Sondaj: 80% dintre companiile din România resimt o deteriorare a mediului economic
Încrederea mediului de afaceri privat în economia românească este în scădere, iar 81% dintre oamenii de afaceri apreciază că măsurile din pachetele fiscale recent adoptate descurajează investițiile în mare sau foarte mare măsură, arată un sondaj realizat de Confederația Patronală Concordia în rândul angajaților și angajatorilor români, în luna septembrie 2025.
Pe fondul inflației, al creșterii costurilor și al modificărilor fiscale, 80% dintre respondenți consideră că mediul economic s-a deteriorat, iar 81% apreciază că măsurile din pachetele fiscale recent adoptate descurajează investițiile în mare sau foarte mare măsură.
Rezultatele sondajului, la care au participat companii mici, mijlocii și mari, cu capital românesc și străin, indică o percepție predominant negativă: 59% dintre respondenți consideră climatul general de afaceri nefavorabil, cu multe obstacole, 40% îl apreciază ca moderat, cu provocări, dar și oportunități, în timp ce doar 1% îl consideră favorabil.
Așteptările pentru următoarele 12 luni sunt, de asemenea, pesimiste: 71% anticipează o deteriorare, 24% se așteaptă la o relativă stabilitate, iar 5% prevăd o îmbunătățire.
Presiunea fiscală rămâne o preocupare centrală pentru mediul de afaceri, 70% dintre respondenți considerând nivelul actual de taxare prea ridicat, cu impact asupra competitivității, în timp ce 25% îl consideră acceptabil, dar cu potențial de optimizare. De asemenea, 74% apreciază că legislația fiscală sprijină dezvoltarea afacerilor în mică măsură, în timp ce 25% indică o susținere moderată, recunoscând aspecte pozitive, dar insuficiente.
În opinia participanților la sondaj, principalul impact negativ al recentelor măsuri fiscale este creșterea costurilor operaționale, pentru 52% dintre respondenți, urmată de riscuri în politicile de personal și dezvoltare (25%) și amânarea sau reducerea investițiilor planificate (23%).
În ceea ce privește provocările companiilor în prezent, inflația și creșterea costurilor operaționale rămân principalele dificultăți pentru 26% dintre cei chestionați, urmate de scăderea cererii (24%), birocrația și instabilitatea legislativă (20%).
Nivelul impozitării este menționat de 20% dintre respondenți ca provocare majoră, în timp ce lipsa forței de muncă calificate este citată de 8%.
În ceea ce privește planurile de investiții, datele relevă prudență pentru următorul an. Astfel, 40% amână investițiile planificate, 35% planifică doar investiții moderate, de menținere, 16% nu au planuri de investiții pentru următoarele 12 luni, în timp ce 9% intenționează să facă investiții majore.
De asemenea, evoluția indicatorilor fiscal-bugetari generează preocupare în rândul companiilor, cu 82% dintre respondenți considerând deficitul bugetar și datoria publică preocupări majore și un risc pentru stabilitatea economică.
Principalele surse de incertitudine identificate de mediul de afaceri sunt fluctuațiile economice și inflația (60%), urmate de instabilitatea politică (34%) și geopolitica regională (6%).
Rezultatele sondajului sugerează că stabilizarea cadrului fiscal și legislativ, alături de măsuri de control al inflației, ar putea contribui semnificativ la restabilirea încrederii în mersul economiei și la reluarea investițiilor, mai indică sondajul realizat online în luna septembrie 2025, pe un eșantion de 546 de respondenți, din mediul privat.
Eșantionul a fost format din: 37% microîntreprinderi (1-9 angajați), 39% IMM-uri (10-249 angajați), 24% companii mari (peste 250 angajați).
Confederația Patronală Concordia reprezintă 20 dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești. Cu o contribuție de 30% din în PIB și peste 450.000 de angajați în 3900 de firme mari și mici, cu capital românesc și străin, Confederația Patronală Concordia este singura organizație din România membră BusinessEurope, Organizația Internațională a Angajatorilor (IOE) și Business at OECD (BIAC). AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Depozitarul Central, ținta unui atac cibernetic
Depozitarul Central a fost ținta unui atac cibernetic care a vizat aplicația Servicii Online pentru Investitori, incident care a fost identificat în ziua producerii și pentru care au fost luate imediat măsurile necesare de investigare și remediere, anunță instituția într-un comunicat remis, vineri, AGERPRES. Prin intermediul acestei aplicații auxil
ANAF atrage atenția asupra unor tentative de fraudă prin intermediul unor site-uri false
Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția contribuabililor asupra apariției unor site-uri frauduloase care utilizează în mod abuziv numele instituției pentru a colecta ilegal date personale, fiscale și bancare. 'Aceste pagini de internet solicită utilizatorilor informații sensibile, precum CNP-ul, adresa de domiciliu, adresa de e-mail,
FBAR: Discrepanța dintre lipsă și surplus este extrem de vizibilă în România:peste 27 % din populație se află în risc de sărăcie
Contrastul social în România rămâne dureros, în condițiile în care 27,4% din populație este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială, iar 17,2% trăiește în deprivare materială și socială severă - cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, însă românii generează anual aproximativ 3,58 milioane de tone de deșeuri alime
Bursa de Valori București a deschis pe verde ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 11,5 milioane lei (2,16 milioane euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a urcat cu 0,85%, iar indicele BET-Plus, care urmărește evoluția celo
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiți sau suprasolicitați din cauza muncii (sondaj)
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiți sau suprasolicitați din cauza muncii zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt aproape de această stare, potrivit unui sondaj realizat de Genesis Property pe un eșantion de 1.026 de utilizatori de internet din Român
UNSAR: 8 din 10 români cred că schimbările climatice și producerea unor fenomene meteorologice extreme au o legătură directă
Ponderea românilor care consideră că locuințele lor sunt pregătite să facă față efectelor schimbărilor climatice a scăzut anul acesta cu 10 puncte procentuale față de 2025, ajungând la 68%, iar 8 din 10 consideră că există o legătură directă între acestea și producerea unor fenomene meteorologice extreme, relevă cea mai recentă cercetare sociologică realiza
Tanczos Barna: APIA a transferat vineri peste 124 de milioane de euro,pentru 103.755 de fermieri, până la ora 8:00
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a transferat, vineri, în prima zi de plată a avansului subvențiilor agricole, peste 124,1 milioane de euro pentru 103.755 de fermieri, a anunțat ministrul Agriculturii, Tanczos Barna, într-o postare pe Facebook. Potrivit acestuia, până la ora 8:00 au fost transferate plăți î
Muzeul Sarmalelor se deschide la Artisan Food Market; Biblioteca Națională devine, în acest weekend, gazda producătorilor artizanali
Târgul Artisan Food Market îi așteaptă pe bucureșteni în acest weekend, la Biblioteca Națională a României, cu produse inedite, precum zacusca din sturion, vinul biodinamic și trandafirii murați, dar și cu o premieră europeană: deschiderea Muzeului Sarmalelor, dedicat unuia dintre preparatele reprezentative ale bucătăriei românești.
APIA: Plățile în avans către fermieri încep vineri; ajutoarele excepționale, achitate până la sfârșitul anului
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va demara, din 16 octombrie, plățile în avans aferente Campaniei 2026, în timp ce ajutoarele de stat cu caracter excepțional pentru fermierii afectați de secetă și crescătorii de animale urmează să fie achitate până la 31 decembrie 2026. Potrivit unui comunicat al instituției, plățile
Conferință de bilanț la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, susține vineri o conferință de presă, unul dintre subiecte fiind prezentarea concluziilor raportului de control referitor activitatea Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), în contextul neîndeplinirii obiectivelor cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență (P
Program de Guvernare/ Ghișeu unic digital, angajarea a 150 de inspectori de mediu și controale bazate pe analiza riscurilor
Digitalizarea procedurilor de reglementare și introducerea unor garanții financiare obligatorii pentru activitățile cu riscuri relevante sunt printre măsurile care vizează modernizarea administrației de mediu și eficientizarea instituțiilor din domeniu incluse în Programul de guvernare 2026 - 2028 al premierului desemnat Luca Niculescu.
Program de guvernare/Se adoptă Legea guvernanței digitale integrate, care impune principiul 'o singură dată'
Guvernul Luca Niculescu va adopta Legea guvernanței digitale integrate, care impune principiul 'o singură dată' (statul nu mai cere informații pe care le deține deja), interoperabilitatea obligatorie pe standarde deschise europene și standarde unice de interfață și utilizare pentru toate serviciile publice, potrivit Programului de guvernare 2026 - 2028 depus
Program de guvernare/ Fără măsuri fiscale pro-ciclice asupra sectorului IT
Programul de guvernare al premierului desemnat, Luca Niculescu, prevede menținerea predictibilității fiscale pentru sectorul tehnologic și evitarea măsurilor fiscale prociclice asupra sectorului IT, urmând să fie instituit un mecanism de evaluare de impact și o consultare transparentă cu mediul de afaceri înaintea oricărei modificări fiscale sau de reglem
Program de guvernare/Prin programul 'Primării fără hârtii',comunicarea dintre administrațiile centrală și locală devine exclusiv electronică
Serviciile publice vor fi reproiectate pe 'evenimente de viață', livrate prin portalul unic al statului (Single Digital Gateway): pentru cetățeni, de la naștere la pensionare, iar pentru firme, de la înființare la dizolvare, iar prin programul 'Primării fără hârtii', comunicarea dintre administrația centrală și cea locală devine exclusiv e
Program de guvernare/SUMAL 3.0 ar urma să fie operaționalizat în 2026, iar reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027
Sistemul de trasabilitate a lemnului SUMAL 3.0 ar urma să fie operaționalizat în 2026, iar reorganizarea Romsilva să fie finalizată în 2027, potrivit măsurilor propuse în Programul de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu, în domeniul Mediului. 'Operaționalizăm urgent, în 2026, sistemul d











