Banca Mondială și-a revizuit în scădere previziunile privind evoluția economiei României până în 2027
Economia românească va înregistra un avans de doar 0,4% în acest an, față de un nivel de 1,3% previzionat în luna iunie, conform celei mai recente analize economice pentru Europa și Asia Centrală a Băncii Mondiale, 'Locuri de muncă și prosperitate', publicate marți de instituția financiară internațională.
De asemenea, atât în 2026 cât și în 2027 creșterea PIB-ului României ar urma să fie cu 0,6 puncte procentuale mai mică decât se estima în luna iunie, 1,3% respectiv 1,9%.
Potrivit instituției financiare internaționale, creșterea consumului în România ar urma să încetinească până la aproximativ 1,1% în acest an, de la 5%, în medie, în perioada 2000-2024, deoarece consolidarea fiscală apasă asupra cheltuielilor, iar inflația rămâne ridicată. Banca Mondială menționează că volumul vânzărilor cu amănuntul a crescut cu doar 3,1% în perioada ianuarie-iulie a acestui an, comparativ cu aproape 9% în 2024, iar înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut cu 22% în prima jumătate a anului.
De asemenea, Banca Mondială menționează că România, cu un deficit fiscal care a depășit 9% din PIB anul trecut, a introdus un pachet de consolidare fiscală care combină măsuri de cheltuieli, cum ar fi înghețarea salariilor și pensiilor publice, cu taxe mai mari. Potrivit estimărilor organizației, deficitul fiscal al României ar urma să scadă sub 6% din PIB până în 2026.
La nivelul regiunii Europa și Asia Centrală (ECA), Banca Mondială estimează că PIB-ul regional va crește cu 2,4% în termeni reali în acest an, în scădere față de 3,7% în 2024, în principal din cauza unui ritm mai lent de expansiune în Federația Rusă. Excluzând Rusia, care reprezintă aproximativ 40% din producția regiunii, creșterea este probabil să rămână aproape neschimbată, la aproximativ 3,3% în acest an și anul viitor.
'Economiile în curs de dezvoltare din regiune trebuie să întreprindă reforme curajoase pentru a transforma reziliența într-o creștere mai puternică a productivității, cu rezultate și locuri de muncă adaptate la schimbările demografice din regiune, care valorifică avantajele sale naturale. Este important ca țările să își consolideze sectorul privat, să îmbunătățească educația și să se conecteze mai bine la nivel internațional, regional și intern, concomitent cu atragerea de capital privat. Provocarea în regiune este aceea de a crea oportunități pe piața muncii și de a transforma locurile de muncă slab calificate în locuri de muncă de calitate', a declarat vicepreședintele Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală, Antonella Bassani, într-un comunicat transmis marți.
Raportul constată că investițiile în infrastructură, îmbunătățirea mediului de afaceri și mobilizarea capitalului privat vor fi esențiale pentru stimularea productivității.
Țările din Europa și Asia Centrală trebuie să înceapă prin a investi în crearea unei baze solide pentru piața muncii - constând în infrastructura fizică și umană. Îmbunătățirea calității educației, în special a învățământului profesional și superior, este, de asemenea, necesară. Există încă un potențial neexploatat în rândul femeilor și tinerilor care sunt insuficient reprezentați pe piața muncii.
Regiunea a creat un număr semnificativ de locuri de muncă în ultimele decenii, însă încetinirea creșterii economice, productivitatea scăzută și ritmul slab al reformelor amplifică provocările legate de ocuparea forței de muncă. Deși ocuparea forței de muncă în ECA a crescut cu 12% în ultimii 15 ani, în special în sectorul serviciilor, care reprezintă acum mai mult de jumătate din locurile de muncă, raportul constată că majoritatea oportunităților au țintit locuri de muncă relativ slab calificate, cu potențial limitat de câștiguri.
Banca Mondială avertizează că dificultățile demografice amenință reziliența pieței muncii. Se preconizează că populația aflată în câmpul muncii va scădea cu 17 milioane în următoarele decenii, un declin concentrat în Europa Centrală și de Est și în Balcanii de Vest. În Asia Centrală și Turcia, populația aflată în câmpul muncii va crește, punând un alt tip de presiune asupra pieței muncii. Impedimentele structurale limitează potențialul ECA: abundența de firme mici care rareori reușesc să se extindă, piețele de credit și finanțare de risc subdezvoltate, sistemele de educație și formare profesională neperformante, concurența redusă și întreprinderile de stat care afectează dinamismul afacerilor și eficiența pieței.
'Fiecare țară își poate adapta abordarea pentru a utiliza la maximum resursele de care dispune - talentul uman, infrastructura fizică, instituțională și resursele naturale', a declarat Ivailo Izvorski, economist-șef pentru Europa și Asia Centrală la Banca Mondială. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Conferință pe tema oportunităților din domeniul energiei, organizată marți la București
Decidenți din domeniul energiei vor dezbate, marți, pe marginea unor subiecte precum investiții, oportunități și competitivitate, în cadrul unei conferințe de specialitate, organizate sub patronajul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Potrivit agendei evenimentului, printre cei care vor fi prezenți se află Nicolae Bog
14 premii pentru Relația cu Investitorii și invitați internaționali la a opta ediție a Galei by ARIR
Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR) reunește marți companii listate, investitori, profesioniști din sectorul financiar și reprezentanți ai comunității regionale de Investor Relations în cadrul celei de-a opta ediții a Galei by ARIR. Conform unui comunicat al ARIR, anul acesta vor fi acordate premii în 14 ca
Sindicaliștii cer Ministerului Agriculturii clarificări privind o eventuală reorganizare a APIA
Federația Agro-Star 2022 solicită Ministerului Agriculturii clarificarea publică a eventualelor intenții privind reorganizarea sau reducerea personalului Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), precum și organizarea de urgență a unei întâlniri cu reprezentanții salariaților, potrivit unui comunicat transmis luni. Federația &icir
Nazare: Confirmarea ratingului de către S&P, după Fitch și Moody's, transmite semnale pozitive pe piețe
Confirmarea ratingului României de către agenția S&P, după deciziile similare ale Fitch și Moody's, transmite semnale pozitive pe piețe, iar randamentele titlurilor de stat au scăzut luni cu 10-20 de puncte de bază, în funcție de maturitate, a anunțat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Semnale pozitiv
VIDEO Isărescu: Fotografiile lui Lucian Tudose constituie o arhivă imagistică valoroasă a unor momente importante
Fotografiile realizate de Lucian Tudose de-a lungul unei cariere de peste trei decenii constituie o arhivă imagistică valoroasă a unor momente importante din istoria recentă a României, a declarat luni guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, la dezbaterea prilejuită de apariția volumului 'Fotografiile vorbesc - Povestea vieții mele
Ministrul Agriculturii anunță măsuri pentru fluidizarea exporturilor de cereale românești
Ordinul ministrului Transporturilor privind regimul de acceptanță a trenurilor de marfă în stațiile care deservesc Portul Constanța ar putea fi modificat pentru fluidizarea exporturilor de cereale românești, a anunțat, luni, ministrul Agriculturii, Tanczos Barna. 'În această dimineață, împreună cu ministrul transporturilor, Radu Mir
Mihailov: Agenția pentru Dezvoltare Regională luptă împotriva segregării urbane, un fenomen prezent în orașele noastre
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) finanțează locuințe sociale pentru persoanele defavorizate, oferind fonduri municipalităților pentru a achiziționa apartamente de pe piața liberă, și luptă împotriva segregării urbane, un fenomen prezent în orașele noastre, în special în cele mari, a afirmat, luni, Luminița Mihailov, director general la Agenți
Pîslaru: Ne propunem ca până la finalul anului să asigurăm finanțarea pentru un hub deep-tech
România își propune ca până la finalul acestui an să asigure finanțarea pentru un hub deep-tech, din fonduri de coeziune, proiectul urmând să sprijine conectarea ecosistemului românesc la instrumentele Consiliului European pentru Inovare (EIC), a declarat, luni, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.
ANSVSA pregătește reluarea exporturilor de ovine către Libia
O delegație oficială din Libia efectuează, în perioada 5-10 octombrie, o vizită de lucru în România pentru evaluarea condițiilor tehnice și sanitare necesare reluării și securizării exporturilor de animale vii, în perspectiva implementării Planului de Acțiune pentru reluarea exporturilor, a anunțat luni Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pen
Venera Vlad (BERD): Există o nevoie reală în sectorul locuințelor la prețuri accesibile, în special în marile municipii
Există o nevoie reală, semnificativă, în sectorul locuințelor la prețuri accesibile, în special în marile municipii, situație cu care se confruntă atât România, cât și alte țări din regiune, a declarat, luni, Venera Vlad, director asociat la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), la un eveniment de specialitate.
Scăderea nivelului de trai și sărăcia, printre principalele îngrijorări economice ale românilor (Monitorul Social)
Scăderea nivelului de trai și sărăcia sunt principalele motive de îngrijorare pentru români, iar temerile lor sunt mai accentuate decât în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, arată datele din Eurobarometrul privind percepția europenilor asupra economiei, prelucrate de Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România
ANIS: Afacerile sectorului IT&C din România au ajuns la 23,6 miliarde de euro; absorbția de tehnologie în economie, modestă
România are un sector IT&C de aproximativ 23,6 miliarde de euro în cifră de afaceri, cu o contribuție directă de 6,67% la PIB și circa 25,6% din exporturile de servicii, însă capacitatea de a absorbi tehnologie în economia internă rămâne modestă, susține directoarea executivă a Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (ANIS)
ANM: Vreme în general caldă, cu intervale de ploi pe arii restrânse, în următoarele două săptămâni
Vremea se va menține caldă pe parcursul următoarelor două săptămâni (5 - 18 octombrie), la nivel național, chiar dacă se vor semnala și intervale cu scăderi ale valorile termice maxime, în timp ce precipitațiile vor apărea mai mult local aproape pe întreaga perioadă analizată, relevă prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Național
Kover (MDLPA): Strategia pentru Locuințe din 2022 trebuie actualizată cu nevoile reale din teritoriu
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) dispune de o Strategie Națională pentru Locuințe, elaborată și aprobată în 2022, dar care trebuie actualizată cu nevoile reale din teritoriu, a afirmat, luni, Kover Orsolya Maria, secretar de stat în MDLPA, la un eveniment privind locuințele accesibile. 'Minis
FIDES: România are nevoie de politici publice și de fonduri europene pentru proiecte de locuințe accesibile
Autoritățile, instituțiile europene, sectorul financiar, dezvoltatorii imobiliari și societatea civilă au rolul de a atrage atenția asupra provocărilor legate de locuințele la prețuri accesibile, de a contribui la politici publice eficiente și de a ajuta România să mobilizeze fonduri și finanțări europene pentru proiecte concrete, a declarat, luni, președintele




