Lazea (BNR): Inflația ar trebui să scadă la aproximativ 3,5%, până în decembrie 2026, cu condiția implementării complete a pachetului fiscal
Nivelul actual al inflației în România, de 9,9%, este foarte ridicat, însă, pe ansamblu, până în decembrie anul viitor, inflația ar trebui să scadă la aproximativ 3,5%, cu condiția implementării complete a pachetului fiscal, inclusiv înghețarea salariilor din sectorul public, a declarat, miercuri, în cadrul evenimentului Impact Bucharest 2025, economistul-șef al Băncii Naționale a României (BNR), Valentin Lazea.
'Trebuie să spun că nivelul actual al inflației de 9,9%, care este foarte ridicat, se datorează în mare măsură liberalizării prețurilor la energia electrică, care a contribuit cu 2,2 puncte procentuale la creșterea inflației, majorării TVA, care a contribuit cu 1,6 la creșterea inflației, și majorării accizelor, care a contribuit cu 0,4% la inflație. Astfel, toate aceste trei măsuri, care au fost inevitabile pentru Guvern cu scopul reducerii deficitului, au contribuit la o creștere a inflației de 4,2. Trebuie să avem răbdare ca națiune și să așteptăm următoarele 12 luni până când acest efect se va disipa, deoarece în august, anul viitor, efectul acestor trei măsuri va dispărea, iar inflația va scădea net la aproximativ 4%. Oamenii trebuie să fie răbdători, să înțeleagă că va deveni mai suportabil. Va urma un alt șoc în aprilie 2026, când va avea loc liberalizarea prețurilor la gaze, iar impactul va fi probabil de aproximativ 0,6 asupra creșterii inflației. Dar, per ansamblu, până în decembrie anul viitor, inflația ar trebui să scadă la aproximativ 3,5%, cu condiția implementării complete a pachetului fiscal, inclusiv înghețarea salariilor din sectorul public. Și pentru că creșterea economică este atât de aproape de zero, nimeni nu vrea să fie învinovățit pentru împingerea economiei în recesiune', a spus Lazea.
Pe de altă parte, oficialul BNR a arătat că tarifele impuse de SUA vor determina, anual, o scădere a PIB de aproximativ 0,2 - 0,3%, nu foarte semnificativ în opinia sa.
'Trăim în vremuri nefericite, cu tarife în creștere și cu o deglobalizare care prinde contur. Dar, la fel ca toate celelalte țări din UE, România se confruntă cu tarife americane de 15% pentru toate produsele, cu excepția oțelului și aluminiului, pentru care tarifele sunt de 50%. În cazul nostru, acest lucru va duce la o scădere a PIB-ului anual de aproximativ 0,2 - 0,3% pe an, ceea ce nu este foarte semnificativ, în timp ce impactul tarifelor asupra inflației ar putea fi neglijabil, deoarece importurile din Statele Unite nu vor fi supuse unor tarife mai mari. În acest sens, aș dori să laud abordarea doamnei Ursula von der Leyen și a Comisiei Europene, care au fost foarte criticate. Imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi început un război tarifar cu administrația americană. În contextul actual, cred că o cooperare sporită a României cu statele UE este singurul răspuns posibil împotriva opoziției naționaliștilor și populiștilor. În ceea ce privește domeniul apărării, România își revitalizează industria de apărare prin cooperarea cu diferiți actori importanți. De exemplu, cu firma turcească Otokar pentru vehicule blindate, cu firma italiană Leonardo pentru transportoare aeriene Spartan, cu firma germană Rheinmetall pentru praf de pușcă, precum și pentru drone și așa mai departe. Cred că această revitalizare a industriei militare va impulsiona multe alte industrii, atât în amonte, cât și în aval', a subliniat Valentin Lazea.
Experți de renume și lideri din mediul de afaceri, reprezentanți ai sectorului public din România și din țările din Europa de Sud-Est participă, în perioada 17 - 18 septembrie, la cea de-a doua ediție a evenimentului Impact Bucharest.
Discuțiile din cele două zile de conferință vor fi axate pe teme precum: dezvoltare economică, inovație și modul în care conectarea ecosistemelor locale, regionale și globale poate aduce beneficii României.
De asemenea, pe agendă se vor regăsi subiecte diverse de la apărare și securitate cibernetică, transformare sustenabilă, digitalizare, viitorul orașelor, până la dezvoltarea economiei globale și a sectorului bancar, leadership, sănătate, marketing și comerț digital.
Printre cei 200 de vorbitori, la eveniment se va afla și fosta primă doamnă a SUA, Michelle Obama. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF):Piețele financiare trebuie să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică
Piețele financiare trebuie să fie capabile să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică, iar reglementarea financiară să mențină încrederea publicului și să asigure un echilibru între protecție, investiții și inovare, a afirmat marți președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.
Păun: Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată la aproximativ 50 de lei sau eliminată contribuția la sănătate
Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei, prin corectarea formulei de indexare, sau menținută la nivelul actual, dar cu eliminarea contribuției la asigurările sociale de sănătate, pentru creșterea puterii de cumpărare a salariaților, a declarat marți, pentru AGERPRES, profesorul universitar de economie Cristian Păun, &ic
Tranzacții de peste 67 milioane lei, marți, la BVB
Indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat evoluții mixte marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 67,62 milioane de lei (12,64 milioane de euro), din care 47,05 milioane lei (8,79 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de compa
Sterică Fudulea: Mâine, la CES, avem pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului
Consiliul Economic și Social are miercuri pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului cu încă trei luni, de la 1 noiembrie până la 31 decembrie inclusiv, a afirmat, marți, președintele CES, Sterică Fudulea, la un eveniment de specialitate. ''Mâine, la CES - unde nu sunt numai
CNAIR: Condițiile meteorologice nefavorabile închid temporar circulația pe Transfăgărășan (DN 7C)
Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) a fost închisă, începând de marți, ora 18:00, între Piscul Negru (județul Argeș) și Bâlea Cascadă (județul Sibiu), pe sectorul cuprins între km 108+000 și km 130+800, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile (ninsoare, ceață și temperaturi scăzute), informează Compania Națională
Ministrul Transporturilor, despre drumul Râmnicu Vâlcea - A1: Vom căuta surse pentru a-l finanța
Proiectul drumului expres care ar urma să lege, la Tigveni, municipiul Râmnicu Vâlcea de autostrada Sibiu-Pitești a trecut de o primă etapă administrativă, studiul de prefezabilitate fiind deja avizat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și urmează să ajungă pentru a fi analizat de către Comitetul Tehnico-Economic (CTE)
Burdescu (ONRC): În doi ani și nouă luni, 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise; majoritatea sunt falimente
Un număr de 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise în perioada 2024 - septembrie 2026, majoritatea fiind proceduri de faliment, respectiv 18.739, a declarat, marți, Valentina Burdescu, directorul Direcției Buletinul Procedurilor de Insolvență din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), la un eveniment de specialitate.
Ministrul Transporturilor spune că vor fi întârzieri pe loturile 2 și 3 ale autostrăzii Sibiu-Pitești; lotul 4 se deschide luna viitoare
Lucrările la loturile 2 (Boița-Cornetu) și 3 (Cornetu-Tigveni) ale autostrăzii A1 Sibiu-Pitești vor înregistra întârzieri din cauza lipsei acordului de mediu revizuit din partea autorităților de mediu, a declarat, marți, ministrul al Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, fără a preciza însă și un termen estimativ la care ar putea fi obținut ace
Valoarea apartamentelor vândute în România a crescut cu peste 30%, în ultimii trei ani (analiză)
Prețurile chiriilor cresc, dobânzile fixe au scăzut, iar valoarea apartamentelor a crescut cu peste 30% în ultimii trei ani în România, reiese dintr-o analiză de specialitate realizată de o platformă financiară. ''Cine a cumpărat acum 3 ani un apartament prin credit cu dobândă fixă a câștigat, practi
Negru (PEFA): Antreprenorii români au nevoie de stabilitate, predictibilitate și acces la finanțare
Antreprenorii români nu duc lipsă de inițiativă sau curaj, însă au nevoie de stabilitate, predictibilitate, acces la finanțare și de instituții care să le fie parteneri reali, susține Andreea Negru, președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA). ''România are nevoie de mai mult decât potențial e
Utilizarea materialelor de construcții reciclate e permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor în Țările de Jos (ambasador)
Utilizarea materialelor de construcții reciclate este permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor, a afirmat, marți, Willemijn van Haaften, ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos la București, la un eveniment privind economia circulară în industria construcțiilor. ''În Țările de Jos, am început prin a stabili
Cazul Carfil/ Ministrul Economiei condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare, considerând că identificarea unei rețele coordonate din Federația Rusă, implicată în provocarea incendiului la Carfil Brașov reprezintă un semnal de alarmă c
Aproape 107.000 de persoane s-au angajat prin intermediul ANOFM, în primele nouă luni
Aproape 107.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în primele nouă luni ale anului, informează instituția într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. Astfel, din totalul de 106.932 de persoane încadrate în muncă, până la da
Aproximativ 62% dintre românii cu credite ipotecare se așteaptă să le achite anticipat (studiu)
Aproximativ 62% dintre românii care au credite ipotecare se așteaptă să le ramburseze înainte de termen, comparativ cu o medie europeană de 25%, România înregistrând astfel cel mai ridicat nivel de încredere în achitarea anticipată a împrumuturilor, potrivit unui studiu Re/Max Europe privind tendințele locative în
Metz (AHK România): Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani
Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani, iar acum este necesară recuperarea acestui decalaj, tocmai pentru a ține pasul cu ritmul de dezvoltare al pieței, a afirmat directorul general al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), Sebastian Metz, în deschiderea conferințe














