Ministerul Finanțelor: Costul de finanțare al statului pe termen lung, în lei, scade pentru prima dată în acest an sub 7%
Costul de finanțare al statului pe termen lung, în lei, scade pentru prima dată în acest an sub 7%, cel mai mic cost de împrumut anul acesta, a anunțat, vineri, Ministerul Finanțelor.
Instituția a realizat o operațiune de succes prin care a redus riscul de refinanțare al datoriei publice guvernamentale, precizează sursa citată.
'Operațiunea a constat în preschimbarea unor serii de obligațiuni (titluri de stat) cu maturitate scurtă cu o nouă serie de obligațiuni pe termen lung, mutând astfel obligația de plată mai departe în viitor. Concret, Ministerul a preschimbat obligațiuni scadente în 22 aprilie 2026 și 24 iunie 2026, cu o serie nouă de obligațiuni cu o maturitate mult mai extinsă, în 25 aprilie 2035, în sumă de 450,65 milioane lei', se menționează într-un comunicat de presă, transmis AGERPRES.
Prin acest tip de operațiuni, derulate cu o frecvență bilunară, Ministerul Finanțelor urmărește diminuarea riscului de refinanțare, care poate influența costul de împrumut al statului. Această acțiune este în concordanță cu obiectivele asumate prin Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale, arată instituția.
Potrivit sursei citate, operațiunea a beneficiat de o cerere robustă din partea investitorilor, care a atins 836,34 milioane de lei.
În urma licitației, Ministerul Finanțelor a alocat suma de 450 milioane de lei și a reușit să obțină un randament maxim adjudecat de 6,93%. 'Acest randament (care reprezintă costul pe care îl plătește statul pentru împrumut) deși unul în continuare ridicat, este cel mai scăzut obținut în acest an pentru o maturitate reziduală de aproximativ 10 ani', susțin reprezentanții ministerului.
Un randament similar a mai fost realizat în cadrul unei emisiuni de titluri de stat din data de 11 noiembrie 2024, pe parcursul anului curent fiind înregistrate, în general, valori mai ridicate decât nivelul de 7%, se precizează în comunicat.
'Această tranzacție reprezintă o componentă importantă a strategiei noastre de management al riscului. Obținerea unui cost al împrumutului de 6,93% pe termen lung - cel mai redus nivel din acest an, deși încă ridicat - nu este un eveniment întâmplător, ci dovada că disciplina fiscală și angajamentele asumate în dialogul cu Comisia Europeană sunt validate de piețe. Prin prefinanțare și extinderea maturității datoriilor, ne asigurăm că evităm presiuni suplimentare asupra costurilor statului, transformând încrederea investitorilor în beneficii concrete și durabile pentru bugetul public', a declarat, în comunicat, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Ministerul Finanțelor a subliniat că această evoluție favorabilă este rezultatul unei abordări prudente, inclusiv a politicii de prefinanțare (atragerea de fonduri în avans) a necesarului pe anul curent.
'Reducerea graduală a costului de finanțare pe termen mediu și lung, care a coborât pentru prima dată în acest an sub 7%, este susținută și de îmbunătățirea percepției investitorilor. Această îmbunătățire vine ca reacție la programul de măsuri de consolidare fiscală ajustarea finanțelor publice implementate de Guvern pentru reînscrierea pe traiectoria agreată cu Comisia Europeană, dar și datorită confirmării gradului investițional de rating de către agențiile de rating. Efectul tuturor acestor demersuri se reflectă în evoluția costurilor de finanțare care înregistrează un trend descendent. Comparativ cu prima jumătate a lunii septembrie a.c., s-au marcat reduceri de aproximativ 50-60 de puncte de bază (bps) pentru întreaga gamă de maturități. Evoluții pozitive similare se înregistrează și pentru euroobligațiuni (titluri de stat emise în euro și dolari pe piețele externe), unde scăderile sunt de 20-30 bps', menționează ministerul de resort.
Reprezentanții de la Finanțe subliniază că, în condițiile unui necesar de finanțare de 259 miliarde de lei, planul de atragere de fonduri în avans are un grad de realizare de 95,3% și va permite asigurarea resurselor fără a pune o presiune suplimentară pe costurile de finanțare ale statului. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Daniel Badea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui
Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România
Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de
CAIR propune Guvernului un Pact pentru Producția din România
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) susține măsuri concrete pentru stimularea producției, investițiilor și creșterii valorii adăugate în economia națională, și propune Guvernului un Pact pentru Producția din România: 'Producem, procesăm, reinvestim în România'. CAIR a particip
MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul
SAPE: Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea companiei
Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin reprezentanții companiei, într-un comunicat. Ac
CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.
Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier
Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,
Ministrul adjunct de externe din Sri Lanka: 1.107 cetățeni srilankezi au solicitat regularizarea șederii în România
Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din Sri Lanka, Arun Hemachandra, într-un in
APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri. Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de
Ministerul Finanțelor propune prelungirea măsurilor de limitare a creșterii prețurilor la carburanți până la 31 ianuarie 2027
Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
BNS: Portabilitatea competențelor în Europa trebuie să protejeze lucrătorii și să nu accelereze exodul forței de muncă din România
Blocul Național Sindical (BNS) susține simplificarea recunoașterii calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, dar avertizează că portabilitatea competențelor trebuie să fie însoțită de garanții pentru lucrători, de implicarea partenerilor sociali și de măsuri care să limiteze pierderea forței de muncă înalt calificate din România.
Modificări temporare în circulația trenurilor CFR Călători pentru efectuarea unor lucrări între stațiile Tapia-Lugoj
Circulația trenurilor va înregistra modificări temporare în perioada 20 - 26 noiembrie, ca urmare a efectuării unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tapia - Lugoj, informează luni CFR Călători. Astfel, în perioada 20 - 25 noiembrie 2026, la trenul IR 72 București Nord - Craiova - Caransebeș - Timișoara
ICI București: Cooperarea româno-japoneză se poate realiza prin proiecte de cercetare, testarea soluțiilor AI și transferul tehnologic către industrie
Cooperarea dintre România și Japonia se poate realiza prin proiecte comune de cercetare, testarea soluțiilor de inteligență artificială și transferul tehnologic către industrie, arată ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, într-o postare publicată luni pe














