Documentele emise de autorități pentru beneficiarii PNDR 2020 pot fi transmise ulterior, în maximum 12 luni
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a simplificat procedura pentru verificarea și decontarea cererilor de plată depuse în cadrul ultimei tranșe de către beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), informează, luni, Agenția într-un comunicat transmis AGERPRES.
Astfel, conform modificărilor aduse procedurilor de lucru ale AFIR, în situația în care beneficiarii nu pot prezenta documentele emise de autoritățile de mediu, sanitare, sanitar-veterinare la dosarul ultimei cereri de plată, acestea se pot transmite ulterior Agenției, în maximum 12 luni de la primirea Notificării beneficiarului cu privire la confirmarea plății.
'Am modificat procedurile noastre interne astfel ca beneficiarii PNDR să facă dovada la ultima cerere de plată că au depus solicitările în vederea obținerii avizelor - de mediu, sanitar, sanitar-veterinar - urmând ca, pe baza unui angajament, aceștia să depună în cursul anului 2026 respectivele avize. În felul acesta am putut veni cu un nou sprijin concret pentru fermieri, pentru procesatori, pentru autoritățile publice locale care vor finaliza investițiile pentru care au primit finanțare nerambursabilă, mai ales că eliberarea acestor avize este în responsabilitatea instituțiilor statului', a declarat directorul general al AFIR, Adrian-Ionuț Chesnoiu, citat în comunicat.
Astfel, beneficiarii vor depune la dosarul ultimei cereri de plată, împreună cu documentele doveditoare ale inițierii demersurilor de obținere a acestora și Angajamentul beneficiarului cu privire la prezentarea avizelor, autorizațiilor, certificatelor prin care comunică imposibilitatea depunerii avizelor/ autorizațiilor la ultima tranșă de plată, cu obligația prezentării acestora la Oficiile județene sau la Centrele regionale ale AFIR în termen de maximum 12 luni de la data primirii Notificării beneficiarului cu privire la confirmarea plății.
În situația în care beneficiarii nu vor putea depune avizele, autorizațiile, certificatele, documentele specifice emise de autoritățile de mediu, sanitare, sanitar-veterinare în termenele maxim acceptate și asumate prin Angajament, Agenția va fi obligată să rezilieze contractele de finanțare ale respectivilor beneficiari și va trebui să dispună constituirea debitelor pentru recuperarea sumelor acordate până la data respectivă.
AFIR precizează că, în conformitate cu regula finanțărilor europene N+3 aplicabilă PNDR, fondurile alocate României de către Comisia Europeană prin FEADR pentru exercițiul financiar 2014-2020, prelungit cu perioada de tranziție până în anul 2022, nu vor mai putea fi utilizate după 31 decembrie 2025, iar sumele rămase neconsumate vor fi dezangajate. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA anunță retragerea unei lingurițe pentru hrănire vândute în magazinele DM, din motive de siguranță
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat retragerea de pe piață a unei lingurițe pentru hrănirea bebelușilor și copiilor mici comercializată în magazinele DM-Drogerie Markt, din motive de siguranță. 'ANSVSA aduce la cunoștința consumatorilor că DM-Drogerie Markt retrage de pe piață produsul 'bab
CFR SA: Linia Drobeta Turnu Severin - Caransebeș va fi închisă pentru modernizare
Circulația feroviară pe ruta Drobeta Turnu Severin - Caransebeș va fi închisă în perioada februarie 2027 - februarie 2032 pentru lucrări de modernizare a infrastructurii, a anunțat CFR SA. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, măsura vizează linia curentă Drobeta Turnu Severin - Caransebeș, linie simplă electrificată, și are caracter tehnic, plan
Miruță, despre drona din Portul Constanța: Am primit de la ucraineni un răspuns la adresă că răspunsul final va veni pe 23 iunie
Explicațiile Ucrainei cu privire la drona din Portul Constanța vor veni pe 23 iunie, adică peste câteva zile, a declarat, vineri, ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță, care este și ministru al Apărării. Întrebat dacă România a primit vreo explicație de la Ucraina cu privire la drona care a explodat în P
Miruță: La Portul Constanța, situația de securitate este gravă; am cerut un plan care să fie implementat de urgență
Situația de securitate la Portul Constanța este gravă, astfel că am dat o dispoziție Consiliului de Administrație și conducerii portului ca în 15 zile să vină cu un plan care să fie implementat de urgență, măcar pentru cele trei puncte critice care se află la intrarea dinspre mare, a declarat, vineri, ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, R
Raffel: Aderarea la OECD presupune o funcționare mai bună a autorităților, o eficientizare în ceea ce privește plățile
România a făcut progrese și ar fi foarte bine să le continue, iar aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) presupune o funcționare mai bună a autorităților, o eficientizare în ceea ce privește plățile către sectorul public și privat, a declarat Volker Raffel, președintele AHK România, la un eveniment al organizației.
Procesul de vânzare a Combinatului Siderurgic Galați continuă; prețul la licitația de vineri a fost de 463 milioane de euro (consorțiu)
Runda de licitație pentru Combinatul Siderurgic Galați și secția Tubular s-a finalizat, vineri, fără vreun rezultat, iar prețul de pornire a fost de 463 de milioane de euro, informează administratorii concordatari, consorțiul Euro Insol și CITR, într-un comunicat transmis AGERPRES. 'Vom continua dialogul cu investitorii care și-au ar
Miruță: Am decis anularea creșterii biletului la metrou de la 5 la 7 lei; nu va crește prețul la metrou
Tariful la titlurile de călătorie la metrou nu va crește de la 1 iulie și nici în perioada următoare, întrucât am decis anularea ordinului care prevedea majorarea biletului de la 5 lei la 7 lei, a declarat, vineri, ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță. 'Am suspendat două luni această creș
Arbitrajul în contractele de achiziții publice este o alternativă modernă și eficientă de soluționare a litigiilor (director CCIB)
Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București consideră că arbitrajul trebuie să rămână pe agenda publică a decidenților ca o alternativă modernă și eficientă de soluționare a litigiilor, a declarat Gabriela Iftene, director executiv al CCIB, la un eveniment de profil. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, CCIB a g
Bozankaya a livrat înainte de termen 18 tramvaie pentru municipiul Iași
Bozankaya, companie specializată în dezvoltarea și producția de vehicule electrice pentru transport public, a anunțat livrarea celor 18 tramvaie de 20 de metri, cu trei module, destinate Municipiului Iași, în conformitate cu obligațiile contractuale și înainte de termenul stabilit. Potrivit unui comunicat, contractul de furni
ELCEN a inițiat un program de măsuri privind refacerea instalațiilor electrice de la CET București Vest
Electrocentrale București (ELCEN) anunță derularea unui program de măsuri tehnice și investiționale pentru refacerea instalațiilor electrice afectate în urma incidentelor succesive produse în perioada aprilie, respectiv mai 2026, la CET București Vest. Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis vineri AGERPRES, inciden
INS: Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut cu 2,9%, în primele patru luni ale anului
Comenzile noi din industria prelucrătoare pe total (piața internă și piața externă) au scăzut în termeni nominali cu 2,9% în primele patru luni ale anului în curs, raportat la perioada similară din 2025, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit statisticii oficiale, comenzile noi
Afacerile din industrie au scăzut cu 1,8%, în primele patru luni (statistică)
Cifra de afaceri din industrie a scăzut, în termeni nominali, în primele patru luni ale anului, cu 1,8% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit statisticii oficiale, în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie, au fost consemnate scăderi ale afaceri
Pîslaru: Peste 1 miliard de lei pentru modernizarea și extinderea serviciilor de apă și canalizare în județul Tulcea
Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a semnat joi un contract de peste un miliard de lei pentru un proiect de infrastructură de apă și apă uzată din Tulcea. 'Am semnat astăzi contractul de finanțare pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură de apă și apă uzată din România: peste 1
Bursa de la București a închis în creștere pe toți indicii ședința de tranzacționare de joi
Bursa de Valori București a închis în creștere pe toți indicii ședința de tranzacționare de joi, iar rulajul total s-a cifrat la 69,8 milioane de lei (13,3 milioane de euro). Principalul indice al Bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 1,09%, până la 30.887,29 puncte, &i
ANSVSA contestă restricțiile Comisiei Europene și propune măsuri pentru salvarea exporturilor de ovine
Președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Alexandru Bociu, consideră 'disproporționată' decizia Comisiei Europene de a prelungi până la 31 decembrie 2026 interdicția privind exporturile de ovine și caprine din România către țările terțe și afirmă că măsura adoptată de Bruxelles nu reflectă realitatea epidemiol


