Fitch confirmă ratingul Romgaz la 'BBB minus' cu perspectivă negativă
Agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat, vineri, ratingul pe termen lung al producătorului român de gaze naturale S.N.G.N. Romgaz S.A. la 'BBB-', cu perspectivă negativă, o decizie care reflectă performanțele financiare ale companiei, informează un comunicat de presă al Fitch.
Agenția de evaluare precizează că perspectiva 'negativă' asociată ratingului Romgaz reflectă perspectiva asociată ratingului suveran al României, care este la același nivel. 'O retrogradare a României s-ar reflecta direct asupra ratingului Romgaz', avertizează Fitch.
'Profilul individual de credit reflectă poziția dominantă a Romgaz pe piața gazelor naturale din România, potențialul de creștere a producției din proiectele Neptun Deep și Caragele și o politică financiară conservatoare. Printre constrângeri se numără dimensiunea modestă a producției, lipsa diversificării geografice, activele de gaze învechite și nivelul ridicat al investițiilor', subliniază agenția de evaluare.
Potrivit sursei citate, Neptun Deep este un proiect transformațional, care va permite Romgaz să crească producția de gaze naturale la aproximativ 150.000 barili echivalent petrol pe zi, de la 87.000 în prima jumătate a anului 2025.
'Proiectul va consolida independența energetică a României și va poziționa țara ca cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană din resurse interne. Considerăm riscul de execuție drept gestionabil, având în vedere experiența partenerului în dezvoltarea proiectelor petroliere și de gaze', se mai arată în comunicatul Fitch.
Agenția de evaluare subliniază că Guvernul român exercită un control semnificativ asupra deciziilor operaționale, performanțelor financiare, structurii de finanțare și planurilor de investiții ale Romgaz. Pe de altă parte, Fitch apreciază că rolul Romgaz în implementarea politicilor energetice ale statului este unul 'puternic', dat fiind că 'producția de gaze naturale, deținerea rețelei de înmagazinare și producția de energie electrică sunt vitale pentru economia națională'.
Fitch menționează și faptul că Romgaz a reziliat, în luna octombrie 2025, contractul de proiectare și construcție a centralei de la Iernut cu antreprenorul spaniol Duro Felguera, din cauza întârzierilor și neexecutării lucrărilor, și a anunțat că va colabora cu General Electric. Compania estimează acum finalizarea proiectului la mijlocul lui 2026, față de sfârșitul lui 2024. Fitch subliniază că Romgaz intenționează să profite de pe urma vânzărilor de energie electrică pe piața de echilibrare, care este posibil să devină mai importante pe măsură ce crește producția de energie din surse regenerabile. 'Ne așteptăm ca centrala de la Iernut să contribuie la fluxurile de numerar din 2027, cee ce va duce la diversificarea afacerilor', precizează Fitch.
Romgaz este cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacționare pe piața Bursei de Valori din București (BVB). Acționar principal este statul român cu o participație de 70%. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Finanțelor: Statul trebuie să își disciplineze propriile cheltuieli, să reducă risipa și să creeze spațiu pentru investiții
Statul trebuie să își disciplineze propriile cheltuieli, să reducă risipa și să creeze spațiu pentru investițiile care generează valoare adăugată și locuri de muncă, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta a participat, luni, la Palatul Victoria, alături de premierul Luca Niculescu, la o reuniune cu reprezentanții mediului de afaceri.
O familie cu doi copii are nevoie de 11.668 de lei lunar pentru un trai decent (Monitorul Social)
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie formată din doi adulți și doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creștere cu 298 de lei (2,6%) față de aceeași lună a anului trecut, potrivit unei analize realizate de Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România, pe baza datelor Institutului Națio
Zamfir: Economia circulară poate fi un motor de creștere economică
Economia circulară poate fi un motor de creștere economică, pentru că resursele minerale, materiile prime și resursele inepuizabile care provin din economia circulară reprezintă niște piloni de creștere economică a României, a declarat, marți, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, la o conferință de specialitate.
Sandu (ACAROM): Industria auto are nevoie de o foaie de parcurs să vedem ce se va întâmpla cu producția de energie
Industria auto din România generează 14% din PIB, dar prin companii multinaționale ale căror filiale se află în țară, iar astăzi ne trebuie această foaie de parcurs să vedem ce se va întâmpla cu producția de energie în viitorii ani, a declarat, marți, într-o conferință de specialitate, secretarul general al Asociației Constructoril
Ministerul Mediului: Aplicația 'Radarul Balastierelor' a ajuns în etapa de recepție finală, dar nu poate fi utilizată
Aplicația informatică 'Radarul Balastierelor', destinată monitorizării exploatării și transportului agregatelor minerale, a ajuns în etapa de recepție finală, însă nu poate fi utilizată până la adoptarea cadrului legal necesar și îndeplinirea unor condiții tehnice și administrative, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, Ape
Poșa (Ministerul Energiei): Vedem un dezechilibru constant în Europa în ceea ce înseamnă predictibilitatea prețurilor la energie
Lipsa predictibilității în energie reprezintă o problemă și vedem un dezechilibru constant, nu doar în România, ci și în Europa, în ceea ce înseamnă prețuri, a declarat, marți, într-o conferință de specialitate, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Marius Poșa. 'Fără energie nu avem nimic: nu avem industrie,
INS: Volumul afacerilor din comerțul cu autovehicule și motociclete a scăzut în primele opt luni din 2026
Afacerile din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor au scăzut, ca serie brută, cu 0,6% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS). Conform statisticii oficiale, în intervalu
O persoană fizică a prejudiciat bugetul cu peste 1,1 milioane lei prin comercializarea ilegală a 75 de autoturisme
O persoană fizică din județul Argeș a comercializat, în doi ani și jumătate, 75 de autoturisme, în valoare de peste 7,2 milioane de lei, fără înregistrarea activității economice și fără declararea obligațiilor fiscale aferente, a anunțat Agenția Națională de administrare Fiscală (ANAF). Prejudiciul adus bugetului de stat depă
Ajutoarele naționale tranzitorii vor fi acordate și după 2027; Președinția Consiliului UE a acceptat solicitarea României (ministru)
Președinția Consiliului Uniunii Europene a acceptat, luni seara, introducerea în Regulamentul următoarei Politici Agricole Comune (PAC) a ajutoarelor naționale tranzitorii, solicitare pe care România a transmis-o în cadrul Consiliului AgriFish, a anunțat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'România a solicitat, Pr
ANISP reunește experți de nivel mondial la RITE 2026, pentru a dezbate transformările Internetului
Asociația Națională a Internet Service Providerilor din România (ANISP) organizează marți, cu sprijinul Internet Society, a patra ediție a Romanian Internet Technologies Event (RITE), eveniment ce reunește experți de nivel mondial pentru a dezbate transformările Internetului. Conform unui comunicat al ANISP, tematica RITE 2026 este '
Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui
Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România
Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de
CAIR propune Guvernului un Pact pentru Producția din România
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) susține măsuri concrete pentru stimularea producției, investițiilor și creșterii valorii adăugate în economia națională, și propune Guvernului un Pact pentru Producția din România: 'Producem, procesăm, reinvestim în România'. CAIR a particip
MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul






