România are toate ingredientele să depășească contextul fiscal-bugetar actual până la sfârșitul lui 2026 (ministru)
România are toate ingredientele pentru a depăși, până la sfârșitul anului 2026, contextul fiscal-bugetar pe care îl parcurge în prezent, printr-un plan bine pus la punct și prin consecvență, a afirmat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în cadrul unui eveniment de specialitate.
'Misterul Finanțelor este și rămâne un partener solid al Bursei de Valori. Acest mesaj l-am transmis ori de câte ori am avut ocazia. Avem titlurile Fidelis, participăm constant la tot ce înseamnă acțiunea Bursei de Valori - și o vrem dezvoltată cât mai mult. Vrem să creăm instrumente suplimentare prin care să sprijinim Bursa de Valori și chiar să venim cu noi modificări legislative care să poată să asigure lichiditate pentru Bursa de Valori. Suntem atenți la toate aceste lucruri, am făcut consultări atunci când am discutat atât Pachetul 1, cât și Pachetul 2 - și vom continua să facem acest lucru, în contextul fiscal-bugetar pe care îl parcurgem astăzi, care nu este tocmai cel mai fericit, dar este un context pe care îl vom depăși. Din punctul meu de vedere, avem toate ingredientele să îl depășim până la sfârșitul anului 2026 printr-un plan bine pus la punct și prin consecvență. Vreau să transmit acest mesaj pentru că există această chestiune care e foarte dezbătută, discutată public, legată de cât de lungă va fi această perioadă, când reușim să depășim această perioadă în care facem ajustarea bugetară', a spus Alexandru Nazare, la ediția a VIII-a a Forumului Pieței de Capital, cu tema '30 de ani de la redeschiderea BVB', eveniment organizat de Financial Intelligence.
El a subliniat că această ajustare bugetară trebuia începută și definitivată încă de acum 5 ani, în condițiile în care a fost 'un proces de 10 ani în care am primit recomandări de la Comisie pe această chestiune, până în 2019'.
'Din 2020 am primit un plan, o traiectorie bugetară. În 2024 am primit altă traiectorie bugetară pentru că n-am reușit să ne ținem de traiectoria bugetară stabilită în 2021 - și de data asta chiar trebuie să menținem această traiectorie bugetară. Toate măsurile din Pachetul 1 și Pachetul 2 sunt măsuri care țintesc revenirea în traiectoria bugetară la sfârșitul anului 2026, astfel încât să avem un plan credibil și să ieșim o dată pentru totdeauna din această procedură de deficit excesiv, care nu face decât să ne minimizeze capacitatea de negociere la Bruxelles, să ne afecteze ca imagine, ca țară, să ne afecteze capacitatea de a acționa. Trebuie să fim conștienți că atâta timp cât suntem în deficit excesiv și nu suntem de un an, doi, nu suntem accidental, suntem acolo deja de 5 ani și vom petrece 10 ani în această procedură, nu ne putem maximiza șansele de a obține de la Bruxelles ceea ce trebuie să obținem. Ce trebuie să obținem? Nu doar să absorbim fonduri europene, nu doar să ne maximizăm volumul bugetar sau volumul de fonduri dintr-un anumit program, ci să devenim și noi, alături de alte state europene, de talia noastră, arhitect al programelor europene. Să participăm la construcția lor, astfel încât să inserăm în construcția acestor programe elementele de care are România nevoie', a adăugat Nazare.
Ministrul Finanțelor a precizat că România primește 16 miliarde euro pentru Security Action for Europe (SAFE).
'Acum am obținut peste 16 miliarde pentru SAFE. Nu sunt doar bani pentru apărare, sunt și 4-5 miliarde care sunt pur și simplu bani de dezvoltare, bani care vor merge în dezvoltarea autostrăzilor. La fiecare astfel de negociere foarte mare în care România obține resurse, noi trebuie să fim în avans, să anticipăm și să negociem aceste lucruri din timp. Urmând acest plan, văzând efectele Pachetului 1, Pachetului 2 și toate celelalte măsuri pe care intenționăm să le luăm în perioada următoare, aceste măsuri asigură revenirea în traiectorie la sfârșitul anului 2026. Pot să vă spun că această intenție există, este trecută în PNRR', a mai spus ministrul.
Totodată, el a subliniat că discuțiile în privința listării companiilor vor avea loc în perioada următoare.
'Discuțiile în privința listărilor punctuale vor avea loc în următoarea perioadă și o decizie se va lua în Guvern și în coaliție pe această temă. N-aș vrea să speculez acum care vor fi listările, dar pot să vă spun că da, ele trebuie făcute, avem această intenție, pe lângă faptul că e obligație în PNRR, e o chestiune la care ținem și e foarte importantă. Ca de altfel și tot ce înseamnă schimbare în guvernanța companiilor de stat, pe care nu o facem doar pentru eficientizarea internă sau pentru ajustarea unor cheltuieli a companiilor de stat, o facem pentru că aceste companii de stat trebuie să devină jucători. Trebuie să devină jucători în ce înseamnă Europa de Sud-Est, Europa de Est, să se miște în regiune, să facă investiții, să crească, pentru că prin aceste companiile de stat România devine activă în tot ce înseamnă economie regională. Acesta trebuie sa fie planul nostru pentru companiile de stat și nu doar ajustările legate de guvernanța internă. Totul ține de ambiția noastră economică, de modul în care ne setăm nivelul de ambiții. Disciplina fiscală e doar fundația', a menționat ministrul.
În opinia sa, fără disciplină fiscală nu putem avea astfel de ambiții legate de dezvoltarea României, 'atât timp cât avem probleme cu construcția bugetelor, cu respectarea target-urilor, cu respectarea promisiunilor pe care le facem în diverse angajamente pe care le avem cu partenerii'.
'Eu sper că aceste lucruri să fie rezolvate odată și pentru totdeauna, pentru că nu trebuie să țină de culoarea unui guvern, de orientarea unui guvern, ci de orientarea țării. Aceste lucruri, odată ce se negociează, se negociează în numele României, nu în numele unui partid sau în numele unei coaliții sau în numele unei facțiuni politice, ci le negociem în numele României și trebuie să le negociem bine', a subliniat Nazare. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



