Regnier (Comisia Europeană): Țările din mecanismul de apărare SAFE vor avea aceeași rată a dobânzii atractivă
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Anghelache, transmite: Comisia Europeană a acordat sumele privind mecanismul de apărare SAFE pe baza solicitărilor statelor membre și toate țările vor avea aceeași rată a dobânzii atractivă, a declarat, miercuri, Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, în cadrul unei întâlniri la Bruxelles cu reprezentanți ai mass-media din România despre Politica Europeană de Apărare.
'Am acordat sumele pe baza solicitărilor statelor membre. Desigur, avem alte instrumente pentru a ajuta și pentru a verifica dacă România nu intră într-un deficit prea mare. Dar, dacă acești bani au fost alocați provizoriu, este pentru că noi credem că, într-adevăr, România are mai întâi nevoie să obțină acești bani, fiind o țară de primă linie. În al doilea rând, credem că ratele dobânzilor vor fi suficient de interesante. Dar care ar fi rata dobânzii pentru România? Este puțin prea devreme să spunem, dar va fi o rată a dobânzii comună. Din discuțiile în curs, toate statele membre vor avea aceeași rată a dobânzii atractivă', a adăugat purtătorul de cuvânt.
România va beneficia de 16,68 miliarde de euro finanțare prin mecanismul european Security Action for Europe (SAFE), potrivit alocărilor anunțate, recent, de Comisia Europeană în valoare de 150 de miliarde de euro.
'România a primit a doua cea mai mare sumă. Din cele 150 de miliarde de euro, a primit aproape 17. Cum am calculat toate acestea? Am primit informații de la 19 state membre. Majoritatea și-au exprimat suma minimă pe care o doresc, altele până la o sumă maximă. Alte țări membre ne-au transmis o singură cifră, de exemplu, Spania a cerut un miliard de euro, pentru că nu are nevoie mai mult. Polonia a solicitat mult, 45 de miliarde de euro, de aceea a primit 43 în cele din urmă. Cum am calculat toate acestea pentru a fi echitabili? Am luat suma minimă. Și suma minimă a tuturor statelor membre împreună a ajuns de fapt la doar 127 de miliarde, ceea ce înseamnă că pachetul nostru era suficient de mare pentru a satisface suma minimă pentru fiecare stat membru', a explicat Thomas Regnier.
Potrivit acestuia, niciun stat membru nu a beneficiat de un tratament preferențial din partea Comisiei Europene.
El a precizat că următorii pași vor trebui să-i facă țările care au solicitat sume privind mecanismul de apărare SAFE.
'Este în competența completă a statelor membre, care își pot construi acum planurile naționale. Așadar, vor spune cu ce state membre doresc să se asocieze. Își vor stabili proiectele și apoi le vor prezenta Comisiei până la 30 noiembrie', a mai declarat Regnier.
Acesta a menționat că, în cazul problemelor legate de apărare, statele membre ale UE decid singure politicile proprii.
'Abordarea noastră, a Comisiei, este piața internă pentru apărare. Putem ajuta la conectarea punctelor dintre anumite state membre? Putem ajuta la acordarea de împrumuturi mai atractive pentru a stimula statele membre să investească? Acestea sunt lucruri pe care le putem face. Dar putem configura proiectele? Le spunem statelor membre cum trebuie să își investească banii? Nu. Apărarea rămâne o competență națională. Nu ne atingem de problematica trupelor, care sunt o competență națională. Deci, desigur, nu vom înlocui niciodată competența statelor membre în domeniul apărării', a conchis purtătorul de cuvânt.
Mecanismul SAFE este un instrument financiar temporar, cu un buget total de 150 de miliarde de euro, care își propune să sprijine apărarea colectivă europeană prin stimularea cooperării industriale și reducerea fragmentării pieței de echipamente de apărare. România a fost unul dintre cele 19 state membre care și-au exprimat interesul pentru acest program. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF):Piețele financiare trebuie să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică
Piețele financiare trebuie să fie capabile să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică, iar reglementarea financiară să mențină încrederea publicului și să asigure un echilibru între protecție, investiții și inovare, a afirmat marți președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.
Păun: Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată la aproximativ 50 de lei sau eliminată contribuția la sănătate
Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei, prin corectarea formulei de indexare, sau menținută la nivelul actual, dar cu eliminarea contribuției la asigurările sociale de sănătate, pentru creșterea puterii de cumpărare a salariaților, a declarat marți, pentru AGERPRES, profesorul universitar de economie Cristian Păun, &ic
Tranzacții de peste 67 milioane lei, marți, la BVB
Indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat evoluții mixte marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 67,62 milioane de lei (12,64 milioane de euro), din care 47,05 milioane lei (8,79 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de compa
Sterică Fudulea: Mâine, la CES, avem pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului
Consiliul Economic și Social are miercuri pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului cu încă trei luni, de la 1 noiembrie până la 31 decembrie inclusiv, a afirmat, marți, președintele CES, Sterică Fudulea, la un eveniment de specialitate. ''Mâine, la CES - unde nu sunt numai
CNAIR: Condițiile meteorologice nefavorabile închid temporar circulația pe Transfăgărășan (DN 7C)
Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) a fost închisă, începând de marți, ora 18:00, între Piscul Negru (județul Argeș) și Bâlea Cascadă (județul Sibiu), pe sectorul cuprins între km 108+000 și km 130+800, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile (ninsoare, ceață și temperaturi scăzute), informează Compania Națională
Ministrul Transporturilor, despre drumul Râmnicu Vâlcea - A1: Vom căuta surse pentru a-l finanța
Proiectul drumului expres care ar urma să lege, la Tigveni, municipiul Râmnicu Vâlcea de autostrada Sibiu-Pitești a trecut de o primă etapă administrativă, studiul de prefezabilitate fiind deja avizat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și urmează să ajungă pentru a fi analizat de către Comitetul Tehnico-Economic (CTE)
Burdescu (ONRC): În doi ani și nouă luni, 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise; majoritatea sunt falimente
Un număr de 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise în perioada 2024 - septembrie 2026, majoritatea fiind proceduri de faliment, respectiv 18.739, a declarat, marți, Valentina Burdescu, directorul Direcției Buletinul Procedurilor de Insolvență din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), la un eveniment de specialitate.
Ministrul Transporturilor spune că vor fi întârzieri pe loturile 2 și 3 ale autostrăzii Sibiu-Pitești; lotul 4 se deschide luna viitoare
Lucrările la loturile 2 (Boița-Cornetu) și 3 (Cornetu-Tigveni) ale autostrăzii A1 Sibiu-Pitești vor înregistra întârzieri din cauza lipsei acordului de mediu revizuit din partea autorităților de mediu, a declarat, marți, ministrul al Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, fără a preciza însă și un termen estimativ la care ar putea fi obținut ace
Valoarea apartamentelor vândute în România a crescut cu peste 30%, în ultimii trei ani (analiză)
Prețurile chiriilor cresc, dobânzile fixe au scăzut, iar valoarea apartamentelor a crescut cu peste 30% în ultimii trei ani în România, reiese dintr-o analiză de specialitate realizată de o platformă financiară. ''Cine a cumpărat acum 3 ani un apartament prin credit cu dobândă fixă a câștigat, practi
Negru (PEFA): Antreprenorii români au nevoie de stabilitate, predictibilitate și acces la finanțare
Antreprenorii români nu duc lipsă de inițiativă sau curaj, însă au nevoie de stabilitate, predictibilitate, acces la finanțare și de instituții care să le fie parteneri reali, susține Andreea Negru, președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA). ''România are nevoie de mai mult decât potențial e
Utilizarea materialelor de construcții reciclate e permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor în Țările de Jos (ambasador)
Utilizarea materialelor de construcții reciclate este permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor, a afirmat, marți, Willemijn van Haaften, ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos la București, la un eveniment privind economia circulară în industria construcțiilor. ''În Țările de Jos, am început prin a stabili
Cazul Carfil/ Ministrul Economiei condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare, considerând că identificarea unei rețele coordonate din Federația Rusă, implicată în provocarea incendiului la Carfil Brașov reprezintă un semnal de alarmă c
Aproape 107.000 de persoane s-au angajat prin intermediul ANOFM, în primele nouă luni
Aproape 107.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în primele nouă luni ale anului, informează instituția într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. Astfel, din totalul de 106.932 de persoane încadrate în muncă, până la da
Aproximativ 62% dintre românii cu credite ipotecare se așteaptă să le achite anticipat (studiu)
Aproximativ 62% dintre românii care au credite ipotecare se așteaptă să le ramburseze înainte de termen, comparativ cu o medie europeană de 25%, România înregistrând astfel cel mai ridicat nivel de încredere în achitarea anticipată a împrumuturilor, potrivit unui studiu Re/Max Europe privind tendințele locative în
Metz (AHK România): Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani
Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani, iar acum este necesară recuperarea acestui decalaj, tocmai pentru a ține pasul cu ritmul de dezvoltare al pieței, a afirmat directorul general al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), Sebastian Metz, în deschiderea conferințe














