Ivan: AI Factory România, o confirmare a direcției pe care România a ales-o și pe care am promovat-o, ca ministru al Digitalizării
România este una dintre cele șase țări europene selectate pentru a găzdui noile AI Factories - huburi strategice dedicate dezvoltării inteligenței artificiale la nivel european, fiind o confirmare a direcției pe care România a ales-o și pe care am promovat-o, ca ministru al Digitalizării, a afirmat, duminică, într-o postare pe Facebook, ministrul Energiei, Bogdan Gruia Ivan.
''Vin și roadele lucrurilor pe care le-am susținut ca ministru al Digitalizării! România este una dintre cele șase țări europene selectate pentru a găzdui noile AI Factories - huburi strategice dedicate dezvoltării inteligenței artificiale la nivel european. Este o confirmare a direcției pe care România a ales-o și pe care am promovat-o, ca ministru al Digitalizării: o economie bazată pe inovație, tehnologie și competențe înalte'', a scris Bogdan Ivan.
Potrivit acestuia, în calitate de ministru al Digitalizării, a susținut acest proiect alături de Victor Negrescu, Mihnea Costoiu, Victor Vevera și Dragoș Vlad, ''o echipă care a crezut în potențialul României chiar și atunci când drumul părea dificil''.
RO AI Factory, o investiție de 50 de milioane de euro, coordonată de ICI București împreună cu Universitatea Politehnica din București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și parteneri din mediul privat și asociativ, va deveni un centru național de excelență în inovare și supercomputing, susține Ivan.
''Misiunea este clară: să transformăm companiile românești din simple utilizatoare de tehnologie în creatoare de soluții bazate pe inteligență artificială. AI Factory România va oferi acces la infrastructuri de calcul de înaltă performanță, programe de instruire și expertiză tehnică pentru startup-uri, IMM-uri și cercetători români'', și-a încheiat ministrul postarea.
România va avea prima infrastructură națională de Inteligență Artificială (AI), odată cu lansarea unui proiect comun al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București și Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, alături de un consorțiu de parteneri academici, de cercetare și industrie.
''România se numără printre cele șase țări europene selectate în cadrul ultimei runde de evaluare a programului EuroHPC - AI Factories, o inițiativă europeană dedicată dezvoltării de centre de inteligență artificială și supercomputing. RO AI Factory va include achiziția și operarea unui supercomputer de ultimă generație optimizat pentru inteligență artificială, precum și dezvoltarea unui set de servicii și infrastructuri avansate dedicate cercetării, mediului de afaceri și sectorului public. Printre domeniile prioritare de aplicare se numără: producția și industria, securitatea cibernetică, științele vieții, serviciile publice digitale și sistemele autonome. Inițiativa va sprijini nu doar cercetătorii și universitățile, ci și startup-urile, IMM-urile și instituțiile publice, oferind acces la resurse de calcul de înaltă performanță, seturi de date, instrumente software și programe de formare'', se menționează într-un comunicat de presă al ICI București, transmis vineri AGERPRES.
În acest sens, sub coordonarea ICI București, proiectul își propune să transforme întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) din simple utilizatoare de tehnologie în actori activi ai inovației, prin oferirea de servicii, formare și acces la infrastructuri moderne de inteligență artificială.
''Rezultatul confirmă că România poate juca un rol important în transformarea digitală a Europei. RO AI Factory va fi piatra de temelie pentru viitoare proiecte europene de infrastructură AI, deschizând drumul către noi investiții, colaborări și parteneriate internaționale'', a declarat, în comunicat, Adrian-Victor Vevera, director general ICI București.
RO AI Factory va fi găzduită și co-coordonată de ICI București și Politehnica București, reunind un consorțiu solid de parteneri naționali din cercetare, educație și industrie: Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice (INCDSB), Asociația Transilvania IT (ATIT), Institutul de Cercetare pentru Inteligență Artificială (ICIA), Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) și Asociația Hub-urilor de Inovare Digitală din România (RoDIH).
''Prin această investiție strategică, România se așază la masa marilor actori europeni în domeniul inteligenței artificiale. Politehnica București are tradiția, expertiza și resursa umană necesară pentru a transforma acest proiect într-un motor de progres științific și economic. Este o oportunitate unică de a construi aici, în România, tehnologii de vârf care să influențeze întreaga societate'', a subliniat Mihnea Costoiu, rectorul universității Politehnica București.
Potrivit sursei citate, selecția acestui proiect reprezintă o continuare a demersurilor inițiate de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, care, încă din luna mai, a reunit la invitația sa și a ICI București, experți și instituții-cheie într-o platformă națională dedicată implicării României în inițiativa europeană EuroHPC - AI Factories.
Astfel, România devine parte activă a rețelei europene EuroHPC - AI Factories, contribuind la dezvoltarea unui ecosistem unitar, competitiv și etic al inteligenței artificiale în Europa.
Celelalte proiecte selectate în cadrul acestei etape finale provin din Cehia, Spania, Polonia, Lituania și Țările de Jos, state cu tradiție în domeniul supercomputingului și al tehnologiilor avansate. Alături de RO AI Factory, aceste inițiative vor forma o rețea europeană strategică de AI Factories, menită să stimuleze colaborarea între centrele de cercetare, universități și industrie, consolidând poziția Europei ca lider global în dezvoltarea și utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale. AGERPRES/(AS - editor: Cristian Anghelache, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tranzacții de peste 67 milioane lei, marți, la BVB
Indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat evoluții mixte marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 67,62 milioane de lei (12,64 milioane de euro), din care 47,05 milioane lei (8,79 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de compa
Sterică Fudulea: Mâine, la CES, avem pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului
Consiliul Economic și Social are miercuri pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului cu încă trei luni, de la 1 noiembrie până la 31 decembrie inclusiv, a afirmat, marți, președintele CES, Sterică Fudulea, la un eveniment de specialitate. ''Mâine, la CES - unde nu sunt numai
CNAIR: Condițiile meteorologice nefavorabile închid temporar circulația pe Transfăgărășan (DN 7C)
Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) a fost închisă, începând de marți, ora 18:00, între Piscul Negru (județul Argeș) și Bâlea Cascadă (județul Sibiu), pe sectorul cuprins între km 108+000 și km 130+800, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile (ninsoare, ceață și temperaturi scăzute), informează Compania Națională
Ministrul Transporturilor, despre drumul Râmnicu Vâlcea - A1: Vom căuta surse pentru a-l finanța
Proiectul drumului expres care ar urma să lege, la Tigveni, municipiul Râmnicu Vâlcea de autostrada Sibiu-Pitești a trecut de o primă etapă administrativă, studiul de prefezabilitate fiind deja avizat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și urmează să ajungă pentru a fi analizat de către Comitetul Tehnico-Economic (CTE)
Burdescu (ONRC): În doi ani și nouă luni, 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise; majoritatea sunt falimente
Un număr de 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise în perioada 2024 - septembrie 2026, majoritatea fiind proceduri de faliment, respectiv 18.739, a declarat, marți, Valentina Burdescu, directorul Direcției Buletinul Procedurilor de Insolvență din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), la un eveniment de specialitate.
Ministrul Transporturilor spune că vor fi întârzieri pe loturile 2 și 3 ale autostrăzii Sibiu-Pitești; lotul 4 se deschide luna viitoare
Lucrările la loturile 2 (Boița-Cornetu) și 3 (Cornetu-Tigveni) ale autostrăzii A1 Sibiu-Pitești vor înregistra întârzieri din cauza lipsei acordului de mediu revizuit din partea autorităților de mediu, a declarat, marți, ministrul al Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, fără a preciza însă și un termen estimativ la care ar putea fi obținut ace
Valoarea apartamentelor vândute în România a crescut cu peste 30%, în ultimii trei ani (analiză)
Prețurile chiriilor cresc, dobânzile fixe au scăzut, iar valoarea apartamentelor a crescut cu peste 30% în ultimii trei ani în România, reiese dintr-o analiză de specialitate realizată de o platformă financiară. ''Cine a cumpărat acum 3 ani un apartament prin credit cu dobândă fixă a câștigat, practi
Negru (PEFA): Antreprenorii români au nevoie de stabilitate, predictibilitate și acces la finanțare
Antreprenorii români nu duc lipsă de inițiativă sau curaj, însă au nevoie de stabilitate, predictibilitate, acces la finanțare și de instituții care să le fie parteneri reali, susține Andreea Negru, președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA). ''România are nevoie de mai mult decât potențial e
Utilizarea materialelor de construcții reciclate e permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor în Țările de Jos (ambasador)
Utilizarea materialelor de construcții reciclate este permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor, a afirmat, marți, Willemijn van Haaften, ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos la București, la un eveniment privind economia circulară în industria construcțiilor. ''În Țările de Jos, am început prin a stabili
Cazul Carfil/ Ministrul Economiei condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare, considerând că identificarea unei rețele coordonate din Federația Rusă, implicată în provocarea incendiului la Carfil Brașov reprezintă un semnal de alarmă c
Aproape 107.000 de persoane s-au angajat prin intermediul ANOFM, în primele nouă luni
Aproape 107.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în primele nouă luni ale anului, informează instituția într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. Astfel, din totalul de 106.932 de persoane încadrate în muncă, până la da
Aproximativ 62% dintre românii cu credite ipotecare se așteaptă să le achite anticipat (studiu)
Aproximativ 62% dintre românii care au credite ipotecare se așteaptă să le ramburseze înainte de termen, comparativ cu o medie europeană de 25%, România înregistrând astfel cel mai ridicat nivel de încredere în achitarea anticipată a împrumuturilor, potrivit unui studiu Re/Max Europe privind tendințele locative în
Metz (AHK România): Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani
Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani, iar acum este necesară recuperarea acestui decalaj, tocmai pentru a ține pasul cu ritmul de dezvoltare al pieței, a afirmat directorul general al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), Sebastian Metz, în deschiderea conferințe
ANPIS a virat fonduri de peste 2,63 miliarde de lei pentru plata beneficiilor sociale pentru septembrie
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, a virat, în octombrie, fondurile necesare pentru plata beneficiilor de asistență socială aferente lunii septembrie 2026, în valoare de peste 2,63 miliarde de lei. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis marți AGERPRES, circa 1
Petrescu (ASF): Doar un sfert dintre locuințele din România sunt asigurate obligatoriu
Doar aproximativ un sfert dintre locuințele din România sunt acoperite prin asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale, ceea ce evidențiază necesitatea creșterii gradului de cuprindere în asigurare și a pregătirii financiare a populației, a declarat marți președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.













