Pîslaru: 600 milioane de euro pentru România
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru a participat luni la o ședință de lucru pentru negocierea granturilor Spațiului Economic European și Norvegiene 2021-2028 alături de reprezentanții statelor donatoare, respectiv 600 milioane euro.
'600 milioane de euro pentru România. Am început astăzi (luni n.r) vizita de lucru la Bruxelles cu o ședință foarte bună pentru negocierea granturilor Spațiului Economic European și Norvegiene 2021-2028 alături de reprezentanții statelor donatoare. Discutăm despre 600 milioane de euro pe mai multe axe precum tranziția verde, dezvoltare locală, cultură, cercetare, justiție, afaceri interne, dezvoltarea capacității, inovare, business și întreprinderi mici și mijlocii etc', a scris ministrul. luni seara, pe pagina sa de Facebook.
El a subliniat că această finanțare vizează, pentru orașele mari, programe precum cele de eficiență energetică, mobilitate urbană, iluminat public, iar pentru cele mici investiții în sănătate. locuințe sociale sau centre destinate persoanelor vârstnice.
'Această finanțare nu privește doar alocări financiare importante în beneficiul României. Altfel spus, nu este vorba doar despre bani, ci despre cum folosim acești bani în concret, învățând din experiențele și inovarea partenerilor noștri - Norvegia, Liechtenstein și Islanda. Pentru orașele mari, vorbim despre programe de eficiență energetică, mobilitate urbană și transportul public în comun, regenerare urbană, iluminat public, spații verzi și biodiversitate. Pentru localitățile mici, discutăm despre investiții în sănătatea oamenilor, centre permanente de sănătate primară în comunități rurale și orașe mici, incluziunea persoanelor de etnie romă, locuințe sociale, centre destinate persoanelor vârstnice', a explicat Pîslaru.
Potrivit acestuia, alte componente foarte relevante privesc accesul la justiție, combaterea crimei organizate, combaterea violenței de gen, prevenirea și pregătirea în cazul dezastrelor naturale și multe altele.
Pentru a maximiza impactul acestor programe, România va beneficia de susținerea și expertiza organizațiilor partenere din statele donatoare - ministere și autorități relevante din Norvegia, Liechtenstein și Islanda, dar și de implicarea Consiliului Europei, a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și a altor entități relevante.
'Contribuția lor ne va ajuta să ne asigurăm că această sumă impresionantă va crea rezultate reale pentru dezvoltarea României și în beneficiul românilor. Vom continua aceste negocieri în lunile următoare, însă am speranța că vom progresa repede și vom putea semna memorandumul de acord final cât mai curând', a transmis ministrul. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: Dragoș Pîslaru/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peste un sfert dintre români au în plan să instaleze sisteme de panouri fotovoltaice în următorul an (sondaj)
Peste jumătate dintre români (57%) susțin că vor fi mult mai atenți la consumul inutil de energie, iar 27% au în vedere să instaleze sisteme de panouri fotovoltaice, în următoarele 12 luni, reiese din rezultatele unei cercetări sociologice publicate joi. Conform datelor platformei despre-energie.ro, opt din zece români (82%) au luat, &i
Florin Jianu, ales vicepreședinte al unei structuri a SMEunited, organizație reprezentativă a IMM-urilor la nivel european
Președintele IMM România, Florin Jianu, a fost ales în funcția de vicepreședinte al Comitetului pentru Politici de Antreprenoriat al SMEunited, organizația reprezentativă a IMM-urilor la nivel european, după ce a fost ales, în luna decembrie 2025, și vicepreședinte al SMEunited. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES,
Toader (Comunitățile de Energie): România e în urmă la electrificare; are șansa să fie printre liderii europeni în domeniu
România este în urmă la electrificare, folosește foarte puțină energie și are șansa să recupereze această diferență și să fie unul dintre liderii europeni în acest domeniu, a declarat, joi, Lucian Toader, președinte al Societății Comunităților de Energie și fondator Alt.Real. 'Avem oportunitate în România pent
Pistol: Secțiunea Tigveni-Curtea de Argeș din Autostrada Sibiu-Pitești ar putea fi deschisă circulației cu 6 luni mai devreme
Secțiunea Tigveni - Curtea de Argeș din Autostrada Sibiu - Pitești (A1) ar putea fi deschisă circulației cu aproximativ șase luni mai devreme față de termenul contractual, stabilit pentru februarie 2027, a anunțat joi directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'În scu
BNS cere retragerea proiectului noii legi a salarizării și reclamă lipsa transparenței în elaborarea acestuia
Blocul Național Sindical (BNS) solicită retragerea imediată a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public, apreciind că documentul este 'profund viciat conceptual', elaborat netransparent și incapabil să asigure echitate, predictibilitate sau sustenabilitate în sistemul public de salarizare. 'Blocul Național
Distrigaz Sud Rețele a sistat alimentarea cu gaze naturale pe mai multe străzi din sectorul 4 al Capitalei
Distrigaz Sud Rețelea a întrerupt joi, temporar, alimentarea cu gaze naturale pe mai multe străzi din sectorul 4 al municipiului București, ca urmare a unui defect înregistrat la o conductă a sistemului de distribuție amplasată pe strada Intrarea Gării Progresului, a anunțat Distrigaz Sud Rețele. Compania a sistat alimentarea cu ga
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Automecanica SA de către Otokar Otomotive din Turcia
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Otokar Otomotiv ve Savunma Sanayi A.Ș. din Turcia intenționează să preia Automecanica S.A România, a anunțat joi autoritatea de concurență. Otokar produce autobuze și camioane ușoare în segmentul vehiculelor comerciale, precum și o varietate de vehicule blindate tactice cu roți
Chisăliță (AEI): România continuă să trateze politica energetică prin improvizații legislative, în timp ce UE cere reguli predictibile
România este țara care riscă să piardă mai mult decât procesele de infringement în domeniul energiei, deoarece statul român continuă să trateze politica energetică prin măsuri excepționale, intervenții administrative și improvizații legislative, în timp ce Uniunea Europeană (UE) cere reguli predictibile, concurență și investiții, susține
Angajații Fiscului din București au declanșat joi un protest spontan și refuză să își înceapă activitatea
Aproximativ 150-200 de angajați ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) participă joi la un protest spontan organizat în București, pe fondul nemulțumirilor legate de noua lege a salarizării, a declarat, pentru AGERPRES, vicepreședintele Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe Sed Lex, Mariana Manea. Potrivit acestei
Suciu (DEER): Pentru România este foarte important că la nivel european se accentuează necesitatea dezvoltării rețelelor
Helsinki - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: O rețea de energie nemodernizată înseamnă o frână în calea dezvoltării economiei românești și a economiei europene și pentru România este foarte important că la nivel european se accentuează necesitatea dezvoltării rețelelor de distribuție, a declarat directorul genera
INS: Costul orar al forței de muncă a crescut în primul trimestru din acest an cu 3,77%
Costul orar al forței de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o creștere de 3,77% în trimestrul I din 2026, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, iar față de trimestrul anterior a fost mai mare cu 1,4%, informează, joi, Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, față
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut în primele patru luni cu 5,8%
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut în primele patru luni din acest an, față de perioada 1 ianuarie -30 aprilie 2025, atât ca serie brută cu 5,8%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 5,5%, arată datele Institutul
INS: Numărul sosirilor și al înnoptărilor în unitățile de cazare din România, în scădere în primele patru luni
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat) din România au însumat 3,166 milioane de persoane, în primele patru luni ale acestui an, în scădere cu 6,1% față de aceeași perioadă din 2025, arată datele publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS).
Acord-cadru între Digi Romania și SRI, pentru dezvoltarea unui centru de date și a unei platforme de evaluare a modelelor de AI
Digi Romania și Serviciul Român de Informații au semnat un acord-cadru, în valoare de 196 milioane euro, pentru dezvoltarea unui centru de date și a unei platforme integrate de evaluare a modelelor de inteligență artificială de tip LLM specializate în domeniul securității cibernetice, derulat prin programul SAFE /Readiness 2030, informează Digi prin
Pîslaru: Toate atacurile la adresa proiectului privind legea salarizării unitare sunt absolut iresponsabile
Toate atacurile la adresa proiectului privind legea salarizării unitare, pe ideea că exista o versiune mai bună, sunt absolut iresponsabile iar acum este foarte important să avem o lege cu o creștere predictibilă, cu un sistem mai corect, care să ajute zonele mai dezechilibrate, să protejăm veniturile în plată și să legăm majorările de creșterea economică și de






