Prețul pe KWh pentru consumatorul casnic ar putea ajunge la 1 leu, 1 leu 'și un pic' (ministru)
Preţul pe KWh pentru consumatorul casnic ar putea ajunge la 1 leu, 1 leu "şi un pic", prin stabilirea unor mecanisme foarte clare, în urma discuţiilor cu producătorii şi furnizorii, a afirmat, luni, ministrul Energiei, Bogdan-Gruia Ivan, la un eveniment de specialitate.
"E foarte tentant să vii şi să spui: plafonăm la 1 leu. Cred că, cu măsuri atât de brutale, nu vei reuşi niciodată să câştigi încrederea pieţei şi a partenerului economic. Cred foarte mult că măsura asta putem să o facem pentru toţi consumatorii casnici din nişte mecanisme foarte clare împreună cu producătorii şi cu furnizorii, într-o discuţie aplicată punctual pentru consumatorul casnic. Şi sunt nişte mecanisme pe care cred că le ştim cu toţii, n-aş vrea să intru acum în detalii, vreau să spun doar că vreau să fim parteneri în gândirea asta şi din punct de vedere economic poate să fie un calcul care să ne ducă la un leu, un leu şi un pic atunci când vorbim despre preţul la consumatorul casnic. Mă refer la preţul final cu toate accesoriile şi cu toate tarifele plus taxe şi TVA. Din acest punct de vedere, vă invit să fim parteneri într-un termen cât mai scurt, în acel format deschis de grup de lucru pe care l-am avut încă de la începutul mandatului", a menţionat Bogdan-Gruia Ivan, la un eveniment pe teme de energie organizat de profit.ro.
El a subliniat că liberalizarea preţului la energie a produs un şoc, preţul urcând de la 0,68 la 1,50-1,55 lei.
"Va fi o formulă în care atingem şi un element foarte important de stabilizare, de reducere a inflaţiei, pentru că şocul de la 0,68 la 1,50-1,55 lei, ştiţi şi dumneavoastră, în societate a fost unul devastator, plus toate ştirile şi breaking news-urile care au venit după asta. Deşi avem 3,7 milioane de consumatori care au în medie un consum de 100 KWh pe lună şi plăteau 70 de lei, iar acum plătesc 150 de lei, nu e o sumă uriaşă, dar în acelaşi timp, mediatic vorbind, e x2, iar acest lucru poate să aibă impact pe orizontală şi acest lucru se vede în toate produsele şi serviciile pe care noi le consumăm. Dacă în 2019, în medie, conform Eurostat, ponderea costului energiei în produsul finit era de 2%, astăzi, în 2025, tot conform Eurostat, e de 10% în medie, ceea ce arată că energia are o importanţă tot mai mare în tot ce înseamnă zonă economică", a adăugat ministrul.
Potrivit acestuia, România, astăzi, într-un deficit de balanţă comercială de 33 de miliarde de euro, are o pondere de peste 70% doar în cazul industriei petrochimice.
Ministrul Energiei a anunţat la 1 octombrie că ia în calcul un proiect de lege prin care să fie blocată deconectarea la acei clienţi vulnerabili care nu îşi permit să plătească facturile, dar şi un mecanism prin care, pentru consumatorii cu un venit până în 2.500-3.000 lei, preţul la energie electrică să fie de maximum 1 leu pe kilowatt.
"În momentul de faţă sunt patru companii care furnizează energia electrică sub 1,30 lei, cât era plafonul maxim înainte de eliminarea de la 1 iulie. Oamenii pot să se uite pe comparatorul de preţuri, pot, în mod gratuit, să opteze să se mute la un alt furnizor care să-i dea un preţ mai bun. Separat, iau în calcul un proiect de lege prin care să blochez deconectarea la acei clienţi vulnerabili, pe de o parte, care nu îşi permit să plătească facturile, şi, doi, un mecanism prin care, pentru oamenii care au un venit până în 2.500-3.000 lei, să avem un preţ maxim de un leu per kilowatt. Sunt mecanisme în lucru în momentul de faţă, pe care vreau să le operaţionalizăm în iarna asta, pentru a trece această perioadă dificilă", a spus, recent, Ivan la Antena3. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Transportatorii și distribuitorii cer monitorizarea problemelor aplicației TollRo și revizuirea taxei de utilizare a infrastructurii
Transportatorii și distribuitorii cer autorităților să monitorizeze în continuare problemele apărute la lansarea platformei TollRo și să analizeze nivelul taxei de utilizare a infrastructurii, avertizând că eventualele costuri suplimentare vor fi transferate către consumatori, în timp ce distribuitorii susțin că disfuncționalitățile sistemului riscă
VIDEO UPDATE Miruță a semnat un ordin prin care utilizatorii TollRo nu pot fi sancționați dacă aplicația are disfuncționalități
Ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță, a semnat un ordin prin care utilizatorii Sistemului de Tarifare Electronică Rutieră (TollRo), pus în funcțiune la 1 octombrie, să nu poată fi sancționați dacă nu-și duc la îndeplinire obligațiile legale, în cazul unor disfuncționalități ale aplicației.
CNAIR: TollRo, în primele 12 ore - patru milioane de vizitatori, 50.000 de utilizatori și 170.000 de vehicule înregistrate
Platforma TollRo a fost accesată, în primele 12 ore de funcționare, de aproximativ patru milioane de vizitatori și utilizatori autentificați, iar în sistem s-au înregistrat aproximativ 50.000 de utilizatori și 170.000 de vehicule, a anunțat joi compania de drumuri, într-un nou comunicat de presă. Sistemul de Tarifare El
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Tezaur cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție a programului Tezaur, prin care românii pot investi în titlurile de stat, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale neimpozabile de 6,50%, 7% și, respectiv 7,50%, a anunțat joi instituția. Emisiunea se va derula în perioada 5 octombrie - 6 noiembrie 2026.
Popa (BNR): Integrarea europeană reduce incertitudinea, crește predictibilitatea și încrederea companiilor să investească
Integrarea europeană reduce incertitudinea, crește predictibilitatea și oferă companiilor locale și străine mai multă încredere pentru a investi pe termen lung, a afirmat, joi, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). Acesta a participat, la Chișinău, la cea de-a doua ediție a Conf
ANSVSA participă la un proiect european de 3 milioane de euro pentru consolidarea siguranței alimentare în Republica Moldova
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) participă la un proiect finanțat de Uniunea Europeană cu 3 milioane de euro, destinat consolidării sistemului de controale oficiale și a capacității Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) din Republica Moldova, în perspectiva îndeplinirii cerințelor europene
Compania aeriană AnimaWings suspendă temporar toate zborurile
Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru reorganizarea planurilor de zbor, după ce miercuri a anunțat inițierea procedurii de reorganizare judiciară pentru protejarea și continuarea activității. ''Zborurile sunt suspendate temporar până la reorganizarea planurilor de zbor. Prioritatea noastră î
BNR: Indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor a urcat la 5,57% pe an
Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) este de 5,57% pe an, în urcare față de cel publicat în urmă cu trei luni, de 5,56% pe an, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Indicele este calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din
Circa 69% dintre investitorii individuali români nu au încredere în perspectivele economiei (sondaj)
Aproape șapte din zece (69%) investitori individuali români declară că nu au încredere în perspectivele economiei românești, procent în ușoară creștere față de 68% la sfârșitul trimestrului al doilea al acestui an, potrivit celui mai recent sondaj Retail Investor Beat. Conform sursei citate, un număr mai mar
MADR și APIA pregătesc plata avansului din subvențiile acordate fermierilor, începând cu 16 octombrie
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), împreună cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), pregătește cadrul necesar pentru demararea plății avansului aferent subvențiilor destinate fermierilor, începând cu 16 octombrie. ''Pentru fermieri, contează să știe când primesc sprijinul
Ministerul Finanțelor a respins toate ofertele băncilor la licitația de obligațiuni de joi
Ministerul Finanțelor (MF) a respins, joi, toate ofertele băncilor primite în cadrul licitației pentru o emisiune de obligațiuni de stat pe 58 luni, prin care intenționa să atragă 500 de milioane de lei, considerându-le la un nivel neacceptabil al prețului ofertat. Băncile participante la licitație au transmis oferte în valoa
Companiile elene au investit din 2023 peste 5,5 miliarde de euro în sectorul energetic din România
Investițiile realizate de companiile elene în sectorul energetic din România au depășit 5,5 miliarde de euro de la sfârșitul anului 2023, a afirmat ambasadoarea Greciei în România, Lili-Evangelia Grammatika, la lansarea celei de-a treia ediții a Codului de Bune Practici pentru Energia Regenerabilă din România.
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,75%
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 2 - 9 octombrie 2026, o nouă ediție Fidelis, iar aceasta vine cu dobânzi de până la 7,75% la emisiunile în lei și de până la 6,60% la cele în euro, conform unui comunicat de presă al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 a
APIA: Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 11% în septembrie; creștere de 16% pe segmentul electrificat
Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut cu 11% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, în timp ce autoturismele electrificate au înregistrat o creștere de 16%, potrivit datelor preliminare publicate de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI) și prelucrate de Asociația Produc
BNS cere reguli europene care să împiedice concedierile sau reducerile salariale decise de algoritmi
Blocul Național Sindical (BNS) solicită Comisiei Europene introducerea unor garanții clare pentru lucrători în ceea ce privește utilizarea inteligenței artificiale și a algoritmilor de management la locul de muncă, printre propuneri numărându-se interzicerea utilizării sistemelor algoritmice pentru a lua sau determina decizii privind concedierea sau reduc














