Tinerii din ziua de azi sunt încrezători în sine, dar vulnerabili în social media (studiu BCR)
Tinerii din ziua de azi sunt încrezători în sine, dar vulnerabili în social media, în condițiile în care trei din patru tineri afișează fericire falsă online, iar 64% își găsesc încrederea în comunitate, relevă un studiu al Băncii Comerciale Române (BCR).
Potrivit sursei citate, BCR lansează o amplă declarație de încredere în tinerii din România, odată cu prezentarea celui mai mare studiu despre modul în care generația Z își construiește încrederea în sine.
Cercetarea, realizată de Cult Market Research la inițiativa băncii, evidențiază rolul familiei, comunităților și al experiențelor de viață în formarea stimei de sine, dar și contradicțiile cu care se confruntă tinerii.
'Convingerea că încrederea se formează în comunitate se reflectă și în Zbor, proiectul susținut de BCR și creat împreună cu tinerii, care oferă celor cu vârste între 14 - 25 de ani spații sigure și incluzive pentru socializare, colaborare și acces la resurse de învățare și dezvoltare personală', se menționează în comunicat.
Rezultatele studiului arată un paradox al generației tinere: 61% dintre tineri declară că au încredere în ei înșiși, dar aproape la fel de mulți (57%) recunosc că se blochează atunci când trebuie să își susțină ideile în public.
'Încrederea există la nivel interior, însă expunerea și teama de judecată rămân provocări majore. Totodată, social media accentuează diferența dintre percepție și realitate: trei din patru tineri recunosc că au afișat fericire online în timp ce în realitate se simțeau triști, iar 77% consideră că mediul digital nu reflectă fidel societatea. Deși online-ul le oferă vizibilitate, autenticitatea și validarea reală rămân legate de întâlnirile față în față și de comunitățile în care se simt acceptați', susțin autorii cercetării.
Astfel, familia rămâne un reper central pentru aproape jumătate dintre tinerii respondenți: 41% susțin că în cadrul familiei își pot dezvolta cel mai mult încrederea în sine.
Părinții sunt indicați ca principali susținători de 28% dintre respondenți, la același nivel cu partenerul de viață, ceea ce arată că atât relațiile de sprijin, cât și cele de cuplu au un rol decisiv în modelarea stimei de sine, menționează sursa citată.
'Încrederea este moneda emoțională a tinerilor din ziua de azi și a noastră, a tuturor. Studiul arată că tinerii își doresc independență și își asumă responsabilitatea propriilor decizii, dar au nevoie de contexte reale de exprimare și validare. Datele ne dau și un semnal de alarmă, pentru că aproape jumătate dintre tineri nu se simt suficient de încrezători, iar întrebarea pentru noi toți este cum îi susținem să își găsească vocea? Dacă online-ul aduce presiune, comparație și nevoia de satisfacție imediată, spațiile comunitare pot oferi siguranță, autenticitate și dezbateri constructive. Prin ZBOR, BCR construiește exact aceste contexte, de huburi fizice și experiențe pentru ca vocea tuturor tinerilor să conteze, unde ei pot învăța, colabora și își pot transforma încrederea în resursă pentru viitor', a afirmat Nicoleta Deliu-Pașol, director Comunicare&CSR, BCR, citată în comunicat.
Dincolo de cifre, cercetarea scoate la iveală faptul că încrederea este un fenomen colectiv, care prinde viață doar prin comunități și contexte sociale.
'Cercetarea confirmă că încrederea nu este doar o trăsătură individuală, ci un proces social. Generația Z își clădește stima de sine prin interacțiuni reale și prin comunități care oferă validare și siguranță. De aceea, proiectele de echipă și huburile dedicate tinerilor sunt percepute ca spații unde identitatea se consolidează. România are nevoie să încurajeze aceste contexte, pentru ca potențialul individual să se transforme în capital social și emoțional', a declarat Paul Kasprovschi, Research & Evaluation Director.
Studiul arată că aproape jumătate dintre tineri se așteaptă ca un centru dedicat lor să îi ajute să își consolideze încrederea în sine. În plus, 37% își doresc să își clarifice obiectivele de dezvoltare personală, iar 36% caută contexte în care să relaționeze mai bine cu ceilalți.
Alte date din studiu relevă faptul că 77% dintre tineri declară că își asumă responsabilitatea propriilor alegeri, ceea ce arată dorința clară de autonomie. Totodată, realizările personale și sprijinul apropiaților sunt menționate ca principale surse de încredere, ceea ce confirmă rolul decisiv al echilibrului între resurse interne și relații sociale.
Aproape două treimi (64%) spun că întâlnirile față-în-față cu alți tineri le cresc încrederea, semnalând importanța interacțiunilor reale pentru sănătatea emoțională, precizează sursa citată.
Până în prezent, peste 55.000 de tineri au participat la mai mult de 1.500 de evenimente organizate în spațiile ZBOR, alături de 250 de ONG-uri și 50 de companii partenere, care au contribuit la crearea unor experiențe relevante pentru comunitățile locale de tineri. Rețeaua este susținută de o echipă de 60 de persoane, alături de 300 de voluntari activi din toată țara.
Cercetarea Cult Market Research, realizată în iulie - august 2025, s-a derulat în două etape. Prima etapă a inclus 15 interviuri în profunzime cu tineri din generația Z implicați în proiectul ZBOR și lideri de comunități, iar a doua etapă a constat într-un sondaj de opinie online, pe un eșantion de 956 de tineri cu vârste între 14 și 30 de ani. Marja de eroare este de ±3,1%.
BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 20 centre de afaceri și 18 birouri mobile dedicate companiilor și 298 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 69% sunt unități unde operațiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF):Piețele financiare trebuie să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică
Piețele financiare trebuie să fie capabile să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică, iar reglementarea financiară să mențină încrederea publicului și să asigure un echilibru între protecție, investiții și inovare, a afirmat marți președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.
Păun: Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată la aproximativ 50 de lei sau eliminată contribuția la sănătate
Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei, prin corectarea formulei de indexare, sau menținută la nivelul actual, dar cu eliminarea contribuției la asigurările sociale de sănătate, pentru creșterea puterii de cumpărare a salariaților, a declarat marți, pentru AGERPRES, profesorul universitar de economie Cristian Păun, &ic
Tranzacții de peste 67 milioane lei, marți, la BVB
Indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat evoluții mixte marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 67,62 milioane de lei (12,64 milioane de euro), din care 47,05 milioane lei (8,79 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de compa
Sterică Fudulea: Mâine, la CES, avem pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului
Consiliul Economic și Social are miercuri pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului cu încă trei luni, de la 1 noiembrie până la 31 decembrie inclusiv, a afirmat, marți, președintele CES, Sterică Fudulea, la un eveniment de specialitate. ''Mâine, la CES - unde nu sunt numai
CNAIR: Condițiile meteorologice nefavorabile închid temporar circulația pe Transfăgărășan (DN 7C)
Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) a fost închisă, începând de marți, ora 18:00, între Piscul Negru (județul Argeș) și Bâlea Cascadă (județul Sibiu), pe sectorul cuprins între km 108+000 și km 130+800, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile (ninsoare, ceață și temperaturi scăzute), informează Compania Națională
Ministrul Transporturilor, despre drumul Râmnicu Vâlcea - A1: Vom căuta surse pentru a-l finanța
Proiectul drumului expres care ar urma să lege, la Tigveni, municipiul Râmnicu Vâlcea de autostrada Sibiu-Pitești a trecut de o primă etapă administrativă, studiul de prefezabilitate fiind deja avizat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și urmează să ajungă pentru a fi analizat de către Comitetul Tehnico-Economic (CTE)
Burdescu (ONRC): În doi ani și nouă luni, 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise; majoritatea sunt falimente
Un număr de 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise în perioada 2024 - septembrie 2026, majoritatea fiind proceduri de faliment, respectiv 18.739, a declarat, marți, Valentina Burdescu, directorul Direcției Buletinul Procedurilor de Insolvență din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), la un eveniment de specialitate.
Ministrul Transporturilor spune că vor fi întârzieri pe loturile 2 și 3 ale autostrăzii Sibiu-Pitești; lotul 4 se deschide luna viitoare
Lucrările la loturile 2 (Boița-Cornetu) și 3 (Cornetu-Tigveni) ale autostrăzii A1 Sibiu-Pitești vor înregistra întârzieri din cauza lipsei acordului de mediu revizuit din partea autorităților de mediu, a declarat, marți, ministrul al Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, fără a preciza însă și un termen estimativ la care ar putea fi obținut ace
Valoarea apartamentelor vândute în România a crescut cu peste 30%, în ultimii trei ani (analiză)
Prețurile chiriilor cresc, dobânzile fixe au scăzut, iar valoarea apartamentelor a crescut cu peste 30% în ultimii trei ani în România, reiese dintr-o analiză de specialitate realizată de o platformă financiară. ''Cine a cumpărat acum 3 ani un apartament prin credit cu dobândă fixă a câștigat, practi
Negru (PEFA): Antreprenorii români au nevoie de stabilitate, predictibilitate și acces la finanțare
Antreprenorii români nu duc lipsă de inițiativă sau curaj, însă au nevoie de stabilitate, predictibilitate, acces la finanțare și de instituții care să le fie parteneri reali, susține Andreea Negru, președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA). ''România are nevoie de mai mult decât potențial e
Utilizarea materialelor de construcții reciclate e permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor în Țările de Jos (ambasador)
Utilizarea materialelor de construcții reciclate este permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor, a afirmat, marți, Willemijn van Haaften, ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos la București, la un eveniment privind economia circulară în industria construcțiilor. ''În Țările de Jos, am început prin a stabili
Cazul Carfil/ Ministrul Economiei condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare, considerând că identificarea unei rețele coordonate din Federația Rusă, implicată în provocarea incendiului la Carfil Brașov reprezintă un semnal de alarmă c
Aproape 107.000 de persoane s-au angajat prin intermediul ANOFM, în primele nouă luni
Aproape 107.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în primele nouă luni ale anului, informează instituția într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. Astfel, din totalul de 106.932 de persoane încadrate în muncă, până la da
Aproximativ 62% dintre românii cu credite ipotecare se așteaptă să le achite anticipat (studiu)
Aproximativ 62% dintre românii care au credite ipotecare se așteaptă să le ramburseze înainte de termen, comparativ cu o medie europeană de 25%, România înregistrând astfel cel mai ridicat nivel de încredere în achitarea anticipată a împrumuturilor, potrivit unui studiu Re/Max Europe privind tendințele locative în
Metz (AHK România): Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani
Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani, iar acum este necesară recuperarea acestui decalaj, tocmai pentru a ține pasul cu ritmul de dezvoltare al pieței, a afirmat directorul general al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), Sebastian Metz, în deschiderea conferințe














