Berarii României: Agricultorii au nevoie de sprijin cuplat la orzul de bere, pentru a trece de la pierdere la profit
Introducerea unui sprijin cuplat de 200 de euro/hectar ar transforma cultura orzului de bere în România într-una profitabilă, cu efecte economico - sociale pozitive în zonele rurale și în sectorul agroalimentar, consideră Asociația Berarii României.
Organizația citează, într-un comunicat, un studiu realizat de Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală (ICEADR), potrivit căruia cultura de hamei este eficientă din punct de vedere economic, însă costurile crescute de înființare a plantațiilor descurajează creșterea suprafețelor.
Asociația semnalează că, în prezent, cererea de materii prime agricole pentru bere este de două ori mai mare decât cantitățile livrate de agricultorii români iar acest lucru creează o oportunitate semnificativă de extindere și dezvoltare a acestor culturi la nivel local. Astfel, în timp ce hameiul are o capacitate bună de autofinanțare și de generare a capitalului, orzul de bere nu înregistrează aceleași performanțe. În acest sens, sprijinirea fermierilor pentru extinderea culturilor ar securiza aprovizionarea și ar dezvolta un lanț de producție integrat, de la agricultură la produsul finit, precizează sursa citată.
'Producția de bere din România este strâns legată de agricultura locală, care reprezintă prima sursă de materii prime. Dezvoltarea unor culturi rentabile securizează nu doar sectorul, ci oferă oportunități pentru fermierii români, pentru procesatori, pentru tot lanțul valoric. În cei douăzeci de ani de Berarii României, dialogul cu Ministerul Agriculturii a fost constant și mereu în direcția unor măsuri cu rezultate concrete pentru fermieri. Studiul ICEADR aduce la zi date importante privind cultura materiilor prime necesare berii. Obiectivul producătorilor este ca acestea să fie disponibile în România și la o calitate ridicată', a declarat Constantin Bratu, director general Berarii României, în comunicat.
Potrivit studiului, în anul agricol 2024/2025, niciuna dintre culturile de orz de bere nu este profitabilă în România. Sprijinul financiar din prezent, de 219 euro/hectar, nu acoperă costurile fermierilor, iar ratele de rentabilitate sunt negative pentru toate variantele de orz analizate. În varianta acordării sprijinului cuplat, rentabilitatea culturilor ar putea crește de la pragurile negative din prezent - situate între -25% și -21% în funcție de tipul de cultură - până la niveluri de 7,7% - 17,8% pentru aceleași culturi.
'Ministerul Agriculturii dialoghează permanent cu fermierii, cu procesatorii de materii prime agricole și cu sectoarele care le folosesc în producție. Împreună cu Berarii României încercăm să identificăm soluții care să încurajeze cultivatorii locali în extinderea suprafețelor cu orz de bere și hamei. Obiectivul nostru comun este ca producătorii de bere din România să poată achiziționa mai multă materie primă de proveniență locală și, în acest fel, să reducem importurile pentru aceste două tipuri de culturi. În prezent, există fonduri europene separate în cadrul intervenției DR-17 adresate cultivatorilor de hamei și celor de struguri de masă. De asemenea, sunt în pregătire ghidurile solicitantului', a arătat Violeta Mușat, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.
În privința hameiului, studiul arată că resursele financiare alocate generează nu doar recuperarea integrală a investiției, ci și un profit net cumulativ care depășește valoarea ei. Însă costurile totale pentru înființarea unui hectar de plantație de hamei depășesc 13.000 de euro/hectar iar aceasta ar fi o posibilă explicație a faptului că suprafețele cultivate în prezent nu depășesc 300 de hectare, față de 2.000 de hectare în 1994. Măsura propusă constă într-o schemă 'de minimis', respectiv ajutor financiar direct cultivatorilor de hamei.
'Creșterea suprafețelor cultivate cu orz de bere și hamei în România înseamnă cantități mai mari de materii prime agricole procesate local, utilizate mai departe de fabricile din țară. Adică valoare adăugată crescută pentru economia românească', a transmis Ionel Ciunt, președintele Comisiei pentru Agricultură a Camerei Deputaților.
Studiul realizat de ICEADR la solicitarea Berarii României analizează culturile de orz, orzoaică de bere și hamei în România. Analiza evidențiază importanța lor strategică pentru industria berii și potențialul de dezvoltare agricolă la nivel național. Studiul își propune să ofere o imagine a stării actuale a acestor culturi; identifică provocările, oportunitățile și soluțiile pentru a stimula producția internă și a reduce dependența de importuri.
Studiul a fost lansat în cadrul unei dezbateri organizate marți, cu sprijinul Comisiei pentru Agricultură a Camerei Deputaților și a Ministerului Agriculturii. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF):Piețele financiare trebuie să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică
Piețele financiare trebuie să fie capabile să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică, iar reglementarea financiară să mențină încrederea publicului și să asigure un echilibru între protecție, investiții și inovare, a afirmat marți președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.
Păun: Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată la aproximativ 50 de lei sau eliminată contribuția la sănătate
Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei, prin corectarea formulei de indexare, sau menținută la nivelul actual, dar cu eliminarea contribuției la asigurările sociale de sănătate, pentru creșterea puterii de cumpărare a salariaților, a declarat marți, pentru AGERPRES, profesorul universitar de economie Cristian Păun, &ic
Tranzacții de peste 67 milioane lei, marți, la BVB
Indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat evoluții mixte marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 67,62 milioane de lei (12,64 milioane de euro), din care 47,05 milioane lei (8,79 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de compa
Sterică Fudulea: Mâine, la CES, avem pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului
Consiliul Economic și Social are miercuri pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului cu încă trei luni, de la 1 noiembrie până la 31 decembrie inclusiv, a afirmat, marți, președintele CES, Sterică Fudulea, la un eveniment de specialitate. ''Mâine, la CES - unde nu sunt numai
CNAIR: Condițiile meteorologice nefavorabile închid temporar circulația pe Transfăgărășan (DN 7C)
Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) a fost închisă, începând de marți, ora 18:00, între Piscul Negru (județul Argeș) și Bâlea Cascadă (județul Sibiu), pe sectorul cuprins între km 108+000 și km 130+800, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile (ninsoare, ceață și temperaturi scăzute), informează Compania Națională
Ministrul Transporturilor, despre drumul Râmnicu Vâlcea - A1: Vom căuta surse pentru a-l finanța
Proiectul drumului expres care ar urma să lege, la Tigveni, municipiul Râmnicu Vâlcea de autostrada Sibiu-Pitești a trecut de o primă etapă administrativă, studiul de prefezabilitate fiind deja avizat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și urmează să ajungă pentru a fi analizat de către Comitetul Tehnico-Economic (CTE)
Burdescu (ONRC): În doi ani și nouă luni, 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise; majoritatea sunt falimente
Un număr de 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise în perioada 2024 - septembrie 2026, majoritatea fiind proceduri de faliment, respectiv 18.739, a declarat, marți, Valentina Burdescu, directorul Direcției Buletinul Procedurilor de Insolvență din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), la un eveniment de specialitate.
Ministrul Transporturilor spune că vor fi întârzieri pe loturile 2 și 3 ale autostrăzii Sibiu-Pitești; lotul 4 se deschide luna viitoare
Lucrările la loturile 2 (Boița-Cornetu) și 3 (Cornetu-Tigveni) ale autostrăzii A1 Sibiu-Pitești vor înregistra întârzieri din cauza lipsei acordului de mediu revizuit din partea autorităților de mediu, a declarat, marți, ministrul al Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, fără a preciza însă și un termen estimativ la care ar putea fi obținut ace
Valoarea apartamentelor vândute în România a crescut cu peste 30%, în ultimii trei ani (analiză)
Prețurile chiriilor cresc, dobânzile fixe au scăzut, iar valoarea apartamentelor a crescut cu peste 30% în ultimii trei ani în România, reiese dintr-o analiză de specialitate realizată de o platformă financiară. ''Cine a cumpărat acum 3 ani un apartament prin credit cu dobândă fixă a câștigat, practi
Negru (PEFA): Antreprenorii români au nevoie de stabilitate, predictibilitate și acces la finanțare
Antreprenorii români nu duc lipsă de inițiativă sau curaj, însă au nevoie de stabilitate, predictibilitate, acces la finanțare și de instituții care să le fie parteneri reali, susține Andreea Negru, președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA). ''România are nevoie de mai mult decât potențial e
Utilizarea materialelor de construcții reciclate e permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor în Țările de Jos (ambasador)
Utilizarea materialelor de construcții reciclate este permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor, a afirmat, marți, Willemijn van Haaften, ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos la București, la un eveniment privind economia circulară în industria construcțiilor. ''În Țările de Jos, am început prin a stabili
Cazul Carfil/ Ministrul Economiei condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare, considerând că identificarea unei rețele coordonate din Federația Rusă, implicată în provocarea incendiului la Carfil Brașov reprezintă un semnal de alarmă c
Aproape 107.000 de persoane s-au angajat prin intermediul ANOFM, în primele nouă luni
Aproape 107.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în primele nouă luni ale anului, informează instituția într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. Astfel, din totalul de 106.932 de persoane încadrate în muncă, până la da
Aproximativ 62% dintre românii cu credite ipotecare se așteaptă să le achite anticipat (studiu)
Aproximativ 62% dintre românii care au credite ipotecare se așteaptă să le ramburseze înainte de termen, comparativ cu o medie europeană de 25%, România înregistrând astfel cel mai ridicat nivel de încredere în achitarea anticipată a împrumuturilor, potrivit unui studiu Re/Max Europe privind tendințele locative în
Metz (AHK România): Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani
Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani, iar acum este necesară recuperarea acestui decalaj, tocmai pentru a ține pasul cu ritmul de dezvoltare al pieței, a afirmat directorul general al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), Sebastian Metz, în deschiderea conferințe














