Reprezentanți ai sindicatului SindFISC au intrat la discuții cu ministrul Finanțelor
O delegație formată din cinci reprezentanți ai sindicatului SindFISC a intrat sâmbătă, la ora 13:30, la discuții cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Acesta a venit în fața sindicaliștilor și le-a spus că analizează toate solicitările lor.
'Suntem în discuții. Vorbim, analizăm fiecare doleanță. Sunt doleanțe pe care nu le putem satisface în acest moment, dar important este să avem un dialog și schimbarea în instituție trebuie să se facă în acord cu toate organizațiile. Trebuie să fim transparenți și să construim împreună', a declarat Nazare.
Acesta a precizat că înțelege nevoile finanțiștilor dar acestea trebuie analizate temeinic.
'Este o chestiune importantă, înțeleg nevoile pe care le au, înțeleg nevoia de a avea un statut, dar trebuie analizate temeinic, fiecare solicitare în parte, și să vedem câte dintre aceste solicitări pot fi satisfăcute. Ideea, spre exemplu, de a avea o normare a muncii e o chestiune cu care eu sunt de acord. Eu am pornit o astfel de acțiune în Ministerul Finanțelor astfel încât să avem o evidență foarte clară a activității fiecărei direcții în parte, a fiecărei persoane în parte. Sunt lucruri pe care putem să le realizăm împreună', a adăugat ministrul Finanțelor.
La protestul de la sediul Ministerului Finanțelor, programat în intervalul orar 12:00 - 14:00, participă câteva sute de angajați din structurile instituției, membri ai Sindicatului Național Finanțe Publice - SindFISC. Aceștia vor să atragă atenția asupra condițiilor de muncă din sistem.
Președintele organizației sindicale, Nicolae-Liviu Toader, a anunțat că la protest vor participa în jur de 350 de reprezentanți din toate județele țării, iar manifestația va fi una pașnică, fără vuvuzele sau fumigene, doar cu pancarte prin care oamenii vor să își transmită doleanțele.
'Noi am solicitat conducerilor Ministerului Finanțelor și ANAF să avem o întâlnire încă de astăzi (sâmbătă, n.r.), în contextul în care miniștrii mai sunt la muncă, lucrează și sâmbăta. Dacă nu, săptămâna viitoare când vor fi disponibili. Deja am fost notificați că este posibil să fim primiți. Important este să transmitem semnalul și să încercăm să ne așezăm la masa discuțiilor', a declarat pentru AGERPRES președintele SindFISC.
Sindicatul solicită redarea demnității și imaginii publice a finanțiștilor, recunoașterea specificului activității și definirea domeniului 'Finanțe publice' în legea salarizării, adoptarea Statutului finanțistului cu drepturi și îndatoriri clare, finanțare corectă pentru funcționarea instituțiilor fără costuri pentru angajați, normarea realistă a muncii și asigurarea personalului necesar.
De asemenea, Sindicatul cere digitalizare accelerată și eficientă, depolitizarea instituțională și titularizarea profesioniștilor pe posturi de conducere, consolidarea Școlii de fiscalitate și instruire modernă, recompensarea performanței și a efortului suplimentar, precum și un mecanism salarial motivant, adaptat la complexitatea și riscurile muncii.
La protest vor participa reprezentanți ai organizațiilor sindicale teritoriale din toate structurile Ministerului Finanțelor, inclusiv Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.
Evenimentul beneficiază și de sprijinul altor organizații sindicale din administrația publică și la nivel european.
SindFISC subliniază că prin această inițiativă urmărește nu doar respectarea drepturilor legale și îmbunătățirea condițiilor de muncă, ci și apărarea imaginii și demnității întregului corp profesional al finanțiștilor, esențial pentru buna funcționare a statului român. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tranzacții de peste 67 milioane lei, marți, la BVB
Indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat evoluții mixte marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 67,62 milioane de lei (12,64 milioane de euro), din care 47,05 milioane lei (8,79 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de compa
Sterică Fudulea: Mâine, la CES, avem pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului
Consiliul Economic și Social are miercuri pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului cu încă trei luni, de la 1 noiembrie până la 31 decembrie inclusiv, a afirmat, marți, președintele CES, Sterică Fudulea, la un eveniment de specialitate. ''Mâine, la CES - unde nu sunt numai
CNAIR: Condițiile meteorologice nefavorabile închid temporar circulația pe Transfăgărășan (DN 7C)
Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) a fost închisă, începând de marți, ora 18:00, între Piscul Negru (județul Argeș) și Bâlea Cascadă (județul Sibiu), pe sectorul cuprins între km 108+000 și km 130+800, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile (ninsoare, ceață și temperaturi scăzute), informează Compania Națională
Ministrul Transporturilor, despre drumul Râmnicu Vâlcea - A1: Vom căuta surse pentru a-l finanța
Proiectul drumului expres care ar urma să lege, la Tigveni, municipiul Râmnicu Vâlcea de autostrada Sibiu-Pitești a trecut de o primă etapă administrativă, studiul de prefezabilitate fiind deja avizat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și urmează să ajungă pentru a fi analizat de către Comitetul Tehnico-Economic (CTE)
Burdescu (ONRC): În doi ani și nouă luni, 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise; majoritatea sunt falimente
Un număr de 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise în perioada 2024 - septembrie 2026, majoritatea fiind proceduri de faliment, respectiv 18.739, a declarat, marți, Valentina Burdescu, directorul Direcției Buletinul Procedurilor de Insolvență din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), la un eveniment de specialitate.
Ministrul Transporturilor spune că vor fi întârzieri pe loturile 2 și 3 ale autostrăzii Sibiu-Pitești; lotul 4 se deschide luna viitoare
Lucrările la loturile 2 (Boița-Cornetu) și 3 (Cornetu-Tigveni) ale autostrăzii A1 Sibiu-Pitești vor înregistra întârzieri din cauza lipsei acordului de mediu revizuit din partea autorităților de mediu, a declarat, marți, ministrul al Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, fără a preciza însă și un termen estimativ la care ar putea fi obținut ace
Valoarea apartamentelor vândute în România a crescut cu peste 30%, în ultimii trei ani (analiză)
Prețurile chiriilor cresc, dobânzile fixe au scăzut, iar valoarea apartamentelor a crescut cu peste 30% în ultimii trei ani în România, reiese dintr-o analiză de specialitate realizată de o platformă financiară. ''Cine a cumpărat acum 3 ani un apartament prin credit cu dobândă fixă a câștigat, practi
Negru (PEFA): Antreprenorii români au nevoie de stabilitate, predictibilitate și acces la finanțare
Antreprenorii români nu duc lipsă de inițiativă sau curaj, însă au nevoie de stabilitate, predictibilitate, acces la finanțare și de instituții care să le fie parteneri reali, susține Andreea Negru, președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA). ''România are nevoie de mai mult decât potențial e
Utilizarea materialelor de construcții reciclate e permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor în Țările de Jos (ambasador)
Utilizarea materialelor de construcții reciclate este permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor, a afirmat, marți, Willemijn van Haaften, ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos la București, la un eveniment privind economia circulară în industria construcțiilor. ''În Țările de Jos, am început prin a stabili
Cazul Carfil/ Ministrul Economiei condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare, considerând că identificarea unei rețele coordonate din Federația Rusă, implicată în provocarea incendiului la Carfil Brașov reprezintă un semnal de alarmă c
Aproape 107.000 de persoane s-au angajat prin intermediul ANOFM, în primele nouă luni
Aproape 107.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în primele nouă luni ale anului, informează instituția într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. Astfel, din totalul de 106.932 de persoane încadrate în muncă, până la da
Aproximativ 62% dintre românii cu credite ipotecare se așteaptă să le achite anticipat (studiu)
Aproximativ 62% dintre românii care au credite ipotecare se așteaptă să le ramburseze înainte de termen, comparativ cu o medie europeană de 25%, România înregistrând astfel cel mai ridicat nivel de încredere în achitarea anticipată a împrumuturilor, potrivit unui studiu Re/Max Europe privind tendințele locative în
Metz (AHK România): Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani
Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani, iar acum este necesară recuperarea acestui decalaj, tocmai pentru a ține pasul cu ritmul de dezvoltare al pieței, a afirmat directorul general al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), Sebastian Metz, în deschiderea conferințe
ANPIS a virat fonduri de peste 2,63 miliarde de lei pentru plata beneficiilor sociale pentru septembrie
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, a virat, în octombrie, fondurile necesare pentru plata beneficiilor de asistență socială aferente lunii septembrie 2026, în valoare de peste 2,63 miliarde de lei. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis marți AGERPRES, circa 1
Petrescu (ASF): Doar un sfert dintre locuințele din România sunt asigurate obligatoriu
Doar aproximativ un sfert dintre locuințele din România sunt acoperite prin asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale, ceea ce evidențiază necesitatea creșterii gradului de cuprindere în asigurare și a pregătirii financiare a populației, a declarat marți președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.













