA Environment Conference', ce marchează doi ani de la lansarea Sistemului de Garantare-Returnare (SGR) la nivel național. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui
Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România
Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de
CAIR propune Guvernului un Pact pentru Producția din România
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) susține măsuri concrete pentru stimularea producției, investițiilor și creșterii valorii adăugate în economia națională, și propune Guvernului un Pact pentru Producția din România: 'Producem, procesăm, reinvestim în România'. CAIR a particip
MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul
SAPE: Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea companiei
Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin reprezentanții companiei, într-un comunicat. Ac
CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.
Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier
Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,
Ministrul adjunct de externe din Sri Lanka: 1.107 cetățeni srilankezi au solicitat regularizarea șederii în România
Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din Sri Lanka, Arun Hemachandra, într-un in
APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri. Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de
Ministerul Finanțelor propune prelungirea măsurilor de limitare a creșterii prețurilor la carburanți până la 31 ianuarie 2027
Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
BNS: Portabilitatea competențelor în Europa trebuie să protejeze lucrătorii și să nu accelereze exodul forței de muncă din România
Blocul Național Sindical (BNS) susține simplificarea recunoașterii calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, dar avertizează că portabilitatea competențelor trebuie să fie însoțită de garanții pentru lucrători, de implicarea partenerilor sociali și de măsuri care să limiteze pierderea forței de muncă înalt calificate din România.
Modificări temporare în circulația trenurilor CFR Călători pentru efectuarea unor lucrări între stațiile Tapia-Lugoj
Circulația trenurilor va înregistra modificări temporare în perioada 20 - 26 noiembrie, ca urmare a efectuării unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tapia - Lugoj, informează luni CFR Călători. Astfel, în perioada 20 - 25 noiembrie 2026, la trenul IR 72 București Nord - Craiova - Caransebeș - Timișoara
ICI București: Cooperarea româno-japoneză se poate realiza prin proiecte de cercetare, testarea soluțiilor AI și transferul tehnologic către industrie
Cooperarea dintre România și Japonia se poate realiza prin proiecte comune de cercetare, testarea soluțiilor de inteligență artificială și transferul tehnologic către industrie, arată ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, într-o postare publicată luni pe














