Transportatorii ar putea beneficia din nou de restituirea parțială a accizei la motorină (proiect)
Operatorii de transport rutier licențiați în România / Uniunea Europeană ar putea beneficia, din nou, de restituirea parțială a accizei suplimentare, măsură care a fost suspendată în primăvara anului trecut.
Ministerul Finanțelor propune, printr-un proiect de ordonanță publicat marți, restituirea sumei de 20 bani pe litru de motorină achiziționată, până la sfârșitul anului viitor, iar de această schemă de ajutor de stat vor beneficia operatorii de transport rutier de marfă sau persoane (cu excepția transportului public local).
Compensarea creșterii accizei se va realiza prin restituirea trimestrială a sumelor, iar măsura care urmează să fie adoptată este destinată evitării relocării alimentării cu combustibil în afara țării.
Potrivit notei de fundamentare care însoțește proiectul de act normativ, suspendarea, în martie 2024, a schemei de ajutor de stat prin care transportatorii rutieri beneficiau de restituirea parțială a accizei suplimentare, a avut drept efect imediat o scădere semnificativă a alimentărilor cu motorină pe teritoriul României, deoarece operatorii au ales să alimenteze în alte state membre, înainte de a intra în țară.
'Această practică este alimentată de diferențele mari de preț: în Bulgaria și Ungaria, de exemplu, se aplică doar acciza minimă europeană de 330 euro/1.000 litri, ceea ce înseamnă că motorina este cu 179 euro/1.000 litri mai ieftină decât în România', precizează inițiatorii proiectului.
Conform datelor Autorității Rutiere Române, în 2025 existau cu aproximativ 1.000 de operatori de marfă mai puțin decât în 2023. Dintre cele 47.148 de firme rămase, 83,5% dețin cel mult cinci autovehicule, iar 8,7% între șase și zece - microîntreprinderile fiind cele mai expuse la șocuri. În plus, din 2024 până în august 2025, toate vehiculele de peste 3,5 t au suportat costuri suplimentare de minimum 3.000 euro/unitate (tahograf G2 V2, calibrare, montaj, ITP), impuse de Pachetul Mobilitate 1 - cheltuieli neincluse până acum în tarife.
În plus, cifrele de la Institutul Național de Statistică, citate în nota de fundamentare publicată de Ministerul Finanțelor, arată că, în 2025, transportul de mărfuri din România continuă să urmeze un trend descendent, atât din perspectiva volumelor transportate, cât și a parcursului realizat - tendință observată în toate modurile de transport reglementate de legislație.
Astfel, în primul trimestru al anului 2025, transportul rutier de mărfuri a înregistrat o scădere de 2,7% în volum față de aceeași perioadă a anului precedent. Din totalul de 68,8 milioane tone transportate, 79,9% au fost realizate în regim național. De asemenea, parcursul total al mărfurilor a scăzut cu 3,4%, cu mențiunea că, în transportul intern, s-a înregistrat o ușoară creștere de 0,2%
În context, Ministerul Finanțelor arată că prețul motorinei influențează direct costurile de operare ale transportatorilor reprezentând, începând din 2022, peste 40% din totalul cheltuielilor.
Bugetul total maxim estimat al schemei de ajutor de stat care este de 60 de milioane de lei, iar numărul maxim al beneficiarilor de 2000.
Potrivit articolului 342 alin. (9) și (10) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, pentru motorină se poate aplica un nivel redus al accizelor atunci când este utilizată drept carburant pentru motor în următoarele scopuri: transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, cu autovehicule ori ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri și cu o greutate brută maximă autorizată de cel puțin 7,5 tone; transportul de persoane, regulat sau ocazional, cu excepția transportului public local de persoane, cu un autovehicul din categoria M2 ori M3, definit în Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective
Nivelul redus al accizelor se stabilește prin hotărâre a Guvernului și nu poate fi mai mic decât nivelul minim prevăzut în Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității.
Acciza la motorină este, în prezent, 2317,59 lei/1000 litri/.AGERPRES/(AS - redactor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Finanțelor: Statul trebuie să își disciplineze propriile cheltuieli, să reducă risipa și să creeze spațiu pentru investiții
Statul trebuie să își disciplineze propriile cheltuieli, să reducă risipa și să creeze spațiu pentru investițiile care generează valoare adăugată și locuri de muncă, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta a participat, luni, la Palatul Victoria, alături de premierul Luca Niculescu, la o reuniune cu reprezentanții mediului de afaceri.
O familie cu doi copii are nevoie de 11.668 de lei lunar pentru un trai decent (Monitorul Social)
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie formată din doi adulți și doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creștere cu 298 de lei (2,6%) față de aceeași lună a anului trecut, potrivit unei analize realizate de Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România, pe baza datelor Institutului Națio
Zamfir: Economia circulară poate fi un motor de creștere economică
Economia circulară poate fi un motor de creștere economică, pentru că resursele minerale, materiile prime și resursele inepuizabile care provin din economia circulară reprezintă niște piloni de creștere economică a României, a declarat, marți, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, la o conferință de specialitate.
Sandu (ACAROM): Industria auto are nevoie de o foaie de parcurs să vedem ce se va întâmpla cu producția de energie
Industria auto din România generează 14% din PIB, dar prin companii multinaționale ale căror filiale se află în țară, iar astăzi ne trebuie această foaie de parcurs să vedem ce se va întâmpla cu producția de energie în viitorii ani, a declarat, marți, într-o conferință de specialitate, secretarul general al Asociației Constructoril
Ministerul Mediului: Aplicația 'Radarul Balastierelor' a ajuns în etapa de recepție finală, dar nu poate fi utilizată
Aplicația informatică 'Radarul Balastierelor', destinată monitorizării exploatării și transportului agregatelor minerale, a ajuns în etapa de recepție finală, însă nu poate fi utilizată până la adoptarea cadrului legal necesar și îndeplinirea unor condiții tehnice și administrative, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, Ape
Poșa (Ministerul Energiei): Vedem un dezechilibru constant în Europa în ceea ce înseamnă predictibilitatea prețurilor la energie
Lipsa predictibilității în energie reprezintă o problemă și vedem un dezechilibru constant, nu doar în România, ci și în Europa, în ceea ce înseamnă prețuri, a declarat, marți, într-o conferință de specialitate, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Marius Poșa. 'Fără energie nu avem nimic: nu avem industrie,
INS: Volumul afacerilor din comerțul cu autovehicule și motociclete a scăzut în primele opt luni din 2026
Afacerile din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor au scăzut, ca serie brută, cu 0,6% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS). Conform statisticii oficiale, în intervalu
O persoană fizică a prejudiciat bugetul cu peste 1,1 milioane lei prin comercializarea ilegală a 75 de autoturisme
O persoană fizică din județul Argeș a comercializat, în doi ani și jumătate, 75 de autoturisme, în valoare de peste 7,2 milioane de lei, fără înregistrarea activității economice și fără declararea obligațiilor fiscale aferente, a anunțat Agenția Națională de administrare Fiscală (ANAF). Prejudiciul adus bugetului de stat depă
Ajutoarele naționale tranzitorii vor fi acordate și după 2027; Președinția Consiliului UE a acceptat solicitarea României (ministru)
Președinția Consiliului Uniunii Europene a acceptat, luni seara, introducerea în Regulamentul următoarei Politici Agricole Comune (PAC) a ajutoarelor naționale tranzitorii, solicitare pe care România a transmis-o în cadrul Consiliului AgriFish, a anunțat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'România a solicitat, Pr
ANISP reunește experți de nivel mondial la RITE 2026, pentru a dezbate transformările Internetului
Asociația Națională a Internet Service Providerilor din România (ANISP) organizează marți, cu sprijinul Internet Society, a patra ediție a Romanian Internet Technologies Event (RITE), eveniment ce reunește experți de nivel mondial pentru a dezbate transformările Internetului. Conform unui comunicat al ANISP, tematica RITE 2026 este '
Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui
Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România
Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de
CAIR propune Guvernului un Pact pentru Producția din România
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) susține măsuri concrete pentru stimularea producției, investițiilor și creșterii valorii adăugate în economia națională, și propune Guvernului un Pact pentru Producția din România: 'Producem, procesăm, reinvestim în România'. CAIR a particip
MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul






